Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Sunt fiul tău pădure

 

Sunt fiul tău pădure
Mă trag dintr-un stejar
În primăveri celeste
Sunt grindă verde iar.

 

Sunt fiul tău pădure
Am mamă un arțar
Și frații rugi de mure
Din flori de cihlimbar.

 

Din sânul tău de rămurea
Seva mă sevuiește
Sunt fiica ta din pădurea
Cetăților rupestre

 

Sunt fiul tău pădure
Din timp şi până-n timpuri
În viețile-ți cam dure
Te treci prin anotimpuri.

 

Sunt fiica ta pădure
Şi-n iernile durute
Iar geruri impresure
Cu crengi săpate-n frunte.

 

Baieri de roşu

 

Au muscat vârcolacii din Lună
încet, încet,
doar cât să o umple de sânge.
O parte a Cerului plânge,
urlă de durere
scrâşneşte din dinți
şi scoate scântei.
Cealaltă parte doar se amuză,
ca obrajii bunicului
peste care nepoțeii
au strivit o palmă.
Văd mustăți ,
mustăți prelunge
şi mă trec fiorii cunoașterii…
Oare sunt mustățile varcolacilor
pline de sângele lunii muşcate
sau sunt mustățile bunicului,
supărat pe viață
refugiat în Cer.
Sau de teama varcolacilor ?
Și aceștia muşcă și muşcă …
Au înghițit Luna.
A dispărut şi sângele de pe Cer
şi mustățile bunicului
şi colții varcolacilor…
A rămas doar Dunărea
care clipoceşte și clipoceşte
picioarele Orşovei
obosită de atâta tradare
şi indolență.
Cerul nu mai plânge,
a rămas negru de mânie
pe mine,
cea care îmi înec lacrimile feeriei
în Dunăre.
Dar, după un timp
plictisiți de joacă
Vârcolacii au aruncat Luna pe Cer,
deschizând baieri de roşu.
Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme” →

Anna-Nora ROTARU: Așa a început…

Așa a început, așa s-a sfârșit, lăsând în urmă morți, ce se ridică până acum la 87, 168 de traumatizați, ultimii morți găsiți în număr de 25 pe buza prăpastiei, strâns îmbrățișați într-o ultimă rugă de trecere pe cealaltă lume, neștiind dacă trebuie să sară de pe stânci în foc sau să cadă de la înălțime zdrobiți de țărmul stâncos, dispăruți foarte mulți, care încă sunt căutați, vreo 1500 case arse, în mașinile ce se vad unele peste altele găsindu-se oameni și copii carbonizați, alții găsiți pe plajă mai norocoși, fiind salvați, alții morți de asfixie sau înecați…

Așa arata plăgile Elladei după marele dezastru în jurul Atenei, ce-a costat vieți omenești, viețile altor vietăți nevinovate, păduri seculare de-o mare frumusețe, avutul fiecăruia după munci de-o viață-ntreagă, rămași acum pe drumuri, refugiați în propria țară și ce având altceva de așteptat? Vreo mică despăgubire? Ce n-o ajunge de nicio toaleta? O să-ți facă ceva dări mai bune la plata casei arse pe care-o datorezi încă băncii pe cât trăiești ? S-au se vor amâna pe vreun an, data pe când casa ta se va scoate la mezat, dacă tu nu mai ai vreun ban ca să le plătești impozitele și dările ce te îngenunchează? Viață de trei parale…

VIAŢĂ DE TREI PARALE

 

Viaţa-i plină cu de toate,
Cât trăieşti ai tot să-nveţi…
Multe nu ne merg pe roate,
Ba pe brânci, ba dând din coate,
Mai cu sfaturi şi poveţi,
Undeva s-ajungem, poate…

 

Ne răsar în drumuri piedici,
Strângi din dinţi şi le suporţi…
Sufletului îi pui petici,
Spui şi tu ce-ţi spun la predici,
Capu-n piept faţă de sorţi:
„Mai umili să fim şi vrednici”…

