ZAMFIR ANGHEL DAN: UN SĂRUT PESTE FOC (Poesis)

SĂ FIE PETRECERE ÎN VERSURI, DE ZIUA MEA!

UN SĂRUT PESTE FOC

Mai pune iubita un sărut peste foc

să ardă mai tare acest noroc

de a te ține în brațe

de a ne iubi

la marginea toamnei

pierduți pe câmpii

și lasă deschisă geana ochiului tău

doar noi și lumina

cum ard să vedem

formele tale acoperite de jar

în care mă fierb și dispar

licărind a poveste de dor

și mă ia și mă lasă și aprinde-mă iar

mă întinde pe țărmuri de vise

și pe alei de altar

să mă scurg să mă vântur în clipa de azi

topit

în dogoarea

iubirii ce arzi

Mai pune iubita un sărut peste jar

să ardem mocnit pe alei de altar

Tu

ca o mireasă a toamnei de azi

Eu

ca frunzele sub care arzi

Și mă ia și mă lasă și aprinde mă iar

și mă scurge în vântul hoinar

al iubirilor fără hotar

.

DIMINEAȚĂ EMINESCIANĂ

Poetule,

dă-mi sărutul unui vers senzual

să îmi acopăr dorința cu un val de splendoare astrală

să mă întoarne în fluidele mele

coaptă pe jar

de poeme scrise de iubiții topiți în nuclee de stele

și în focar

Poetule,

cântă-mi un cântec de dragoste în doi

unde noi

goi de împotriviri

reinventăm unde din legea iubirii

desfăcându-ne atomii în particule de infinite atingeri

și dezlănțuiri ale coapsei încinse de mângâieri

dar nu toată mă rupe în bucăți de rime pierdute în scrisori

mai lasă și pentru mâine

o parte din mine să îți dea fiori

să te pună la umbră de stea călătoare

dorită de mine în venirile viitoare.

Poetule,

dă-mi din tine doar cântec și vers

să îmi astâmpăr melancolia în care ades

cad

pradă dorințelor juvenile.

Sau dă-mi-te numai pe tine,

poetule

Să devin și eu cum ești tu

Luceafăr de noapte și zi

luminând lumea de azi

și de mâine.

de ZAMFIR ANGHEL DAN, cartea – CUANTICE IUBIRI

Profesor dr. Marius TOPAN: A apărut volumul de critică literară și eseuri ,,Aventurile ideilor printre metafore“

Harnicul scriitor și jurnalist Al. Florin Țene este din nou în librării cu masivul volum de critică și eseuri, cuprizând 726 de pagini, având  în loc de prefață o analiză profundă semnată de Voichița Tulcan Macovei, intitulată ,,Filosofia-bază a dezvoltării literaturii și treaptă de înțelegere a existenței sociale“ în opera lui Al. Florin Țene.

            Volumul cuprinde 106 eseuri și cronici literare, constituindu-se într-un evantai  de idei despre literatură universală și în special literatură contemporană. Analizele profunde asupra evoluției literaturii române în perioada comunistă și al realismului socialist, sunt adevărate procese, lecții de morală și cinste.

            Pe ultima copertă președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști Doru Dinu Glăvan apreciază activitatea de-o viață a scriitorului Al. Florin Țene: ,,Scriitor şi jurnalist consacrat, cu peste 86 de volume tipărite în mai bine de patru decenii de activitate literară, dar şi aproape 6.000 de articole risipite în presa locală, naţională, dar şi de peste hotare, prezent deopotrivă în Dicţionarul General al Literaturii Române (coordonator, acad. Eugen Simion, 2009) şi Dicţionarul Scriitorilor Români (coordonator Aurel Sasu, 2006), ca şi în Dicţionarul scriitorilor Români de Azi (ediţie de Boris şi Daniela Costin-Crăciun, 2011), ori O altfel de istorie a literaturii române (autori, Doru Ştefan Dâncuş, George Coandă şi Vali Niţu, 2013), mentor de şcoală literară şi lider al Ligii Scriitorilor Români, jurnalist profesionist, premiat de U.Z.P.R., în 2015 și  2020, la Concursul naţional de Presă Scrisă, Al. Florin Ţene (n. la Drăgăşani, jud. Vâlcea, 13 iunie 1942) revine, odată cu Aventura ideilor, la preocupările sale perene, filosofia ştiinţelor literare, dovedind astfel că deţine vocaţia distanţei şi a perspectivei.

