Ioana CONDURARU: Învață-mă Iisuse

Învață-mă Iisuse

 

Învață-mă Iisuse, crucea să-mi port cu grijă,
Mulțumind că astăzi, am existat din nou
Chiar dacă fericirea e încă o enigmă
Și lacrima se duce, grăbită către hău.

Te-am Răstihnit adesea prin fapte și cuvinte,
Dar Tu m-ai strâns în brațe fără să reproșezi,
Dăruindu-mi tainic Sfintele Cuvinte,
,, Mergi spre fericire și să nu lacrimezi.”

O, Doamne, mă primește, măcar lângă picioare
Cu lacrimi de iubire să pot spăla păcatul,
Că astă viață parcă, mereu mai crud doare,
C-am rătăcit prin vreme și cheia și lacătul

Și mi-a rămas închisă, credința către Tine,
Iar sufletul sălbatec într-una a greșit,
Rătăcind adesea printre și stânci și ruine,
Căutând plângând frumosul răsărit.

Învățămă-mă Iisuse acum când iar trădarea,
Pe cruce pironi-va, Trupul Tău Prea Sfânt,
Să pot învinge teama, să pot învinge ura,
Pășind către Înviere cu sufletul zâmbind.

Primește-mă Iisuse lângă a Ta durere
Pentru-a simți Pironul ce crud te-a sfârtecat,
Să pot păși cu lacrimi spre Sfântă Înviere,
Să pot aduce lauri și celor ce-au iertat.

———————————-

Ioana CONDURARU

24 aprilie 2018

Foto: Icoana Patimile Domnului

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Taina

Taina

 

lumea se stinge tăcută
e aripă frântă
mută este și pădurea de fagi
cuvântul e rugă
e ultimul psalm
stele așteaptă în noapte
cuvânt întrupat
zarea, cărarea sfântă spre cer
luminează un surâs în priviri în bezna adâncă
sub cuvânt
timpul se deschide ca un mugur, a floare
susură apele
într-un colț de tăcere
din aripi fac astăzi o cruce
privirea să-mi fie ieșire
sub taina învierii

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

25 aprilie 2019

Anca-Maria DAVID: Se scurge viața…

Se scurge viața…

 

Se scurge viața printre degete,
curge durerea în valuri,
cad clipele-n paharul amar,
îmi plec genunchii cu fața plină de lacrimi
și mă apropii cu umilință de Iisus răstignit pe cruce
în Săptămâna Mare, cu inima zdrobită de piroane.
Fruntea e plină de răni,
cununa de spini apasă mănunchiul de crini,
răstignit, scuipat, străpuns cu lancea,
Iisus ne iubește necondiționat.
El ne cheamă la Înviere,
ne așteaptă pe drumul crucii,
să deschidem fereastra inimii,
Să intre Lumina, Calea, Adevărul și Viața.

———————————-

Anca-Maria DAVID

25 aprilie 2019

Imagine Internet

Anna-Nora ROTARU: E ora…aceea…

CINE-I DE VINĂ ?

 

Ce e viața asta, Doamne…
Cum dai ochii de lumină,
Vine Harul să condamne,
Așteptând cu-n braț de toamne,
Nori pe ziua ta senină…
De te-ntrebi: cine-i de vină ?

E ca fumul de țigară…
Te naști singur, singur mori…
Prin, nu știu, ce colț de țară,
Ca peron pustiu de gară,
Trenu-ți vine cu ani să zbori,
Precum stolul de cocori !

Dar, atâția se-mbulzesc
Și se cațără pe scări…
De cu zori, când se trezesc,
Până noaptea tot urzesc,
Planuri printre căinări,
Prin iertări și invocări !

Vor un loc cât mai în față,
Vreun vagon mai elegant…
Viața însă nu răsfață,
Toți avem câte-o postfață,
Sau blajin sau arogant,
Pitic d-ești, sau ești gigant !

