Paul CELAN: Anii de la tine la mine

Sandro Botticelli

Anii de la tine la mine

Îți vălurește părul iar când plâng. Cu-azurul din priviri
iubirii noastre praznic îi așterni: pat între vară și toamnă.
Bem ceva distilat de un altul, străin de mine și de tine:
sorbim din vid și din finit.

Privim cum în adânc de mare ni se reflectă chipul și grăbiți
ne-ntindem unul altuia merinde:
noaptea e noapte și, cu zorii începând,
mă culcă lângă tine.

Paul Celan, Bucovina (1920 – 1970)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din “Paul Celan, obras completas”, Editura Trotta, Madrid

***

Die Jahre von dir zu mir / Wieder wellt sich dein Haar, wenn ich wein. Mit dem Blau deiner Augen / deckst du den Tisch unsrer Liebe: ein Bett zwischen Sommer und Herbst. / Wir trinken, was einer gebraut, der nicht ich war, noch du, noch ein dritter: / wir schlürfen ein Leeres und Letztes. / Wir sehen uns zu in den Spiegeln der Tiefsee und reichen uns rascher die Speisen: / die Nacht ist die Nacht, sie beginnt mit dem Morgen, / sie legt mich zu dir.

Eugenia BUCUR: Tăceri

Tăceri

Unde de clopot împărțite-n felii,

Odaia e strâmtă şi pereții înalți,

Se lovesc privirile, golul răsună,

Pasări şi albine pe rece în lanț.

Se aude o voce – reducem tăcerea,

Memorăm atingerea din doi în doi,

Furnicile stau albite în muşuroaie,

Soarele caută grămezi, ceru’ e-n ploi.

O pasăre pare să creadă în ea,

Ramului îi spune de iubiri trecute.

În case e doar abur de ceai şi cafea,

Cuvintele-s surde, sufletele mute…

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

21 Martie 2020

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Poeme

M-am născut într-o altă limbă

Unde au plecat păsările ce-mi cântă bucuria,

cine a furat mirarea pomilor înfloriți,

ploile scurte de vară cu aerul lor curat,

după care ochii se acoperă de verde?

Purpura soarelui în sânge se topește

vâslind prin timpul cu orizonturi de porțelan.

Am ajuns la țărmurile mării zbuciumate

cu valuri de îndoială și nemărginire,

m-am născut într-o altă limbă

pe care am uitat-o și încep s-o deslușesc.

Cineva-mi pune-n palme pământ și mirosul de acasă

încât lumina iese coaptă din coajă,

urcă în mine rădăcinile unui neam de nemoarte

și dau roadă cuvintele pe buze de sare.

În universul dobândit, luceferi se tot nasc.

Desfrunzit de gânduri

Sunt mai desfrunzit decât un copac,

nicio pasăre nu-mi cântă pe ramuri,

doar vântul subțire cu aripile reci

trece spre ținuturile de miazănoapte.

Straturi de ceață se desfășoară peste păduri,

la marginea zilelor în crengile uscate

cu răsuflarea stinsă, pământul doarme,

dar nicio urmă nu se întoarce la vedere,

nicio fântână nu se apleacă

în oglinda apei să-și culce stelele.

Totul e străin, noaptea mea-i de smalț

în care apa se furișează-n nisip.

Norii se cuprind în brațe și se strâng

cu fulgere tăiate prin ferestre.

Din tot ce mi-a rămas în gânduri

nu-i nici o femeie, doar câinele lup

și caii lunii sub copacii goi

pe marginea râului plâns de sălcii

fără niciun pod să-l treacă.

Toamnă cu miros de busuioc

Când cobor prin podgoriile coapte,

un dor m-atinge

în furca pieptului,

îți luminează

culesul de struguri.

Dealurile sărută soarele

părtinitor

în hlamida metalică a toamnei,

grăbită de presimțirea ploilor,

măreția sărbătorilor să-i pună cunună

de aleasă doamnă.

Un semn al cerului se naște

în semințe și sâmburi,

crusta închisă a pământului

se desprinde de oiștea lunii

și o lumină tot mai rece cade

în bătaia vântului peste fluturii morți.

Vin vremurile întoarcerii-n cochilie,

în odăile încălzite

cu miros de busuioc și damf de tulburel,

aștept săniile iernii să treacă munții,

vor face câte un popas

pe ulițele unde copiii și oamenii de zăpadă

încoronează sărbătorile nașterii

în colind magic.

