
TRUPURILE IUBIRII NOASTRE
———————————
Claudia BOTA
Septembrie 2019

TRUPURILE IUBIRII NOASTRE
———————————
Claudia BOTA
Septembrie 2019

MAI LASĂ-MI
Mai lasă-mi viață misterul zilelor ce vin
Mi-s încă anii cruzi și fructele amare
Iar sufletul mi-e tânăr, e încărcat de spin,
De vis nemărginit și de caldă culoare.
Mai lasă-mi bucuria poveștilor ce-mi cern
Flori de cireși sălbatici în sufletu-mi nătâng,
Liniști adânci și clipe pudrate de etern,
Ce-mi risipesc din frici atunci când plâng.
Mai lasă-mi curcubee în inima rănită
Să-mi vindece de vrăji al ei poem bizar,
Alungă-mi norii negri din soarta mea ciobită
Și lasă-mă să mai întârzii un pic doar…
———————————–
Emilia-Paula ZAGAVEI
26 septembrie 2019
Lângă al apelor învolburate larg hotar,
Îmi caut astăzi un strop de mângâiere,
Destinul m-a-necat doar in suspin amar,
Al sau potir mi-a fost numai venin si fiere.
În valuri ce se zbat ,puternic către mal,
Voi arunca potirul din care am băut,
Durerile din mine sa se înece-val,
Și drumul vieții mele sa-l iau de la-nceput.
Din zarea-ndepartată a apelor ce curg,
Potirul sa se umple cu mângâieri și șoapte,
Și-n râuri de iubire al vieții mele-amurg,
Spre veșnicia sfânta in dragoste sa-l poarte.
Acolo-n veșnicie, în lumea celor sfinte,
La țărmul unui vis,la granița de timp,
Să te adun în vers din lacrima fierbinte,
Să te învii iubire în suflet și în gând,
Din potirul destinului sa sorb si eu alint!
Te las cu bine drag sătucul meu
Noaptea tiptil se va îndepărta,
Lăsând sa se ivească iarăși zorii,
Pustie voi lasa căsuța drag-a mea,
Căci voi pleca, cum au plecat cocorii.
Din nou la drum printre străini,
Însoțită doar de-amarul dor,
Cu ochii triști, de lacrimi plini,
Ce-or șiroi asemeni apei de izvor.
Atât îmi e de greu după o vreme,
Să mă despart de locul strămoșesc,
Dar iată viaț- asta a mea pesemne,
Departe mi-e sortită s-o trăiesc.
Doar gândul și speranța ma vor însoți,
Ca bunul Dumnezeu s-aibe grija de mine,
Sa-mi dăruiască și mie ca într-o zi,
Sa nu mai bat la porțile străine.
În Dumnezeu nădejdea mi-am pus mereu,
Și astăzi tot cu El pornesc la drum,
Te las cu bine drag sătucul meu,
Mi-e greu,dar asta imi e viata acum.
Pentru un colț de pâine suspinând,
Sa sufăr singura precum puiul cucului,
Cu sufletul răpus de dorul cel flamand,
Abătut și-nsotit doar de mila străinului!
La fel ca Iov
La fel ca Iov
în lacrimi și durere focu-mi sting
în așteptarea unui trist sfârșit
hrănindu-mă cu fir’mituri de mov,
dar ale mele răni câini nu le ling
și nici măcar nu sunt neprihănit.
La fel ca Iov
cerșesc frumoasa mea un colț de viață
în feeria miezului de noapte…
Primește-mă în sfântul tău alcov
să fiu, de nu ibovnic, doar paiață
hrănindu-te cu sori și versuri coapte.
La fel ca Iov, speranța viu mă ține…
Să-l văd pe Dumnezeu,
apoi pe tine.
Alegeri
,,Pilat i-a întrebat din nou: ,,Pe cine alegeți? ” ….-,,Pe Baraba” ,au răspuns ei. Atunci, le-a slobozit pe Baraba”
Baraba și Isus stau față-n față,
Reprezentantul urii și-al iubirii…
Vrând să obțină votul omenirii,
Unul oferă moarte, altul viață.
Pilat la mijloc este alb ca varul,
Prins între nicovală și ciocan;
Ar vrea să-l scape pe Samaritean,
Dar preoți-amenință cu Cezarul.
Rostește apăsat și rar sentința
Apoi își spală mâinile romanul,
Dar simte că nici apa, nici ligheanul
Nu pot ca să îi spele conștiința.
De-atunci două milenii au trecut
Și omenirea, încă la răscruce,
Cu spatele întoarsă înspre cruce
Își joacă fericirea la barbut….
Isus, la ușa inimii, sărac
Cu mântuire încă ne îmbie,
Vrând în a noastre inimi să învie,
Se roagă: ,,Iartă-i, că nu știu ce fac!”
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
Septembrie 2019

