Înțeleg că a devenit banală această întrebare. Pare un lucru atât de înțeles, atât de firesc, doar împreună am putea pune buldogul kremlinez cu botul pe labe. Și totuși nu ne unim! Este împotriva elementarei logici. În special, acum când după semnarea de către cele peste 150 de autorități locale a Declarațiilor de Unire cu România, curentul unionist este în ascendență, Unirea este mult mai realistă, mai pragmatică.
Din păcate pe parcursul acestei scurte istorii de apr. 30 de ani dreapta a fost mai întotdeauna dezbinată, măcinată de ranchiună, bolnavă de blestemata rânză moldovenească. Există, de fapt, o explicație. Trebuie să înțelegem un lucru: vechea nomenclatură sovietică, serviciile secrete, nu puteau lăsa acest curent al Mișcării de Eliberare Națională la voia întâmplării. De aceea, trebuia să ne așteptăm la infiltrarea masivă a agenților kgb în rândurile ei. Așa s-a și întâmplat. Iuda Roșca, vândut pentru 30 de arginți, a bătut în această Mișcare, apărută spontan, într-un fel împotriva logicii comuniste, după o perioadă de 50 de ani de spălare a creierilor sovietică, de rusificare, deznaționalizare, mancurtizare a acestei așchii de popor român, până a distrus-o complet. Unde mai este acest altădată puternic Front Popular? La groapa de gunoi politic. Maurul și-a făcut treaba și a plecat. De fapt a sărit în „taceanka” rusească a lui Dodon.
Aceeași soartă a avut și atât de promițătorul Partid al Forțelor Democrate (PFD) – partid al intelectualilor. După doar opt ani de existență a dispărut, de asemenea, din cauza conducerii defectuoase. Electoratul este un barometru foarte sensibil, lucru neglijat deseori de liderii partidelor. Lipsit de încrederea electoratului PFD a dispărut după ratarea șansei de unificare a forțelor democrate în alegerile parlamentare din a. 2001, fapt ce a adus la guvernare pe o durată de tocmai opt ani anacronicul partid al comuniștilor al lui V. Voronin. În această perioadă formațiunile de dreapta și centru dreapta create de Mișcarea de Eliberare Națională au dispărut. Dar deoarece locul pe segmentul de dreapta – centru dreapta nu putea rămâne mult timp pustiu spre sfârșitul celui de-al doilea mandat al comuniștilor au început să renască ca pasărea Phoenix din cenușă formațiuni politice de dreapta-centru dreapta.
Unul din imboldurile importante în acest sens l-a dat crearea în a. 2006 de către maestrul Nicolae Dabija a Forului Democrat al Românilor din Moldova (FDRM). S-a întâmplat acest lucru în perioada de maximă teroare comunistă după formarea anacronicei coaliții voroșchiste (între pcrm și ppcd). Acțiunile realizate de FDRM în primul an de la fondare (organizare de manifestații, lansare declarații, lansarea campaniei de colectare a semnăturilor pentru aderarea la Uniunea Europeană și redobândirea cetățeniei române (au fost colectate peste 200000 de semnături)) au favorizat apariția formațiunilor de dreapta-centru dreapta, chiar dacă liderii acestor partide neagă acest rol. De menționat și rolul săptămânalului „Literatura și Arta” care a rămas aceeași torță aprinsă la capătul tunelului în întunecimea regimului comunist, pe care unii încearcă să-l subestimeze.
Cel mai important moment pentru segmentul de dreapta a fost apariția în prim plan a politicii basarabene a Partidului Liberal condus de Mihai Ghimpu, un vechi militant al Mișcării de Eliberare Națională. La crearea noului vechi partid au contribuit și alți militanți ai Mișcării de Eliberare Națională. Unul dintre ei a fost Anatol Șalaru, cel care în perioada dezghețului gorbaciovist a fondat la 15.01.1988 primul embrion al Mișcării de Eliberare Națională – Cenaclul „Alexe Mateevici” (mai mulți încearcă să subestimeze rolul acestui Cenaclu în crearea Mișcării de Eliberare Națională, totuși cred că cezarului trebuie să i se dea ce e a Cezarului. Păcat că împlinirea în acest an a 30 de ani de la fondarea lui a fost slab mediatizată). De menționat că A. Șalaru a fost primul președinte al Partidului Liberal actual (pe atunci Partidul Reformei,1993-1998), urmat apoi de M. Ghimpu. Un alt militant de vază a fost Ion Hadârcă, ex-vicepreședinte al primului parlament democratic). Astfel Partidul Liberal cu locomotiva Dorin Chirtoacă a câștigat în 2007 primăria Capitalei în fața comunistului Veaceslav Iordan cu o diferență de 22%, dar și peste 20% de mandate de consilieri municipali. Aceasta a fost prima breșă în betonul comunist.
