Zilele trecute am primit de la profesorul Petre Din, un profund istoriograf cu aplicații spre filosofia istoriei, volumul „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective „ , apărut la Editura Napoca-Star, 2019, cu următoarea dedicație: “ Domnule Președinte al Ligii Scriitorilor din România, Alexandru Florin Țene Am onoarea și bucuria de a vă dărui această carte în semn de respect și prețuire pentru modelul de intellectual pe care îl reprezentați în societatea românească. Cu deosebită gratitudine, ss Din Petre, Avrig, 10.09.2019.“
Cartea cu o Prefață semnată de Prof.univ.dr Gabriel Moisa este structurată în 13 capitole, Bibliografie și Summary, are pe ultima copertă câteva rânduri despre autor:”Petre Din este autor a 10 cărți. A publicat 103 studii și articole în difese reviste de specialitate. A participat la 87 de sesiuni de comunicări științifice, naționale și internaționale. În present, Petre Din este cadru didactic la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig”.
În introducerea cărții, autorul, “construiește” un tablou asupra evenimentelor petrecute înainte de Primul Război Mondial, numit în vremurile acelea Marele Război, în timpul luptelor, conturează personalitățile străine și române implicate în acele timpuri și evenimente, locurile geografice unde s-au desfășurat cele mai încrâncenate lupte etc.
Nicolae Iorga autorul a peste 1300 de cărți și a 25000 de studii spunea: “„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.“ Autorul cărții de care facem vorbire face istorie predând-o la elevi și scrie istorie pentru generațiile viitoare.
Sensibilitățile, opțiunile, atitudinile premergătoare Primului Război Mondial ale lui Octavian Tăslăuanu care a militat pentru unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României, sunt abordate cu empatie de autor. TASLAUANU Oct. C, se naște la 1 febr. 1876, comuna Bilbor, judetul Harghita – moare in 22 oct. 1942, București.
Fiul preotului Ioan Taslauanu si al Anisiei . urmează cursurile liceelor de la Nasaud, Brașov și Blaj apoi urmează Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București.
În acest capitol autorul face o succintă biografie a intelectualului transilvănean.. Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, om
Octavian Tăslauanu Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, comuna Bilbor, județul Harghita – d. 22 octombrie 1942, BucuunAcesta a fost unul din reprezentanţii de marcă ai intelectualităţii româneşti care a militat pentru realizarea unităţii şi libertăţii naţionale. Numele său este legat de revista Luceafărul,
Scrierile sale surprind prin sensibilitate, subtilitate şi ingeniozitate. De o incontestabilă valoare istorică şi literară sunt Spovedaniile care evocă mai ales amintiri şi portrete din copilăria şi adolescenţa sa, şi din perioada petrecută la „Luceafărul”. Spovedaniile, încep printr-o descriere plină de sensibilitate a satului său natal, Bilbor: „Am coborît în largul vieţii dintr-un sat aninat pe crestele Carpaţilor.
Un sat frumos, ca-n poveşti”. „Sufletul meu a luat fiinţă în creierul munţilor, departe de mare… De cum am deschis ochii, mi s-au îndreptat spre piscurile munţilor şi spre cerul albastru care se răzima pe coamele lor”. „Cine se deprinde din copilărie să privească spre înălţimi ajunge să aibă predispoziţii spre idealism (…). Aşa am început să-mi dau seama că pe înălţimi se ajunge cu multă trudă şi cu multe primejdii. Viaţa mea de mai tîrziu – care n-a fost decât o necurmată luptă pentru cucerirea înălţimilor – a dovedit cu prisos acest adevăr. Idealismul a rămas temelia lumii mele sufleteşti, oricîte decepţii am îndurat” Acesta a fost crezul său faţă de care a rămas fidel indiferent de greutăţile întâmpinate în viaţă”. Nichifor Crainic scria despre Tăslăuanu că “dispunea de un talent robust și cald, pus în desbaterea prolemelor de cultură ale provinciei de peste munte. Uneori felul său de a judeca indispunea și stârnea discuții aprinse și polemici fără capăt. Dar nu e mai puțin adevărat că viața literară se înviora și îmbogăția prin asemenea discuții.