TRISTEȚEA UNEI FRUNZE
Eu sunt o frunză trecătoare
Din pomul vieții scuturată,
Întinsă stau pe o cărare
Și în picioare sunt călcată.
De m-o durea ceva nu-i bai
Că nimănuia nu îi pasă,
În agonie îmi duc trai,
Puterile de tot mă lasă!
Am fost cândva un muguraș
Și-am înflorit în pom cu drag,
Mă tot curta un fluturaș
Ce zbura-ntruna tot pribeag.
Am devenit o frunză verde
Și străluceam de frumusețe,
Azi mai că nu-ți vine a crede
Că am ajuns la bătrânețe!
Foșneam prin pom ca și mătasea
Când vântul pielea-mi mângâia
Și mai verde-mi era cămașa
Sub soarele ca purpura
Și păsări îmi cântau aproape,
Și somnul blând mi-l desfătau
Și-n depărtări valuri de ape
Auzul verde-mi încântau
Dar, toamna a sosit hapsână
Și verdele mi-a-ngălbenit,
Am devenit tot mai bătrână
Și pielea mea a ruginit!
Văntul cu adierea-i dulce,
Din vara care a trecut
Bătăi puternice mi-aduce
Și astăzi…din pom am căzut,
Sub grei bocanci voi fi strivită,
Pământul mă va înghiți,
O amintire zdrențuită
Pentru tot omul, eu voi fi!
———————————–
Florentina SAVU
Septembrie 2019

MUGURI DE VIS
Mugur de vis sculptat în val,
În pântec de ramuri de rouă
Sărut al tău soare de cristal
Ce țese a infinitului aromă.
Tu ești corola unei dimineți,
Și acuarela lui Orfeu
Pe azur te lacrimă poeții
Clipă de basm răpită de la zeu.
Te venerez, dulce ispită,
Lumina mea în visul diafan
Te visez în nuferi poleită
Îți ascult glasul în șoapte de pian.
Sculptură-n vis, mugur de rouă,
Mă lasă să îți fiu luceafăr
Să îți ascult dragostea cum plouă
În călimara unei flori de nufăr.
Un val mi te-a-mbrăcat mireasă,
În mantie de heruvimi
A cerului împărăteasă
Și a profanei mele inimi.
—————————–————————
Cristian Gabriel VULPOIU

URME
se deșiră amintiri
și pașii
tot mai rari
lasă urme
prin dorințe
destrămate
jalnice surghiunuri
mă seduc
prin fumul veșnic
ce peste ochi
se-așază
iartă-mi durerea
uitată-n țesătura
liniștii ascunse
ori prin roua dimineții
PLÂNG
Plâng!!
Plânge şi vioara!
Arcuşul se
îndoaie,
atins de
ploaia neagră.
Cui i-aş lipsi?!
Înlăuntru doare…
doare tare…
E atâta
cenuşă din
focul ars…
ars din
rugul vieţii…
Plâng!!
Plânge şi vioara!
Se-ndoaie şi
arcuşul de
atâta gol în
suflet.
Nu vezi?
E sărac şi gol!
Ce-am pierdut?!
Puţin?…
mult?…
tot?…
Zâmbesc?…sau
plâng?
(Plânge şi vioara…?!) Continue reading „Flori GOMBOȘ: Poesis”