Revoluția tinerilor din 7 aprilie 2009 a pus capacul sicriului regimului comunist al lui Voronin. Pe valul acestei revoluții au apărut în prim plan două noi partide de dreapta și centru dreapta: Partidul Liberal condus de M. Ghimpu și Partidul Liberal Democrat condus de V. Filat. Conducerea defectuoasă a PLDM a condus la părăsirea rând pe rând a fruntașilor Partidului (V. Nagacevschi, A.Tănase, M. Godea și ultimul Iu. Leancă). Din cauza găinăriilor politice și economice liderul PLDM se află la închisoare, iar partidul practic, odinioară cel mai puternic dintre cele democrate, practic nu mai există.
Cu părere de rău aceeași soartă are și Partidul Liberal. Părăsit rând pe rând de militanți de vază ai Partidului devine tot mai slab. Ion Hadârcă părăsește PL împreună cu un grup major de deputați în 2013 și fondează Partidul Liberal Reformator, salvatorul AIE2; Ana Guțu părăsește și ea PL (împreună cu grupul Hadârcă) și fondează în 2015 Partidul „Dreapta”. Anatol Șalaru părăsește PL în a. 2016 și formează împreună cu A. Guțu sub patronajul ex-președintelui României Partidul Unității Naționale.
Iată o retrospectivă a ceea ce s-a întâmplat pe segmentul de dreapta și centru-dreapta. Dacă pe centru-dreapta a apărut o nouă formațiune de perspectivă PAS (cu o consistență intelectuală sporită spre deosebire de PPDA al lui A. Năstase care ia respins pe intelectuali și unioniști!) capabilă să coaguleze așchiile de pe segmentul de dreapta, atunci să vedem ce avem pe dreapta. Iar pe dreapta avem un întreg caleidoscop de partiduțe, și toate liberale. Se creează impresia că la formarea lor s-au condus de anacronicul principiu „Unde-i unul pot fi doi”: Partidul Liberal, altă dată relativ puternic, promițător, astăzi aflat într-un proces continuu de regres. PNL – un partid declarat unionist, dar nesemnificativ (la toate nivelurile de alegeri nu a depășit 1% de voturi); PLR – partidul care a salvat Alianța AIE2, dar a luat un scor modest în alegerile parlamentare din 2014. Și, în sfârșit, cel mai tânăr Partidul Unității Naționale, care la doar 1,5 ani de la fondare grație eforturilor echipei și aflat sub patronajul ex-președintelui României Traian Băsescu a devenit un partid de perspectivă, capabil să unească frânturile liberale unioniste de pe dreapta (drept că conducerea are nevoie de mai multă flexibilitate la realizarea acestui extrem de sensibil scop de unificare).
Cu părere de rău candidații de dreapta au rămas surzi la îndemnul societății civile, a mai multor formațiuni social-politice, de a înainta un singur candidat de pe dreapta la alegerea primarului Chișinăului. Toate partiduțele de pe dreapta, urmărind strict doar interesele de partid (cel național rămânând în umbră!), și-au înaintat candidatul propriu. De menționat că PUN a fost ultimul care și-a înaintat propriul candidat, așteptând minunea apariției candidatului unic pe dreapta. A. Năstase însă a fost primul, neașteptând rezultatele sondajului intern demarat de PAS pentru aprecia șansele candidatului. Unde s-a grăbit?
