Zilele trecut am primit de la scriitoarea Mariana Popa din Brașov, pe care o întâlnesc în fiecare an  la sărbătorirea “Zilei Limbii Române” organizată de revista internațională STARPRESS și Liga Scriitorilor Români, cartea “Ferestre spre lume-Un altfel de jurnal “, Editura Libris Editorial, Brașov, 2019, însoțită cu o notiță: “Domnului președinte al Ligii Scriitorilor Români, Al.Florin Țene , Cu deosebit respect și prețuire vă trimit cartea mea FERESTRE SPRE LUME, editată în 2019 cu speranța aprecierii ei, Cu înaltă considerație,ss Mariana Popa, Brașov, 15.09. 2019. “

         Autoare a 17 volume de poezie, haiku, proză scurtă  și reportaj, Mariana Popa, în volumul de care facem vorbire își etalează talentul într-un original jurnal de călătorie, practic, fiind reportaje sentimentale însoțite de poeme scrise cu ocazia vizitării unor obiective turistice încărcate de istorie de pe majoritatea meridianelor lumii.

            Volumul editat în condiții grafice deosebite, având o grafică stilizată, semnată de Marcela Rădulescu și Irinel Merlușcă se încheie cu imagini color din diferite colțuri ale lumii vizitate de autoare. Remarc traducerea poemelor în engleză făcută de Delia Cojocaru și Mircea Doreanu (Petra, Etna).

            Cartea se deschide cu o Prefață semnată de Doru Munteanu, urmată cu câteva rânduri scrise de autoare, în care face mărturisirea: “Uneori amintirile îmi creează o stare de ieșire din timp.“Cele 30 de reportaje ce sunt tot atâtea oglinzi a unor obiective turistice însoțite de un poem tradus în engleză inspirat de “Fiordurile Nordului “care “m-au legănat într-un peisaj încremenit între ape… “, despre care poeta spune: “Izvorăsc din stâncă/ repezi izvoare, a lor naștere/ ascunsă-i în ani/ precum comoara corăbiilor/ vikinge “(În fiorduri scandinave).

     Deschizând cartea mi-am adus aminte de zicerea lui Robert Louis Stevenson  care spunea:Călatoresc pentru a ajunge undeva, ci numai de dragul calatoriei. Cea mai mare placere a vieții este să călătorești.”

      Despre propria-i carte Mariana Popa scrie: “
Uneori, amintirile îmi creeaza o stare de ieșire din timp. Aducerile aminte încolțesc la vederea unor obiecte, la auzul unui sunet sau la revederea unei culori de floare. Cel mai puternic stimulent al trăirilor departe de casă îl reprezinta fotografiile. In timp ce revăd albume, cuvintele încep să curgă, imaginile fiind adevărate secvențe ale developării amintirii. Foșnetul răsfoirii unui caiet îmi evocă biroul de lucru, cu caietele de poeme scrise ordonat de Pablo Neruda. Mi se parea ireal să pot atinge caligrafia unui laureat Nobel pentru poezie. Acea zi a fost foarte emoționantă pentru mine. Retrăiesc povești, legende. Revăd figuri umane. Se apropie și-mi trezesc anumite cuvinte cheie, adevărat cifru pe care-l deschid, pentru ca apoi să pot să vă ofer trăiri pe meridianele globului pământesc.  “

            În capitolul “De la Atlantic la Pacific “ autoarea face o incursiune în America de Sud, unde descoperă o Fluidă lume scăldată de cele două oceane. Și aici eul poetei vibrează la cascada Iguazu care are 275 de căderi de apă, dedicându-i un poem. În Chile vizitează casa poetului Pablo Neruda care a primit premiul Nobel. Născut la 12 iulie în Parral în Chile. Pablo Neruda care a decedat în . 23 septembrie 1973 a fost mai întai pseudonimul și, mai apoi, numele legal al poetului și politicianului Neftali Ricardo Reyes Basoalto. Și-a ales acest nume după poetul ceh Jan Neruda.
A scris într-o varietate de stiluri, de la poeme pline de erotism la poeme suprarealiste, istorii si manifeste politice.Pablo Neruda scria mereu cu cerneală verde, deoarece pentru el această culoare era simbolul speranței. Poeta îi dedică un poem în urma căruia: “Un drum a rămas în mine, / în suflet:/ primăvăraticul imperiu al poeziei.”(Acasă la Pablo Neruda). Peste tot sunt muzee, plăci sau inscripții cu citate din Pablo Neruda. Până la urmă poetul nu a fost ucis de militari cum se zvonea, ci a decedat în urma unei hemoragii în casa unde era izolat de regim, asta neîmpiedicând armata să-i devasteze locuința din capitala Santiago, un oraș imens de 7 milioane de locuitori. Autorii au făcut și muncă de dedectiv literar. Au dat peste o antologie de poezie românească realizată de Pablo Neruda și publicată în spaniolă, cu un cuvânt înainte care laudă genialitatea și talentul poeților români. ”44 poetas rumanos” traduși de Pablo Neruda cuprind de fapt poeziile trimise de prrietena sa Veronica Porumbacu, care a făcut o selecție din Arghezi, Beniuc, Bacovia, Blaga, Radu Boureanu, Ion Brad, Ilarie Voronca, Nicolae Labiș, Eugen Jebeleanu, Al. Philiphide și clujeanul nostru Aurel Rău. Poetul chilian considera poeții români frumoși și liberi, cu un potential creativ datorită frumuseții doinei și peisajului mioritic. Pablo Neruda a fost de mai multe ori în România, pe Valea Prahovei, dar și în zone viticole ca Drăgășaniul.În această oglindă sufletească desfășurată între cele două oceane, Mariana Popa își deschide sufletul ce vibrează în câteva poeme pline de matefore despre trăirile pe care le-a avut la Montevideo când “Vântul strigă și îngână/ glasul nălucilor “( Montevideo).

