Anca-Maria DAVID: Sfinții închisorilor

SFINŢII ÎNCHISORILOR

Sfinţii închisorilor ne privesc din cer,
Curge mirul sfânt pe pământ,
Dragostea de neam şi credinţă
I-a adunat în Sânul lui Avraam.
Au plătit pentru a lor credinţă,
În viscolul durerilor s-au zvârcolit,
Ţipete se auzeau peste tot,
Noaptea îngheţau de durere,
Nu era nicio mângâiere.
Iadul s-a dezlănţuit pe pământ,
Să le smulgă credinţa din gând,
Cu forcepsul trăgeau de cuvânt,
Să-i aşeze pe toţi în mormânt.
Frigul se aşternuse pe chip,
Era rece şi le tremurau gândurile-n oase,
Sufletele erau străpunse-n piroane,
Furtuni porneau din icoane,
Carnea se scurgea ca un scrum de pe oase,
Foametea urla între zăbrele.
Arde tăcerea-n cuvânt
Şi cuvântul se aude-n gând,
Gândul se înalţă spre cer
Şi cerurile în flăcări se aprind
De sângele vărsat pe pământ.

–––––––––

Anca-Maria DAVID

25 iunie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Despre-o lumină

Despre-o lumină

 

de parcă te-ai născut ca să mă-nvii,
aşa firesc ştii să respiri în mine!
de parcă rătăcind printre nelinişti,
te tot trăiesc – şi nu mi-e rău, nici bine,
ci doar aşa cum trebuie să fie –
o linişte-a neliniştii că-mi eşti,
o spovedanie închisă-ntr-o scrisoare
pe care poate nici n-ai s-o citeşti.
ca două libertăţi într-o-ncleştare
neobosind singurătăţi să toace,
suntem o contopire născând viaţă
peste o moarte ce ne tot desface.
suntem un cântec din bătăi de inimi,
un tren ce n-are şine şi nici gări,
în partitura fără de răspunsuri
ne suntem unul altuia-ntrebări.
lumina mea de-absint şi miere caldă
amestecată-n sânge ca un drog,
prin anotimpuri de-ndoieli şi frică,
să nu te stingi, să nu mă pierzi, te rog!

––––––––––––-

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

25 iunie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Celei din ,,taină’’

Celei din ,,taină’’

 

Nu vei plânge niciodată, dorul pare depărtat

De un gând uitat în vremuri, peste care a plouat

Și s-a scurs cu apa-n valuri pan’ la capul Mării Moarte;

Triști rămân corăbierii…valul dorului să-i poarte…

 

Doar Credința te întoarce dintr-o tainică durere,

Inima neprihănită îți rămâne ca avere….

Gustul tainic de iubire, Soare între ghețuri reci,

Încălzește-un strop de iarbă pe tăcutele poteci…

 

Netrăind amarul clipei…negustând o fiere crudă,

Nu vei plânge peste ape…lacrima-ți răsare nudă…

Suflet cu pelin în brațe, flori de gheață pe Cuvânt…

Peste foaia cea velină, azi ai scris un Legământ!

 

Epitaf cu Cruce Nouă, chinul din Pământ răsare

Ca o floare în zăpadă, ,,fructul’’ ei amarnic doare…

Și se scrie o poveste în secunde fără sori,

Doar o Stea, la capul Lumii, încă străluceşte-n zori.

 

Că și ziua îți omoară noaptea albă de catran

Care-n brațe te cuprinde, cu amorul tău orfan,

Și se face punte lină între Viață și Abis…

A fost dorul tău de Viață, Raiul chiar s-a făcut Vis?!

 

A fost Îngerul la vreme, cu un crin în palma moale,

Un sărut ți-a dat pe frunte, unul mic să nu te scoale…

Som netulburat de zâne, inima cu dor să-ți bată,

Praf de stele căzătoare strălucesc pe a ta față?!

 

Am simțit oftatul vremii, suflet cu durere-n Porți,

Armonii și muze blânde, portative peste Sorți,

Doar pășește cu dorinţa, pasul tău făcut bemol…

Și iubește-mă în Taină…sufletul nu-ți fie gol!

––––––––––––––––-

Dan-Obogeanu Gheorghe

25 iunie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Stropi de noapte

STROPI DE NOAPTE

 

Stropi de noapte plâng pe geamul meu ca după tine,
Iar luna mă mîngâie cu ultimele-i raze
Nu mă mai curg șoapte de dor, ci râuri de suspine
Văd crezul iubirii mele în moarte cum vibrează.

