![]()
Academia Româno-Americană de Științe și Arte (ARA) este în pragul celui de al 42-lea Congres, forum științific internațional ce va avea loc în România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Acest eveniment de o mare importanță pentru știința națională și cea universală va avea loc în zilele de 23-26 mai al anului curent. Aceasta înseamnă că în respectiva perioadă se vor reîntâlni oamenii de știință din întreaga lume, astfel fiind abordate cele mai prioritare aspecte din domeniul academic, nemijlocit, despre inovațiile științifice realizate în timp. Este cazul de semnalat, la ziua de azi domeniul științific este o sferă de activitate nespus de necesară în lumea civilizației moderne și de aceea importanța unor asemenea întruniri sunt foarte binevenite. În esență, datorită realizărilor științifice se dezvoltă cu mult succes orice domeniu de activitate din economia națională a oricărei țări, astfel fiind ameliorat nivelul de trai al omului, cât și al societății acestuia. Totodată, dezvoltarea umană a oricărei comunități sociale se bazează pe prezența unui sistem de învățământ bine structurat și evoluat, iar dezvoltarea ulterioară, cu certitudine, depinde de un sistem solid de cercetare științifică. Astfel, scopul congreselor anuale realizate de ARA sunt numai cu caracter benefic și anume: de a promova noi valori în spațiul științific, dar, mai ales, de a promova și valorile spirituale ce sunt concepute de oamenii de știință și cultură ai neamului românesc. Iar rolul congreselor ARA este de a stimula cât mai mult domeniul de cercetare științifică și, respectiv, omul de știință; de a oferi noi oportunități tinerilor savanți din țară și străinătate, și, nu în ultimul rând, de a valorifica și pune în valoare munca intelectuală ce are obligația continuă de a crea prosperitate evolutivă/ bunăstare socială omenirii.
Congresul ARA, cu ediția 42, își va desfășura lucrările în țara de origine, România, iar acest lucru este o onoare enormă atât pentru Academia Româno-Americană, cât și pentru întreaga națiune română. Astfel, mai bine vor fi cunoscute la nivel național realizările oamenilor de știință din diaspora română și nu numai. Președinte în organizarea Congresului ARA, ediția 42, din acest an este Dan Fornade (dr., prof.univ., savant, scriitor, membru onorific al ARA), iar vice-președinte este Ioana Ionel (dr.habil., prof.univ., director al Centrului de Cercetare al Universității Politehnica din Timișoara). Nemijlocit, în asigurarea derulării cât mai calitativă a respectivului forum științific un rol aparte îl are Comitetul Local de Organizare și Comitetul Internațional Consultativ al Congresului ARA. La rândul lor, delegații/ invitații speciali vor asigura dezbaterea celor mai prioritare probleme de ordin organizatoric, științific, economic, instructiv, cultural etc., iar savanții de talie națională și internațională vor prezenta cu mare interes realizările/ succesele cercetărilor științifice.
Cu multă onoare și considerație vom nota, Prezidentul Academiei Româno-Americane de Științe și Arte din S.U.A. (American Romanian Academy of Arts and Science, ARA) este Doamna Ruxandra Vidu, dr., prof. univ., om de ştiinţă în domeniul nanomaterialelor şi nanotehnologiilor, cu numeroase invenţii brevetate în S.U.A.; decorată cu importante premii şi distincţii mondiale; profesor universitar la renumita Universitate din California Davis – instituţie de învăţământ superior ce este în topul celor mai bune 50 universităţi din lume.
———————————————–
Galina MARTEA,
dr., membru titular ARA
Olanda
6 mai, 2018
Sunt un om al „tehnicii”… asta am făcut toată viața, dar cum ori ce om are şi „necazuri” sufletești, trăiri plăcute, sentimente, vise chiar… am luat un creion şi am aşternut pe hârtie amintirile pozitive… Atunci am descoperit că în timp ce scriu mă îndepărtez de toate necazurile de moment, devin mai tânăr și retrăiesc amintiri numai pozitive trecute prin „filtrul” unei riguroase selecţii.
Înțeleg că a devenit banală această întrebare. Pare un lucru atât de înțeles, atât de firesc, doar împreună am putea pune buldogul kremlinez cu botul pe labe. Și totuși nu ne unim! Este împotriva elementarei logici. În special, acum când după semnarea de către cele peste 150 de autorități locale a Declarațiilor de Unire cu România, curentul unionist este în ascendență, Unirea este mult mai realistă, mai pragmatică.
Scrisul e locul în care existența capătă sensul tainic și adevărat pe care în viața reală nu îl putem percepe, din cauza distanței față de noi înșine și de convențiile relațiilor în care ne aflăm. Dincolo de contrastele realității obiective din care facem parte, literatura ne aduce într-un loc în care toate asperitățile se netezesc, forțate de sinceritatea și intensitatea trăirii, pe care numai anumite cuvinte o suportă. Confesiunea, în plus, permite spațiul cel mai larg al exprimării directe, chiar dacă prin intermediul simbolurilor, al metaforei sau al alegoriei, fie poezie sau proză, persoana I este haina în care se cuprind cele mai profunde conținuturi ale spiritului și ale sensibilității noastre. Cititorul va întâlni, în spontaneitatea acestui act de dăruire genuină, confortul unei regăsiri sau al reprezentării propriilor fantome, care altfel ar rămâne, poate definitiv, „în dulap”, amenințând cu cronicizarea și cu o posibilă suferință ulterioară. Prin urmare, lectura devine un punct de întâlnire al ideilor, un labirint în care, pe rând, autorul și cititorul preiau rolul de conducător, antrenându-se reciproc în a descoperi tiparele inițiatice pe care este construită viața, atât de complexă și multiplu fațetată încât pare imposibil de cuprins într-o singură formulă, omniscientă.






NU MAI POT DISTINGE NIMIC