Nostalgic şi sentimental, Al. Florin Ţene nu-şi uită niciodată originile şi, scormonind prin „lada cu amintiri”, se întoarce mereu la „anii fragezi”, când alături de foştii săi colegi de clasă, Radu Vasile, fostul prim-ministru, Mugur Isărescu, Virgil Mazilescu, ori istoricul Ilie Vulpe, punea la cale şotii sancţionate prompt de profesorul Muşulescu, care îi punea pe recalcitranţi „la colţ, pe coji de nucă”, aşa că, „de teamă, iar nu din conştiinţă, învăţam!”.

Parcurgând suita de eseuri şi comentarii critice pe teme diverse, şi deopotrivă de incitante, de la Heidegger, la Nietzsche, şi de la Socrate la … Patapievici (văzut ca model invers!) regăsim un amestec suav de idealism liric, altoit pe un solid fundament cărturăresc”.

            În continuare, tot pe ultima copertă, scriitoarea Galina Martea apreciază întreaga operă a renumitului scriitor: ,,Cu o carieră de amploare în arta scrisului, talentatul și neobositul scriitor Al.Florin Țene (prozator, poet, eseist, critic literar și de artă, publicist) există în astă viață cu misiunea sacră de a produce opere literare de calitate, acestea fiind recunoscute ca valori autentice în cultura națională română. Distinsul scriitor de-a lungul anilor a reușit să pună în lumină lucrări de mare calibru, abordând diverse genuri literare (poezie, proză, eseu, roman, analiză literară), astfel acumulând în palmares până la ziua de azi un număr de 85 de cărți editate. Pe lângă activitatea de scriitor, Domnia sa este un admirabil activist și manager cultural, în timp afirmându-se cu mult succes în calitate de fondator al diverselor cenacluri și reviste literare. Iar pentru a încuraja și mai intens activitatea scriitoricească din țară și Diasporă, Al. Florin Țene înființează în anul 2006 asociația profesională Liga Scriitorilor Români, fiind în același timp și președinte al acesteia. Așa fiind, Al. Florin Țene este un veritabil susținător al valorilor culturale românești, un promotor insistent în fructificarea vieții spirituale.”

            Și prin acest masiv volum, Al.Florin Țene ne dovedește că talentul său de poet, romancier,  cercetător, analist, eseist și critic literar, este o personalitate complexă, de loc de neglijat în Istoria Literaturii Române.

Profesor dr. Marius Topan

Constanța Abălașei-DONOSĂ: ,,Radiografia visului”, de Lavinia Elena Niculicea

Radiografia visului este o carte de poezii semnată de Lavinia Elena Niculicea. Cartea a apătut la Editura ANAMAROL, București, anul 2018, director Rodica Elena Lupu.  

Coperta este semnată de Roena Woolf.  

Prefața este semnată de prof. Nelu Barbu, scriitor.  

Desenele interior carte sunt executate de Lavinia Elena Niculicea.  

Cartea vede lumina tiparului datorită gestului de generozitate și de aleasă omenie a doamnei Dona Tudor, personalitate proeminentă prin: realizator de emisiuni TVR, corespondent special de război, profesor, scriitor, ofițer în rezervă – doctor în științe militare.  

Geneza cărții ,,Radiografia visului” implică și celelalte cărți apărute în anii; 2012 – Ploaie de gânduri: 2014 – Florile cerului: 2016 – Dansând cu cerul. Structura vizuală a celor trei cărți menționate, plus ,,Radiografia visului”, sunt încărcate de energie lirică și constitue prin relații de polaritate al unui ax de cuvinte, unirea a ceea ce se cheamă subiectivitate și obiectivitate. Acestea sunt încărcate cu energie care activează lectura armonioasă, seducția imperioasă a unor dorinți ale autoarei cât și melodicitatea unor poezii caligrafiate de voluptatea prin câmpuri de cuvinte desfășurate în sintagme (Gând de lumină, Fă-mă lumină, Bulbi de lumină, Muguri de cer, Axioma timpului)  

……………………………………………………..  

C-un gând  

străpung viața,  

să curgă din ea începutul,  

cum curge Lumina din răni.  

Primăvara îmi arată că e vie,  

a înmormântat atâtea ierni  

ca să ajungă la mine.  

