Unirea Bucovinei cu România

Intelectualii români grupaţi în jurul ,,Glasului Bucovinei” şi alţi fruntaşi naţionali din ţară (Bucovina) şi din afara ei (refugiaţi) stăruiau pentru convocarea neîntârziată a unei adunări reprezentative a românilor bucovineni, pentru a apăra identitatea şi integritatea ei. Vestea despre convocarea Adunării s-a răspândit repede în Bucovina. Astfel, duminică 7/20 octombrie 1918, în sala de şedinţe a Palatului comunal, avea loc Adunarea intelectualilor şi gospodarilor fruntaşi din Câmpulung, unde ,,gerentul” Mihai Iacoban anunţa că a fost convocat la o Adunare, la Cernăuţi, pentru a hotărî viitoarea direcţie politică a românilor din Bucovina. Prof. Ioan Bileţchi, martor la această şedinţă, mărturiseşte: ,,Vorbi avocatul dr. Criclevici, cuprins parcă de sfială, neştiindu-se încă dispoziţia generală a celor de faţă, mai ales a poporenilor, cărora li se vorbea pentru prima dată într-o direcţie nouă, vorbi lin, aşezat şi ceru unirea Bucovinei cu România, a Bucovinei până la Prut, Cernăuţul nici într-un caz nu-l putem ceda”. El consemnează că s-a ales apoi o delegaţie pentru Cernăuţi, alcătuită din gerentul M. Iacoban şi V. Alboiu-Şandru, care ,,avea să susţină următoarea rezoluţiune, primită cu unanimitate: 1. Intelectualii şi poporul din Câmpulung sunt pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat; 2. Intelectualii şi poporul sunt contra divizării Bucovinei”. Prof. Bileţchi adaugă că ,,se mai primise o propunere: alipirea Bucovinei la România, dar ea a fost suprimată ulterior, delegaţia aflând-o inoportună şi superfluă, fiind numai o specializare a moţiunii cardinale”.

Ca urmare, la 14/27 octombrie 1918, orele 15, a fost convocată la Cernăuţi, la Palatul Naţional, o Adunare politică naţională, la care au participat deputaţi din Parlamentul de la Viena, foşti deputaţi ai Dietei bucovinene, primari români din localităţile provinciei, un număr de intelectuali şi alţi reprezentanţi ai românilor. Adunarea s-a desfăşurat într-o atmosferă solemnă şi sărbătorească. Ca preşedinte ales al Adunării, Iancu Flondor a spus în deschiderea lucrărilor: ,,Domnilor, o iobăgie naţională de aproape un secol şi jumătate, pe cât de dureroasă pe atât de ruşinoasă, e pe sfârşite. Poporul român din Bucovina e pe cale de a sparge şi a lepăda lanţul care i-a ferecat sufletul. Liberi, în puterea suveranităţii naţionale, D-voastră veţi hotărî astăzi, ce veţi afla de bine pentru un viitor fericit şi falnic al neamului românesc din Bucovina. Dară să nu uităm, domnilor, că acest moment înălţător s-a născut din suferinţe grele şi adâncă jale şi e sfinţit cu sângele eroilor noştri. Vă provoc să vă ridicaţi în picioare ca semn de juruinţă că nu-i vom uita niciodată şi că ne vom arăta demni de sacrificiul lor”.

După discuţii animate, însufleţite, într-o atmosferă entuziastă, Adunarea a adoptat următoarea Moţiune: ,,1. Reprezentanţii poporului român din Bucovina, întruniţi astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei (Cernăuţi), se declară, în puterea suveranităţii naţionale, Constituantă a acestei ţări româneşti; 2. Constituanta hotărăşte unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti, într-un stat naţional independent, în deplină solidaritate cu românii din Transilvania şi Ungaria; 3. Spre a conduce poporul român din Bucovina şi a-i apăra drepturile şi spre a stabili o strânsă legătură între toţi românii, Constituanta instituie un Consiliu Naţional, alcătuit din 50 de membri (ulterior, numărul lor a fost mărit la 74); 4. Constituanta respinge cu hotărâre orice încercare care ar ţinti la ştirbirea Bucovinei, însă doreşte să se înţeleagă cu popoarele conlocuitoare” (Glasul Bucovinei”, nr. 3, din 29 octombrie 1918). Moţiunea a fost votată în unanimitate, într-un entuziasm general. Apoi Adunarea a intonat ,,Deşteaptă-te Române”, în timp ce o mare mulţime se adunase în faţa Palatului, manifestând pentru unire, cântând cântece patriotice şi cerând arborarea tricolorului. Mai târziu, Moţiunea a fost adusă la cunoştinţa guvernului român de la Iaşi.  

În aceeaşi după-amiază de 27 octombrie 1918, a avut loc şedinţa Consiliului Naţional, organism care reprezenta diferite păruri sociale, din toate judeţele Bucovinei. În prima şedinţă, a fost ales prin aclamaţii ca preşedinte al Consiliului Naţional, Dr. Iancu Flondor, ca vicepreşedinţi,  Pr. Dion. Bejan, Dr. Dori Popovici şi Prof. Sextil Puşcariu, iar ca secretari, Dr. V. Bodnărescu, Dr. R. Sbiera şi L. Tomoiagă. Consiliul a instituit un comitet executiv, Consiliul Secretarilor de Stat, alcătuit din 14 persoane, un guvern al provinciei, având ca preşedinte pe acelaşi Dr. Iancu Flondor. Hotărârile Adunării Constituante a Bucovinei au avut o mare importanţă, principială, în desprinderea Bucovinei de Imperiu, pe baza dreptului la autodeterminare naţională, în perspectiva unirii cu România.  

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (71)” →