            Scriitoarea trăiește în memoria trecutului pe când vizitează Londra, emoționată că se află pe pământul lui Shakespeare și privește lumea prin”Ochiul Londrei. “Aici poeta scrie trei poeme inspirate de istoria locurilor vizitate, și al Druzilor. Aceștia alcătuiesc astăzi o comunitate de aproximativ 500000 de persoane, răspândite între Liban, Siria și Israel. Doctrină religioasă și inițiatică, druzismul își păstrează secretul doctrinei de aproape o mie de ani.

La începutul anilor 1840, poetul Gérard de Nerval începe o lungă călătorie care îl duce până în Orientul Apropiat. Pe parcursul acestui periplu, el intră în contact cu membrii unei comunități religioase secrete, druzii.Europeanul ne relatează ideile cunoscute în epocă: „Druzii au fost comparați succesiv cu pitagoricienii, esenienii, gnosticii și cred că templierii, rozecrucienii și francma­sonii moderni au împrumutat multe din ideile lor.”El adaugă că „religia druzilor nu este decât un sincretism din toate religiile și toate filozofiile anterioare”. Ar fi destul de dificil să ne putem face o idee asupra druzismului dacă Nerval nu ar preciza că „religia lor se diferențiază de altele prin faptul că susține că este cea din urmă revelație a lumii”. Printre prozeliții druzi se remarcă, în afară de Darazi, iranianul Hamza, căruia al-Hakim îi acorda întreaga sa încredere. Adevărat tată al doctrinei druzilor, pre­dicator fără odihnă, el îi aduna pe toți partizanii din califat, care vedeau în el ultima emanație a divinității, mani­festarea Unicului.În această perspectivă, Hamza se proclamă imam, călăuzitor și purtător de cuvânt al califului. Conform ideilor sale, istoria este ciclică, ea prac­ticând manifestări și ocultări ale Unicului care s-a încarnat de mai multe ori de-a lungul timpului.Profeții Noe, Abraham, Moise, Iisus și bineînțeles Mahomed i-au răspândit cuvântul până la o nouă încar­nare, în persoana lui al-Hakim, în anul 408 de la Hegira (1017). Mișcarea druzistă cunoaște o dezvoltare importantă până în 1021; în acest an, cu ocazia unei plimbări prin Cairo, al-Hakim dispare în mod mis­terios.Atunci Hamza anunță retragerea califului, dar și faptul că va reveni: începe o nouă fază de ocultație. Se pare că din acesta epocă datează scăderea influenței druze în Egipt. Totuși, mișcarea, prin intermediul misionarilor, se răspândise până în Siria.

Atunci când Hamza dispare la rândul său, druzii intră într-o nouă eră, cea a așteptării întoarcerii lui al-Hakim și a imamului său. Ei alcătuiau acum o comunitate sudată, retrasă în munții Siriei și Libanului, care va deveni o societate din ce în ce mai închisă.

            Poeta dedică un sensibil poem misterului de la Stonehenge unde enigmaticul ansamblu Stonehenge, considerat drept cel mai valoros monument din Marea Britanie, se află la o distanţă de 130 de kilometri de Londra, comitatul Wiltshire. Construcţia este realizată din piatră, datează din epoca megalitică şi este inclusă pe lista monumentelor protejate de UNESCO. Se crede că ridicarea monumentului a durat peste 2000 de ani, realizându-se in mai multe etape. Arheologii au depistat, tot în acest loc, rămăşiţele unor constructii mult mai vechi. Amplasarea unor piloni relevă funcţionalitatea lor: aceştia susţineau un monument de lemn, cu o vechime estimativă de 8000 de ani. În jurul anului 2600 î.Hr., construcţia din lemn a fost inlocuită cu măreţele construcţii din piatră. Stonehengeul este format din patru cercuri concentrice, construite din 82 de pietre, care sunt plasate în poziţie verticală (denumite menhire) şi orizontală (denumite dolmene). Blocurile de rocă sunt imense, fiecare având înălţimea de aproximativ 6 metri şi greutatea de peste 50 tone. Se presupune că ele au fost aduse pe sănii de lemn, din Câmpia Salisbury, aflată Continue reading „Al. Florin ŢENE: Mariana Popa sau un altfel de jurnal de călătorie scris pe vitraliile „Ferestre (lor) spre lume”” →