Valer POPEAN: Dorință

Dorință

Să fiu o secundă din timpul trecut
Sau roata ce-nvârte chiar timpul prezent
Atunci voi simți cum valul tăcut
Va strânge fioruri în dorul absent,

Să fiu o clipită cu tine în gând
Departe de lume, prin zări amândoi,
Atunci aș simți iubirea curgând
Ascunsă în munții cu umerii goi,

Să fiu lângă tine o noapte-aș dori
Durerea din suflet aș arde-o pe jar,
Castele din clipe trecute-aș zidi
Să fim împreună sub tainic stejar.

Atunci sper că timpul erupe spumos
Prin vene doar dorul să-l simt fremătând
Departe de tine voi arde frumos
Precum o romanță prin clipe trecând.

–––––––––––––

Valer POPEAN

Târnăveni

19 iunie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Poeme

PUNTEA DINTRE CERURI

În amurg pășesc timid pe puntea dintre ceruri,
Ce traversează râul de himere și păcate
Osândite în genuni de cereștile imperii
Iubito, în cerul meu nu există nici mâine și nici moarte.

Pe puntea dintre ceruri mă îndrept spre tărâmul pârguit,
În care lacrimile se transformă-n rugi prinse-n văpăi
Petale de dor reverberând cu micul infinit
Ca un atol binecuvântat de tainicile ploi.

Pe puntea dintre ceruri merg spre al soarelui regat,
Utopic visul se îmbracă în mantie de dor,
Aștept timpul să mă curgă spre apogeul meu damnat
Unde și purgatorial are un iz înmiresmat.

Pe puntea dintre ceruri, eu norul tău cel diafan,
Tu ești lumina acestei entități numită univers
Primăvară perpetuă chiar și în erg-ul abisal
Nu-ți văd chipul, te ascunzi sub valul ultimului vers.

Pe puntea dintre ceruri, un azimut cerne apusuri,
Iar eu îți mîngâi iubirea, freamătul și marea
Te cântă îngerii, iar taina ta spulberă eresuri
Răsăritului de soare i-ai înțeles savoarea.

PE PUNTEA IUBIRII

Pe puntea iubirii dintre două ceruri,
Înger cu aripi de dor, venirea ta veghez
Azurul e pictat în sacrele cerneluri
Zeița iubirii, dă-mi voie să te venerez.

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Poeme” →

Claudia BOTA: Apa vie

Apa vie

Apa energia vie prin care ne naștem,
Prin care iubim și apoi ne mântuim,
Informație înmagazinată ce o scriem,
Din emanația gândului pe care îl dorim.

Muzica ei mărturie în lumina sinfoniei
Cuvintele se păstrează în forme exaltate,
Puterea fascicolelor vii transmite istoriei,
Gânduri cu vibrații în particole impregnate.

Apa îți potolește setea nestăpânită de viață
Te face să crești când dorurile inimii te-nvață,
Element ce este parte a universul primordial,
Sfințind legătura pământului între tot ce este vital.

–––––––––––

Claudia BOTA

18 iunie, 2018

Maria HOTEA: Liniștea în suflet

Liniștea în suflet

Cu tine iubite
clipe minunate trăiesc
Tu-mi dai speranța
și-ți mărturisesc,
Sunt nopți când,
cu tine-n gând ațipesc
Iar în visele mele
mereu te regăsesc.

Cu vocea caldă
îmi pare că-mi vorbești
Spunându-mi că sunt,
femeia ce o dorești,
Cu dragostea ta
zâmbind mă învelești
Sărutându-mă,
cu drag mă încălzești.

Din vis nu as vrea
să mă trezesc
Ești sufletul drag
pe care-l doresc,
Cu tine învăț
clipa să o trăiesc
Liniștea în suflet
mi- o regăsesc.

Iubite îmi pare
ca-mi ești un mag
Sentimentele,
mi le aduci în prag ,
Din ele împletesc
doruri în șirag
Să ți le ofer,
în nopțile senine cu drag.

–––––––––––––

Maria HOTEA

18 iunie, 2018

Ana ARDELEANU: Pentru cine bat clopotele

PENTRU CINE BAT CLOPOTELE

nu sta în calea sufletului meu
el ar putea muri oricând otrăvit
atâtea capsule de iubire să înghită
încât leşurile zilelor şi nopţilor
să plutească pe creierul său
ca pe marea moartă

unele suflete adună în jur mii de curioşi
cum fântâna norocului
în care toţi aruncă câte un bănuţ
dar nimeni nu îndrăzneşte să-l ia de acolo cu martori
puţini se dumiresc că păcatul e precum fusul orar
nu te odihneşte pe lumină
nici nu-ţi activează visele pe întuneric
te abandonează în zona gri
fără o gură de apă
pe care să o picuri pe buretele uscat
al fiinţei

alte suflete nu-şi mai află calea
rămân rătăcite în vipia lumii
salvatori de ocazie nu sunt
ierburile vindecătoare sunt arse
tălpile se înţeapă în ciulini
nimeni nu-ţi oferă alifia nici descântecul
fiecare are premoniţia sa
până la ora când îţi pui nevinovat întrebarea
pentru cine bat clopotele

––––––––––––––

Ana ARDELEANU

(Din vol. “Însemnări din tura de noapte”)