Societatea civilă a mai cerut candidaților de a nu se ataca reciproc. M-a durut mult șfichiuala verbală între D. Chirtoacă și fostul purtător de cuvânt al președintelui N. Timofte V. Țurcanu (susținător al lui C. Codreanu la primăria Capitalei) la emisiunea „În PROfunzime” a Lorenei Bogza. Candidații de stânga Ivan Ceban și Reghina Apostolova nu se atacă reciproc. Dimpotrivă, ei au privatizat întreg spațiul mediatic al Chișinăului (bannere, standurile informative electorale sunt pline doar cu material electoral a celor doi, corturi prin tot orașul, tone de maculatură ș.a.). Întotdeauna i-am purtat respect lui Dorin Chirtoacă pentru tot ce a făcut până acum, dar se pare că acum el se află într-o lume paralelă, ajuns în mare parte din vina unchiului său M. Ghimpu. Să fi dat curs inițiativei grupului Hadârcă în 2013 de a accepta să fie președinte al PL, astăzi situația PL-ului, dar și a dreptei în general indubitabil ar fi fost alta. Să nu înțeleagă că Partidul Liberal din hăul în care se află (în mare parte datorat președintelui său M. Ghimpu) nu mai poate să se ridice la nivelul de altă dată (ca partiduț va mai rămâne încă o perioadă)? Că așa cum a devenit o normă pentru politica basarabeană va dispărea din viața politică ca și cele de până la el. Mai avem de mâncat mămăligă democratică până vom ajunge la nivelul Partidului Democrat din SUA care are o istorie de peste 200 de ani, sau a Partidului Republican cu o istorie de peste 150 de ani.
Dar segmentul de dreapta are nevoie acum ca de aer de un partid unificator pe dreapta. Drept prim pas ar fi aceste alegeri locale în Chișinău. Chiar în extrem de puținul timp rămas până la alegeri ar mai putea fi făcut un pas spre identificarea unicului candidat de dreapta-centru dreapta pentru a îngrădi înaintarea lui Ivan Ceban spre Olimpul mult jinduit de el, de bosul Dodon și de bosul bosului Putin.
Cine să-l oprească pe acest haiduc (în înțelesul țăranului basarabean „hoț de drumul mare”!) Ivan Ceban care ne cere (nouă, unioniștilor) „să ne luăm catrafusele și să plecăm peste Prut” ( dar de ce să nu și ia el catrafusele și s-o șteargă în Siberia lui dragă (și bosului său Dodon!)”?
Cine să-i taie pofta kremlinezului Dodon, purtător de cuvânt al lui Putin în Basarabia, de „a-i lichida pe toți unioniștii”? Cine să le mai taie din înfumurarea grangurilor socialiști care-i privesc pe unioniști ca pe o minoritate neînsemnată, reprezentată de sub 2% de electorat (se referă la rezultatul candidatului unionist la președinție M. Ghimpu luat în a. 2016!)?
Șanse reale de a face acest lucru are tânărul Constantin Codreanu! În vârstă de 37 de ani, devenit deja deputat în parlamentul României, face parte din noua generație de politicieni, despre care se vorbește de atâta timp. „Lupt pentru acest ideal din 2002. Nu am renunțat la implicare nici atunci când am fost trădat într-un mod brutal de un politician bărbos de tristă amintire (Iuda Roșca – n.a.). M-am implicat în politică, considerând că trebuie să urmăm modelul german pentru a realiza reunificarea… Primăria este un prim-pas, după care urmează alegerile parlamentare din toamnă, care „sunt la fel de importante”.
De ce Constantin Codreanu ar fi cel mai indicat, cel mai bun unic candidat al dreptei? Fiindcă:
– are cele mai bune șanse (comparativ cu ceilalți candidați de pe dreapta!) de a trece în turul doi și a dejuca jocul lui Plahotniuc și Dodon;
– fiind de doi ani deputat în parlamentul României, a reușit să promovat constant închegarea relațiilor de fraternitate între cele două maluri ale Prutului;
– în contextul decretului semnat de președintele României care permite transferuri bănești pe proiecte între localitățile înfrățite Constantin Codreanu are șanse reale de a atrage finanțări și a îmbunătăți viața chișinăuenilor așa cum s-a întâmplat în multe primării înfrățite din Basarabia;
– nefiind implicat până acum în marea politică basarabeană, adversarii nu au cu ce să-l defăimeze (spre deosebire de A. Nastase, asupra căruia planează pericolul scoaterii din cursă).
Fiind o persoană conciliabilă sunt sigur că ar putea găsi limbă comună cu contracandidații săi de pe dreapta-centru dreapta: Valeriu Munteanu, Alexandra Can, Andrei Năstase, inclusiv, sub aspectul formării unei potențiale echipe la primărie în cazul victoriei.
Dă-le Doamne luciditate candidaților de dreapta să procedeze în interesul Națiunii (să se retragă în folosul candidatului unic măcar în ceasul al 12-lea – până la 18 mai).
—————————————
Valeriu DULGHERU
Chișinău
6 mai, 2018