Noapte sfântă
De o veșnicie ninge și iar ninge,
Tata-și spală-n grabă mâinile de sânge,
Mama-ntr-o covată plămădește pâine,
Sfântă chezășie-a zilelor de mâine.
Apa din cofaie a-nghețat în tindă,
Pe la porți răsună zvonul de colindă,
Casele așteaptă luminata noapte,
Mirosind a brad și a mere coapte.
LUMINA IUBIRII
din pădurea de fagi
se stingea treptat ultimul gând
sub stropii nebuni de ploaie rebelă
plângea pădurea în gând
stelele se frângeau pe cerul sălbatic
uitasem adăpostul din crâng
pribeag pe pământ
pășeam printre pietre și stele
mirosea a cetină crudă de brad
căprioare alergau iarăși în gând
țipa ploaia în geam
nu înțelegeam lacrimile
ce curgeau pe pereți într-un gând
în prag cânta o femeie
mirosea a parfumuri de flori
eu scriam pe tărâmuri de dor
Continue reading „Viorel Birtu-PÎRĂIANU: Poesis”
Te mai desprind șirag din pleoape…
Cum să te chem pentru a afla cât de străini ne-am născut aici?..
Cum să te spulber înapoi fără a mă electrocuta apropierea milenară?
Cum să mă arunc prin altă această viață, petrecută de necuprinsa-ți tăcere?
Cum să nu brăzdez urme de plecare de pe geamătul tău obosit fără mine?
Continue reading „Diana Ciugureanu-ZLATAN: Te mai desprind șirag din pleoape…”
AVEM O ȚARĂ
Avem o Țară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbați nemuritori
Şi unde stau de veacuri laolaltă
Izvoare, văi, şi munţi cu fruntea-n zări.
Avem troiţe sfinte, altare şi icoane,
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri.
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de Martiri.
Trec vremile
Trec vremile… ca nişte ape
Şi faţa lumilor o spală…
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmăşeală
Şi din şuvoaiele de apă.
EMINESCU E POETUL…
Mai presus de legea firii
Şi de viaţă în cuvânt,
Eminescu e Poetul –
Faimă, vis şi legământ.
Răsfoind a vieţii carte,
Scris e peste ani, deplin,
Eminescu e Poetul –
Doină, viaţă şi alin.
Annika Volkens
Mama cu-ntinse brațe
când pe la ea mergeam
mama cu vorbe tandre
când o sunam s-amân
Mama cu fața-ntoarsă
când glasul i-a pierit
Sărbătoare
Străbunii mei au pus hotar cu sânge
Și macii au înflorit în urma lor,
Chiar la Rovine o lacrimă mai plânge
Când Mircea stă în calea otomanilor.
La Putna, Ștefan este încă viu
Și trage clopot, după clopot,
Române știi că totuși nu-i târziu
Să – asculți al conștiinței ropot!
Mi-e dor de mine
Mi-e dor de mine câteodată
şi-ncep să caut în trecut
viaţa în împliniri bogată
când nu dădeam niciun tribut.
Mi-e dor de mine şi mă caut
în tumultuase împliniri,
când pătimaş cântam pe-un flaut
vrăjit , mirabile iubiri.
neantul lucidităţii
greaţa de egoism şi ploaia de stele
întinate cu glorii uşoare de leu
plictisit de jungla emulaţiilor grele
în imanenţa dulce fără Dumnezeu
mă fac să umblu sub soare hai-hui
să nu mai văd nevăzuturi aprinse
cum stau ca şi candele uitate în cui
că-n lume nu-s bunuri în ele cuprinse