O salut c-un vis  

și o rog să-mi spună  

secretul munților  

să pot înflori iar  

la tine-n suflet.  

– Gând de lumină –  

În poeziile unde autoarea folosește ca etalon lumina, însă nu numai, marea dorință a ei este uneori rigidă și impersonală. Expresiile stilistice, structuri ale unui întreg,citează realitatea, creația în receptarea acestei imagini.  

…………………………………………………….  

Sub călcâie, îmi așterne covorul roșu,  

să pot trece toate visurile  

într-un adagio dezmierdat de cocori.  

Rămași văduvi, copacii și-au tuns pletele:  

ispitiți de-un șarpe, umblă goi.  

Pe fruntea palidă,  

păsări îi sărută de noapte bună.  

Mamă, schimbă decorul acestui anotimp,  

c-un zâmbet,  

să mă îndrept spre viață.  

– Ceas capricios –  

Sunt și poezii ce le pot așeza în categoria spiritualității. Acestea o configurează pe autoarea lor, Lavinia Elena Niculicea, într-o iconografie a iubirii de Dumnezeu, simbolizatoare, salvând semnul de banalitate prin șocuri de cuvinte fiind în cele din urmă, un apel de comunicare.   

……………………………………………………………..  

Strâng în căușul palmelor  

clipe suave de primăvară,  

în mine renaște verdele  

pădurii,  

și sufletul nu-mi mai  

hibernează pe tărâmul iernii.  

C-un singur dor de Rai  

noi (re)inventăm primăvara.  

Iubite mă faci să zbor  

ca un unicorn  

spre visul Melpomenei.  

Dor de viață-  

Gândul poetei funcționează prin semnale (Vis, Mi-e dor, Te simt, Mi-e sete de alb, Dor de viață ).  

Toate imaginile din poezii domesticește magia poetei susținând natura, esteticul, calitatea de frumos.  

……………………………………………………..  

Mă simt pasăre  

pe vârfurile timpului,  

închid în piept pocalele visului.  

Cânt de la sfârțit spre început  

viața,  

descifrând misterul aripilor.  

Când credeam mai mult în zbor,  

furtunile mi le-au frânt,  

în mirajul zărilor albastre.  

Prin Logos, mă ridic în înălțimi,  

spintecând norii,  

binele să curgă șiroaie.  

Spintecând norii –   

Spintecând norii, tot binele să curgă peste tine, peste mine, peste cine scrie și îmbie dragostea în poezie!  

Constanța Abălașei-Donosă 

Ionuț ȚENE: Azi Horea a fost din nou tras pe roată

Horea și Cloșca se-ntorc în mormintele cuprinsului transilvan
Unde au fost decupați cu roata de stăpâni cruzi și barbari

Urmele pământului martirului mustește cu lacrimi de sânge
Să șteargă necredința celor care nu vor să fie copiii acestui pământ

Trădarea dăltuiește în bronz portretul călăului poporului român
Ca un cuțit de rugină în inima orașului de la umbra Făgărașilor
Ca o țepușă de venin în sufletul neamului nostru înșelat

Horea și Cloșca au fost trași azi pe roata istoriei nedrepte
Marionete trase cu cheia dansează rânjind în cercuri pătrate

Horea și Cloșca sunt zdrobiți din nou de roata erei vânzătorilor
În cetatea unde nepotul lui Horea, Craiul Munților are interzis să fie bronz
Horea și Cloșca rostesc lumii cu lancea că nu suntem popor de iobagi

Românii frământă zilnic pâinea din făina oaselor lui Horea și Cloșca
Pe care tineri curajoși o mănâncă cu poftă spre neuitare și răzbunare

Dealu Furcilor suntem toți cei care luăm pâine cu vin din sudoarea Ardealului

O ceață grea de trădare s-a lăsat peste burg așteptând furtuna lui Horea
Să risipească norii cu fulgere și soarele roșu ca sângele să spele rușinea

Ionuț ȚENE

Poesis : Emilia-Paula ZAGAVEI

Umbre pustii

Zăpezi medievale cu gust de amintire

Se cern tăcute pe strada uitată de iubire,

Umbre pustii dansează despletite

În inimi ce se vor mereu iubite.

Se-văluie de ceața căzută peste gând

Uitând de-a lor chemare lăcrimând,

Se-mpart în cete alese pe sprânceană

Sorbind câte-un cuvânt din călimară.