Victor COBZAC: Ca din cutie

CA DIN CUTIE

ce frumos aleargă caii
armăsarul
iapa mânzul
merg la pas după galop
albi de spumă și sudoare
Intră-n iaz
le joacă mușchii
de sub pielea tremurândă
iar când ies pe mal
minune
sunt albaștri la culoare

intră-n iarba ca să pască
cu urechile ciulite
sforăie pe nas
ascultă
cum orchestre diferite
greierași la patru ace
se întrec la simfonii
partituri
ațâță ochii
dirijorul care pleacă
macii roșii ca apusul
prinși în dans apocaliptic
ei împrăștie parfumul
care se îmbibă-n coame
să nu treacă

Continue reading „Victor COBZAC: Ca din cutie” →

Emma POENARIU SERAFIN: Când vrea Dumnezeu

Când vrea Dumnezeu

Prin cărarea vieții, pe un drum mai bun
Te zăresc pe tine, dintr-o depărtare
Mă-npiedic de limbă, nu ştiu ce să-ți spun
Parc-aş vrea o vorbă, dintr-o alinare.

Tremură ca varga, vorba-n gura mea ,
Inima îmi bate, de-mi iese din suflet,
Ochiul nu mai poate nici a lăcrima
Și în colțul gurii îmi răsare – un zâmbet.

Mână mea se-ntinde, moale înspre tine,
Este noaptea albă, este noaptea noastră,
Să te strâng în brațe este tot ce-mi vine,
Ca pe floarea vieții, să te-aşez în glastră.

Tu bătrânul munte, cu ochii căprui,
Ce-ai trecut prin multe și îndurat mult ,
Povara din spate n-o dai nimănui
Și cu demnitate, te treci, pe pământ.

Lasă jos povara te mai odihnește,
Calea este lungă, sub bagajul greu,
Poarta ți-e deschisă, stai și poposește
Și te pui pe cale, când vrea Dumnezeu.

–––––––––––––-

Emma POENARIU SERAFIN

Brașov

18 iunie, 2018

Marin BEȘCUCĂ: Nu e colțișor să nu fie dumnezei

NU E COLȚIȘOR SĂ NU FIE DUMNEZEI

… nu e colțișor să nu fie dumnezei
și musai, se trebuie să te fii cum ei …
musai !!
aproape că nu mai e loc de DUMNEZEU …
dar din bunătatea lui nici nu ne vede,
ne știe oricum,
și ne lasă în această joacă prostească,
copii nu mai știu alte jocuri
decât de-a războiul și de-a omorâtul de oameni,
știu de sute de mii de vieți preț pe victorie,
ori de-a prostobrăzniciilor …
am văzut câțiva la o serbare,
nu le sta-n fire să nu fie copii …
aceeași fâstâceală, aceeași stare de a se învăța
unul cu celălalt,
același gest de întâmpinare a diplomei, a medaliei …
lăsam timpul să cadă peste ei
cu nerăbdarea de a se termina odată totul
și să ajungă-n lumea lor …
cu pistoale, mitraliere, tunuri tancuri,
godzile și răngi cu hoți ce spărgeau bănci …
cu plata spuneam în mii de vieți, cu bilioane,
și catralioane,
cine ești tu să-i întrebi de cratimă ?
și ne mirăm cum uite-așa îmi se scrie î-mi,
și uite-așa tema se scrie fără enunț,
și uite-așa socotelile acasă se fac prin calculator …
și când te gândești că nemurirea este TOTUMUL
pe care niciodată nu-l atingi,
dar în care te ești …
în care exiști !
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Nu e colțișor să nu fie dumnezei” →

Alexandru Ioan POPA: Delectează-ți sufletul și inima…

Delectează-ți sufletul și inima
… scriindu-mi o poezie pe ecranul laptopului …

Dragul meu, delectează-ți sufletul,
scriindu-mi o poezie pe ecranul laptopului,
sau și mai bine
gravează iubirea ta într-o formă gând,
prin care
să-ți transcenzi sărutul tău pe buzele mele,
spunându-mi că mă iubești,
Sau și mult mai bine,
lasă-ți focul de lumină al dragostei tale
să-mi trezească inima … la viață,
promițându-mi toată iubirea din lume.
Sau poate mai bine,
zâmbește-mi puțin trist din colțul buzelor,
când ne împăcăm plini de dragoste
… după o ceartă grea !…
Eu îmi doresc,
să fiu sufletul tău pereche,
și să parcurgem ținându-ne de mână,
o singură clipă de eternitate,
clipa magică a eternului acum și aici.
Aș fi o proastă să-mi mărturisesc iubirea
doar în cuvintele frumoase,
pe care ți le închin zi de zi,
dar aș fi și mai nebună
să nu fac dragoste cu tine,
dăruidu-ți toată plăcerea din lume,
și să fac tot ce-mi ceri când facem dragoste,
pentru a-ți sorbi imaginea sublimă a ta,
Continue reading „Alexandru Ioan POPA: Delectează-ți sufletul și inima…” →

Dunia PĂLĂNGEANU: Invocaţie

Invocaţie

Muza mea vino,
până când nu se stinge
acest fremătător astru
care mi-a ars sufletul
în nopţile de veghe
răscolind pustiul din mine.
Te caut disperată
brazde răsar
prin tenebrele înmiresmate
din care vreau să ies
ca dintr-o carapace
în care nisipul luminează
de trupurile licuricilor
pierduţi prin marea
de nelinişti.

———————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

(Din vol. “Miniaturi dunărene”, autoare Dunia Palangeanu)