Vasile Dan MARCHIȘ: Salvatorul de îngeri

Un înger păzitor s-a îmbolnăvit de suflet, nu de trup că a rămas pe dinafară deoarece persoana pe care a supravegheat –o a murit…
*Unde se poate găsi un medic specializat în tratarea îngerilor ?,*
se întrebau cadrele sanitare de la Secţia Urgenţe
Nu sunt nicăieri în lume !”
Stupoare !
S-a oferit un student în anul 4 din cadrul Facultăţii de Medicină, să trateze îngerul !
*De necrezut !

Se împotriveau mai marii Direcţiei de Sănătate Publică

„Nu se poate ,nu are nici cea mai banală patalama pentru a putea executa legal servicii în acest departament !”
„Ce mai aşteptăm !Haideţi să-i eliberăm repede un atestat prin care să poată profesa …!
„Staţi oameni buni că băiatul nu poate fi numit încă medic !
N-a terminat încă studiile…!Mai are două sau trei săptămâni şi
după aceea …”
„Cum după aceea …?
Vreţi să lăsăm îngerul atâta timp fără să-i acordăm un tratament pe măsura diagnosticului său ?”
Veniţi să-i eliberăm repede ,repede măcar un atestat de asistent sau infirmier,ca astfel să se poată ocupa de acest caz…
*Vai păcatele noastre ,cum să numim un simplu asistent sau un infirmier cum ziceţi voi,să trateze un înger…! Doamne iartă-ne…! ! !*
Studentul fiind de faţă glăsui:

„Doresc să vindec îngerul numai pentru aspectul ca după aceea să-i propun să-mi fie mie înger păzitor, că în viitoarea mea meserie am nevoie de cineva din partea

lui Dumnezeu ca să fiu călăuzit în acest sens…!*”

Atunci ca prin minune îngerul s-a ridicat şi a glăsuit blând::

„Aceste miraculoase cuvinte m-au vindecat si te vor călăuzi pe tine spre succes în tot ce vei face legat de viitoarea ta profesie…!

***

POST TOTAL 2

 

La începutul unui serviciu de supraveghere îngerul păzitor mi-a predat în premieră pe Procesul verbal următoarele bunuri:

An Nou intact , cu zăpezi și ploi în regulă…

L-am întrebat din start:

”În regulă cu ce ?”

Îngerul mi-a răspuns:

-Sunt intacte ”ambalate” și sigilate în acest Buletin meteorologic

Am intervenit astfel:

”De ce regulă vorbești aici domnule înger, că doar nu fură nimeni zăpadă fie că aceasta este căzută doar sub formă de bură subțire sau de câțiva metri……iar despre apă…când e secetă sau când sunt inundații ce regulă vezi în asta …?”

Mă miram la infinit de acest ”Proces verbal” cu totul și cu totul straniu.Atunci îngerul păzitor văzându-mă confruntat într-o dilemă profundă mi-a zis:

-Ce te miri de toate acestea…?Pe faptul că Dumnezeu în slava sa vrea prin absurd să vină la tine în chip de fluviu ce iese din matcă peste toate câmpurile sau de ninsoare ce acoperă în straturi groase toate bunurile făurite de oameni,nu ai de ce te mira ,deoarece acest lucru este ceva firesc pentru Tatăl Ceresc.A te mira pe Dumnezeu fără noimă,fără rând cum te miri tu acum ,este ceva nefiresc.și în fond,de aceea am spus că lucrurile consemnate în acest proces verbal sunt în regulă …

 

