Alina CRISTIAN: Întrebări

Întrebări

 

Mă tot întreb câte cuvinte au fost iar risipite?
Sau câte visuri prea mărețe, au fost acum jertfite?
La ce folos să-ncerc să caut, clemență din iubire
Când ai rămas străin de mine și făr’ de vreo simțire…

Acum ce rost ar mai avea, cascade de cuvinte
Mai bine-mbrac vălul tăcerii, să nu-mi aduc aminte…
Iar dorul n-o să îl slobod, îl ţin captiv în vers,
Chiar liber dacă ar fi fost, tu nu l-ai fi-nțeles…

Toate regretele tardive, crezi că mi-ar folosi,
Când inima e-atât de lașă, și nu știe-a iubi?!
Îmi caut locul printre oameni, dar totul pare-un vid
Și visurile-ncep să zboare, le văd cum se divid.

O ploaie-acidă de cuvinte, rămase-n urma mea,
Am tras oblonul peste pleoape, potop de vreme rea…
Nu vreau să-aud cum ţipă ploaia, să mă întorc din drum,
Când toate visurile noastre s-au transformat în scrum…

——————————–

Alina CRISTIAN

4 mai 2019

Elena TUDOSA: Amăgire

Amăgire

 

Rămas-am tăcută în noaptea neagră,
Cerșind din luna doar un colț uitat,
Inima-mi zvâcnea de dor beteagă,
Iar tâmpla-mi era un sloi înghețat,

Cu mâna întinsă și tremurânda,
Cautam în întunericul ce se lăsase,
Îmi ștergeam fața ce sudoarea o inundă,
Deși în mine aproape totul înghețase,

Mă simțeam fără viață, ca și moartă,
Buzele vineții tremurau scuturate de frig,
Din senin se deschise în ceruri o poartă,
Agonia mi-a amorțit glasul… Încercam să te strig.

Dar nu-i poartă și nici fereastră ce s-a deschis,
Ci o rază de lumină înghițita de adâncul hău,
Mă trezește o voce, mă salvez să nu cad în abis,
Însă într-un sloi de gheață zace trupul meu,

Privesc în jur speriată, dar nu te zăresc iubire,
Nu-mi vine a crede că dintr-un vis m-am trezit,
Răpusă de dor constat că e doar AMĂGIRE,
Privesc tavanul și din gene lacrimile au izvorât.

Mi-e frig, mi-e teamă, îmi lipsești atâta de mult!

——————————-

Elena TUDOSA

6 mai 2019

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Intrarea în gol

Intrarea în gol

 

Scrâșnetul meu din dinți e ceva involuntar
la vederea nedreptății ce ne inundă.
Sunt un arbore care vede pe cel care-l taie
și se hotărăște să cadă pe el
chiar dacă nimeni nu crede în voința lemnului,
orice nesăbuire poate fi pedepsită și din întâmplare
cine știe cum bate vântul morții?

Oricum ai încerca nu există justificări,
există doar un adevăr imanent,
un gând bolnav în mintea sinucigașului,
un câine la porțile memoriei care latră
și nimeni nu-l bagă în seamă.

Mulți intuiesc frânghia de care atârnă clipele
nimeni nu le poate opri, cad
judecățile de valoare s-au subțiat într-atât
încât se rupe prezentul de viitor
și totul se duce pe apele Styxului.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

6 mai 2019

Ala MUNTEAN: Hamacul Lui Dumnezeu

Hamacul Lui Dumnezeu

 

Cer cu fața plumburie
Nor cu lacrima neștearsă
În a ploii simfonie
Iarba verdele-și revarsă.

Înger cu aripa frântă
Prinsă între două stele,
Umbra Celui ce Cuvântă
Peste dorurile mele.

Trup de lut purtat de glie
În al vieții răsărit,
Oscilând între-armonie
Și un vis plăpând râvnit.

Culori prinse-n curcubeu
Îngerilor sunt pe plac,
Numai bunul Dumnezeu
Poate face-acest hamac.

Iar când lacrima apune,
Luminând viața întreagă,
Îngeri mulți privesc spre lume
Vrând să-și vadă ființa dragă…

Un hamac plin de culoare
Inversat spre noi…în zare.