 

În întunericul absurd al nopții, eu ascult încă glasul tău,
Simt pașii tăi parcă venind spre mine și tresar
Un înger îmi arde-n alăută a mea inimă
Rug de foc îmi este noaptea, ars de dorul cel hoinar.

 

Stropii sunt tot mai reci, aici în regatul nopții,
Icoane-mi sunt doar zorii și soarele perlat
C -așa au tras încă de la începuturi, sorții
Să rătăcesc la răspântii de drumuri grele fârtat.

 

Noaptea e tot mai rece iar pianul mă omoară,
Velința iubirii tale mă arde atom cu atom
Nu pot atinge templul tău, nu pot urca pe scară
Tu ești nemuritoare, iar eu dea pururi om.

 

În noaptea grea, când clepsidra mă curge spre genuni,
Când din pașii tăi și glasul tău, eu am făcut altar
Iar abisul mă obligă să-i port acum recile-i cununi
Inima-mi cea sordidă, eu ți-o ofer în dar.

––––––––––––

Cristian Gabriel VULPOIU

25 iunie, 2018

Mariana Zorița PURICE: Eu nu am timp

Eu nu am timp

Curând se face noapte
Și soarele apune
Și ziua aceasta pleacă
Și câte vor venii
Iar eu privind la stele
Încerc a-mi regăsi
Uitarea despre tine
Un vis neâmplinit !
Și peste timp
Privi-vom îndărăt
La ani ce trecură
La noi ce am ales
O cale ce ne doare
Ș-un drum făr- de-nțeles !
Eu nu am timp ș-aștept
Orgolii ca să treacă
Nici vicii ca să vindeci
Nici versul să-l pricepi
Pot doar să cer la viață
Un pic de sănătate
Un pumn de ani…ș-o carte
Să-mi scriu în versuri…
Din viața mea,o parte !

–––––––––––––

Mariana Zorița PURICE

24 iunie, 2018

Maria HOTEA: Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, de calda îmbrățișare
Iar nostalgia inima mi-o copleșește,
Privesc cum florile deschid corole-n soare
Parfumul lor suav doar vântu-l risipește !

 

Pe când zefirul blând se joacă-n părul meu
De al tău dor în inimă dorințe se înfiripă ,
În suflet simt iubirea ce ne-a unit mereu
Şi gândul iar pornește hoinar pentru o clipă.

 

Aş vrea să te ating, dar știu că nu se poate
Iar fiecare clipă trezește în mine frică,
În gândul meu dorințe îmi sunt amestecate
Speranța-n suflet însă iubirea mi- o ridică.

 

Tu n-ai să şti iubite mereu îmi eşti departe
Şi-n fiecare clipă ochii- mi aleargă-n zare,
Nu te zăresc şi încerc din amintiri uitate
Să văd iar chipul tău găsindu-mi alinare.

 

Mi-e dor de tine dar va veni iar vremea
Când ochi tăi cu drag mă vor privi ,
Din adâncimea lor voi alungă tristeţea
Şi-un licăr de sclipire.în ei se va ivi

 

Dar va veni o zi în care buzele vor rosti
Cuvinte dragi pe care mi-e dor să le aud,
În adieri doar vântul îmi pare a-mi şopti
Iubirea să n-o pierd şi-n suflet s-o ascund.

–––––––––––

Maria HOTEA

24 iunie, 2018

Traian DORZ : O, om!…

O, om!…

 

O, om,  ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii dai,
căci ea, mereu, spre iad sau rai
pe mulţi o să îndrume.

 

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus…în veci nu-l mai aduni,
şi vei culege roada lui
ori mort, ori viu, odată.

 

Ai spus o vorbă, vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va-nveseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va întina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.

 

Scrii un cuvânt…cuvântul scris
e-un leac sau o otravă,
tu vei muri, dar tot ce-ai scris
rămâne-n urmă drum deschis
spre moarte sau spre paradis,
spre ocară sau slavă.

 

Ai spus un cântec, versul său,
rămâne după tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăţie sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său
de har sau de ruşine.

 

Arăţi o cale, calea ta
în urma ta nu piere,
e cale bună sau e rea,
va prăbuşi sau va-nălţa,
vor merge suflete pe ea
spre cer sau spre durere.

 

Trăieşti o viaţă…viaţa ta
e una, numai una,
oricum ar fi tu nu uita
cum ţi-o trăieşti vei câştiga
ori fericire pe vecie
ori chin pe totdeauna.