***

NOMINALIZARE

Mi se impune să călătoresc(în concurs) prin iad pe un drum cu restricție de viteză și greutate.
Adică,pe jos și cu bagaje mai puține de câte îmi pot închipui, de parcă măsor cu pasul Istoria,și Geografia
concret spus :tot ce a fost și este în lume sub dimensiunea cea mai vastă-sărăcia…
Cică așa cere concursul
și să nu par suspect
(deoarece prin orice poți deveni suspect
mai puțin prin sărăcie lucie)
-Gata,urcă pe cântar ,!Îmi spune ghidul
Urc pentru a fi cântărit…
-Ești prea greu! Astfel conform regulamentului concursului nu-ți este îngăduit să călătorești cu bagaje prin iad.!
Dacă slăbești câteva kilograme prin ce metodă vrei ,fie prin regim sau post ,ți se va da un bagaj fie cât de mic…!
În timpul călătoriei prin căldura extremă și post,slăbesc într-atât încât mi se permite să iau ceva la mână nu înainte de a fi întrebat ce profesie ,hoby sau pasiune am.
Spun că pe lângă altele sunt poet și astfel mi se dau câteva coli de hârtie și un pix…
Încep a scrie parcă mă debarasez de materiale inflamabile
Scriu parcă mă dezbrac de haine cuprinse de foc
Prin cuvintele de foc sau prin focul de cuvinte,
inima îmi este mai mult decât un pompier.
N-au stins pompierii într-un ritm mai alert cu apă
câte cuvinte a stins și stinge inima cu sânge…
Mi se dă apă !Multă apă,să pot transpira …
Ca acest fenomen să se numească transpirație nu foc…
Nu trebuie să am transpirație de foc …!
Scriu parcă transpir …
Transpir parcă scriu…
Consum doar apă …
Poți părea suspect și depunctat consumând orice produs,mai puțin când bei apă…
Parcurgând în asemenea condiții iadul la pas,pe jos
și introducând cu lux de amănunte durerea în poezie
am fost nominalizat la Premiul Iadului…

––––––––

VASILE DAN MARCHIȘ

(Din ”12 POVEȘTI, POVESTIRI ȘI ALTE SCRIERI CU TÂLC” , în curs de apariție)

Lhana ROMA-NOVA: Testament

 

TESTAMENT

 

Am încercat să las un testament

acelui’ ce-a sosit în casa mea…

L-am scris în suflet, nu pe pergament,

sperând că totuşi îl va respecta.

 

Eu l-am primit în dar de la un om

ce şi-a vândut bucăţi din sine

cu preţul de a nu tăia un pom,

un preţ plătit când a crezut în mine.

 

Nu eu am fost garantul prea măreţ…

O dată (doar) am încălcat porunca!

Or, tocmai când primisem un bun preţ,

pe patul morţii… îmi zăcea tătuca.

 

Şi astfel, moartea mi-a adus aminte

că promisesem a păstra copacul

chiar de păreau doar simple, vagi cuvinte:

“Nu-l voi tăia, mai bine îmi vând conacul!”.

 

În dimineaţa aceea, mohorâtă,

când toamna se plimba prin parc,

căzusem totuşi în ispită…

Securea, trimisesem la copac!

 

Şi se întâmpla, în aceeaşi zi,

să îmi deie Dumnezeu dovada

prin tatăl meu ce-ar fi putut muri

atunci când moartea îşi trimitea iscoada.

 

Am înţeles într-o secundă

că om şi pom au drept la viaţă,

iar când iubirea ne inundă,

nu tai copaci să-i vinzi în piaţă!

 

Eu am oprit securea morţii

şi Dumnezeu, pe-a lui secure…

Lăsat-am viu copac în faţa porţii

iar Domnul, pe-al meu tată, nu a mai vrut să-l fure!

 

Făcut-am testament pentru străinul

ce va intra în a mea casă:

– Te las a locui, nu-ţi iau tainul

dar a trăi… copacul, tu, îl lasă!

 

Vrând glorie şi bogăţii,

el şi-a dat foc la a sa haină

când m-a minţit şi când, prin viclenii,

copacul… l-a ucis, în taină.

 

Am plâns şi am rugat pe Domnul

să-i dea iertare (de se poate)

dar noaptea… cine îmi iroseşte somnul

când tatăl său a fost răpit de moarte?

08.04.2015
––––––––––-
Lhana ROMA-NOVA
(Foto sursă internet)

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: Ar fi loc de o iubire?!