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

6 Mai 2019

Zamfira CIOBANU: Lăcrămioare

Lăcrămioare

 

Înflorit-au lăcrămioare
Prin pădurea de stejari
Păsărele cântătoare
Ciripesc printre lăstari.

Pe vrejul cu frunză lată
Boabe albe luminoase
Își arată chipul iată
Lăcrămioarele sfioase.

Pătrund raze de lumină
Printre ramuri de copaci
Pornită-i din cer divină
Vraja dorului să-mpaci.

Iarba verde-naltă crește
Cu sămânță scuturată
Înmulțirea-i de poveste
Răsărirea-i așteptată.

Mireasmă de lăcrămioare
Poieni multe răspândesc
Ramurile cu ardoare
Multe văd și tăinuiesc.

Păsările cântă-n creangă
Triluri multe ciripite
Prin poieni cu multă șagă
Dragostea-i pe întrecute.

Ochii văd spre lăcrămioare
Lunecând boabe de rouă
Nostalgii miros de floare
Pe obraz cu lacrimi plouă.

Florilor de lăcrămioare
Voi îmiresmați pădurea
Cine trece-ntr-o plimbare
Nu mai taie cu securea.

Inima-i zburdalnică
Duioșiea-și face loc
Și din dor năvalnică
Flăcările-i ard în foc.

Mângâiere în lumină
Îți oferă floarea albă
Cer albastru zi senină
Veții tale pune salbă.

—————————–

Zamfira CIOBANU

6 Mai 2019

Elena NEAGU: Și-apoi ningă cu înviere…

Și-apoi ningă cu înviere
să uităm ce cruci am fost…

 

Pun opaițul
la fereastra dinspre visele din noi ;
din icoana ce-o sărut ,
tot mai suie printre sfinți
tălpile bătute-n cuie
și le spală numai ploi .
Te botez să-ți ștergi uitarea ,
c-o batistă frământată
între mâinile-mi din rugă
și curat în noi să urci ;
o lumină să-mi aduci
pe sub munte nins de dor
și un curcubeu tomnatic ,
cald ca aburul de pâine ,
să mă țină într-o rugă
dintr-un ieri și până mâine ,
când ți-oi frământa azima
zilelor ce-or fi de post.
Și-apoi ningă cu înviere ,
să uităm ce cruci am fost…

————————-

Elena NEAGU

5 mai 2019

Ioana CONDURARU: În luna Mai

În luna Mai

 

În luna Mai, iubirile renasc
Și dalbe flori lucesc în noapte-albastră!
Eu din eternitate mai răpesc un ceas
Și îl ascund în visul de-altădată.
În luna Mai mă-ncântă orice floare
Și zbor de fluturi pe iubire pun,
Să pot fi clipa veșnic zâmbitoare
Chiar dacă lacrimi cad pe caldarâm.
Rubinul strâng din floarea-înmiresmată
Când diminețile revin din paradis
Și-îngenunchez în clipa minunată
Simțind al vieții minunat reflux.
O petală gingaș înflorește
Când soarele-și revarsă raza blândă,
Ti-o dăruiesc cu dragoste primește
Privește fericirea, te inundă.
Deschide-ți inima și lasă fericirea
Să îți păntrundă-n sufletul peren
Căci asta lună este dulcea muză,
Ce scrie-n anotimp frumos catren.

———————————-

Ioana CONDURARU

5 Mai 2019

Imagine internet

Florin-Cezar CĂLIN: Mâna destinului nostru…

Mâna destinului nostru…

 

– Noi ne știm după cuvinte, ne alegem din priviri!,
… ne creăm adolescența … improbabilei iubiri.
care strigă-n ochii tăi, visele noastre pe nume,
… în timp ce mâna-ți adună … interesele comune.

Lângă mine chipul tău pare umbra ta divină,
(pată mare-n Univers … semănând cu o lumină).
simt moment de slăbiciune când întind mâna spre ea,
… și un fel de-apoplexie … că aceasta va fura.

… dragostea divinității … ce-i a vieții țintuire,
(o clipă de pubertate, în moment de rătăcire).
… cu o primăvară care … nu se-nscrie în tipare,
că-i propusă-n calendar pentru viața următoare.