Dragoste grăbită

Din tine se hrănește iubirea,

inima-i gura ei

cu foamea pe buze.

Când simți dogoarea-i

atingere împlinind

timpul pare a se stinge,

senini,

ochii se întrec să se soarbă…

Sunt ore când mâinile astâmpăr nu au,

iar aproapele se confundă cu tine

și totul se schimbă,

încât fiorul care mă pătrunde

răbdare nu are,

dragostea se topește în sânge

și sângele putere îmi dă.

să te fac mireasă.

Ce era să fie, a fost

Era stăpânită de ceva ce nu bănuia

sub pielea ei se plimba un ins

care-și făcuse sub ea acoperiș.

Inima i-a destăinuit trupului

dar nu s-a întâmplat nimic.

Continue reading „Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Poeme” →

Alexandrina TULICS: Aştept primăvara!

Aştept primăvara!

Se-aud păsări prin crengile-uscate,
Sub raze-ndrăznețe, chiar de-s golite,
‘Și strecoară soarele zâmbet-n lumină,
Grumazul iernii e frânt
Și primăvara-i aproape să vie
În amenințări troienite!
Glasuri de păsări mă fac să-ndrăznesc,
Să cred că-n curând ‘ar să vină,
Primăvara ciripilor cu funde pe crengi
Și zorii mai calzi în Lumină!
E-apusul de seară… un aer de frig,
M-aduce în starea reală;
Chiar de e frig, îl simt greu pe umeri,
Aștept în emoții iubita primăvară.

——————————–

Alexandrina TULICS

S.U.A.

19 martie 2020

Al. Florin ŢENE: În memoria scriitorului, filosofului jurnalistului şi promotorului cultural ARTUR SILVESTRI la 67 de ani de la naștere -19 martie 1953

Ziua a şaptea după Artur

După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui

Cuvântul în tine a căpătat mişcare

A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui

Spre a înţelege noua-ntruchipare.

In această zi ai împărţit bucăţi din tine,

Poeme să le-nţelegem în ceas de mântuire,

Ajutorul pătrunderii în măduva timpului ce vine,

A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire.

O mie de ani într-o singură zi

Proclamă un ceas fără eroare,

In duminica de suflet te-aştept să vii

Poemul să-l citeşti întruchipat din mare.

Prilej universal de a ne cunoaşte,

De a întoarce cuvântul înapoi,

În mielul din câmpie ce tăcerea o paşte,

Aşa cum va fi în Ziua de Apoi.

Lumina din Acrostih

Aurul zilei îi acoperă fruntea înstelată de gânduri

Răvăşită de durerea altora în pagini peste veşnicie,

Tăcute cariatide aşezate în fraze şi rânduri

Unite sub flamura ideilor în Olimp

Rugă sunt şi poartă pe umeri veşnicul timp.

Stele s-au aprins în firidele lor

Iluminând verbele pe dinăuntru ce le porţi cu tine.

Lucrurile se reîntorc la veşnicul călător,

Venind cu destinul scris în Sine

Eveniment socratic de memoria ta consemnat

Să rămână prin noi mai departe.

Tăcut şi înţelept te-ai înălţat precum un sfânt

Rămânând ,acolo Sus,în Marea Carte

Iubire pentru neam şi Lumină în Cuvânt.

Înainte de sfârşitul frazei

Brazda ţării în care clocote sângele străbunilor

Ţi-a deschis Calea

Spre Lumina întoarceri în Sine.

Precum pasărea din interiorul

Oului de aer

Înălţimea îţi devorează tăcerea…

Doar cuvintele tale încărcate de gânduri

Ne umezeşte tâmpla

Iar din dosul ochilor tăi

Îţi este teamă că vei trece prin ei

Pentru îmbrăţişarea finală.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: În memoria scriitorului, filosofului jurnalistului şi promotorului cultural ARTUR SILVESTRI la 67 de ani de la naștere -19 martie 1953” →

Mircea Dorin ISTRATE: În urma ăstei molimi

ÎN URMA ĂSTEI MOLIMI

Veni-vor vremuri grele de-abia de-acum nainte,

Că spre ceresc cohort de oameni mi se duc,

În urma ăstei molimi, din câți am fost nainte

Rămâne-or cât să-ncapă, sub umbra unui nuc.