Penelul lor mustește în trecut,

Pustiul amarnic le devine scut.

Se joacă-n vise otrăvite de culoare

Privind cu grea trufie către soare.

Își scriu tăcerile gălăgioase

Și gândurile ce nu stau acasă,

Se dojenesc mereu cu un sărut

Trăind această viață mai acut.

Umbre tăcute, tainice blesteme

Călătorind mereu printre poeme,

Doruri fierbinți cu gust de scorțișoară

Fantome dragi pierdute-n vară.

Fulgi leneși de iubire să se lase

Peste amarul adunat în case,

S-omoare nepăsarea și cu ura

Că ele și-au uitat voit măsura.

DESCHIDEȚI UȘILE

Cu palmele bătătorite de doruri arzătoare,

Cu lacrimi adunate într-un colț de ștergar

Și-au adunat în nodul basmalelor altare

Ale chipurilor dragi, plecate-n depărtare.

Privesc de la fereastra căsuței aplecate

Ce-a cocoșat sărmana sub anii ce i-au nins

Acoperișul vechi, cu găuri pe la coate

Și streșini ruginite de lacrimi botezate.

Privirea o au uscată de muta așteptare

Curgând pe aleea simfoniei pașilor grăbiți,

Tăcerea arde-n vatră cu limbi asurzitoare,

Colorând aprig dorințe aflate-n suspinare.

Pământul gliei sub unghii îl poartă-n demnitate,

Habotnici, nu-nțeleg cum un străin să poată

Să risipească cu un gologan a noastră unitate,

Devenind stăpân peste străvechea cetate.

Ei nu-nțeleg defel, de ce ai lor nepoți

Azi sunt plecați în lume să își câștige banul,

De ce-n singurătate și fără strănepoți

Își macină existența departe azi de toți.

Nu înțeleg de ce sunt blestemați și uitați

În tristele cătune pustii și îmbătrânite,

Ușa nu le-o deschid nici măcar ai lor frați,

Își macină durerea în genunchi aplecați.

Privesc cu nostalgie în trecut,

Înlăcrimați și plini de deznădejde,

Străbunii au luptat și n-au pierdut

Vreo palmă a pământului durut.

Deschideți ușile bunicilor uitați,

Nu au nevoie de-avuții, de lucruri fără rost,

Deschideți porțile ce scârție și-i vizitați,

Mai mâine ei vor fi plecați între cei morți.

Adieri de dor:ANA MUNTEANU DRĂGHICI

De vrei să îți astâmperi dor de țară,

Plantează flori și în grădina de afară!

Vor crește lujeri de lumină

Și adieri de dor o să te-anine,

Dar trandafirii, sângerând câmpie,

Vor plânge dorul de-a ta glie

Chiar de-or părea cu spini mai puțini

Petale te-or atinge cu fior de chin…

Corole în culori de curcubeu

Vor presăra cărarea spre pământul tău.

Ai vrea să-i smulgi din rădăcină

Să-ți faci în suflet o grădină,

Dar vine vântul la răscruce

Și-așează florile în cruce

Și-o inimă de dor tresare

Mutând grădina iar în țară.

Doar cerul de deasupra noastră,

Petală imensă albastră,

Apropie de noi depărtarea

În adieri de dor cât zarea…

ANA MUNTEANU DRĂGHICI

Gala artelor, ediția a II-a:

UN REGAL FĂRĂ EGAL!

29 august 2021: zi de mare sărbătoare, religioasă, de suflet, de românism. Ziua limbii române din acest an a constituit un excelent prilej de a pune în valoare, o dată în plus, talente românești, aflate la vârsta adolescenței sau dimpotrivă, la cea a senectuții, într-o gală de zile mari.

Aflată deja la a doua sa ediție, Gala artelor, organizată de inimoșii Johnny Ceatlos Deak și Mihaela CD, s-a vrut a fi un moment de recompensare și de punere în valoare a tuturor celor care, prin talentul lor, au adus, în ultimul an, un plus de strălucire și de imagine  comunității românești din Montreal.

Sub egida editurii Globart Universum, editorul Johhny Ceatlos Deak și autoarea Mihaela CD au reunit în lumina reflectoarelor zeci de personalități talentate, de la adolescenți cu voci superbe până la artiști plastici, muzicieni, poeți și scriitori deja consacrați, care ne fac cinste și care, prin aportul lor, duc mai departe dulcele grai românesc și frumoasele tradiții românești.

Evenimentul a beneficiat, printre altele, de încântătorul decor al Domeniului Roman, de la Berthieville, unde patronul locului, Mihai Roman, s-a dovedit a fi o gazdă desăvârșită în acest „colț de rai românesc”, după cum foarte inspirat l-au numit Mihaela CD și Johnny Ceatlos Deak, amfitrionii întâlnirii.Artiștii invitați la Gala artelor au primit premii și diplome de excelență pentru eforturile lor de a pune în valoare talentul românilor pe parcursul anului trecut, într-o perioadă extrem de dificilă și de restrictivă. Și totuși, românii nu au abandonat. Cei mai mulți dintre ei au încercat și reușit, chiar și în vremuri de pandemie, să țină treaz spiritul românesc, în cele mai frumoase ipostaze ale sale: prin muzică, pictură, poezie.Pe parcursul a aproape 5 ore, am asistat la un adevărat regal cultural, unde cei prezenți s-au bucurat, au aplaudat, au dansat și într-un final au petrecut într-un stil autentic, românesc, de neuitat.

Cu aceeași ocazie, autoarea Mihaela CD a lansat 2 cărți de poezie, iar editorul Johnny Ceatlos Deak a propus cititorilor o antologie ce reunește peste 200 de autori, poeți și scriitori români din diaspora, în 5 volume, ediție de lux, tipărită în condiții grafice deosebite.

Felicitări, așadar, gazdelor, pentru efortul gigantesc de a organiza un eveniment de o asemenea amploare, pentru reușita de excepție de a reuni, pe aceeași scenă, 3 generații de artiști minunați, de români care fac cinste comunității noastre, dar și pentru dorința de a pune la locul binemeritat, în ciuda dificultăților, limba și cultura română, chiar și la mii de kilometri distanță de țară.

Așteptăm cu drag și cu mare interes ediția a III-a, deja în pregătire!

A consemnatIoana Poenaru
jurnalist MONTREAL

Alice PUIU: La balul ultimei năluci

La balul ultimei năluci

respirații din galbenul subțire

alunecă oval pe-un gând

ferestre agață rubin surâsul

de liniștea fărâmițată-n frunze

pereții strâng pe furiș

minutul din unghiuri târzii

în clipa odăii doar tufănele

dintr-un vis uitat la tombola serii

aceeași toamnă sau alta

același text sau altă depărtare

un gest zdrelit silabisește

păsări curbate-n icoane

semne din verdele amorțit

închid în paranteze copacii

polenul nins pe mâinile tale

scrie emoții de greieri pribegi

rotundul arde măr în coșul cu stele

tu sau eu

sau orice altă toamnă

aceeași poveste sau alt eseu

despre licorne și dealuri șoptite

inexprimabilul adulmecă rotit

toamna dintr-o cană de cuvinte

în răscrucea clipocind poleit

reclame prinse-n agrafe de cer

un copil clatină între palme

luna vopsită portocaliu

pentru balul ultimei năluci

Autor: Alice Puiu, septembrie 2021

Al. Florin ȚENE: A apărut cartea LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI –15 ani în slujba culturii române

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea Ligii Scriitorilor Români, scriitorul Gavril Moisa a publicat cartea cu titllul „LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI – 15 ani în slujba culturii române”, volum apărut la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2021, având ca motto: ,,Cultura semper in virtute Dei.“ Carte care a fost lansătă în cadrul manifestărilor organizate de filialele Ligii Scriitorilor Români  sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

            Liga Scriitorilor români a luat ființă la propunerea scriitorului Al.Florin Țene, cu scopul democratizării mișcării scriitoricești din țară, luând exemplu  din Belgia, după o bursă în structurile Uniunii Europene, și așa cum au procedat fostele țări socialiste,.Membrii fondatori a acestei organbizații profesionale sunt: Ionuț Țene, Gavril Moisa, Iulian Patca, Ion Constantinescu, Radu Vida, Ioan Benche, Dana Deac,  Ion Ghercioiu,  Iustian Zegreanu,  Titina Nica Țene și Monica Angela Spiridon.

