dau timpul înapoi după chipiul morții
pe alei de flori brancardieri
de-o parte și de alta
a unui suflet trist în ghips,
undeva în umbra unui stejăriș
aflat în poala frunții
mă leagănă o mamă lupoaică cu ochiul
plin de plâns,
marama îndoielii ce-mi treieră prin
tâmplă, centurioni brăzdați de alchimii
în sânge,
stă aplecată-n rodii cu dulcele din mierea
unui tărâm surdină cu rodul
fluierat,
fac loc în mine unui munte din stânci
plecate langa în huzurul unui beci,
acolo în nestrivirea unui timp
edenice statui plutesc pe soclul
nimănui,
sunt eu cu mine, tovarăș doct de arme
prin isterii de toamnă lungă când
singurel cu visul cinic de-o trezire
aberantă, redenumesc în sine,
o lume plină de euri înșirate octogonal
în praful din poteci.

 

 

Invers

 

fulger scăpărând după tunet
ploi ce cad doar în sus,
malignă durere ce curmă
o moarte în plus,
un urlet după ecou endemică schismă
de aer prin vântul adus înapoi
in suflare,
giratoriu, timpul din ultima clipă
se face erou în risipă
dă-mi balansare doamne să flutur
in fluturii orbi toată viața ce-am tras-o
din noi, să-i fac floare albastră pe nori
deasupra cerului, nu sub trupul
greoi de două emisfere și câteva alge
cu pene,

bolovani peste aripi
visători străpunși de lumină-n noroi,
versul meu abandonat într-o milă
trasă la sănii cu boi,
năsălii de-mpruncire la gură de eden
formal,
sânul ce plânge în lapte și mierea
ce curge-n aval, terminat univers
infinituri pagode ce murmură-n rame
nașteri in vitro cu capul tăiat,
un melc fură ierbii un verde lăcustă
Continue reading „Simon JACK: Peisaj din mine (poeme)” →