Trezi-s-o omenetul fără a săi bătrâni,

No fi cine le spună povești la ceea mici,

S-o risipi ce-a turmă, că-i fără baci și câini,

Nu-i mai găsi prin lume sămânță de bunici.

Cum o să fie oare o lume fără ei,

Troițe veghetoare la-noastră conștiință?

Moșnegi cu-nțelepciune, ce-au fost mereu acei

Ce au păstrat în veacuri a neamului credință

Ei ce-au făcut în viață clipite mărețite

Ce au urcat în slavă norod de răbdători,

Și înc-au fost modele de vieți ce-au fost jertfite

Știiind că doar la neamul acesta mi-s datori.

Păstrați-i dar cât încă în viață-i mai aveți

Că mi-s comori de suflet și chagul ăstui neam,

Sunt sarea și piperul la trecătoare vieți,

Voi, muguri ce-nflori-veți, de-apururi pe-al lor ram.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

6 martie 2020

Alexandrina TULICS: Nădejdea pentru veșnicie (poeme)

Ruga

(Conversație… )
Ce să-Ți mai spun Christos
iubit
Când vântul rugile-mi purta,
Misivele nescrise,
Și porumbeii-n alb
Îmi legănau noianele de vise?
Iar zorii zilei au zâmbit
Când Te chemam în bucurie
Dar nopțile, voiau să-mi șteargă
Nădejdea pentru veșnicie?
Ce să-Ți mai spun când totul
știi:
De mine, -ai mei, de pace sau
tristețe,
Când Te aștept în orice ceas
Să vii să-mi dai binețe.

Mă doare…

Mă doare-apusul în mijlocul zilei,

Lacrima celui ce nu poate s-o plângă,

Piatra pusă pe gura fântânii,

Ruga rândunicii cu aripa frântă.

Mă doare suspinul tatălui

În biserica goală,

Casa părăsită de cei legănati,

Pâinea neîmpărțită

Celor iubiti și ținuți în poală.

Mă doare stânca uscată

Ce-n buluci

Apa curgea altădată,

Poteca spre casă de unii uitată.

Mă doare fuiorul netors,

De mâna departe plecată

Și rugul trandafirilor arși

Cu fața roșie altădată.

Continue reading „Alexandrina TULICS: Nădejdea pentru veșnicie (poeme)” →

Ionuț DUMITRU: ePOEME – EMEOPe

ZIAN & ULUKAYA VOR BEA GRANINI & NU VOR FUMA

după chipul tău alb ca fulgii din pernă
mi-am urmat visul.

granini cu aromă de piersici rece, abia scos
de la cutiuță, îl pot savura zile întregi.
la fiecare înghițitură nu te pot vedea așa
cum e normal, ci băutura asta rece este
de fapt frica ta.

aroma seducătoare de piersici, ochii tăi obosiți cu care

aș dormi zile întregi la
școală, la meditații, în parcul Marghiloman
& acasă dorm cu geamul deschis noaptea
nu îmi e sete când nu adorm.

când îți vei aminti de orașul meu să dai un
semn, o să bem amândoi granini cu aromă
de piersici rece, abia scos de la cutiuță.

dacă orașele noastre se vor intersecta,
promit că nu voi mai fuma & nu-mi voi
lăsa copiii să tușească.

RÂNDURI SCRISE CU DETERGENT IN BIOGRAFIE

animalele, oamenii născuți din violul ce iradiază traume

& îl vor snopi cu rugăciuni.

libertatea nu se decolorează în viețile pure,
ne putem săruta ibovnicii mult visați
așa cum în suedia o biserică a ales viața –
discoteca îi salvează pe pederaști de
pușcăria împotriva mădularelor infantile.

lacrimile, strigătele, pasiunile,

toate le vom spăla cu detergent în orașele noastre
trăgând perdeaua orașelor după noi
& nu vom ști niciodată dacă vom fi fericiți.

ÎMI PLACE

tot ce a mai rămas pe citadela construită
de ceva ani toate femeile fac șpagatul
pe gurile sticlelor de vodka de pe masă:

date-urile eșuate în timpul suferinței
când blocurile au ales să doarmă.

dar noi, (când?) ai de gând să mă lași pentru
o zi să-ți spun: sunt fericit în palmele tale,
totul ne va învăța să fim mai mult decât
ne putem imagina noi, doar prin nebuniile
noastre ne putem ierta.

eu cred mai mult de un simplu /te iubesc/
nu simt lumea ca pe niște ace când ești tu,
nu îmi e frică de mine & nici de puștanii care

& ei sunt morți după dragostea lor.