Ne preocupăm de fleacuri
Și ne zbatem în zadar…
Pripășiți printre zigzaguri
Și la granița-ntre veacuri,
Nu prindem de timp habar
Că sfârșitul ni-i amar…

Și uităm că viața noastră,
Ne e scurtă… de scatiu…
Nu privim nici pe fereastră,
De-i ziuă sau noapte-albastră…
Trenul duce-ntr-un pustiu…
Capătul… e pământiu…
Cui e vina ? Eu o știu…

 

E ORA…ACEEA…

 

E ora…ceea sumbră, cu lună roşie în noapte,
Când trupurile se zvârcolesc în aşternuturi
Şi mută pare gura, de înghesuite şoapte,
Când de coşmaruri, nu poţi să te scuturi…

E ora… când, durerea-n sânge îţi pulsează
Şi sufletul, de teamă, începe să vibreze…
Gândul priponit de-un ciot de vis oftează
Şi-ntunericul vrea fantasme să picteze…

E ora… când, pe la colţuri ies năluci,
Purtând pe ele-ncă, de vremi, uscate jerbe,
Ademenindu-te viclean, pe drumul lor s-apuci,
Cu pas funebru, spre alte lumi, acerbe…

E ora… când, stropi de apă cer setoşii,
Cu gurile căscate, aşteptând a soarbe…
Tresari în somn, când ţipă buful şi cocoşii,
Se zbate pleoapa, pe goalele priviri şi oarbe…

E ora… când, mintea amorţită nu-ţi percepe,
Dramul de conştiinţă se zbate-n agonie…
Simţi că ceva sfârşeşte, altceva nu-ncepe,
Şi hâde umbre-auzi cum gâlgâie a ironie…

E ora… când, ţipătul răzbate prin coşmar,
Speriind la cruci, răscruci câte-o driadă…
Când scuipi în san, jurând s-aduci pe-altar,
Lumânare, tămâie, ultimului păcat spovadă !

E ora… aceea când, Binele luptă cu Răul,
În noi şi pentru noi vroind să învingă…
Aşteptând sentinţa: ori să ne înghită hăul,
Ori în Eden, Mâna cea Sfânta să ne-mpingă …
E ora… aceea…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

24 aprilie 2019

Imagine – Internet

Miriam Nadia DĂBĂU: Până în zorii…

Până în zorii…

 

Noapte buna, iubite,
trimite-mi iubire
în pat mă frământ
cu gândul la tine!

Ești coltul din mine și
pleoapa-mi tresare,
de dorul ce-l simt
când tu ești în zare!

Vreau trandafiri să presar,
pe pat și pe jos,
covor de iubire să-mi fac
și șoaptele nopții dispar,
când brațele tale le am!

Ia-mă de mână si tine-mă
strâns,
noaptea să treacă fāră să
plâng.
Nici să respir, nici să visez
fără de tine mi-e greu
să fiu eu!

Noapte bună, iubite,
trimite-mi prin raze
chipul tău, lângă-al meu
să visăm împreună până
ce noaptea se face lumină!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

24 aprilie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Priveşte-mă iubite

Priveşte-mă iubite

 

Priveşte-mă-n ochi, dimineața-n zori
Când răsaritul se oglindeşte-n mare
In vuietul mării şi simfonia de culori
Şi ai să simți iubirea mea cea mare

Priveşte-mă când soarele apune
Obrazul tău întoarce-l înspre mine
Să întelegi ce n-am ştiut a spune
Câtă dragoste port eu pentru tine

Priveşte-mă când luna plină apare
Vei vedea lacrimile-mi ca mărgele
Scurgându-se şirag de perle-n mare,
În roşu asfințit, pulsându-mi sângele

Priveşte-mă în lumina ploii stelelor
Recunoşti chipul, ce iubit ți-a fost?
Eu te mai țin în gândul amintirilor,
In inimă te am într-un tainic adăpost

Priveşte-mă sub soarele de vară
Mă vei citi ca pe o carte deschisă
Mă vei înțelege pentru prima oară
Voi simți atunci iertarea ta decisă

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

22 aprilie 2019

Foto by Dan Cristian Mihăilescu

Dunia PĂLĂNGEANU: Lumină și pace

Lumină și pace

 

Îngerul de seară plânge lângă mine
pe tipsia lunii roi de lacrimi grele
mâini neputincioase, fald de aripi frânte
prin câmpia rece se-aud ploi de stele.
Rugăciuni fierbinți suie greu ponorul
tremură icoana la ceasul de veghe
nu e-n noapte nimeni ,mirt de os mi-e trupul
nemiscat sub bolta inimii în zeghe.
Mă rog cu speranță alungând povara
călcând peste firul ars de umilință
să primesc lumina ,bucuria ,pacea,
pe oceanul vieții ,drumuri de căință.

