ULTIMA-NCERCARE
Mărite Doamne, ruga nu ne-o-auzi?
Ori de acum te-ai săturat de noi?
Că-n viața asta datu-ne-ai nevoi
Ca sub povara lor să ne scufunzi?
Te-am supărat, o știm, de-atâtea ori,
Tu încă ne-ai iertat tot rând la rând,
E drept, prea mult nu te-am ținut în gând,
Și la păcat rămas-am iar darori.
Suntem prea slabi, nevolnici, păcătoși,
Tot cerem amânări de mii de ani,
Te-am tot uitat și credem doar în bani
Și de avere suntem prea setoși.
Amână-ne temuta judecat,
Mai iartă-ne odată, că Tu poți,
Ne-nfricoșează viața la mai toți
Să vezi de ne-om schimba, măcar odată.
De nu va fi așa, mai vino iară
Și judecă-ne aspru să simțim,
C-așa nu-i chip de-acum să mai trăim
Și că e musai, iarba rea să piară.
Cei ce-s cu Tine, veșnic iubitori
De a lor semei și de lumea toată,
Smeriți, cucernici, blânzi și iertători
Adună-i Doamne, pune-i laolaltă
Și dă-le loc de rai în pământesc
Și-apoi cu ei, cea lume-o renoiește,
Și-n suflete de-apururi îmi clădește
Doar ce e bun aicea-n, omenesc.
CUVÂNTUL POEZIEI
Poete drag, tu lumii-i ești dator
Să scrii ce simte ea și o-nfioară,
Cuvântu-n tău să-l faci nemuritor,
El find arcuș, la inima-ți vioară.
Că vorba ce o pui în poezie
E har primit de de sus, de la ceresc,
E șoapta ce de-acolo o să-ți vie
Să stâmpere jeliri din omenesc.
Poemul tău e leac videcător
La inimi ce se chinuie-n durere,
Îl scrie-apoi și-un suflet iubitor
Cu lirere din simțul său de miere.
Și tot prin el, tu pui în braț tărie
Ostașului ce neamul și- păzește,
Eroului îi dai jertfelnicie
Când țara cu ardoare și-o iubește.
Și-n IMN tu pui cuvânt de-mbărbătare,
De fală, de curaj, de vitejie,
La cela slab să-i faci voința tare,
Ca-n luptă pui de leu, oricând îmi fie.
*
Așa că drag poete, versul tău
Îmi poate face lumea norocoasă
De adevăr, de crez în Dumnezeu,
Mai bună, iubitoare, mai frumoasă
Așa că tu să-mi fii întâiul care
Să mi te schimbi în bine-n tot și-n toate,
La lumea asta ce de-acuma-mi moare.
Să poți să-i dai din tine, sănătate.
————————————
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
Septembrie 2019