TIK TOK – MENTAL HOSPITAL

o tânără frumușică, tunsă aproape stil mop
folosit pentru un spital de psihiatrie era
molipsită de monitor. ăsta era jobul ei, cred
că era la SRI, dar nu asta contează.

e bine când se lasă dusă de plictiseala
colegei & la 1/2/3 dă start filmării unde
râde cu un ritm atât de autentic, cântă și
bate în masă, spectacol interesant. cred că
ar putea ajuta cu o terapie de acest gen
pentru copii ce suferă de tulburări mentale
& care nu zâmbesc, măcar să fie ei fericiți.

Continue reading „Ionuț DUMITRU: ePOEME – EMEOPe” →

Adrian BOTEZ: A fost odată-un blestemat…(versuri)

DOINĂ DE SPRERIAT PRUNCII

m-a apucat prin Capul Luncii

pe unde vin Dulcii

să mănânce Pruncii…

nu mă lovi nicăieri

decât jur-împrejur

cât mai înalt

și mai pur

…și nu mă lovi Azi

ci Ieri…

îmi simt Capul că

iese din Tindă

Creierii-și scot capul

din Tidvă

și – pâș-pâș –

toți se-nghesuie în Drumul

cel de Ghindă

Drumul Spânzuraților

de Grindă…

îmi simt Sângele

arhivat – chisnovat

Sângele mi-e pitit

prin Copaci

Sângele-mi stă

risipit pe orișiunde

și-i tare speriat de Draci :

”nu – pe asta – te rugăm

să n-o faci ! – sau fă-o

dar nu pe loc

ca Descântații cu Busuioc

ci la Miez de Noapte

dimpreuncă cu

Vârcolaci !”

și strigă – toți – din Hambar

și strigă din Staulul de Vaci…

iar Ciorile – Negre și Albe

năvălite-n Salbe

cârâie – de zor – că ”da”

bucuroase foarte

că n-oi mai mișca…

…nimic nu m-a îndurerat

(și pus pe urlat !)

mai tare – la mine

decât că m-am trezit și

n-am mai visat…

e-atâta Pustie

și atâta Mânie

c-am început să-mi

ciugulesc singur

Ochii și Creanga

eu – mie…

și nu-s spânzurat

decât pe-Nserat…

și nu-i nimic din Trufie

ci – cum vă spusei :

din prea mare Pustie…

***

A FOST ODATĂ-UN BLESTEMAT

a fost odată-un Blestemat

nu căpătat – de cel Curat :

dormea în Cușcă – nu pe Pat…

Casă avea Coașcă de Melc

lătra la el un Câine Berc…

…când s-a trezit din Mahmureală

avea nu Creier – ci o Oală…

și-așa mergea pe Drum – mă mir

tot nimerea în Cimitir…

nu-i luase Urma vreo Vântoasă :

era așa – cu Fire-Ntoarsă…

și prăznuia – în Cimitir

cu Morți de Soi – și cu Sictir :

veneau – acolo-ntre Morminte

numai Paharnici și Judecători

unii pe Flori – alții sub Flori

înveșmântați în Jurăminte

rostind Cumplitele Cuvinte…

…am fost și eu – la ei – cândva

m-am plictisit – și-acu-s așa

cum mă vedeți – ca pe Știuleți :

cu Capul mă dau de Pereți

Abur – pe Nări – eu nu vă scot

Ochii-a-i deschide – nu mai pot

ai zice că sunt gata Mort…

de am vreun Gând – ies din Sicriu

spânzur de viu – că toți mă știu

și fac – în jurul meu – Pustiu…

…uitai c-am început ceva

Ceasu-n Perete iar va sta :

acela ce fu blestemat

de Iele fost-a întremat

și călărește-acum un Hat…

că s-ar putea – acuși – să vină

călare pe vreo Cioropină

și să vuiască-n Miez de Noapte

Clopote Mari – Clopote Sparte…

de-aia zic : vorbiți în Șoapte

sorbiți din Vin ca dintr-o Carte… :

mai amânați venirea lui

Crai de Susai – Hornar Hai-Hui

…venirea Blestematului…

…nu se mai știe Rânduială :

acu’ e Mort – acu’ se scoală !

