Alina CRISTIAN: Neputință…

Neputință …

 

Uneori cuvintele
le simt atât de sărace
încât nici nu îndrăznesc
să-ţi ating urma tălpilor
chinuite
sau să-ţi sărut dâra lacrimilor
însângerate de spini
neputinţa mă ștrangulează mă face mută lipsită de curaj
cerul iertător mă îmbrățișează cu privirea
îngenunchez în tăcere
la picioarele tale
și ca un copil
plâng fără cuvinte…

——————————–

Alina CRISTIAN

24 aprilie 2019

Imagine internet

Mia UNGUREANU: Puterea iubirii

Puterea iubirii

 

Mă scol din somn în toiul nopții,
Din goluri albastre, din large,
Pe țărmul mării valul se sparge,
Mi-aduce în zori, șoapte – mpletite în alge.

În tăcere cuprind cu a mea gândire,
Secundele scurse din viață.
Mă-ntreb ce se – ntâmplă cu mine și trupu-mi
îngheață
Se-aprinde în mine din nou, o dorință nebună, parcă legată cu ață.

Cu sufletul treaz, fără tihnă,
Văd stele privind în oglindă,
Uimite și ele,se simte și-n stele, ce vor să cuprindă,
Magia și taina, venită din cer, ca o undă să mă atingă.

Lăuntric, gândind către tine adorm.
Dar în noapte târziu, un vânt dinspre miazănoapte,
Mi-a adus pe aripile sale, mii de șoapte.
Prin puterea iubirii, plutind peste ape.

Cu sufletul treaz fără tihnă,
În iubire mă – nec, în iubire nebună…
Ce cu taină se-adună și mă – nvăluie,
Ca o mantie sfântă, sub o rază de lună.

———————————-

Mia UNGUREANU

24 aprilie, 2019

Gavril Iosif SINAI: înainte de sărbătoare

înainte de sărbătoare

 

în timp ce mieii trec
gălăgioși
m-am gândit la un protest
al nou-născuților

păstorul mi-a spus
acum ne rostesc numele

pe al meu l-am prins de lâna albă
în mâini îmi bătea inima

am simțit lama rece a cuțitului
ajunsă la gât

l-am atârnat
în timp ce tu ești ocupat

un fir de sânge curge pe pământ
sub el stau picioarele mele

n-am putut avea un vers
când am văzut
cuvântul în piroane

————————–

Gavril Iosif SINAI

24 aprilie 2019

Imagine internet

Gia STANCULET: „Precum în Cer, așa și pe Pământ”

„Precum în Cer, așa și pe Pământ”

 

Pe bolta cerului sclipiri
de astre se-oglindesc,
Cântări de stea se-aud
și-n sufletu-omenesc,
Din tot ce Adevărul
pentru noi lăsat-a prin Cuvânt,
În lume este-un dat: „Precum în Cer, așa și pe Pământ!”

Pe drumul vieții
adunăm prea repede noroi,
Privim spre-nalt,
în suflete adesea suntem goi,
Lumina să purtăm în noi,
un gând pentru ce-i sfânt,
S-avem un crez: „Precum în Cer, așa și pe Pământ!”

Creați din lut ființe vii,
prin Creator perfecte,
Un cod de viață avem întipărit,
dar îl numim „secrete”,
Dacă ne-am ancora în sine,
putem găsi acolo-avânt,
Ca să-nțelegem rostul: „Precum în Cer, așa și pe Pământ!”

Scânteia este-n noi,
deși nu suntem zei,
Copii de Dumnezeu,
să n-avem destinul frunzei,
Luând „Calea, Adevărul, Viața” legământ,
Să fim „Precum în Cer, așa și pe Pământ!”

—————————-

Gia STANCULET

23 aprilie 2019

Imagine: internet

 

Dunia PĂLĂNGEANU: Imnul cărţii

Imnul cărţii

 

Intru azi în templul cărţii
Ostenit de mult umblat,
Şi de-ntreg tumultul vieţii
Sufletul mi-e vindecat.

Alinare şi lumină
Îmi aduci cu un fior,
Prin a cărţilor gradină
Însetat încep să zbor.

Mă înclin în faţa slovei
Astăzi la altarul sfânt,
Nu-i în lume bucurie,
Cum e cartea pe pământ!

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII

23 aprilie 2019

Alla TONU: Poetului

POETULUI

 

Să-i dați cobzarului o strună,

Pe-arcuș iubire-i presărați,

Cu foc, în nopțile cu lună

El la vioară-a cânta, frați.

La pictor, – pânză și-o scânteie

de dragoste-n pahar, să bea,

El, cu culori din curcubeie

Pământ și cer va colora.