Ar fi loc de o iubire
Şi Raiul să o primească,
Sau e un păcat de fire
După legea omenească?!

 

Să trăieşti în armonie,
Pân’ la margine de viaţă,
Pare că-i o utopie
Care inima-ţi ingheaţă.

 

Netrăirile din zile
Se prefac în cărţi pierdute
Cu lipsite, scrise, file
Şi coperţi cam prăfuite…

Taine care stau inchise
În amar de ani cu silă,
Suflete mereu deschise
Nu primesc un gram de milă

Doar în şoaptă şi visare
Te inchizi ca-n colivie,
Nopţi cu gheaţă şi uitare
Fără Luna albă, vie.

Ploi din lacrimi prea sarate
Picură încet prin vene,
Şi în mări cu ochi de moarte
Mă afund în somn alene…

În adânc de timp albastru
Îmi pierd clipă după clipă,
Plătind sorţii un piastru
Dau secundei o risipă

Ca din ea să-mi fac o lume
Într-un Rai cu flori de crin,
Iar iubirea s-aibă nume
Şi pe veci să mi te-nchin!
……………………….
Ar fi loc de o iubire
Sau e un păcat din fire?!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

Octombrie 2019

 

 

Nicu GAVRILOVICI: Incantații de înveșnicire (poeme)

Nu…
nu pot muri până tu
nu vei fi învățat să zbori.

 

Nu pot nici trăi
până nu
îți sărut urmele
presărate pe nori.

Tămâiază-mă deci
din cădelnița de rubin
cu șoapte

și înveșnicește-mă
cu atingerea trupului tău
în noapte.

 

Geneză

În clipocitul zorilor de zi
Te-aștept din nou cu porțile deschise
Să răstignim pe roua ierbii vise,
Să mor încet în timp ce tu învii.

În liturghia șoaptelor cuminți
Sărut iconostasul pleoapei tale,
Și în cădelniți albe de petale
Aprind tămâia razelor fierbinți.

Voi fi din nou Adam dormind buștean
În timp ce coasta-i înflorește-n Evă,
Apoi drogați de a iubirii sevă
Ne vom iubi celest, nepământean

În timp ce îngeri cântă armonii
În clipocitul zorilor de zi…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Incantații de înveșnicire (poeme)”

Alla TONU: Sete de Lumină

SETE DE LUMINĂ


E departe zâmbetul
dulcei veri
care dezgolea iubirea
sub stele pâlpâitoare
în ritmul respirației apei
dea lungul țărmului.
Își îndoaie privirea
luna plină în ceață;
Clipele se evaporă
în tăcerea nopții,
Amuțesc codrii
afundați în umbre.
Profunda singurătate
își face cuibul
printre felinarele stinse.
Toamna, dumă
pe aripile păsărilor migratoare
spre țările calde: încă mie sete
de lumină si zori limpezi.
Dumă acolo, unde natura
nui schimba culoarea;
unde dragostea se naste
printre pletele palmierilor
și dansează pe note
de rafale nocturne.
Acolo voi aștepta dimineața
pentru ami stinge setea
la izvorul de lumina
al zorilor limpezi.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