O altă personalitată, căreia Petre Din îi conturează un medalion socio-politic și literar este Sextil Pușcariu, pedalând mai mult pe anul 1914.Acesta a fost primul rector al Universității clujene, a creat Muzeul Limbii Române și a altor instituții de interes cultural și de cercetare. Cu toate acestea acesta avea o sensibilitate aparte față de “bunul împărat “, în ciuda faptului că acesta era membru titular al Academiei Române.
Un studiu de caz este cel despre Lucian Blaga, în care autorul se apleacă asupra paginilor de istorie despre naționalismul sârb de prin anul 1914.
Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.
S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu. Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.
După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când România la presiunea Germaniei și Italiei, a predat Ardealul de nord către Ungaria lui Horthy, pe plan intern și international s-a pus problema recuperării urgente a acestui teritoriu etno-demografic românesc. După introducerea autorităților horthyste cu ciclul arhicunoscut de crime de la Ip, Treznea sau de lângă Turda, românii din acest teritoriu ocupat s-au mobilizat urgent. Pe structurile fostelor organizații PNȚ din teritoriu, sub coordonarea direct a lui Iuliu Maniu și Al. Vaida Voevod, s-a înființat organizația secretă de luptă armată pentru redobândirea acestui teritoriu românesc. Această organizație a fost diferită de cea a lui Raoul Șorban care a salvat mii de evrei trecând clandestin prin pădurea Făget de la marginea cartierului Mănăștur Cluj. Până astăzi se știu foarte puține lucruri despre această organizație. Recent istoricul clujean Onufrie Vințeler a publicat cartea ”Ecouri despre Ardeal și ardeleni” (Ed. Ecou Transilvan, 2019, Cluj-Napoca), care aduce lumină în complicatul dosar istoriografic din perioada dictatului. Onufrie Vințeler a studiat temeinic arhivele de la Moscova și a descoperit documente care atestă implicarea sovietică în contextual international și geopolitic al Europei de est și centrale. Românii din organizția clandestină ”Ardealul” au creat o rețea informativă și paramilitară pentru înlăturarea regimului horthyst și încetarea ocupației străine. Membrii colaborau cu forțele patriotice și partidele democratice din București. În acest sens, au întocmit numeroase memorii către Hitler, Mussolini și Stalin în care cereau retrocedarea Ardealului de nord la România. Semnatarii considerau regimul lui Ion Antonescu în contradicție cu voința țării, românii nu doreau alianța cu puterile Axei. Chiar îl amenințau în scris pe Hitler cu furia românilor care se vor revolta în Transilvania de nord și vor răsturna militar regimul lui Horthy. Din stilul scrisorilor se observă o simpatie funciară pro-engleză. În scrisoarea către premierul Marii Britanii, Winston Churchill, conducerea ”Ardealului” solicită ajutorul britanicilor în lupta împotriva Axei pe teritoriul Ardealului de nord și nerecunoașterea dictatului din 30 august 1940, care nu a fost voința poporului român. Stilul scrisorilor au ceva din viziunea politică a lui Iuliu Maniu, care se pare că a influențat major politicile societății ”Ardealul”. Paradoxal forțele democratice din România nu erau încurajate neapărat de Londra pentru recuperarea teritoriului pierdut, ci de către Moscova. Încă din decembrie 1941, când ministru de externe britanic Anthony Eden a vizitat capitala URSS, acesta a fost confuz în problema Transilvaniei de nord în timp ce Stalin a fost ferm pe poziția retrocedării teritoriului românesc. Stilul manifestelor organizației ”Ardealul”, ușor encomiastic, seduce: „Cu toate că sărbătorile, organizate aici de cei care v-au rupt pe voi, fraților, de noi, gândul nostru a fost tot timpul alături de voi. Inimile noastre nu au încetat niciun minut să bată pentru voi”. Maniu, I. Mihalache și Gh. Brătianu au încercat să înființeze legal Asociația ”Pro Transilvania”, dar generalul I. Antonescu a interzis-o pe 16 noiembrie 1940. Se pare că societatea secretă ”Ardealul” este o continuare a organizației interzise de Antonescu și care a funcționat sub influența lui Iuliu Maniu care devenise un anglofil.
Mi-e toamnă Doamne, mi-e atât de toamnă