Nimic
Nu spun nimic
Doar tac și te privesc,
Că pentru mine
Ochii mei vorbesc.
Nu spun nimic
Doar stau și te aștept.
Melodioase ritmuri
Se aud,
În timp ce tac
Și stau să te ascult.
Și-ntre tăceri
Se scrie epopee,
Pe pergament
Din piele de femeie.
Seara când tu nu vii
Stau și citesc,
Fragmentele rămase
Fără sens.
Când restul vorbelor
S-au rătăcit
În universul inimii
De lut.
Nimic nu se aude
Doar tăcerea,
Când stă închisă-n vifor
Mângâierea.
Și când căldura
Dintr-o îmbrățișare,
A spulberat-o crivățul,
Cel care
Te-a prins între dantele
Argintate.
Toate sunt reci
Nimic, nimic, nu poate,
Să mai topească
Gheața dintre noi.
Nimic, nimic,
Doar recile scîntei
Au mai rămas .
Și-n pielea-mi tatuată
Nu mai ești scris.
Doar resturi scrijelite,
Au mai rămas
Pe pergament înscrise.
28.02.2018
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
Motto:
E întomnată vremea ca cea viață,
Ce-am tot lungito-n umbră de noroc,
Ce e-nainte, e ascuns în ceață,
Ce e-napoi, s-a ars,’n-al vieții foc.
-variantă-
Tot suit-am, coborât-am, îndelung pe-a vieții cale,
Bucuratu-m-a ursita, întristatu-m-a cu jale,
Datu-mi-a învățătură și în vreme m-a domnit,
Iar cît e după silință, ea, în fală m-a suit.
Ca la toți mi-a dat de toate, adunate, bune, rele,
Să le simt dulceți și-amarul, liniștite și rebele,
Mi-a umplut copilăria cu plăceri adevărate
Ce-au rămas în a mea minte, cum au fost, nevinovate.
Și acum mai simt c-atunce așteptata primăvară,
Cu miros de re-nviere, când, cu inima ușoară
Culegeam din Bercul nostru ghiocei și viorele
Iar sub bolți de pomii în floare, aveam raiurile mele.
Mai apoi, din tinerețe, țin și-acum luare-aminte
Primele iubiri curate pe atunci îmbobocite
Și codanele frumoase dornice de-mbrățișări,
De săruturi îmboldite de a inimii chemări.
Doamne, raiu-ți de poveste coborât-a pe pământ,
Când, sub bolți scânteietoare noi eram un singur gând,
Iar a noastre inimi două se legau prin jurăminte,
Mari, frumoase, ’nălțătoare, cu-n sărut pecetluite.
Prea puțin-a fost cea vreme de curat și de frumos
Și prea scurt-a fost clipita din cel timp prea furtunos,
Când se cuibărea divinul într-o lungă-mbrățișare
Și dulceața gurii tale, mi-o dădeai c-o sărutare.
*
Cum trecut-au cele timpuri de smerit și de-adevăr
Și-alte-n rând apoi venit-au cu atâtea amânări,
Ce mințitu-ne-au într-una viața asta depănată,
Prin nevoi ce de o vreme, parcă nici nu se mai gată.
De-asta azi, când mai aproape-i timpul meu de cel sfârșit
Tot mă-ntorc cătând în gându-mi vremea care m-a vrăjit
Și din ea tot gust dulceța clipei cele de-nceput,
Unde-n raiul meu de-atuncea, lumea-ntreagă a-ncăput.
ÎN VREMILE DE DULCE FERICIRE
Când vreți să fiți în lumi de fericire
Și să scăpați de viața mincinoasă,
Întoarceți-vă-n vremi cu preaiubire
Din tinerețea voastră norocoasă.
Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Lumea mea, de început”

Drama primului nostru sărut…
Dincolo de tine-mi pare … că am orizontul sterp,
… susținut de timpul care, scurge dragostea din piept.
(alergând grăbit spre locul … unde dânsa-i nesincronă),
”- Ca să spargă disperat, chiar lumina ei diformă!”.
– Am lipsit vreo două zile, din gruparea vieții mele!,
… ca să ispășesc păcate … contabilizate-n stele.
”- Și ai complotat grăbită într-un azi sortit de tine!,
… să catapulteze vise … și speranțele din mine.
Eu ți-am venerat privirea, ce-amintea de amândoi,
… devenind târziul martor … al războiului din noi.
– Mi-ai permis ca să-ți descopăr, Universul fanteziei!,
… care m-a adus, se pare … chiar în pragul nebuniei.
Am să-ți cer de-acum iertare, dacă eu am să decad,
… sau probabil, îndurare … pentru roșul de smarald.
– Ce-ți va împroșca obrazul, cu mâhnirea scursă-n strânge!,
… provocată de plecarea visului … cândva pursânge.
… nu-mi mai ești loc luminos … pentru taine și hodină,
– Ci tigroaoca prinsă-n tundră de privirea mea străină!.
… care a uitat de rostul … clipei noastre de-nceput,
– Devenind de multă vreme, drama primului sărut!.
Am să lupt de-acu’-n tăcere … cu iluzia cerească,
… care mi-a fost dăruită, numai să mă pedespească.
– Sau să-mi spună că în zare … orizontu-mi este sterp!,
… susținut de timpul care, scurge dragostea din piept.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN