Dorin NĂDRĂU: O monografie realizată la adevăratele standarde valorice

În lumea contemporană, indiscutabil tot mai digitală, în care limbajul devine din ce în ce mai condiționat de imagine, cartea Adei Stuparu „Anca Sîrghie în lumina slovei” (Sibiu, Editura Techno Media, 2019) este o relevantă demonstrație că o scriere literară de bună calitate poate cu succes să pună în dialog cele două elemente: fotografiile înserate într-o considerabilă abundență, atât personale, cât și publice, consolidează și nuanțează în mod strălucit firul itinerant al prezentării subiectului în textul propriu-zis.

Carte destul de masivă (peste 500 de pagini) și totuși ușor de citit, prin bogăția analizelor și a ilustrațiilor oferă un parcurs inteligent și bine informat. Ingenioasă și elegantă în exprimare, Ada Stuparu probează toate calitățile unei remarcabile cercetătoare, un autor îndreptățit să ocupe scena literară prin captivanta ei expunere, oferind cititorului o nebănuită plăcere.

Gândită și alcătuită după criteriile valorice specifice unui asemenea tip de scriere, care este eseul monografic, evidențiind o neîndoielnică știință nu doar a structurării, ci și a compatibilizării sectoarelor de biografie și operă, lucrarea se dovedește a fi o carte atractivă, trădând excelenta dibăcie profesională a autoarei, ceea ce-i conferă cititorului o lectură plăcută și incitantă.

Monografia ne dezvăluie un personaj deosebit de complex, plasat într-o viziune adecvată și exactă, atât în ce privește biografia, cât și nivelul operei sale.

După cum ni se destăinuie chiar la începutul volumului, în „Argument”, prezentarea monografică a fost concepută cu caracter jubiliar, anul 2019 fiind anul aniversar a 75 de ani de viață a distinsei profesoare de învățământ liceal și universitar Anca Sîrghie, dintre care 51 de ani dedicați cu pasiune activității didactice, precum și muncii de creație consacrate scrisului și cărții. În același segment al relatării, autoarea subliniază impresionanta bibliografie care a stat la baza elaborării studiului: 27 de volume redactate, 20 îngrijite pentru editare, majoritatea prefațate, peste 500 de articole publicate în presa din țară și din străinătate (Franța, Germania, Statele Unite ale Americii și Australia), peste 120 de conferințe și comunicări științifice susținute în România și în alte țări, peste 100 de lansări de carte.

Capitolul I al cărții, intitulat „O viață în date și imagini”, reproduce un drum atent prin viața personajului, aflat pentru prima dată în postura de subiect, după un lung traseu în care a fost un nestăvilit autor. Contemplând itinerarul biografic, puternic susținut de imaginile atașate, concis precizate, memoria se colorează melancolic, un efect de apreciat, izbutit de Ada Stuparu. Se mai cuvine menționat că originala prezentare a acestui capitol ocupă peste 100 de pagini.

Partea a doua a eseului, „Evoluția unei personalități”, include subcapitole vizând viața de familie, educația, formarea și dezvoltarea profesională, cariera universitară.

Secțiunea a III-a, cea mai importantă și amplă a monografiei, urmărește vibranta activitate de cercetare și creație a Ancăi Sîrghie, o simplă enumerare a componentelor structurale fiind edificatoare pentru rigurozitatea studiului care cuprinde  istorie și critică literară: „Radu Stanca – dramaturg, poet, eseist”, „Memorandistul Nicolae Cristea”, „Greierușa lui Lucian Blaga”. Sub titlul „Scriitori români în întâlniri radiofonice” apar prezentări despre Dimitrie Cantemir, Școala Ardeleană, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, George Coșbuc,  Liviu Rebreanu, George Bacovia, Lucian Blaga, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Marin Preda. Alături de un capitol aparte cum este  „America, un vis devenit realitate”, stau Studii și cercetări de uz didactic, Studii de istorie literară ( mișcarea memorandistă a românilor din Transilvania, biografia și opera lui Mihai Eminescu, scriitori moderni și contemporani , „Modelul Constantin Noica”sau „Constelația Cioran”). Foarte bogat este capitolul dedicat prezenței în publicații: „Critică literară, recenzii”, „Despre arte”, „Despre cărți și biblioteci”, „Deschideri euro-atlantice”, urmat de ,,Ediții îngrijite și prefețeˮ,, Conferințe. Comunicări științificeˮ ,,Redactarea de revisteˮ,,, Lansări de carteˮ și ,,Activitatea culturală.ˮ

Continue reading „Dorin NĂDRĂU: O monografie realizată la adevăratele standarde valorice”

Victor ROȘIANU: Schimb de experiență între filialele Cluj și Iași Nord-Este ale Ligii Scriitorilor

Duminică, 20 septembrie a.c, ora 9. are loc la Cinematograful “Mărăști”din Cluj-Napoca schimbul de experiență dintre cele două filiale ale Ligii Scriitorilor Români.

În cadrul manifestării, coordonată de Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor, vor lansa cărți scriitorii Dan Teodorescu, Gavril Moisa, Corina Matei Gherman, dr.Ionuț Țene, Lucia Elena Lodusteanu etc.

Din echipa oaspeților vor participa:  Dan Teodorescu – președintele Filialei Nord-Est Iași, Ilie Serediuc – vicepresedinte, Corina Matei-Gherman – secretar general,  Maria Lupu, Anastasia Gârneață, Ioan Hodaș, Silvia Hodaș, Romeo Romila,Ioan Vârlan (sef de comisie foto-video), și parteneri permanenti, care vin și ajută filiala ieșeană  la evenimentele pe care le organizează: Ioan Mugurel Sasu (scriitor, membru UZPR, din Vama – Suceava), Mihaela Berari (pictor), Maria Teodorescu (inginer chimist), Emilian Frăsinescu (inginer mecanic), Brândușa Frâsinescu (inginer chimist) și  Carmen Elena Dobru (medic).

De la filiala Cluj a Ligii Scriitorilor vor participa, Al.Florin Țene, Gavril Moisa, secretar general, dr.Ionuț Țene, vicepreședinte, șef birou învățământ, cultură, religie din partea Primăriei Cluj-Napoca, Iulian Patca, președintele filialei Cluj al Ligii Scriitorilor, Lucia Elena Locusteanu, Antonia Bodea, Liliana Derevici, Maria Someșan, Ruxandra Benea etc.

După această acțiune colegii ieșeni vor vizita obiectivele turistice, culturale și muzeistice din oraș, inclusiv Mănăstirea Nicula.

––––––––

Victor Roșianu

Cluj-Napoca, septembrie 2020

Elena BUICĂ: Taina scrisului – Frumuseți pe cale de dispariție – Scrisul de mână (postfață la volumul 3)

George ROCA

„Taina Scrisului! (Vol.1 & 2)

418 + 418 pagini

Editura Anamarol, București

 

Tăvălugul schimbărilor de multe ori ne ia pe sus în vârtejul său și când reajungem, din când în când, cu picioarele pe pământ, ne uităm în stânga și în dreapta să vedem ce am câștigat și ce am pierdut. Noutățile care ne ușurează și ne înfrumusețează existența împing spre periferie și apoi la dispariția multor componente ale existenței, ca într-o prefacere continuă prin care balanța vieții să își mențină echilibrul. Acum a venit rândul să meditez asupra despărțirii de frumusețea scrisului de mâna, caligrafia, care, asemenea multor aspecte de viață, și el a lăsat în urmă ecoul existenței lui.

În secolul al XX-lea încă se scria de mână superb. În 1994, o prietenă de familie sosind în Canada, refuza să folosească computerul și toată documentația o scria de mână. „În România, scrisul meu este recunoscut prin deosebita lui frumusețe. Canadienii au uitat să scrie de mână. Le dau eu o lecție…”. Așa credea ea, oricât am insistat noi să nu forțeze nota. Curând a fost nevoită să apeleze la computer, lăsându-se învinsă. Trebuie să recunoaștem că avea și ea partea ei de dreptate, căci, eliminându-se scrisul de mână, scrisul, în general, nu a mai fost tot atât de înaripat.

Psihologii au și ei dreptate, subliniind mai multe beneficii ale scrisului de mână. Ei susțin că, atunci când studiezi şi îţi iei notiţe, reţii mult mai uşor informaţia, că scrisul de mână înseamnă creativitate, pe care o explorezi şi o hrăneşti în fiecare zi, că are o notă personală strecurată printre rânduri și, nu în ultimul rând, este cel prin care trăiești momente unice cu tine însuți. Caligrafia clasică încă se mai face simțită, mai ales printre pasionați, deoarece aceasta, la fel ca și pictura sau muzica, este o artă.

Mi-amintesc cu drag perioada când cele mai frumoase și mai apreciate cadouri erau stilourile și seturile de birou destinate scrisului de mână. Deși astăzi scrisul de mână este înlocuit tot mai des cu cel pe computer, tabletă sau telefon, caligrafia clasică încă se mai face simțită, mai ales printre pasionați. În fiecare an, la 23 ianuarie, în lume este marcată „Ziua scrisului de mână” sau „Ziua semnăturii”, care a fost instituită cu scopul de a ne aminti de frumuseţea şi unicitatea scrisului de mână şi de necesitatea folosirii semnăturii de mână.

Se mai pot adăuga și alte valori ale scrisului de mână. El dezvăluie secretele și caracterul unei persoane. Astfel a luat ființă grafologia, știință care se ocupă cu studiul raporturilor dintre scrisul unei persoane și caracterul sau comportarea ei. Acest studiu are numeroase aplicații în criminalistică, în autentificarea actelor și a semnăturilor, în psihologie și în psihiatrie. Grafologia are în vedere aranjamentul general al scrisului în pagină, direcția rândurilor, dimensiunile, forma și înclinarea literelor, apăsarea, iuțeala și stabilitatea în scriere, factura semnăturii etc., așa cum se menționează în toate dicționarele. Scrisul de mână te obligă la un grad de mare exigență. El nu iartă și nu permite corectura ca în Word. Când ai greșit sau ai deformat o literă, când ai corectat ceva scris cu penița, se vede.

Continue reading „Elena BUICĂ: Taina scrisului – Frumuseți pe cale de dispariție – Scrisul de mână (postfață la volumul 3)”

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Luntrașul

Luntrașul

 

Eu sunt luntrașul bărcii mele,

Eu mi-o conduc prin val și vreme,

Purtând sub frunte stoluri de catrene,

Când în urechi îmi cântă duioase turturele.

 

Mai dau ades de-al malului perete,

Dar nu mă enervez, nici nu sunt supărat,

(Căci nimenea în lume nu-i fără de păcat)

Nici când îmi vine să-mi cânte vr-un erete.

 

Din nou îmi îndrept cârma către larg,

Rugându-mi al meu înger-păzitor

Să nu mă depărteze de-al păcii lui izvor,

Să-mi pot încheea calea prin cinste și prin drag.

 

Rechini de mare sunt destui,

Dar se retrag când le livrez catrene

Ce port în ele epitete și teatricale scene,

Căci bâta nu-i ca vorba ce le-o spui.

 

Eu sunt luntrașul bărcii mele,

Primesc și călători ce vor să treacă,

Fericiți căci valul nu-i îneacă,

Cuvântul bun te scapă de belele.

 

—————————

IOAN MICLĂU-GEPIANU

Cringila, N.S.W

Septembrie 2020

 

Vasile FILIP: Omagiu înțelepciunii

         Și în acest proaspăt volum de Cugetări, Reflections, al cincilea dintr-un ciclu care, în mod sigur, nu se va opri aici, Made în USA – LULU ENTREPRISES (2020), scriitoarea Vavila Popovici  adaugă noi tușe menite să împlinească un portret de personaj prea puțin luat în seamă, tocmai de cei care îl au în propria alcătuire: Creierul. Dacă are multe circumvoluțiuni și multă materie cenușie, creierul uman devine cel mai mare producător de bogăție: Mintea, Inteligența – la rândul lor, acestea punând pe certificatul de existență pecetea valorii. Căci omul nu prin sine dovedește că a trăit, ci prin urmele pe care le lasă, adică prin faptele sale.

         Vavila Popovici este un gânditor care scrie. Dar și care a citit mult din cele păstrate de la marii condeieri ai tuturor timpurilor. Scria în vremurile vechi grecul Democrit: ,,Din înțelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greș și acțiune dreaptă. Iar ceva mai încoace, controversatul Machiavelli scria și el: ,,Sunt trei feluri de minți: una înțelege de la sine; a doua pricepe ce gândește altul; iar a treia nu (se) înțelege nici pe sine nici pe altul; prima este cea excelentă, a doua excelentă, a treia inutilă.”

         Intrând parcă în dialog cu aceste personalități, Vavila Popovici își exprimă propriile opinii. Iar acestea se armonizează cu cele ale partenerilor: ,,Fiecare trebuie să se instruiască și să gândească cu mintea sa, dacă nu vrea să fie cucerit de minți pervertite”. Sau: ,,Așa cum având libertatea cunoașterii nu înseamnă că ai ajuns la adevărata cunoaștere, tot așa având libertatea vieții nu înseamnă că trăiești adevărata viață”.

         Înțelepciunea nu este un concept descoperit / inventat de marii gânditori. Este o realitate natural / divină care îl separă pe om de celelalte viețuitoare. ,,Natura, dar al lui Dumnezeu, încredințată omului spre păstrare!” constată autoarea cărții. Cu o condiție însă, omul să fie conștient de rosturile sale, căci: ,,Conștiința ta trebuie să fie trează! Să nu lenevească și nici să adoarmă!” De unde se poate înțelege că toate cele țin, în mod esențial, de acel har dumnezeiesc numit inteligență – ,,Facultatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior” – cum se spune prin tratatele de specialitate. De unde se deduce un aspect foarte important: inteligența trebuie neapărat susținută prin știință de carte. Altfel, vorba glumețului inteligent: ,,Dacă ai cap, ce-ți mai trebuie minte?!… [,,Dă, Doamne, omului mintea cea de pe urmă” ] – se spune în popor. Dar și multe altele se spun într-un popor care a fost dintotdeauna socotit ca fiind unul inteligent. Se înțelege din această carte că Vavila Popovici le cunoaște și le valorifică în felul ei. De exemplu, punând în antiteză cei doi termeni care numesc realități vădit antagonice – inteligența și prostia – se constată că ,,Prostia nu scapă omul de la sărăcie”, de aceea îl și sfătuiește: ,,De ești prost, mai bine taci decât să vorbești. S-or găsi și unii care vor crede că ești prea deștept de nu vorbești.” Subiect care a născut, de-a lungul timpului, multe ziceri înțelepte – ,,Tăcerea-i de aur”, ,,Vorba-i vânt, tăcerea-i veșnicie…” De remarcat faptul că autoarea nu ocolește petele întunecate de pe cerul omenirii. Ea nu vede starea de tăcere ca pe o retragere într-o lume moartă. Stai și taci, cu mintea golită de gânduri și inima secătuită de sentimente. Căderea pe gânduri este, în opinia ei, egală cu pătrunderea într-un univers viu, în care mintea și inima sunt active, trăiesc la cea mai mare intensitate. ,,Omul când gândește lucrează sau creează”. De unde și îndemnul ei generos uman: ,,Îmbogățește-ți spiritul dacă vrei să mori împăcat!”. Cum însă viața e mai importantă, Vavila Popovici îl sfătuiește pe om: ,,Nu-ți ucide sentimentele, ci cunună-le cu rațiunea ta”. Pentru că: ,,Bogăția gândurilor tale nu ți-o poate fura nimeni, doar singur timpul când își poate pierde răbdarea cu tine…”

         În încheierea acestei succinte considerații despre o carte care se impune prin sine atenției cititorilor, nu mă rabdă inima să nu redau doar câteva picături dintr-o ploaie binefăcătoare rodului minții și inimii omenești. O fac și la îndemnul nerostit dar implicit al autoarei, care constată că ,,Bătăile inimii tale se integrează în zgomotul neperceput al pământului”, iar ,,Pământul e comoara cu suflet care ți se deschide și căruia i te deschizi fără regrete”, ,,Oftatul lung e smuls din durerea tăcută a sufletului”, în vreme ce ,,Mângâierea este o artă a sufletului, făcută cu palmele mâinilor prin care curge iubirea…” Dincolo de toate acestea, ,,Înțelepciunea este floarea minunată pe care o obții în grădina minții tale, dacă ai cultivat-o și a prins rădăcini”, precum și ,,Înțelepciunea e filtrul cunoștințelor tale despre viață”. ,,Viața cu speranță o hrănim, de când ne naștem și până murim…” ,,Ca viața ta să fie o reușită, trebuie să-ți pui ,,la bătaie” toate posibilitățile fizice și intelectuale”. Continue reading „Vasile FILIP: Omagiu înțelepciunii”

ZAMFIR ANGHEL DAN: Când nu se respectă proporția inițială de viu

          Există un număr  fix de  suflu de  viață pe planeta  Pământ.  Omul a încurcat această ecuație prin acțiunile lui și proporțiile au intrat într-un vârtej al schimbărilor.

           Viu nu înseamnă  doar om și animal. Viu înseamnă și o adiere de vânt și un strop de lumină și o picătură de  apă și o gâză și o furnică, un plancton, o lume a  apelor, a adâncurilor, o pasăre, un răsărit și apus, chiar și o bactereie un microb și un virus, sau un fulger aprins într-o zare.

           Suflul acestui conglomerat a  fost stabilit la inițierea după Bing-Bang, de materia inteligentă. Intervenția omului pare a fi o anomalie cuantică,  dacă judecăm prin prisma probabilităților.

          Ce moment al mișcării cuantice a permis să dea omului puteri de care nu e în stare să se folosească urmând calea  firească a materiei? Sau, ce  determină această intervenție umanoidă în accelerația de curbă a existenței?

            O particulă de spațiu-timp este determinată de  viteza acumulărilor declașante de momentul atracției inițiale.

                             Fuziunea, însă, stabilește mereu sensul mișcării.

            Antimateria din care, se pare, că este alcătuită structura umanoidă, s-ar putea opune prin sensuri elicoidale și anticipările sunt greu de calculat.

            Pare a fi lupta dintre forțele supreme ce acționează la orice nivel, indiferent de  stadiul în care se află materia. Antimateria  are mereu o contraforță egală și cu sens opus particulei spațiu-timp.

            Conglomeratul de sisteme circulatorii înglobate în structura umanoidă, trebuie să recunoaștem, este o forță distructivă cu potențial imens în cadrul fuziunii.

            Lipsa totală a semnelor  din care umanoidul a  apărut, poate fi un indiciu al forței acestuia la nivelul oricărei vibrații de pe orice nivel al oricărui string.

            Altfel,,,cum ne putem explica influența umanoidă asupra universului nostru celular în care subxistăm?

            Paradoxal, cel mai stupid element al materiei este zero- anihilarea-dacă nu ajungi la  anihilare,,,nu poți să creezi.

            Momentul oricărei creații pleacă de la zero. Orice ai face și nu ai face,,,dacă nu ajungi la zero nu poți începe.

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

Mugurel PUȘCAȘ: Simfonia frunzelor arămii

 

Simfonia frunzelor arămii

 

E toamnă-n Univers, e-atâta toamnă…

Copacii se dezleagă de amor,

Îmbătrânesc, mor frunzele-n livadă,

Natura e vândută la obor.

 

Din cupe mari se bea în seară mustul,

Stelele blând se-ntorc în matca lor,

Albinele roiesc înspre adâncuri,

Surd, vechile răceli din oase dor.

 

Se pierd la orizont aripi celeste,

Decoruri arămii pe ram și-alei,

Păsări de foc cu triluri vii, măiestre,

Vor reveni la semn de ghiocei.

 

Roua se-aşază tainic peste mirişti,

Un greier mic se roagă de mălai,

La mine-n suflet duduie iar soba….

Veniţi, voi greieri mici şi fără trai !

 

Viori își tânguiesc în asfinţituri,

Romanţe gri pe străzile pustii,

Văratice iubiri se pierd în noapte,

Se vor întoarce castanii spre zi.

 

Trec crizanteme dulci peste limanuri,

Al inimilor delicat pastel

Se primenește-n ruginiul toamnei…

Lin, versul se prelinge din penel.

 

 

Domniță, vine toamna!

 

Decor gălbui, tomnatic în codri vechi, sihaştri…

Pășesc pe potecuța ce duce spre uitare !

Îmi însoțesc periplul doi unicorni albaștri

Cărând pe șei povara iubirilor fugare.

 

Mă învelesc în frunze uscate, fost vernale,

Revine toamna rece, ceţoasă şi haină,

Se-nnourează visul pe pajiști ancestrale,

În curgerea clepsidrei rămâi a mea lumină.

 

Domniţă, vine toamna! Ne-a pregătit veșminte

Din lacrimi rourate sub cerul gri și mut,

Pe ramurile goale, pustii, încremenite,

Stau inimile noastre remodelate-n lut.

 

Femeie arămie cu forme de vioară

Am rătăcit drumeagul ce duce în pustie…

Melancolii, amoruri cu iz de tămâioară

Sub castaniul clipei revin din pribegie.

 

Domniţă, vine toamna cu-a noastră înflorire,

Să bem din mustul vremii iubire și alin!

A greierilor cântec c-o ultimă zvâcnire,

Să ne pecetluiască al dragostei destin.

 

Privesc înspre-nceputuri, trecutul dă năvală,

Brândușele se-nclină în violet prolog,

Romanţa ruginie, pasiunea senzuală,

S-o împlinim, domniţă, pe șei de inorog.

Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (16)

MOTTO: „Un visător este cineva care își poate găsi calea numai sub lumina razelor lunii , iar pedeapsa lui este ca zărește zorile înaintea restului lumii.”

                                                                                                     (Oscar Wilde)

Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin – d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. Cea mai importantă operă a sa este romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray, 1891), în care găsim o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El definește rolul artistului în căutarea rafinamentului și frumosului și situează arta mai presus de viață, pentru că exprimă esența caracterelor și a fenomenelor mai fidel decât însăși realitatea.

 

TABLOU CU MOV, ALBASTRU ȘI MARO

 

 

Aproape adormit eu te-am visat,

iar gândul mi-a rămas îngemănat

cu gândul tău, pierdut pe undeva,

într-un apus întârziat de catifea.

Din margine de somn, pentru o clipă,

priveam mirat cum trupu-mi se ridică

într-un văzduh ce devenea neclar

în maroniu amurg de chihlimbar,

iar tu pluteai deasupra mea udată

de-o ploaie ce pica defragmentată.

 

 

Te-aș fi adus spre mine, mai aproape,

dar te pierdeai prin nevăzute ape

dintr-un tablou pictat de Picasso

cu mov, albastru și puțin maro…

Iar trupul tău se legăna pe pânză

ca un văzduh ascuns după o frunză,

și movu-n roșu se schimba treptat

pe fondul de albastru răsturnat

când chipul tău din umbră mă privea

turnând din ochi luciri de peruzea.

 

 

Dar într-o clipă-ai dispărut fugară

în năluciri ce se suceau afară

sub norii negri adunați pe cer

din străvezii apusuri de arcer

ce replicau imaginea-ți pictată

pe pânza cerului, neterminată.

 

 

Erai sau nu erai, nici nu mai știu,

c-afară se făcuse prea târziu,

iar chipul tău prin mine se scurgea

ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.

 

Tatiana Doina Popovici:  În patru strofe ale căror versuri au rima împerecheată, autorul face radiografia unui vis. În prima strofă „aproape adormit eu te-am visat” și „din margine de somn” Eul liric simte îngemănarea gândului său cu al iubitei. Imaginile relevă starea de halucinație a Eului liric care „pentru o clipă, / priveam mirat cum trupu-mi se ridică / într-un văzduh…” Acest „văzduh neclar” este pictat în culorile specifice lui Pablo Picasso – „maroniu amurg de chihlimbar” în care iubita „plutea”, fiind udată de picături de ploaie.

Cea de a doua strofă corespunde perioadei suprarealiste în care Picasso  picta cu „mov, albastru și puțin maro” Se pare ca Eul liric are în minte tabloul lui Picasso „Femei din Alger”. Chiar și trupul femeii iubite „se legăna pe pânză / ca un văzduh ascuns după o frunză”. Ca și în  picturile lui Pablo Picasso, „movu-n rosu se schimba treptat/ pe fondul de albastru răsturnat” /Când chipul tău… mă privea… cu luciri de peruzea”.

 În strofa a treia, Eul liric revine la realitate căci „Într-o clipa-ai dispărut” lăsând „sub norii negri… imaginea-ți pictată / pe pânză cerului, neterminată”. În aceasta strofă, autorul folosește regionalismul „arcer” (gresie) pentru a reda coloritul străveziu al apusului.

Dacă primele două strofe au câte zece versuri, a treia este cu șase versuri, iar ultima (a patra) are doar patru versuri. În această ultimă strofă, Eul liric își pune o întrebare cu reverberații hamletiene: „Erai sau nu erai”? Abia ieșit din starea halucinație simte doar cum chipul iubitei „se scurgea” prin el. . Ultimul vers este o comparație sugestiva „ca raza ruptă dintr-un ciob de stea” la a cărei expresivitate contribuie chiar metafora „ciob de stea”.

„Tablou cu mov, albastru și maro” este o poezie al cărei titlu trimite la perioada suprarealistă a lui Picasso. Eul liric, explicit încă din prima strofa „eu te-am visat”, subliniază ca visul aparține poetului. Stările premergătoare visului „aproape adormit”, „apus întârziat de catifea”, „din margine de somn” surprind mirarea Eului liric  că totul devenea neclar. Aluziile la suprarealismul lui Picasso, ca și la întrebarea hamletiană, nu fac altceva decât sa pună în evidență starea de halucinație a Eului liric

Din punct de vedere al realizării artistice, autorul folosește imagini vizuale a căror cromatică este în concordanță cu starea de visare. Sunt prezente în text epitete (pierdut), metafore (apus…de catifea), comparații (ca raza ruptă dintr-un ciob de stea). În acest text se îngemănează expresionismul-oniric cu suprarealismul. Autorul dovedește o bună cunoaștere a acestor noțiuni de teorie literară.

Corneliu Neagu: TABLOU CU MOV, ALBASTRU ȘI MARO este un exemplu de poem în care visul domină realitatea de la primul până la ultimul vers. Din punct de vedere arhitectural este conceput în cuprinsul a patru strofe de dimensiuni diferite, conform conținuturilor care le diferențiază prin mesajul transmis cititorului.

Din prima strofă aflăm că Eul liric, aproape adormit (între stare de veghe și somn), își visează muza (iubita), iar gândurile lor se îngemănează „undeva/ într-un apus întârziat de catifea”. Eul liric are impresia că trupul său „se ridică/ într-un văzduh ce devenea neclar într-un „amurg” ce părea „de chihlimbar”, iar muza lui plutea „udată”/ de-o ploaie ce pica defragmentată”. Decor oniric pe tot cuprinsul primei strofe! Starea de visare se menține și în strofa a doua, numai că are loc o schimbare de decor. Muza se pierdea „prin nevăzute ape/ dintr-un tablou pictat de Picasso/ cu mov, albastru și puțin maro…”  „Iar trupul (ei) se legăna pe pânză/ ca un văzduh ascuns după o frunză”. În această stare de visare totală, „movu-n roșu se schimba treptat/ pe fondul de albastru răsturnat”.

În strofa a treia muza dispare „într-o clipă”[…] „în năluciri ce se suceau afară/sub norii negri adunați pe cer / din străvezii apusuri de arcer”. De reținut superbele metafore din aceste versuri: „năluciri ce se suceau” și „apusuri de arcer”! Apusurile de arcer „replicau imaginea (muzei) pictată / pe pânza cerului, neterminată”. Ajungând la strofa a patra, aflăm despre starea de nedumerire a Eului liric: „Erai sau nu erai, nici nu mai știu,/ c-afară se făcuse prea târziu,/ iar chipul tău prin mine se scurgea/ ca raza ruptă dintr-un ciob de stea. Superbe figuri de stil în ultimele două versuri!

Starea de visare continuă, fără limite, împletiri originale de idei, pe tot parcursul discursului liric, cuvinte noi (defragmentare, arcer etc), figuri de stil cu vibrații emoționale puternice, iată trăsăturile definitorii ale acestui poem de factură expresionist-onirică.

Poemul a fost publicat prima dată în volumul de versuri CUNOAȘTEREA DE SINE, Ed. ePublishers, București, 2017. A fost republicat, trei ani mai târziu, în Antologia Lirică POEME PESTE TIMP, Ed. BREN, București, 2020. De-a lungul timpului poemul a fost publicat și în diferite reviste on-line (LOGOS &AGAPE, CONFLUENȚE LITERARE, ARMONII CULTURALE), primind comentarii elogioase din partea cititorilor.

 

PE MUCHII DE DILEME

 

Avem prea multe nefirești probleme

de rezolvat în fiecare zi,

s-au adunat pe muchii de dileme

și ne-ntrebăm: „A fi sau a nu fi”?

 

Iar magica-ntrebare ne pătrunde

în sufletul rămas neprotejat

pe un tărâm străin care ascunde

un vast război, cu scop nedeclarat.

 

Ne rătăcim în căutări sterile,

bătând la porți lăsate cu-mprumut,

în dosul lor stă Kafka, nevăzut,

să scrie-n taină ultimele file

dintr-un roman rămas neînceput.

 

În timp ce așteptăm deznodământul

pe un crenel ce trebuia zidit,

Bacovia se-ntoarce osândit

ca, pe ascuns, să-si caute mormântul

în miticul Castel neconstruit.

 

Aștept în van minunea nesperată,

pe zidul dărâmat de sub crenel,

și parcă văd în față, deodată,

cum Kafka se ridică din Castel.

 

Tatiana Doina Popovici:  Poezia este alcătuită din cinci strofe cu rimă combinată,  încrucișată și îmbrățișată, măsura versurilor fiind de 11/10 silabe. Titlul, alcătuit din doua substantive comune în cazul acuzativ dintre care unul este complement, iar celălalt atribut, pune de la început linia de intersecție între două situații contradictorii, dintre care trebuie să alegem una.

Încă din prima strofă autorul se referă la dilema prințului Danemarcei – „A fi sau a nu fi” – aceasta este întrebarea  la care și poetul caută răspuns. Alternativa care îl pune pe autor în încurcătură devine „magica-ntrebare” ce pătrunde în sufletul „rămas neprotejat”, devenit „un tărâm străin” (strofa a doua).

Strofa a treia face trimitere la Kafka, în luptă cu propriile frustrări, prin intermediul personajelor fără putere și al straniilor incidente care se abat asupra lor, reușind să creeze un simbolism convingător. „Căutările sterile” (neproductive) i-au strecurat îndoieli lui Kafka cu privire la receptarea operei  sale. De aceea, înainte de moarte, a cerut executorului său ca toate manuscrisele nepublicate să fie distruse. Dar Max Brod (executorul) nu a ținut  cont de această dorință și așa au fost publicate trei romane importante prin care Kafka a devenit cunoscut în toată lumea: Procesul, Castelul și America.

Strofa a patra aduce în prim-plan un alt scriitor dilematic. „Bacovia se-ntoarce osândit/ ca pe ascuns, să-și caute mormântul/ în miticul Castel neconstruit”. Bănuiesc ca autorul face aluzie la sursa de inspirație a poeziei „Plumb”, cavoul Sturzeștilor din cimitirul  băcăuan, unde, în urma unei vizite, Bacovia a fost profund impresionat de sicriele și florile de plumb care dădeau interiorului o notă stranie. Sau poate se refera chiar la „Castelul” lui Kafka ce nu fusese încă publicat.

Ultima strofă găsește „zidul dărâmat” și Eul liric are  în fața, fantoma lui Kafka care „se ridică din Castel” întocmai fantomei regelui Hamlet.

Atâtea dileme, cu ajutorul magiei, pun față în față un print, un romancier  și un poet. Toți aceștia au avut îndoieli existențiale pe care doar timpul le-a rezolvat.

În acest text sobru, enigmatic, autorul folosește epitete : magica, străin, vast, sterile, miticul, dar și metafore: muchii de dileme, căutări sterile, minune nesperată prin care dă expresivitate poemului.

Amestec enigmatic de real și fantastic, „Pe muchii de dileme” aparține curentului expresionist-oniric.

Corneliu Neagu: Poem de factură neo-expresionistă, PE MUCHII DE DILEME ne conduce, pe parcursul celor cinci strofe, prin meandrele multiplelor provocări ale lumii de astăzi.

În prima stofă, Eul liric ne avertizează că „Avem prea multe nefirești probleme/ de rezolvat în fiecare zi”. Aceste probleme nefirești „s-au adunat pe muchii de dileme”. De aceea Eul liric se confruntă cu magica întrebare hamletiană: „A fi sau a nu fi”? După cum aflăm din strofa a doua, „magica-ntrebare”[…]  „pătrunde

în sufletul rămas neprotejat”, definit ca un „tărâm” pe care se desfășoară „un vast război, cu scop nedeclarat”.

Din strofa a treia ne dăm seama că Eul multiplu (adică noi) se confruntă cu situații existențiale grave și neașteptate. De aceea, „Ne rătăcim în căutări sterile,/ bătând la porți lăsate cu-mprumut”.  Nu știm de către cine sunt lăsate cu împrumut, dar aflăm că „în dosul lor stă Kafka, nevăzut / să scrie-n taină ultimele file/ dintr-un roman rămas neînceput”. Neo-expresionism total, în aceste versuri, pe care îl regăsim și în strofa următoare. În timp ce Eul multiplu așteaptă „deznodământul” (romanului neînceput al lui Kafka), „Bacovia se-ntoarce osândit/ ca, pe ascuns, să-si caute mormântul/ în miticul Castel neconstruit”.

Continue reading „Tatiana Doina POPOVICI în ,,dialoguri literare” cu poetul Corneliu Neagu (16)”

Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (6) – SĂ-I REDĂM CLUJULUI IDENTITATEA CASEI DE CULTURĂ!

„Famam multi curant pauci conscienciam”. (Mulți se îngrijesc de faimă, puțini de conștiință.)

Publilio Siro, dramaturg roman

 

Podul de piatră s-a dărâmat/ A venit apa și l-a luat/ Vom face altul pe râu în jos/ Altul mai falnic și mai frumos!” (Cântec pentru copii mici și mari)

În săptămâna a doua de campanie electorală mi-am revăzut un fost coleg de serviciu. Sinceră să fiu, aveam să văd un om blazat, umilit prin abandonare, descumpănit de lipsa oricărei urme de considerație pentru întreaga sa activitate depusă la promovarea Cetății. Se poate spune că, în peisajul muzicii corale clujene, acest om de cultură a adus și încă aduce un suflu autentic de noutate, rezultat din simbioza polifoniei cu armonii de răscolitoare expresivitate, în care o vreme fusesem și eu o notă pe portativul coral clujean. De câtva timp, fusese transferat într-un loc deloc potrivit pregătirii și experienței sale. I-am propus o revedere față-n față, fiind practic vecini.

Privindu-i chipul maturizat nedrept de întâmplările profesionale din ultima vreme, am simțit aceeași emoție cu care mă primise în urmă cu 21 de ani, când am trecut pragul Casei Municipale de Cultură din Cluj-Napoca, ulterior devenită Casa de Cultură a muncipiului Cluj-Napoca.

Acum nu mai e nimic! Ca să fim mai exacți, acum totul e împrăștiat! Îi regăsești pe foștii angajați, câțiva aflați în prag de pensionare, la Clubul Pensionarilor din Mărăști, la Turnul Croitorilor și la instituția care practic a absorbit-o, numită Casino Centru de Cultură Urbană. Vestigiile existenței ei dăinuie doar pe site-ul Primăriei sub forma descrierii și ale enumerării trecutelor activități ale instituției.

Da, dragi clujeni!, vorbesc despre instituția unde puteai participa gratuit la seri de filme de artă, concerte corale, spectacole de teatru de păpuși și spectacole de teatru pentru și cu liceeni, concerte de jazz, întâlniri tematice cu personalități clujene, diverse festivaluri, multe cercuri – Cercul de arte platice, Cercul de artă fotografică, Cercul de esperanto -, târguri de oferte de educație… Doamne, când îmi amintesc ce forfotă era cândva! Așadar, Cluj-Napoca ocupă iarăși un loc fruntaș, de data această în desființarea uneia dintre tradiționalele și reprezentativele instituții pentru promovarea activității culturale de masă.

Ne-am reamintit de începutul meu stângaci de îndrăzneț… Da, am lucrat un deceniu ca referent în această instituție, rol care mi-a deschis ferestre aflate în poziții cheie, de unde am privit cu îndrăzneală. Începutul carierei mele… Am profitat de comunicarea pe Internet, în cel mai „ortodox” mod, drum care mi-a alimentat ambiția. Dialogul pe care l-am purtat cu oameni deosebiți (acum PRIETENI pe viață!), mi-a insuflat suficient carburant spiritual ca să îndrăznesc. Parcursul pe care mi-l pregăteam își avea seva în această instituție privită cu prea puțină socotință de mulți dintre noi.

Continue reading „Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (6) – SĂ-I REDĂM CLUJULUI IDENTITATEA CASEI DE CULTURĂ!”

Maria FILIPOIU: Semnul Sfintei Cruci – Simbolul Creștinismului

 

Cea mai însemnată sărbătoare a Sfintei Cruci este prăznuită pe 14 septembrie, în post și rugăciune, spre cinstirea Domnului, care a fost răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră – Înălțarea Sfintei Cruci.

Despre taina Crucii au propovăduit mai întâi Apostolii:

Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume.” (Sf. Ap.Pavel – Gălăteni 6,14.)

„Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.“ (Corinteni 1,18 – Sf. Ap.Pavel)

Cu această cinstire, a tainei Crucii, au străbătut creștinii în 300 de ani, până în vremea Împăratului Constantin cel Mare (306-337), Crucea devenind simbolul creștinismului, prin care însuși împăratul s-a creștinat, în urma minunii semnului ceresc „semnul Sfintei Cruci”, alcătuită din stele, purtând mesajul „Prin acest semn vei învinge.”

Astfel a devenit Crucea, stindardul purtat înaintea oștirilor sale, când a biruit oastea lui Maxențiu (312), după care, Împăratul Constantin a intrat triumfător în Roma, ca unic stăpânitor peste toată împărăția.

Simțind putere divină în semnul Crucii, a trimis pe mama sa, Elena, în Țara Sfântă, spre cercetarea Locurilor Sfinte și căutarea lemnului ce-a fost Crucea pe care fusese răntignit Fiul lui Dumnezeu.

Altă dovadă de cinstire a Sfintei Cruci a fost descoperirea la Ierusalim a lemnului Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos, tot în acea perioadă.

În săpăturile pentru Biserica Învierii Domnului, prin minune dumnezeiască , s-au găsit, în apropierea Sfântului Mormânt, cele două cruci, pe care au fost răstigniți cei doi tâlhari. Întrebându-se împărăteasa, care poate fi Crucea Domnului Hristos, tot prin putere dumnezeiască a fost identificată, la apropierea fiecărei cruci de o fecioară moartă, ce era condusă la groapă, dar a înviat la apropierea Crucii Domnului de sicriu, iar la celelalte două nu s-a întâmplat niciun semn de minune.

Atunci s-a închinat împărăteasa Elena, Crucii lui Hristos, iar pentru a fi văzută de tot poporul roman, Crucea a fost ridicată de episcopul Ierusaimului, Macarie, când a strigat mulțimea: „Doamne miluiește!”, convinsă că este minune dumnezeiască, iar Hristos este Mesia, mulți fiind convertiți la dreapta credință.

Din multă evlavie creștină, lemnul Sfintei Cruci a fost împărțit în fragmente mici pentru biserici din întraga lume, spre har din „puterea lui Dumnezeu”.

De atunci a început prăznuirea Sfintei Cruci la 14 septembrie.

Biserica Ortodoxă cinstește Sfânta Cruce de încă trei ori pe an:

în a treia duminică din Postul Mare, la 7 mai și la 1 august.

Crucea rămâne Altarul celei mai mari Jertfe dumnezeiești pentru mântuirea omnenirii.

De aceea, simbolul credinței trebuie să dăinuie în suflet și să ne rugăm:

Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfanta Înviere a Ta o slăvim.”

 

Maria Filipoiu

Sursa: Creștin Ortodox

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/inaltarea-sfintei-cruci/inaltarea-sfintei-cruci-praznuita-14-septembrie-157326.html

 

***

 

PLÂNGEA ȘI CRUCEA ÎNSÂNGERATĂ

 

 

De noaptea când pe Golgota, Crucea-Și ducea Iisus,

Toată omenirea știe că s-au cutremurat

Pământul și Cerul, de -Fiu ce-a fost sacrificat

Cu voia Celui de Sus.

 

Dar Iisus îndura chinurile în tăcere,

Cu sângele să spele păcatul necredinței;

Pe om să-l lumineze cu flacăra căinței,

Prin a Sa Înviere.

 

De mila Lui lăcrima Crucea însângerată,

Când spinii rugului Îi răneau fruntea divină,

Iar El chema pe Dumnezeu, în Duh Sfânt să vină,

Să-i curme crudă soartă.

 

Doar strigăt din rugăciunea Maicii se auzea

Peste întreaga suflare de la Pământ la cer,

Că numai Tatăl știa de-al Învierii mister,

Când Iisus Hristos murea.

 

Dar în miez de noapte, Lumină din Cer coboară

La Mormântul Sfânt, pentru suflarea omenească;

Iar prin minune, credința sfântă să renască

Pe lacrimă de ceară.

 

Suflate păcătoase din Iad le-a eliberat

Iisus, când cu moartea trupească a plătit tribut;

Că Dumnezeu și Tatăl pe om l-a iubit mai mult,

Iar pe Hristos L-a-nviat!

 

———————–

Maria FILIPOIU

14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci

(Din vol. „La Poarta Divinității” – 2017/ Editura Epublishers – București )

 

 

Cartea a fost difuzată prin:

Amazon – Ediție Internațională: https://amzn.to/2Qdeqwd

https://www.amazon.com/Poarta-Divinitatii-Poeme-Romanian/dp/1984976575/ref=as_li_ss_tl?s=books&ie=UTF8&qid=1536483125&sr=1-1&keywords=filipoiu&linkCode=sl1&tag=dobuynow-20&linkId=864e859d4ffb6044550c7946f7bdf86d&language=en_US “

Librăria Coresi: librariacoresi.ro

http://www.librariacoresi.ro/shop/page/3

http://www.librariacoresi.ro/shop/product/la-poarta-divinitatii-836?search=La+poarta+Divinit%C4%83%C8%9Bii+

Continue reading „Maria FILIPOIU: Semnul Sfintei Cruci – Simbolul Creștinismului”