Dorel SCHOR: Zi de vară

Când, pe la unsprezece dimineaţa, Sorin Barbălată, tânăr contabil practicant, ieşi în pauza de ceai, constată cu surprindere că pe coridorul instituţiei se revărsa nu numai soarele generos al verii, ci şi lumina a nu mai puţin de opt becuri aprinse. Pe scaune şi în picioare aşteptau o mulţime de oameni, aşa că Sorin le aruncă întrebarea:
– De ce nu stingeţi lumina?
– Noi nu lucrăm aici, răspunseră cetăţenii. Am venit cu cereri, probleme, audienţe. Nu e treaba noastră să stingem lumina! S-o stingă cine trebuie.
Sorin consideră că respectivii aveau dreptatea lor aşa că, ajungând în camera de ceai, o întrebă pe femeia de serviciu:
– De ce arde lumina pe coridor la ora asta?
– Aşa să ştiu de necazuri, răspunse femeia. Treaba mea e să încălzesc apa, să pregătesc ceaiul şi să-l împart. Mai trebuie să spăl paharele şi linguriţele, să am grijă de zahăr şi sucrazit şi dacă şeful vrea cafea, să i-o fac turcească. Lumina nu e treaba mea, eu nu am studii…
Pe Barbălată îl duru inima pentru risipa de electricitate, dar în sinea lui îi dădu dreptate femeii. Aşa că îl căută pe portar:
– Pe coridorul nostru ard opt becuri la ora asta şi e păcat, îi spuse. Du-te şi stinge-le!
– Cine eşti dumneata să-mi dai mie dispoziţii? se miră uşor ofensat portarul. Conform instrucţiunilor, eu sunt subordonat numai societăţii de pază şi domnului responzabil cu securitatea antiteroristă. N-au decât să ardă şi o sută de becuri, nu-mi pasă. Important e să fie pace!
Sorin, deşi proaspăt angajat, consideră că e de datoria lui să nu abandoneze.
– Nimănui nu-i pasă de banii statului, îi spuse şefului contabil. Nu ştim cum să mai facem economie, să reducem cheltuielile , dar faptul că opt becuri ard în plină zi nu deranjează pe nimeni. Nu e păcat de dumnezeu?
– Dumneata ai perfectă dreptate, constată binevoitor şeful contabil. Dar de ce vii la mine? Crezi că nu am destule probleme de rezolvat? Consideri că am timp să mă ocup de toate fleacurile? Vorbeşte eventual cu administratorul, tot arde el gazul de pomană…
Continue reading „Dorel SCHOR: Zi de vară”

Al. Florin ŢENE: Concepția unui ziarist la vârsta înțelepților munteni despre Dumnezeu. Decalogul 16 pentru ziariști

1.Problema răului este un prag greu de trecut pentru creștinul care crede în Dumnezeu. Când vine peste noi o calamitate, întotdeauna ne vine să ne punem întrebarea : Cum de-a permis Dumnezeu așa ceva? Dificultatea în a-i da un răspuns poate afecta iremediabil credința în Dumnezeu a celor afectați.

2. Această situație apare ca o consecință a calității atribuite lui Dumnezeu în tradiția iudeo-creștină, și mai ales la ortodocși.

3. Îmi pun câte odată întrebarea: Dumnezeu este neputincios, ignorant, răuvoitor sau…nu există? Această îndoială apare ca o consecință a calităților atribuite lui Dumnezeu. În tradiția ortodoxismului. Aceste proprietăți sunt esențiale pentru concepția obișnuită despre Dumnezeu și nici una din ele nu poate fi modificată sau eliminate,fără a dăuna profund imaginii Sale.Conform concepției teiste ortodoxe.

4. Dumnezeu este omniscient: cunoaște și știet absolut tot ce poate fi cunoscut și știut, din punct de vedere logic.

5. Dumnezeu este omnipotent: poate întreprinde orice ce poate fi întreprins, din punct de vedere logic.

6. Dumnezeu este omnibenevolent: reprezintă o voință bună universală și dorește să facă orice lucru bun care poate fi făcut.

7. Dacă Dumnezeu este omniscient  (atotștiutor ) este pe deplin conștient de durerea și de suferințele din lume.

8. Dacă Dumnezeu este omnipotent (atotputernic ), atunci poate împiedica durerea și suferința.

9. Dacă Dumnezeu este omnibenevolent (bunăvoință infinită ), atunci dorește să împiedice răul.

10. Uneori, nevinovații suferă, în timp ce vinovați scapă ne pedepsiți. Teistul scapă prin necunoscute sunt căile Domnului,- este nerezonabil să invocăm rațiunea pentru a justifica acțiunile divine. Divinitatea o poate judeca doar Divinitatea.