Îți propun banalitate … fiindcă vremea nu e bună,
”- Să oprești în palma ta soarta mea, cândva nebună!”.
ca să ardă pentr-o clipă … doar la tine în priviri,
… să simțim (chiar și-o secundă) doza ta de amintiri.

… peste ochii tăi căprui trec ciudate condamnări,
chiar a dorului ce-mparte … dragostea la tine-n zări.
… și în puncte cardinale … rătăcind în Infinit,
îndemnându-ți nereida să se-apuce de iubit.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

5 mai 2019

 

 

Miriam Nadia DĂBĂU: De toate…

De toate…

 

Nu faci decât să ucizi iubirea,
ca o pasăre rănită
ce-și frânge aripile
și piciorul e prins în laț…
așa ești tu în clepsidra
timpului rămas!
Ești Proust cu uitarea,
ești Shakespeare cu tăcerea,
ești Baudelaire cu iubirea,
ești Bacovia cu șoapte
și Blaga cu raze de soare!

De ce pasărea moare
și rana e incurabilă?
Poate uitarea lui Proust
o salvează?
Poate tăcerea lui Shakespeare?
și Hamlet ar vorbi în fața
iubirii…
Și toamna lui Bacovia
ar plânge …
Sau razele de soare
ale lui Blaga, ar zâmbi…
dacă tu nu ai lăsa iubirea
să moară!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

5 mai 2019

Anna-Nora ROTARU: Poesis

ȘOAPTE ȘI LACRIMI…

Drum în față, drum în spate
Și-mprejur doar bălării…
Aud clopotul cum bate,
Dinspre sat, peste câmpii…

E-n amurg, e trist, pustiu,
Roșul se topește-n seară…
Mă aștepți, nu cred să viu,
Dorul să ni-l stingem iară…

Câte așteptări au fost…
Câte vorbe dulci deșarte,
Ce acum nu-și mai au rost,
Risipite-n drum, departe…

De atât amar de vreme,
Vântu-a măturat cărarea…
Nimeni n-o să ne mai cheme…
Peste noi căzu-nserarea…

Șoapte dulci de altădată,
Stau-necate în șuvoaie
Și se-amestecă în baltă,
Cu pietriș și cu noroaie…

N-am acum ce să aștept…
Drum deschis îmi stă în față…
Îmi strâng inima în piept
Și-l continui cât am viață…

Privesc cerul roș ca sânge…
Încă nu căzu de seară
Și mă strânge-un nod de-a plânge,
De-o iubire ce-o să moară …

 

ROȘUL, REGELE CULORILOR

Azi, mi-am zis să-mi aleg una din culori,
Din cele, ce mai des le pun pe șevalet…
E cea mai caldă, ce-o întâlnești la flori,
La trandafiri, la maci, garoafe și bujori
Și, pe retină ți se-mplântă ca stilet !

E… Roșul, culoare de Demon, Iad și Sfinți…
A sângelui prelins în sacrificii pe altare…
A împăraților și-a stăpânilor de ginți,
A feței, când fără scrupule încerci să minți,
A scânteii, ce-aprinde iasca din amnare !

Culoarea rubinului, a senzualelor dorinți,
Ce te ridică-n slăvi, te coboară în vâltori…
A vinului, ce te-amăgește-n nopți fierbinți,
Pierzând redute, ce ridicaseși din credinți,
Lăsând pradă sufletul la orice impostori !

E culoarea, ce urlă-n flăcări, te orbește…
A rănilor scurse pe piatra milenară…
A lavei, ce din străfunduri izbucnește,
A gurii-n sărut-aprins sau când vorbește
Mâniată și te împroașcă cu ocară !

Roșu-i sângele din infernale abatoare,
Pe nea bacoviană-nroșită de ftizie-n ierni…
Al cărnii zdrențuite-n lupte-ngrozitoare,
Al vietăților sfârtecate-n vânătoare,
Al plăgilor Domnului, ce-n suflet le așterni…

Roșul e și-al asfințitului ce sângerează…
Al mamelor, când dătătoare sunt de viață….
Prima culoare-a luminii când se dispersează,
Din întunecimi când răzbate și pulsează,
E… Regele Culorilor, când omoară, când răsfață…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

4 mai 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →