Unirea Basarabiei cu România

Congresul s-a deschis la 20 octombrie, ora 15, de către sublocotenentul Gh. Pântea, preşedintele Comitetului executiv al Sfatului de deputaţi militari, preşedinte al Congresului fiind ales căpitanul de cavalerie Vasile Cijevschi, ajutat de slt. Pântea. Pe ordinea de zi erau înscrise 14 puncte, trei fiind esenţiale: autonomia Basarabiei, naţionalizarea (moldovenizarea) unităţilor militare şi convocarea Sfatului Ţării. În şedinţa din 21 octombrie, căpitanul Cijevschi arăta că ,,congresul nostru, ca şi cel de la Kiev, e dator să recunoască că soarta noastră ne vom croi-o numai noi înşine, prin autonomie”. În acelaşi sens se exprimau şi alţi delegaţi, Ioncu, Buzdugan, Holban, toţi pronunţându-se pentru autonomie. În şedinţa 24 octombrie, într-o atmosferă de mare entuziasm, s-a hotărât într-un glas ca Basarabia să fie ţară autonomă, să se bucure de autonomie politică şi teritorială, în cadrul unei Rusii democratice. S-a strigat ,,trăiască Basarabia autonomă şi slobodă (liberă)”, s-a cântat apoi imnul naţional, sub steagul naţional (Unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România 1917-1918. Documente). S-a hotărât apoi constituirea unităţilor militare moldoveneşti, creşterea numărului cohortelor moldoveneşti de la 16 la 100, pentru asigurarea ordinei, constituirea, ,,în cel mai scurt timp”, a Sfatului Ţării, pentru guvernarea Basarabiei, alcătuit astfel: moldovenii 84 locuri (70%), naţionalităţile 36 (30%), Comitetele militare 44, Congresul ţărănesc 30, organizaţiile şi partidele moldoveneşti 10, moldovenii de peste Nistru 10. S-a mai decis trecerea moşiilor mănăstireşti, ale statului şi particulare în mâinile ţăranilor (măsură aprobată ulterior de Constituantă), naţionalizarea şcolilor ş.a.

Să subliniem că, la 24 octombrie, când a fost proclamată autonomia Basarabiei, ,,în adunare (congres) se stârneşte o însufleţire nemaivăzut de mare. Se ridică steagurile naţionale moldoveneşti şi se cântă cântece naţionale: ,,Deşteaptă-te, române”, ,,Pe-al nostru steag e scris unire” (Cuv. mold., nr. 94, din 27 octombrie1917). În aceeaşi zi, în timp ce un cor de învăţători, dirijat de pr. Berezovski, recita cântece moldoveneşti, au sosit în sala congresului un grup de români ardeleni, ofiţeri şi soldaţi ai unui batalion, aflaţi în trecere de la Kiev la Iaşi, spre frontul român. Cum au sosit, ardelenii au desfăşurat în sala congresului mari steaguri tricolore, pe care era scris: ,,Trăiască România Mare!”, ,,Trăiască Neamul Românesc!”, apoi au cântat, antrenând în entuziasmul lor toată sala, ,,Trăiască Regele!”, ,,La arme!” şi alte imnuri patriotice.  

Biroul organizatoric, ales de congres, a lansat o circulară către toate organizaţiile revoluţionare din Basarabia pentru a-şi desemna deputaţii pentru ,,Sfatul Ţării”. Datorită împrejurărilor de război, a faptului că populaţia masculină, între 19 şi 48 de ani, era risipită pe diferitele fronturi de luptă, alegerile nu s-au putut organiza prin vot direct, ci s-a recurs la alegeri indirecte, prin intermediul comitetelor militare, ţărăneşti şi muncitoreşti, al corporaţiilor profesionale constituite. Noua adunare legislativă era formată din reprezentanţi ai naţionalităţilor, confesiunilor, partidelor politice, zemstvelor, asociaţiilor profesionale şi culturale. Biroul a decis să fie mărit numărul deputaţilor de la 120 la 150, din care 105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec. Ideea ,,Sfatului Ţării” nu era nouă pentru românii basarabeni, încă din 1906 ziarul ,,Basarabia” vorbea despre înfiinţarea unui ,,Consiliu provincial”, iar după revoluţia din februarie 1917, termenul s-a impus, fiind o traducere a rusescului ,,Kraevoi sovet”, „Ardealul,”, nr. 8, din 19 noiembrie, vezi articolul ,,Sfatul Ţării”.

Astfel constituit, Sfatul Ţării s-a deschis, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, într-o atmosferă înălţătoare, de entuziasm, de bucurie nemărginită, de speranţe în viitor. Solemnitatea deschiderii a început cu o slujbă în biserica catedrală, săvârşită în limba română, de episcopul Achermanului, Gavril, înconjurat de 20 de preoţi şi diaconi moldoveni, răspunsurile fiind date de corul părintelui Berezovschi, în strane aflându-se şi preoţi din România şi Ardeal. Pe clădirea palatului unde se ţinea Sfatul ,,flutură un minunat steag românesc”. În paraclisul din stânga clădirii, pr. Gurie rosteşte aceste cuvinte: ,,…vedem făcându-se o mare minune: învierea din moartea politică şi naţională a norodului nostru moldovenesc din Basarabia”. Şedinţa de deschidere are loc după masă, la orele 14, de către deputatul cel mai în vârstă, D.N.N. Alexandri, apoi, ca la un semn, în picioare se scandează ,,Să trăiască Basarabia autonomă”, iar în această atmosferă însufleţită, corul intonează din nou ,,Deşteaptă-te Române!”, se aud pentru prima dată aceste versuri: ,,Români din patru unghiuri / Acum, ori niciodată,/ Uniţi-vă în cuget/Uniţi-vă în simţiri”, foarte mulţi, de emoţie, plâng în hohote (vezi ,,Ardealul”, nr. 9, din 26 noiembrie 1917).

S-a trecut apoi la alegerea preşedintelui, prin vot unanim (95 de voturi) este ales ca preşedinte al Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, tânăr deputat basarabean, ce descindea dintr-o veche familie moldovenească (probabil a Hânceştilor, susţine I. Nistor), unul fruntaşii naţionali basarabeni, de sub conducerea lui Gavriliţă. Revoluţia îl surprinse ca şi conferenţiar la Universitatea din Petrograd, dar el trecu lesne de la doctrinele socialiste la ideea naţională, iar în jurul său s-a strâns întreaga grupare democratică de la ,,Basarabia”, care cuprindea pe Ion Pelivan, Pan Halippa, Pant. Erhan, Daniel Ciugureanu, Şt. Ciobanu şi mai tinerii, Gh. Pântea, A. Crihan, I. Buzdugan, Ion Cazacliu, Gh. Nastasă, aflaţi toţi ca deputaţi în Sfatul Ţării. Într-o scurtă cuvântare, noul preşedinte arăta: ,,…scăparea este numai în organizarea fiecărei provincii a Rusiei. Trebuie să punem frâu anarhiei, care începe şi în Basarabia…Sfatul Ţării trebuie să aibă grijă de ea. (…) Armata demobilizată (rusă) se va întoarce acasă şi atunci moscalii flămânzi vor prăda ţara”. După I. Inculeţ, a luat cuvântul Pan Halippa, care, în numele Partidului Naţional Moldovenesc, a spus: ,,În acest partid naţional eu văd întrupate toate aspiraţiile naţionale ale neamului moldovenesc. Acum opt luni…, când toţi se scăldau în apele unui internaţionalism bolnăvicios provocat de revoluţia rusească, noi am fost aceia care am ridicat mai întâi steagul naţional, călăuziţi de ideea de patrie, adică de pământul nostru moldovenesc. Partidul naţional a demolat temniţa în care gemea neamul nostru, care s-a trezit la viaţă, şi astăzi noi am ajuns o ţară liberă şi autonomă… Ne trebuie însă o unitate de voinţă naţională”.

Au vorbit apoi P. Erhan, din partea Partidului Ţăranesc, care a cerut ca ,,Sfatul Ţării să pornească lupta împotriva inculturii şi întunericului, care a stăpânit până acum norodul”, slt. Gh. Pântea, în numele Comitetului militar central, în limba rusă, arăta că are încredere în ,,înţelepciunea Sfatului Ţării, care va face din Basarabia o ţară fericită”, slt. G. Mare, în numele soldaţilor moldoveni (100 000!) de pe frontul românesc afirma: ,,Să ne hotărâm de azi că mai bine să nu mai fim decât să ne conducă alte popoare, care să ne ia sângele şi osteneala noastră”, lt. Cazacu, în numele oastei naţionale moldoveneşti, sublinia ,,…vom lupta până la ultima picatură de sânge, pentru drepturile castigate..“, În sfârşit, în numele Ligii culturale a femeilor moldovence, Dr. Elena Alistar a declarat că ,,patriotismul se întăreşte prin cultura în limba noastră”.  

