Când vrea Dumnezeu
Prin cărarea vieții, pe un drum mai bun
Te zăresc pe tine, dintr-o depărtare
Mă-npiedic de limbă, nu ştiu ce să-ți spun
Parc-aş vrea o vorbă, dintr-o alinare.
Tremură ca varga, vorba-n gura mea ,
Inima îmi bate, de-mi iese din suflet,
Ochiul nu mai poate nici a lăcrima
Și în colțul gurii îmi răsare – un zâmbet.
Mână mea se-ntinde, moale înspre tine,
Este noaptea albă, este noaptea noastră,
Să te strâng în brațe este tot ce-mi vine,
Ca pe floarea vieții, să te-aşez în glastră.
Tu bătrânul munte, cu ochii căprui,
Ce-ai trecut prin multe și îndurat mult ,
Povara din spate n-o dai nimănui
Și cu demnitate, te treci, pe pământ.
Lasă jos povara te mai odihnește,
Calea este lungă, sub bagajul greu,
Poarta ți-e deschisă, stai și poposește
Și te pui pe cale, când vrea Dumnezeu.
–––––––––––––-
Emma POENARIU SERAFIN
Brașov
18 iunie, 2018