Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor
Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor
de-atâtea Gânduri nocturne
care lasă urme de zbor,
albastru Paradox sentimental
pe marea trecere.
Nevoia de a sfida tăcerea
dansează Lumini şi umbre
orbitoare şi sumbre.
Din care colţ al Universului se-aude
corul îngerilor ca un răspuns?
Tăcerea devine biblie,
rugăciune fără de apus.
Şoapte gândite, Ultimul strigăt Continue reading „Valentina Teclici: Uneori, pe Mariana Gurza aripile o dor”
s e î n t â m p l ă
Voi sta alături de gândul tău
în g e r u l i m p e r i a l.
Pierde-mă – ecou de sticla –
și sculptează-mi – ca pe o zveltă
coloana dorica – b a t a i a inimii.
Încoroneaza-mă, odată cu
e r o a r e a plânsului altora
sub greutatea străbună a cerului;
nu stârni sufletul fluturilor Continue reading „Monica Ilaș: Poesis”
Doar o cale…
Nu e cale mai uşoară
Să răzbeşti când este greu,
Decât cea a rugăciunii
Te aude Dumnezeu!
Fapta bună duce drumul,
Paşii siguri spre lumină,
Iar din traista suferinţei
Ai mai lepădat o vină!
POATE NU VOI MURI DE TOT
(Lui Artur Silvestri – ”…Vers comemorativ – la 9 ani de la plecarea sa
în lumea luminilor”, 2008/2017)
”Și mă gândeam” și încă mai socot,
”Poate nu voi muri de tot”,
Căci sunt pentru Ceahlău un alintat nepot!
Credeam că scriu ca să nu mor,
Să stau în Neam și-n viitor,
Ferit de timpul cel ruinător!
Scrisul și moartea par sintagmă ancestrală,
Șoptindu-mi despre acea – luptă universală,
O moară ce adună și toacă gândirea cea profană!
Deci pentru mine scrisul cu totul altceva înseamnă:
S-aduc binele vieții gândirea mă îndeamnă,
Iar neclintitul adevăr, precum granitul nu se sfarmă!
Așa cum prinde raza lumina purității,
Prind lecția aceea, oh,vai, singurătății
Nu voi a lăsa neamul, străin, străinătății!
Acesta e Artur, un suflet din Ceahlău,
Însemn daco-ronân plecat la Dumnezeu,
Ducând o rugăciune: Salva-ȚI și Neamul meu!
––––––––
Ioan Miclău-Gepianul
Australia
Noiembrie, 2017
REVINO, DOAMNE!
Aş vrea să-L simt pe Dumnezeu în mine…
Îmi este greu… Iar uneori nu pot…
Prin sarabanda de lumini şi umbre,
Ştiu… Ne-nsoţeşte tainic peste tot.
PUSTIU
Ţi-e sufletul mai pustiu
decât deşertul
Iubirea ta a cunoscut amanetul.
Cum?
Simplu: refuzând duetul
Glasurilor
Şi sentimentul
Ultimei îmbrăţişări înfrigurate.
FRIG Continue reading „Ioana Andreea Dogeanu: Îmbrățișări înfrigurate (poezii)”
EMINESCU E ETERN!
Am să-mi strig în zări iubirea
Dorului de infinit
Şi umblând, să-ţi simt menirea,
Am să te îmbrac în mit.
Continue reading „Rodica Danu: Cu gândul la Eminescu (poeme)”
AM TOT ÎN MINE
Dacă mă priveşti mai bine,
Vei vedea c-am tot în mine:
Şi ura şi iubirea,
Şi frica şi curajul,
Şi dispreţul şi zâmbetul,
Şi lumina şi întunericul,
Şi muzica şi liniştea,
Şi dansul şi nemişcarea,
Şi bărbatul şi femeia,
Şi omul şi Dumnezeul,
Şi pe toţi şi pe nimeni,
Şi zgârcenia şi dărnicia,
Şi muntele şi marea,
Şi criminalul şi eroul,
Şi primăvara şi toamna,
Şi tinereţea şi bătrâneţea,
Şi spinul şi floarea,
Şi cerşetorul şi regele,
Şi focul şi apa,
Şi săratul şi dulcele,
Şi pe cel privit şi privitorul,
Şi nebunul şi înţeleptul,
Şi clipa şi eternitatea,
Şi pe tine.
Continue reading „Dana Maria Olteanu: Trăiri interioare (poeme)”
AM VEŞTI…
Am veşti că iarna asta
Pe-aici nu va veni.
A eşuat la poluri,
Sau poate-n altă ţară,
Ne vor rămâne câmpuri şi gânduri încă gri,
Ne va ploua-n crescendo, până spre primăvară.
Continue reading „Alin Radu: Capricii la început de iarnă (stihuri)”