            În acest volum sunt înserate cele 39 de filiale ale Ligii Scriitorilor din țară și străinătate, numele organelor de conducere, numele președinților filialelor, cele 18 reviste pe care le editează, printre care: Agora Literară, Heliopolis, Cetatea lui Bucur, Constelații Diamantine, Ritmuri Brașovene, Nord-Est Cultural din Iași, inclusiv zecile de antologii publicate de filiale, și televiziunea “Porțile Nordului” care emite prin internet, având ca director pe dr.Mihai Ganea.etc

            Volumul cuprinde Imnul Ligii Scriitorilor, versurile și portativul cu elementele morfologice ale graiului muzical, compus de dr.Mihai Ganea, inclusiv stema și sigla Ligii Scriitorilor.          

Liga Scriitorilor din România premiază anual cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent.Pentru aceasta ia în considerare toate cărţile sosite pe adresa LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI pentru jurizare, până la finele anului încheiat, făcându-se câte trei nominalizări pentru fiecare gen literar, şi în final, stabilindu-se titlurile câştigătoare.

Având în vedere că aceste cărţi sunt scrise în interiorul Literaturii Române, premiile se acordă doar pe criteriul valorii, indiferent din ce organizaţie profesională fac parte autorii. Liga Scriitorilor Români, militează consecvent pentru promovarea spiritului democratic în lumea scriitorilor și a adoptat acest principiu încă de la înfiinţare, în urmă cu cinsprezece ani, prin Statut.

Juriul este format din scriitorii: Iulian Patca (preşedinte), Antonia Bodea, Ion Constantinescu, Voichiţa Pălăcean-Vereş, Ionuț Țene şi Gavril Moisa.

            Conform Ordonanței 26/2000, completată de Legea145/2012, statutul de Organizație Neguvernamentală de Utilitate Publică, se acordă asociațiilor, fundațiilor sau altor etități similare care întrunesc cumulul următoarelor condiții(art.38, aliniat 1 și literele d, e și f.); fac dovada unor contracte de colaborare și parteneriat cu instituțiile publice, asociații, fundații etc; fac dovada obținerii unor rezultate semnificative în ceea ce privește scopurile propuse, sau prezintă în acest sens recomandări din partea unor autorități competente; dețin un patrimoniu, logistică, membrii și personal angajat corespunzător scopului propus.

            Întrucât la baza activității unei organizații neguvernamentale stă principiul voluntariatului, prevederea privind deținerea unui număr de angajați contravine scopului urmărit prin organizarea O.N.

            Deși nu deține niciun salariat, LIGA SCRIIRORILOR ROMÂNI, de exemplu, asociație națională a scriitorilor din România, care are un număr de peste 1000 de membrii, organizați în 38 de filiale, din care 12 în străinătate( Franța, Anglia, Australia, Israiel, Ungaria, Canada, Serbia, Italia, S.U.A. Moldova, etc) desfășoară o vastă activitate, numai pe bază de voluntariat.

            Concret, aceasta editează 18 publicații (pe suport de hârtie și onlaine), desfășoară activității culturale prin intermediul a 13 cenacluri, inițiază întâlniri cu cititorii, organizează concursuri și șezători literare, lansări de carte etc.

            Sub egida LIGII SCRIITORILOR  ROMÂNI, anul se publică peste 100 de cărți. Liga este coorganizator sau participant la aproape toate manifestările cultural-artistice principale, desfășurate în localitățile și țările în care are filiale. Neavând însă personal salariat, solicitarea acesteia de a primii statutul de Organizație Neguvernamentală de Utilitate Publică, a fost respinsă de instituțiile în drept, respectiv Ministerul Culturii. Deoarece în situația Ligii Scriitorilor se mai află și alte asociații similare, considerăm justificat ca din lege să se elimine prevederea:,, dețin un patrimoniu, logistică și personal angajat”, pentru că e vorba despre o activitate ce prioritar se sprijină pe  voluntariat, iar cei implicați uzează de logistica proprie, lucru firesc, specific unor activități de această natură. De fapt acesta este și menirea Organizațiilor Nonguvernamentale, scopul urmărit prin crearea acestora.

            În cadrul activităților organizate de Liga Scriitorilor Români în colaborare cu filialele UZPR  au prticipat numeroși ziariști de la cotidienele din țară care au consemnat în publicațiile lor aceste acțiuni în slujba culturii noastre.