Poetului, – o blânda muză,

Iubire-n ochi de-i ve-ți turna,

Pe-aripi de vis, spre dulcea-i buză,

Până la stele va zbura.

Iar de iubirea, ca o ploaie,

S-a scurge,- toată-o consumați,

Poetului să-i dați o foaie,

Tristețe, de-a rămas, să-i dați.

De-l veți iubi, va scrie rime

Va scrie vers, de-l veți răni,

Iar din a sale răni sublime

Doar flori de crin vor răsări.

El din dureri știe-a emerge

Știe-a iubi, fără-a trișa,

Poate zbura, pe ape-a merge

Tot universu-a-mbrățișa.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

23 aprilie 2019

Foto: Internet

Anatol COVALI: Era lumină ?!…

Era lumină ?!…

 

Era lumină ?!… Nu-mi aduc aminte.
Frânghiile uitării mă snopesc
lăsând doar frământările în minte,
care pe zi ce trece se-nmulţesc.

Parcă erau şi umbre stând de pază
să vadă de-o să fie un liman.
Şi era frig în trista mea amiază
când încercam să fiu cât mai uman.

Urcam sau coboram? Nu sunt în stare
să reconstitui timpu-n acel loc,
fiindcă e ceaţă-n fiecare zare
şi prea mult fum din al speranţei foc.

Însă-am zburat precis, căci simt în locul
unde-am avut arìpi, răni ce mă dor,
din clipa când, brutal, m-a frânt sorocul
şi-am devenit un simplu muritor.

Era lumină, fiindcă simt în sânge
dorinţi ce vor să prindă nou contur,
chiar dacă viaţa ninge-n timp ce plânge
şi-mi este greu să redevin azur!..

————————————–

Anatol COVALI

București

23 aprilie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Spovedire

SPOVEDIRE

 

Oare ce-o fi cu mine, de-s bolnav,

deşi sănătos par, Doamne?!

Picioarele ce-mi poartă trupul mi-s oable –

şi mulțumescu-Ţi, Doamne,

pentru tăria lutului din ele!

Dar de ce merg şchiop oare? Te-ntreb.

Oculistul s-a mirat că, la vârsta mea,

cataracta încă nu mi-a cuprins ochii –

şi totuşi, deşi văd calea,

calc pe-alături, Doamne!

De auzit, drept să spun, nu-s chiar prunc,

dar numai urechea stânga mi-i beteagă, Doamne,

nu şi cea dreaptă,

care-i şi-n somn… deşteaptă.

Şi totuşi sunt surd de-amândouă!

Unde e buba, Doamne, în mădularele mele?

De ce-mi sunt bolnave,

Deşi mă bizui pe ele?

 

Şi, când tocmai dezrădăcinam

următoarea nedumerire,

ca un biet creștin aflat la spovedire,

un Glas necunoscut urechii mele (din dreapta)

se rostogoli maiestuos:

„Deschide, creştine, poarta!…”

Iar eu, desfăcându-mi parcă de la mâini cătuşa,

am scos din țâțâni,

grăbit s-o deschid, şi… uşa.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

23 aprilie 2019

Foto: Internet

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: Gheorghiţă

Gheorghiţă

 

Mugurel de primăvară,
Frunza fagului din munţi,
Bărbăţel cu vorba rară
Şi cu ochii verzi, mărunţi

Mândru om pe cărărui
Îmbracat în strai de ţară.
Vesel şi cu ochi căprui
Ca vântul de primăvară.

Blând străjer la inimoară
Îţi deschide iar zăvorul
Şi c-un fir de tămâioară
Îţi descantă-ndată dorul…

Cu albaştrii ochi de stele
Te priveşte-n cerul nins,
Cu zăpezi dintre undrele
Împletine dinadins

Cu ochi negrii ca de noapte,
Mura câmpului cu flori,
Îţi aduce printre şoapte
Zorii albi cu veseli sori…

Cum se ştie, dintre veacuri,
Gheorghe vine-n timp de zori
Şi-ţi aduce-n suflet leacuri…
Iar în inimă viori!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

23 aprilie 2019

Valeriu CÎMPEANU: Mi-ajunge

Mi-ajunge

 

Eu nu mă mai nasc
M-am născut destul
cu trupul şi sufletul
surpat în stele
dincolo de Mine
şi de Anateme
Am încercat să zbor
dincolo de nori
dincolo de stele
dar m-am strivit
de gândurile mele …
şi ca şi Icar
am căzut în Mare
dincoace de ele
Nu mai vreau, nu mai vreau
să mă nasc înc-odată
mi-ajunge o strivire
mi-ajunge atâta trăire
mi-ajunge …mi-ajunge
…. mi-ajunge …

—————————-

Valeriu CÎMPEANU