                                                                                      Al.Florin Țene,  UZPR

Mugurel PUȘCAȘ: Perpetuum mobile

PERPETUUM MOBILE

 

Simt, uneori, că sunt pribeag prin mine,
Drumeţ pierdut, intrus rătăcitor,
Orbecăind în ceaţă prin destine,
Bătând la porţi închise, visător.

Simt, uneori, că eşti aşa departe…
Mă amăgesc și mă răsfăț că-mi eşti
Suflet-pereche, dulce jumătate,
Iubindu-ne în raiuri pământești.

Din orizonturi vagi, autumnale,
Revii, suav, pe vechile poteci,
La mine-n gând e iarăși sărbătoare,
Dar tu sosești ca mai apoi să pleci.

Simt, uneori, că frunzele în toamnă,
N-au fost nicicând văratice-n livezi,
Un veșnic arămiu, iubită doamnă,
Plutește trist, mereu, în ochii-ţi verzi.

Patima-i grea, anevoios e drumul,
În inimi arde viu un foc ceresc…
Văpaia e iubire ! Însă fumul ?
Himeră gri în freamătul lumesc.

Să nu lăsăm ca clipele perene,
Se plece-n van, întrebătoare-n noi,
Prin elegia vremii ce își cerne,
Păreri de rău spre timpuri de apoi.

Pe melopeea toamnei, fascinantă,
Valsăm dual, împătimiţi sau tern,
Iubirea absolută ne așteaptă
Într-un perpetuum mobile… Etern.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

15 octombrie 2019

 

Emilia POENARIU SERAFIN: Mândro !

Mândra mea cu ochi de vară și cu părul de mușcată
Am văzut trecând aseară cum sta altu-n pasul tău
Mă rugam la Cer să-mi cadă să mă vadă Dumnezeu
Trupul meu, flamând că varga vrea să-mi fii îmbrățișată.

 

M-am rugat la vânt să-ți cânte seara, doine de iubire
La pădure să-ți descânte doar te scoate din păcat
Stâlpul porții, proptit bine, până când sunt eu plecat
Iar o umbră, grea și ștearsă să-ți rămână amintire.

 

Mândra mea din sânul toamnei și sărut de mere coapte
Și cu trupul ars, țărână, cum e vara, roditor,
Te-ai înmiresmat în vine și te trec din dor, în dor
Simt cum urlă lupii-n mine când te vad cu altu-n noapte.

Mândra mea icoana serii cum e vara nesfințită
Te-ai mutat la mine-n suflet și te-ai împletit prin gând
Te prefaci în așteptare și mă-ntreb doar până când ?
Să nu rămâi fată-n prispă, tristă ori dezamăgită !

Mândra mea dedată nopții ce duci glas de randunele
Hai, dezmiardă-te prin mine cum făceai și-n alte nopți
Și cu mine, și cu altul, știi prea bine că nu poți,
Să fugim in lumea largă să ne-ascundem după stele.

Mândra mea duci marea-n valuri pe nisipul cel mai crud
Ia clepsidra de la Soare, niciun fir să nu măsoare,
Să ne dăm în bobii mării, ori s-o facem ursitoare
Luna, să țină lămpașul dintr-o noapte neagră, nud.

Iar cuprinși de-nfiorare strop, cu strop, să mă pătrunzi,
Bucuria ne sporească peste ochiu-nlăcrimat,
Să ne spumege păcatul și tot Cerul dezlegat
Iar în ochii tăi de mură ploaie de steluțe verzi.

Zorii de ne-ar prinde-n brațe peste zile mai senine
Seara să ne plămădească din descântul cel mai fin
Anii să se bălăcească, ei s-or duce, ei revin,
Eu, cu tine dimpreună, bucuria-n timp ne-aline.

Și-ntr-un gând cuprins pe pace să cuprindem taina nopții
Când îl văd pe altu-n poartă de prin mine rup fiori
Lasă vântul să-ți doinească, eu, din mine-i fac viori
Ori țâțână la poiată…. ori zăvorul… altei porți !

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Octombrie 2019