 

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

(Din proiectul literar bilingv în lucru POME CU ÎNGERI, autoare, Dunia Pălăngeanu, ilustrația Dana Sandu, traducere l. engleză prof. Tereza Cambera)

 

Ioana CONDURARU: Ea și El

Ea și El

 

Doi îngeri se pierdeau în noapte,
Visând iubirile de jad
Și din priviri doar nestemate,
Sclipeau pe cerul de cobalt.
Nebuni treceau de legea firii
Îngenunchind timpul frumos,
Erau doar Ei ai fericirii
Și astrul nopții luminos.
El un bujor cu mii de doruri,
Ea orhidee de smarald,
Pășeau prin iarba minunată
Culegând crinul adorat.
Iubirea lor ardea-n priviri
Împărtășind mii de luceferi
Ce se înălțau în infinit,
Sclipind pe-azurul din poveste.
Banca marilor trăiri,
Îi aștepta nerăbdătoare
În jur cu gingăși trandafiri,
Petale roșii, zâmbitoare.
Curtenitor s-a așezat,
Iar ea cu mâna tremurăndă,
Stând pe brațul de bărbat,
I-a dat iubirea din secundă.
Gustând din mărul adorat,
Și-au jurat pe veșnicie,
Că vor pași pe căi de vis
Scriind frumoasă poezie.
Așa, în nopțile de dor,
Mai observăm astrul cum arde
Intens pe geana stelelor,
Pentr-o iubire-înălțătoare.

———————————-

Ioana CONDURARU

22 aprilie 2018

Gia STANCULET: Mă rescriu de la-nceput…

Mă rescriu de la-nceput…

 

Te mai caut în iubire, prin declin în germene,
O scânteie reaprinsă, palmă peste orizont,
Mă rescriu de la-nceput într-un bob de cremene,
Printre vreascuri răscolind, amânările-n acont….

Mă dezmint de superstiții și de lamele de foc,
Repetându-mi amăgirea necuvintelor ce-mi ard,
Îmi conjur peste destin, răstignirea mea, în loc
De înstrăinări absurde, prefăcându-mă-n hazard.

Și astenic mă cuprinzi, îmi pui chingă peste doruri,
Ca o rugă necuprinsă, ce prin sabii a-nviat,
De-ndoieli ce au rămas, stinse-n ascuțite zboruri,
Cand zenitul meu albastru, tu… “Asura” l-ai tăiat!

Dar în mine te cuprind, gust sărat ce mă menține…
Și voi fi așa desculță, flori în salbe la picioare,
Eu, iubind prea fără tine, însă tot ce te conține…
Tu, iubind-mi pătimirea… dramelor în așteptare!

—————————-

Gia STANCULET

24 aprilie 2019

Anatol COVALI: Mă simt alt om

Mă simt alt om

 

Eu am sperat şi iată că speranţa
s-a împlinit, fiindcă-am căutat
înfrigurat să nimeresc nuanţa
ce strălucire dragostei i-a dat.

Mă simt alt om, cum nu am fost vreodată,
pentru că-n mine zburdă mândrii cerbi
care-au păscut iubire-adevărată
în pajiştile codrilor superbi.

Şi chiar de ninge-n mine şi e iarnă,
în suflet port o primăvară ce
a început de-un timp nu fulgi să cearnă,
ci mici petale-n care viaţă e.

Nu mai mi-e frig, nu tremur în derută,
pentru că-n suflet bunul Dumnezeu
îmi mângâie duios şi îmi sărută
destinul ce-a crezut în El mereu.

————————————–

Anatol COVALI

București

24 aprilie 2019