            Cartea are numeroase fotografii, care prin memoria clipei imortalizează activități culturale și cu cartea desfășurate de filialele Ligii Scriitorilor atât în țară, cât și pe meridianele lumii.

                                                                                                            Al.Florin Țene

Galina MARTEA: Independența basarabeană și procesul democratic – treizeci de ani în agonie

Cu treizeci de ani în urmă poporul român basarabean și-a dorit foarte mult să instaureze în cadrul propriei țări fenomenul democrației și al unei conviețuiri civilizate. Cu treizeci de ani în urmă poporul român basarabean a avut deplina încredere în faptul că în sfârșit este obținută acea libertate socială de care are nevoie fiecare om din astă lume. S-a dorit, s-a crezut, s-a obținut acea libertate și suveranitate, însă, în timp, realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta, de altă natură – fiind nespus de dură, dureroasă și nefericită. În cele din urmă, s-a dovedit că fenomenul democrației este oformă de organizare și de conducere greu de realizat în societatea moldavă.

Dacă unele țări din fostul lagăr comunist, precum țările baltice și prin inteligența lor, au reușit pe parcursul acestor trei decenii să obțină ceea ce și-au dorit și ceea ce și-au propus din start după destrămarea imperiului sovietic, atunci R.Moldova (stat independent de după anii’ 91) nu a izbutit nici pe aproape să se încadreze în limitele obiectivelor dorite de către popor. De-a lungul timpului s-a promovat o cultura politică de tip haotic și nespus de incompetentă în administrare, într-un final instaurându-se în cadrul țării o stare reală de dezordine totală, de haos și, nemijlocit, de atitudine nesatisfăcătoare a individului față de propria colectivitate. Însă ca să nu generalizăm, această nepăsare cu accent pe „atitudinea nesatisfăcătoare și intolerabilă a individului față de propria colectivitate” a fost specifică pentru clasa de guvernare și politică. Prin respectiva stare de dezorganizare și ignoranță din partea clasei politice și de guvernare, în cele din urmă țara s-a pomenit în pragul unei crize sociale fără precedent. Cu precădere, după anii 2000 în societatea moldavă a fost neglijată în cel mai real mod libertatea de voință a concetățeanului, drepturile civile umilite, egalitatea omului în fața legii a lipsit integral, fiind imuni la ilegalități și infracțiuni doar cei din clasa politică și de guvernare. Iar dacă să ne referim la componenta democrație, atunci noțiunea respectivă este lipsită complet de valori fundamentale. Drept constatare, în modelul de democrație moldovenească, realizat pe parcursul celor treizeci de ani de independență, a lipsit esențialul și anume: fenomenul de conștiință națională, de conștiință politică și de moralitate umană din partea clasei politice și de guvernare, respectivele reliefând vizibil mentalitatea primitivă și comportamentul dominant al omului putere. Prin acțiunea comportamentului dominant și nespus de obraznic al clasei politice s-au produs acele procese care au motivat constant nelegiuirile și crimele la nivel de stat, firește, prin nerespectarea obligațiunilor morale și funcționale, acestea însumând în sine fenomenul corupției, manifestare care s-a răsfrânt numai și numai în detrimentul întregii societăți. Nelegiuirile provocate de către clasa politică și de guvernare au cuprins în sine fapte ce contravin legilor juridice, astfel dându-se naștere unui proces de „corupție imună/legală”, inechitate și injustiție socială, dar cel mai grav, inegalitatea cetățenilor în fața legii. Deci, dacă să privim lucrurile cu atenție, atunci se înțelege de la sine cât de grav a fost afectat și umilit cetățeanul acestei comunități timp de trei decenii de la independență, iar dacă să ne referim la dreptul civil atunci lucrurile devin și mai tragice. În prim plan a fost ignorat dreptul civil al omului la o jurisprudență democratică, organele de drept fiind cel mai nesigur domeniu al societății. Realitatea și faptele respective demonstrează în nenumărate rânduri că deciziile judecătorești au fost realizate în baza veniturilor bănești, adică cine oferă mai mulți bani în formă de mită acela și câștigă procesul. După o astfel de abordare a lucrurilor, în consecință a suferit o armată întreagă de oameni care a fost implicată în procese de judecată civilă, penală etc; evident că în acest joc au fost prezenți cetățeni cu deplină dreptate, însă fără bani și fără ocrotire judiciară și socială corectă, rezultatele pozitive fiind în majoritatea cazurilor de partea celor cu bani – faptele reale de-a lungul anilor au demonstrat acest lucru. În așa mod, statul moldav a existat și, din păcate, mai continuă să existe încă în baza unei democrații nespus de fragile și, respectiv, a unui sistem judiciar destul de corupt, deoarece sindromul în cauză este înzestrat cu o mare și adâncă putere de rezistență.

