– Tineretul de astăzi nu prea se grăbeşte să se căsătorească, afirmă în cunoştinţă de cauză domnul Albert care este modestul patron al agenţiei matrimoniale „Matilda”. Şi cui îi spune treaba asta? Lui Şimon Şeinerovici care i-a fost client încă din vremurile bune, când nu trecea săptămâna fără să fericească măcar un el şi o ea. Ce-i drept, Şimon nu şi-a găsit perechea, dar cei doi au rămas amici.

– Agenţia noastră mergea foarte bine, dar în ultima vreme merge numai binişor. Le-au crescut pretenţiile la toţi, bărbaţii vor bogate, femeile caută titraţi, e o problemă… Când vine un client, trebuie să-i câştigi încrederea, să-l convingi că partenera propusă de noi e grozavă şi că numai o minune s-a întâmplat că a stat să-l aştepte tocmai pe el! Ei, cum dracu faci să te creadă??

– Lasă-mă pe mine! i-a propus Şimon. Lasă-mă o dimineaţă singur şi ai să vezi ce ispravă o să fac. Nu ai ce pierde.
Fapt este că domnul Albert a acceptat…

În ziua cu pricina, Şimon a stat vreo patru ore la agenţie şi n-a intrat nici dracul. Avea dreptate domnul Albert, nimeni nu face coadă la însurătoare… Şi tocmai când se gândea să închidă pentru pauza de prânz, apare un individ, aşa cam între două vârste, nici prea mic dar nici prea înalt, cu niţică burtă şi început de chelie, cămaşa curată, servietă, pe scurt modelul burlacului care s-a săturat de burlăcie şi vrea să se însoare. Şimon Şeinerovici îl pofteşte să ia loc, abia dacă îl lasă să spună vreo două cuvinte şi-i dă drumul:

– Agenţia noastră e cea mai norocoasă, domnule. Bine aţi făcut că aţi venit la noi… Numai noi avem sucursale în ţară şi în străinătate, putem oricând să vă recomandăm partide excepţionale, de toate calibrele. Dacă aţi şti ce combinaţii am realizat noi, v-aţi cruci. Numai săptămâna asta am căsătorit un diamantar, un director de bancă, un vice-ministru şi un doctor, doi avocaţi şi trei industriaşi…

– Înseamnă că vă merge bine, a spus timid candidatul.

– Auzi vorbă! Ne merge excelent! a precizat Şimon. Cifra noastră de afaceri poate rivaliza cu cele mai prospere întreprinderi din ţară. Numai la sucursala aceasta avem înscrişi peste două sute de viitori taţi de familie.

– Şi toţi plătesc? s-a minunat burlacul.

– Se înţelege. Scump, dar face! Decât să mergi la concurenţă şi să te alegi cu cine ştie ce partidă de duzină, mai bine plăteşti la noi cum se cuvine, dar te căsătoreşti perfect. Parcă de câte ori se însoară omul într-o viaţă? O dată, de două ori… Merită să nu te zgârceşti! Cine are de gând să facă economie, n-are decât să nu vină la noi.

– Dar eu am fost informat că la voi e ieftin, a tatonat tipul.

Continue reading „Dorel SCHOR: Idei matrimoniale (schiță)” →

– Ai auzit ultima noutate de la noi din bloc? Amalia, englezoaica de la patru, şi-a luat o slujbă…

– Ei, bravo! Şi ce va face cu copiii? Are doi copii mici.

– A găsit o soluţie. La etajul trei stă madam Brodiciche din Odesa. Îi lasă ei copiii până la ora patru. A acceptat s-o ajute, mai scoate şi ea un ban, că soţul ei are un serviciu cam slăbuţ.

– Chiar că e interesant. Dar cum o să se descurce madam Brodiciche cu doi copii mici? Parcă ştiam că lucrează croitorie, transformări, cârpeli, chestii din astea… N-o prea văd stând la maşina de cusut şi cu puradeii învârtindu-i-se printre picioare.

– Ah, dar madam Brodiciche nu lucrează singură. A angajat-o pe fiica doamnei Biton, marocanca de la opt. Fata are 15 sau 16 ani, e isteaţă şi deja ştie să coasă la maşină, să prindă un tiv, să pună nasturi.

– Prinde tivul şi pune nasturi, foarte bine. Dar ce face cu cei şapte fraţi mai mici când maică-sa pleacă la lucru la fabrica de bere?

– Ăia mici? Păi are grijă de ei Lia Sachelarie de la etajul cinci care şi aşa stă acasă. Madam Biton îi plăteşte cu ora şi Lia noastră, când plimbă căţeluşul argentiniencei de la şapte, scoate şi trupa lui Biton.

– Cum? Lia are două slujbe?

– Cred şi eu, nu ştii că românii noştri sunt harnici? Între noi fie vorba, cred că primeşte pentru căţelul argentinencei mai mult decât pentru echipa de handbal a marocancei!

– Chiar că nu e just…

– Oricum, căţelului îi face şi baie, iar la Biton numai supraveghează, că mai e un puştan de 12 ani printre ei, care o ajută.

– Bravo şi pentru Lia, zău aşa. Înseamnă că îşi câştigă frumos existenţa, mai ales de când a ieşit Sachelarie la pensie şi-şi cheltuieşte jumătate din ajutorul social pe ţigări.

– Nu, că nu mai fumează, săracu’. A făcut o semipareză şi abia se mişcă. Mai toată ziua stă în casă, citeşte ziarul, de fumat ţi-am spus că s-a lăsat, nici nu ştiu dacă se poate deplasa singur, mă înţelegi, acolo unde şi regele se duce pe jos…

– Atunci, chiar că nu mai înţeleg. Cum poate Lia să plimbe căţelul argentinencei de la şapte, să supraveghieze copiii marocancei şi să mai aibă grijă de un handicapat care nu se poate servi singur?!

– Păi nu se serveşte singur. Nu ţi-am spus de la început că Amalia, englezoaica de la patru, şi-a luat serviciu? A angajat-o Lia!