In şedinţa de după masă, a mai vorbit judecătorul Ion Pelivan, în numele Partidului Naţional Moldovenesc din Bolgrad, care a rostit o cuvântare istorică, vibrantă: ,,Astazi e cea mai însemnată zi din istoria neamului moldovenesc. A fost pierdut acest neam, dar s-a aflat..A fost mort, dar a înviat. Toţi moldovenii au simţit o negraită bucurie, când au văzut steagul naţional deasupra acestui palat. (…) In anul 1812, noi am fost rupţi din trupul Moldovei şi alipiţi la împărăţia rusească (…) Turcul ne lua zeciuiala, dar era cinstit, ne lăsa să ne rugăm in limba noastră, el nu ne silea să învăţăm turceşte, ne jefuia, dar nu se băga cu cismele lui murdare în sufletul nostru.(..). Dar călăii sistemului rusesc au pornit să ne fure sufletul, să ne izgonească  limba din biserică, din scoală, din administraţie, ca ea să piară cu totul. Rusificatorii neînduplecaţi ne-au batjocorit numele de moldovan, coborându-l în noroi, deopotrivă cu numele de bou. Au stricat tot ce ne putea aminti de trecutul nostru de stăpâni în această ţară (…). Dar ideea de autonomie nu a putut fi cu totul desfiinţată… Poate veţi fi auzit de marele nostru scriitor Alecu Russo, cu ,,Cântarea Romaniei”, în care el plângea soarta moldovenilor (românilor), care din pricina neunirii au ajuns slugile străinilor. Mă gândesc şi la Dim. Moruzi, cu scrierea ,,Pribegi în ţara răpită”, o adevarata Evanghelie a moldovenilor…Şi abia în 1905, începea, smerită, o mişcare naţională moldovenească”. El încheia această cuvântare înălţătoare cu un îndemn la unire: ,,nu vă dezbinaţi, ci lucraţi în unire”.

Au mai rostit cuvântări în această zi deosebită V. Harea, din partea gazetei ,,Cuvânt Moldovenesc”, Onisifor Ghibu, din partea redacţiei ziarului ,,Ardealul”, care a încheiat cu cuvintele ,,Ceasul dreptăţii pentru întreg neamul nostru trebuie să sosească”, Ion Buzdugan, delegat al Partidului socialist-revoluţionar moldovenesc, a declarat ,,astăzi este învierea din morţi a neamului nostru moldovenesc”, pr. Gurie, în numele preoţimii române din Basarabia, mărturisea că ,,preoţimea moldovenească mult a fost apăsată în trecut”, dar că de aici înainte aceasta va putea fi o călăuză adevărată a poporului”. Şedinţa de deschidere s-a încheiat seara tărziu, după ora 20, iar după încheierea cuvântărilor, preşedintele Sfatului Ţării, I. Inculet, şi-a exprimat satisfacţia că aceste cuvântări oglindesc ,,întreaga Basarabie”, astfel că ,,Sfatul Ţării este o adevărată icoană a dorinţelor ţării întregi”. Inainte de încheiere, preşedintele Sfatului a propus să se păstreze un moment de reculegere, pentru ,,pomenirea celor doi bravi fii ai Basarabiei, avocatul Simeon Murafa şi inginerul Andrei Hodorogea, omorâţi mişeleşte cu trei luni înainte”.

După solemnitatea deschiderii, deputaţii şi-au început efectiv activitatea şi, până la elaborarea unei constituţii, la 28 noiembrie 1917 (st. v.), au elaborat un ,,proiect al organizării Basarabiei”, care definea atribuţiile principalelor instituţii politice ale statului. Astfel, Sfatul Ţării era ,,cel mai înalt aşezământ de conducere (ocârmuire), pana la convocarea constituantei, exponent al puterii legislative, iar Consiliul directorilor generali exercita puterea executivă. Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (62)” →