Societatea moldavă a fost și este încă foarte bine cunoscută în plan mondial la capitolul „statul cu o democrație fragilă”, nemijlocit, „țara cu cea mai înaltă rată a corupției, nedreptăților și inechităților sociale”. Sunt cunoscute acțiunile din acești ani, cel mai vizibil la capitolele violență și crime, trafic de ființe umane, sărăcie și degradare socială la nivel înspăimântător, democrație imitată etc.; însă nu au fost evidente acele lucruri care ar fi trebuit să contribuie pozitiv la înlăturarea tuturor nelegiuirilor instaurate în cadrul țării și anume: punerea pe picioare a unui model de existență civilizată, în mod aparte, instituirea un sistem democratic și transparent în administrare și coabitare socială. La ziua de azi speranța pentru o viață mai bună se întrevede odată cu venirea la putere a noului președinte de țară Maia Sandu (alegerile prezidențiale din 15 noiembrie 2020), personalitate pro-europeană care pledează pentru corectitudine, bunăstare socială, egalitate între cetățeni, stat incoruptibil și democratic. Însă, ca dovadă, pagina tristă a acestor treizeci de ani de independență va rămâne în istorie, iar cele mai problematice aspecte vizând: libertatea de exprimare, de insecuritate și neprotecție socială a cetățeanului; modelul de comunicare din partea clasei politice în scopul de a intimida și dezinforma constant masele, acestea existând cu sentimentul de frică și supunere, lipsa curajului de a protesta împotriva nedreptăților sociale sau contra procesului populist nedemocratic; migrațiunea forțată în afara țării din cauza lipsei locurilor de muncă și a veniturilor financiare foarte mici, cetățenii apți de muncă emigrând în masă; corupția și hoția care a distrus, sărăcit și vandalizat statul până în talpă; cât și despre multe altele. Ca urmare, totul denotă faptul cât de nedemocratică a fost societatea moldavă în toți acești treizeci de ani de independență statală.

La ziua de azi poporul îndură consecințele dezastruoase ale acestor treizeci de ani –   poziție economică, socială și politică catastrofală; existența cetățenilor împânzită în totalitate de o sărăcie și degradare socială halucinantă, cuprinsă în plasele corupției și a celor grupări criminale care au dezvoltat și instaurat în stat o putere dominantă ce au pus stăpânire pe sistemul financiar (urmează de a obține reîntoarcerea miliardului de dolari furat și nu numai), cât și o influență specială exercitată asupra întregii societăți; puterea politică și socială deținută încă de persoane care știu cum să manipuleze societatea prin cele mai murdare, populiste și periculoase mijloace de propagandă, scopul principal fiind de a influența cât mai negativ opinia publică prin mass-media sau prin diverse metode persuasive; societatea arhiplină de oamenii puterii din modelul oligarhiei, a corupției, a crimei organizate, a intransparenței, a unei lumi frauduloase unde totul se bazează pe rea-credință și înșelăciune; sistem judiciar nespus de coruptibil; etc. Însă un lucru este pozitiv, lumea începe să înțeleagă cu mult mai bine procesele ce decurg în societate, reapare încrederea în clasa de guvernare, schimbarea având o altă direcție, românii basarabeni sperând cu adevărat la o nouă viață și un nou început pentru a restabili demnitatea poporului, pentru a contura o cultură decentă în dezvoltarea zilei de azi și de mâine. Ca urmare, numai prin asemenea deziderate va funcționa și fenomenul democrației, care, cu certitudine, se va încadra în cel mai decent mod în valorificarea identitară a poporului român basarabean și a societății moldave, în conviețuirea și relația umană dintre puterea statală, om, societate. Deci, cum s-a pronunțat președinta Maia Sandu, la festivitatea de aniversare a treizeci de ani de la independență, 27 august 2021: schimbarea în bine este posibilă”, iar guvernanții trebuie să fie „în slujba poporului”… „statul „trebuie reconstruit pe baze democratice și incluzive”.

Galina MARTEA