 

O, om! ce mari răspunderi ai,
tu vei pleca din lume,
dar ce ai spus prin scris sau grai
sau laşi prin pilda care-o dai
pe mulţi, spre iad sau rai
mereu o să-i îndrume.

 

Deci nu uita!…  Fii credincios
cu grijă şi cu teamă
să laşi în urmă luminos,
un semn, un gând, un drum frumos,
căci pentru toate neîndoios,
odată vei da seamă.

——————————

Traian DORZ

 

*Această poezie a fost scrisă cu adevărat de poetul Traian Dorz pe când avea domiciliu obligatoriu în Bărăgan! Într-adevăr în cartea „Din Ierihon către Sion” a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul se găsește și poezia aceasta „O, om!”. Dar sub ea, în subsolul paginii, este următoarea nota:  Această poezie s-a luat din cartea “Din Frumuseţile Vieţii Creştine”

În spațiul public apar ca autori Sf. Ioan Iacob Hozevitul sau poetul Traian Dorz…

Poezia este atât de frumoasă, încât indiferent cine a scris-o este hrană pentru suflet. Doi iubitori de Hristos!

Sf. Ioan Iacob Hozevitul

BUCURIE!

BUCURIE!

(Cu prețuire dlui Ioan Nicolae Mușat)

 

Azi, o zi a bucuriei

Naștere și iz de sărbătoare

Sânziene, petale de soare

Și semnele profeției

 

Cuvântul vine să îmbrace

În tricolor izbânda vieții

Cu daruri pentru cel tenace

Și binecuvântări celeste.

 

Lumina caldă ce-l înconjoară

Se simte dincolo de lumi

Și îngerii încet coboară

Purtând în mâini tainice cununi.

 

Puterea să-i sporească

Zidind bucuria-n  veci

Domnul să-l ocrotească

În drumul lui spre noi poteci.

_________________________

Mariana Gurza

Timișoara

LA MULȚI ANI!

24 iunie, 2018

Carmen CIORNEA: Sâmburi de auz

SÂMBURI DE AUZ

„Dacă n-ai muzica în suflet, degeaba o cauți în fluier”

(Rabindranath Tagore)

 

Am renunțat la o grămadă de
oameni
haine
second hand
murdare
uzate
ponosite
păstrându-le doar sâmburii
din care-am făcut un fluier
și-am fluierat
lung
prelung
îndelung,
m-auzeai?

 

Îmi pun pe mine rochița
confecționată la miezul dintre ani
din vise
sleite
înăbușite
ofilite
la care potrivesc
eșarfa cu sâmburii
fructelor de toamnă
ce știu a fluiera
așa că fluier
lung
prelung
îndelung,
m-auzi?

 

Sunt hotărâtă să cutreier
cu mâinile îndesate în
buzunarele rupte
pline cu sâmburi de fluturi
gările pentru a le picta pereții cu
seducători cai verzi
poate are nevoie cineva a-i
preschimba în sâmburi
ca să uite de exasperanta
așteptare unde nu sosește nimeni
fluierând
lung
prelung
îndelung
și atunci prin urechea
nevinovată de sunet
lumea
va (re)căpăta
auz.

–––––––––––-

Carmen CIORNEA

24 iunie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Nu mă iubi

Nu mă iubi

 

nu mă iubi – că n-am să-ţi pot promite
din zgură să mă smulg, să nu te-afund.
mi-s pleoapele de mine obosite
şi ochiul de odihnă mi-e flămând
iar în oglinda trupului se zbat
atâtea riduri ce strivesc lumina
ce ţi-aş luci-o-n ochii de bărbat
de n-aş fi vreasc ce-şi pierde rădăcina,
de n-aş fi gând amar cu cerul gol
căzut peste dureri ne-nchipuite
si inima-i cenuşă şi pârjol…
ce să-ţi mai dau? nu mă iubi, iubite!
avut-am coşul plin de înflorire
şi îmi creşteau năuce flori în păr,
privighetori sădeam într-o iubire
şi răsărea lumină şi-adevăr.
a curs otrava deznădejdii din tristeţe
şi m-am surpat sub zgura fără leac.
vezi, dintr-un lan întreg de frumuseţe
nimic nu am – mi-e sufletul sărac
dar te iubesc cu-o sărăcie-amară
mai mult decât pe mine m-aş iubi.
nu mă iubi – că nu vreau să te doară
de n-ai să mă mai poti desţeleni…

––––––––––

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara


(Din volumul ,,Alchimia iubirii” – 2016)