Anişoara Laura Musteţiu, o distinctă voce lirică feminină de la antipozi, şi-a anunţat de curând prima apariţie editorială în limba română. Este vorba de volumul de poezie „Un sărut pierdut pe mătasea timpului”, care a ieşit de sub tipar purtând egida Academiei Româno-Australiene din Sydney. Preşedintele acestui for cultural, poetul Daniel Ioniţă, este consilierul editorial al cărţii, iar scriitorul George Roca, membru fondator al Academiei, s-a ocupat de copertă. O colaborare fructuoasă prin care percepem dimensiunea nevoii de limba română şi strădania românilor de a-şi păstra identitatea naţională şi culturală în orice parte de lume ar trăi.
După peregrinările prin Europa şi după apariţia altor două volume scrise în limba engleză, autoarea mărturiseşte, referindu-se la acest moment editorial: „Este prima carte în limba română şi simt că prin ea, după ce sufletul a făcut înconjurul lumii acum se întoarce acasă. Plăcerea de a mă exprima în limba mea maternă este infinită.”
Pentru Anişoara Laura Musteţiu, „Un sărut pierdut pe mătasea timpului” este o poveste de viaţă care debutează cu anotimpul primelor iubiri, urmărind „Un vis inocent” prin prisma idilei adolescentine ce ne va purta „Într-o noapte divină” prin „Poiana iubirii” unde dorinţele „mai enigmatice decât pădurile” clipocesc diafan, iar iubirea „cu fiori argintii” se răsfrânge în „izvorul unui sărut magic” („ Dorinţe ”). Gândurile inocente, emoţiile ce „picură lumină pe poteci pierdute” de-a lungul cărora umbrele îndrăgostiţilor adorm îmbrăţişate, alcătuiesc un tablou feeric ce ne transpune în universul idilic eminescian, „codrul fraged cu puteri necunoscute” fiind refugiul şi ocrotitorul visului de iubire. („Umbre pe cărare”) Asistăm la un discurs plin de lirism în care metafora dă o încărcătură delicată trăirilor. Astfel iubirea este „un ocean cu valuri tainice”, cărarea este „un izvor radiant cu lumini de smaralde”, iar visele „se sparg de corabia serii”.
Privind în urmă spre acest „sanctuar al adolescenţei”, autoarea reînvie din negura amintirilor „umbra unui sărut capturat de iubire pe mătasea timpului”. O „lacrimă sfioasă” îi poartă inima spre orizontul efemerului surprins cu măiestrie în metafora „pulberea nisipului” ce anunţă sfârşitul visului de iubire atunci când intervin „Zarurile destinului” şi „ghearele sorţii”, „când inima celui iubit se transformă în porţelan /…când vocea iubitului se transformă într-un viscol /…când o poveste de dragoste se sfărâmă /…când o poveste de dragoste se sfârşeşte…/” („Când o poveste de dragoste e zdrobită”). Acum eul liric se zbate între durere şi dezamăgire, urmărit de „Năluca” iubirii, de iluzia tinereţii, refugiindu-se în amintirile „unui vis pribeag, răstignit”, acceptând jocul destinului ca pe ceva trecător, sperând că-şi va îmbrăţişa cândva din nou iubirea.
Acum „vântul bântuie prin amintiri plângând”, iar „tainele mocnesc neliniştite suspinând”, dar vremurile în care „inimile dansau un tangou în candoare” desprind de pe „Şevaletul uitării” chipul drag, iubirea apare din nou „colorată în splendoare”, „visele prăfuite strălucesc în mii de culori”, iar inima fugară se întoarce ofrandă pe „altarul iertării”.
Este momentul în care iubirea se desprinde din planul terestru, din „dansul vieţii amăgitoare”, căutând veşnicia în absolut. Metafora măiestrită descrie zborul ei cosmic „printre miliarde de stele”, „printre galaxii”, „prin univers”: „Mă scăldam în mareea cerului….dâra de lumină a unei stele călătoare”. Motivul luceafărului nemuritor răzbate printre rânduri. Poeta îşi cheamă iubirea pământeană în dimensiunile astrale: „Te aştept pe steaua noastră lucitoare (…) Sunt aici, iubitul meu, de atâta timp, / printre miliarde de stele mă plimb, (…) şi chiar dacă mă tem că nu vei veni, / printre galaxii, o stea voi deveni.”// („Te aştept pe o stea”).
Această primă parte a cărţii, intitulată „O iubire pierdută în timp şi spaţiu”, este un imn închinat iubirii, miracol al vieţii, esenţa sufletului uman, pe care autoarea îl numeşte „un foc nestins”, „un vis fierbinte”, a cărui putere sfidează oceanele şi marea învingând depărtarea.
În partea a doua, „Printre străini”, o cunoaştem pe Anişoara Laura Musteţiu prin prisma vieţii de emigrant. Povestea tinerei care ne-a învăluit până acum cu cântecul ei de iubire, spulberă mirajul străinătăţii. O găsim „însingurată, ţinând în mână un mănunchi de iluzii, printre vise zdrobite, vise adunate-n mormane ce plutesc pe un râu plin de deziluzii”. („Când soarele răsare”) Dar nu înfrântă! Înarmată cu „un gând plin de valori, un gând bun din depărtare”, în spatele cărora descifrăm zestrea morală de acasă, ea zâmbeşte răsăritului de soare, învăluită în curcubeul speranţei şi în cuvântul sfânt al rugăciunii.
Continue reading „Cornelia TURLEA-CHIFU: Un sărut pierdut pe pe mătasea timpului”
CÂND SOARELE RĂSARE
Alege-ţi dreptatea
SATUL DE BASM 
Satul de basm 
IUBIRE DE MAMĂ