și face – în Ogrăzi – Răscoală :

Școli de Murit – Școli de Trezit

Ciolane-om fi toți – în ăst Schit

…ne-or sta – Lună și Soare – -n Gât…

…e bine pentru Amigdale

un Mort ca ăsta – să se scoale…

…că – mai o Vorbă – Baclavale

uiți și de Moarte – și de Șale…

***

DOINA ȘI LUNA

ursuzlâc

la parmalâc :

vine Lună cu bâzdâc

și se ia de mine

că n-am făcut bine

că pe unde trec

mult rău mai întrec

și de stau – cumva

usuc o Tarlà…

”-nu eu – Lună – fac ce fac

ci mă dibuiește-un Drac

și-n loc să cânt prin Pădure

cânt cu Păsările Sure…”

”-dar apucă-te de treabă

ai făcut din lume – -o Babă…”

”-de-apucat m-aș apuca :

dar cine Lunii-o cânta

Cântece – de-o-nfiora

Cântece de dor și jele

Cântece mai Săltărele

de-ți pierzi Crugul – pentru ele

de te latră Rrei Cățele…?!”

…depinde cum lingușești

să scapi de Lună – să crești

și Lăuta să-ți păzești

cum și marile Povești…

***

CÂND TOATĂ VLAGA VIEȚII TRECĂTOARE

când toată vlaga Vieții Trecătoare – tu o ții

pentru-a răzbi spre Mistice Călătorii

nu-ți pasă de-astă Răpciugoasă Lume

ce – încă de la Faceri – uitat-a de Minune…

cu Caravanele – plecând prin Sfântul Mit-Deșert

lași dărâmată Casa – a Hoitului inert :

începi să vezi Palatele Măririi

și-L înțelegi – în Duhu-I – pe Cristul Pătimirii…

…din Oază-n Oază – devii mai Înțelept

iar Șerpii-ți șuieră că ești pe Drumul Drept :

nu Crima ți-a-mplinit Pelerinajul :

Pasărea Phoenix – CARTE-ți fuse – Povață și Curajul…

…te roagă-n Întunericul de Stele

și Crist va coborî – la tine – dintre ele !

…dar nu te-ntoarce – cumva – Orfeu Șovăitor :

cei fără de Credință – fără de Suflet Spor

niciunde – Sălaș n-au – Viață ori Odihnă

n-au Șansa Sfântă-a Duhului-de-Tihnă :

în toate și în toți – se șterg din Rânduială

DEFINITIV… – …doar amurgesc și MOR

Crist anulând – în Cosmos – al lor Tipar-Croială…!

***

PENTRU CE ȘI CUI – SMERIT – SĂ MULȚUMESC ?

pentru ce și cui – smerit – să mulțumesc ?

pentru că-s ”schilodul” ? – și că-mbătrânesc ?

…orice fac – în Viața Urii – pe loc mă rănesc !

Soartă o fi asta ?– …Divin Imbecil :

Candela-Ntrebării stinsu-și-a Fitil…

condamnat la Carceră Perpetuă – cum un Criminal :

orice Năzuință – spre Lumină – se-nchide-n Cristal !

Tânăr n-am fost niciodată – nici măcar nu știu

ce mă ține-n Viață și de ce să scriu…

…scriu – mereu – ca Obsedații – să nu-nnebunesc :

nu-nvățai nicicum – în Viața-mi – să le potrivesc :

sunt înconjurat – ca Fraier – de Mii Colți Rânjiți

gata să dezbine Hoitul meu : Ciocli Cuminți…

…Pasărea mă-ntreabă : ”de ce nu te-agăți ?”

eu răspund : ”de-al Naibii – Fârtato ! – să nu mi te-arăți !

…Logica Cretină-mi sapă – mie – Groapă

făr’ măcar să știe că ruptu-i-am Sapă…!

…Satano – Satano – prea te-ai buricà

și – de bucurie – CRED C-AI ORGASMÀ !”

***

CU CÂT NU VEI VENI – CU ATÂT TE VOI ȚINE MINTE MAI BINE

cu cât nu vei veni – cu atât te voi ține minte mai bine :

ai făgăduit că vom urca – împreună – Coastele Muntelui

ai făgăduit că – împreună – vom afla Miraculosul Ciorchine

al Canaanului – iar nu să mă lași să putrezesc în Adâncurile Hanului…

te-am așteptat în Caleașcă : acum – nici pe jos dacă vii

nu va fi altfel : te vor opri – un Câmp de Mânii – dar și Porumbei – mii…

căci Vulturii au năvălit – de curând – în Sfânta Grădină

și nu vei mai afla – întreagă – Acolo – nici măcar o Biată Sulfină…

a sosit Amurgul – dar Mireasma Drumului n-are vreo Veste

a sosit Amurgul – și Lăuta Mea nu mai murmură nicio Firavă Poveste…

a sosit Amurgul – tot ce-am gândit și visat – se vestejește…

din Cer cad – Ploi și Comete Râncede – Putredele Fructe :

știu că tu îi vei împiedica – pe orice Războinici – să lupte…

…mă voi încinge – furios – cu Platoșă de Inorog

mă voi lupta cu Graiul Rugăciunilor – până voi face – din Stârvurile Beznelor – STOG !

***

DOINA PLECĂRII

Floare Colilie

e-atâta Mânie

la Canatul Zorilor

Țâța-Ncuietorilor

încât – fără să-mi grăiți

înțeleg că nu mă știți

nu mă știți și nu mă vreți

la ‘cest Prag de Oameni Beți

și cu Vorba de Scaieți…

și că m-alungați

în Codri Dungați…

nu vă temeți – oi pleca

n-oi sta la voi – în Tarlà

nici prin Gând nu-mi da…

”ziua bună” nu v-oi spune

oi face o Rugăciune

c-am scăpat de stricăciune…

…nu-mi era de stat

la Loc fără Sfat :

uite c-am plecat

Sori am îmbunat

Pe Umeri am Stele

Călăuză – Iele

ies ca dintr-un Bocet

stârnind draci în Răget

…am și Veste Bună :

în Frunte-mi stă Lună !

…dar în urma mea de om

n-a rămas verde vreun Pom

n-a rămas – cu Drept – vreun Om :

au rămas vreascuri de Foc

și Cenuși – în orice Loc

eu plecai chemat de Grai

venit – măre – dinspre Rai…

pe voi nimeni v-a chema

doară că veți dispărea :

între Munți și Stea

nu v-a mai rămâne

decât Loc de Mâne…

***

LĂUTA MEA – ZIARUL ÎNSTELAT

am publicat Grădini – Marìi de Flori

am publicat și Pești – Corăbii – Nori…

…apoi – am publicat Umanitatea Oarbă :

Ediția-a fost anemică – alergică și slabă…!

Continue reading „Adrian BOTEZ: A fost odată-un blestemat…(versuri)” →

Alexandrina TULICS: Se-ntorc cocorii

Se-ntorc cocorii

Poate i-ai urmărit,

Plecând’n tristeţi,

A,nu ştiu câta oară,

Cu lacrimi furişate-n colţ de ochi

În ruginiul toamnei depărtate

Când tânguind,

Îşi luau la revedere ,de la toţi.

Plecarea lor,ţi-a mai lăsat o rană,

Şi un gol în suflet,

Sunt urme ce-au rămas,

I-am petrecut cu nostalgii în iarnă,

Din zborul lor,făcându-ne popas.

Şi îi doream,

Uitându-ne la albul-nins,

Un alb sublim,

Dar… fără glas…

Se încălzesc văzduhurile-nalte,

Se scaldă soarele-n ogor,

Şi un cântec vine de departe

-O, Doamne!

E cântec de cocor!

Chiar se întorc!

Din ţări îndepărtate,

S-aducă cald şi bucurii în cald

Să nu mai suferim în ger şi ceaţă,

Tânjind la primăvară cu ochii de smarald.

-Se-aude-un,cor-cocor,

Dinspre înalt!

Poate ţi-aduce PRIMĂVARA!

Ce, de-atâta timp- o aştepţi,

Şi-n suflet vei fi vindecată,

Ea,atât dorita primăvară,

Va rupe multele peceţi”

-Se-aud cocori!

Cu cânturi din azur

Şi-un freamăt viu,

Mă caută pe mine

Să ies din ierni;

Să cânt,cu Cerul Viu!

Căci, primăvara,

Negreşit,iar vine!

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

15 Martie 2020