 

N-ai nici dreptul să refuzi,
Un călău la colţ pândeşte…
„Nu-i permis”, adese-auzi,
La greşeli te pleci, te scuzi,
Că de nu, te pălmuieşte…
Fă-o singur când te-acuzi…

 

Suporţi foamea bucuriei,
Gerul crâncen al durerii…
Deznădejdea angariei,
Conştiinţei şi mândriei,
Măcinând visuri, puzderii,
Din vârsta copilăriei…

 

Rabzi când jugul neputinţei,
Taie zborurile-ţi de aripe…
Şi povara grea a sentinţei
Nu lasă prezent seminţei,
Viitor să-i se-nfiripe…
Da doar frâu obişnuinţei…

 

Suporţi setea de dreptate,
Când te-nşeală adevăruri…
Lipsa ta de demnitate,
Falsul act de identitate,
De la naştere, de-a pururi…
Pentr-un vis d-eternitate…

 

Faci curaj la „bun rămas”,
Când rămâi singur în tindă…
Efemeru-i la orice pas,
Nu faci în Imens popas…
Un străin vezi în oglindă,
Ce-a ajuns la un impas…

 

Merge-agale, se perindă…
Vicios cerc, din compas…
Pentru vreo juma merindă,
Cu norocul cât o ghindă
Cum s-ajungi la vreun ispas,
Când deasupră-ţi stă o grindă ?

—————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

25 iulie, 2018

Claudia BOTA: Agonie și extaz

Agonie și extaz

 

N- am să mai las să-mi tulburi plinătatea din inimă,
Cu repetarea agoniilor tale neîmblânzite
Căderea din miezul nopții stă încadrată în ramă,
Desprinsă fiind din retina faldurilor sfâșiate.

 

Cerul intersectează misterul iubirii
Călăuzește-mi pașii nenumărați,
Învingătorule crezi în pisica neagră de la colțul străzii?
Ce-mi taie calea lăsându-mi ochii întristați.

 

Citim jurnale în care moartea apare ca o bravură,
Piața orașului a rămas desprinsă din circuitul emoțiilor,
Senzorii stăpânesc cafeaua plină de cianură,
Electrizantă este starea imuabilă a reflecțiilor.

———————————

Claudia BOTA

28 iulie, 2018

Sorina IVAN: Doar o vorbă

Doar o vorbă

 

O vorbă ades de-ai spune-n fugă
Să simt doar că îți pasă,
Un zâmbet, fie și într-o dungă,
M-ar lumina ca rază.

 

Privesc ușor către niciunde
Cu gândul întristat,
Doar neputința mai cuprinde
Un suflet măcinat,

 

De doruri ne-mplinite încă
De-a sorții bariera,
Ce mă-mpietrește ca o stancă,
Lăsându-mă stingheră.

 

Azi mi-aș croi poate alt drum
De mi-ai zâmbi o dat’,
O altă viață-ar fi de-acum
Raiul mi-ar fi redat.

————————-

Sorina IVAN

27 iulie, 2018

 

Doina PANĂ: Două chemări

DOUĂ CHEMĂRI

 

În câmpul înflorit
Am zărit odată doi ochi,
Două smaralde,
Două pietre preţioase ale sufletului,
Două sclipiri de dor.
M-am aplecat
Să le culeg, dar dispăruseră.
Le-am căutat disperată.
Deodată au apărut pe cer
Ca două felinare verzi
Ca două chemări
Din depărtări
S-au agăţat de curcubeu…

———————————
Doina PANĂ
27 iulie, 2018

Małgorzata Żurecka: O nouă zi

Gravură de Kasia Skorupski [S.U.A.]

*

O nouă zi

Obrazul mi-l lipesc
de-al zilei umed geam.

 

Suflarea-mi încălzește
un limitat contur
de insulă ferice.

O lacrimă ce-mi cade
fertilă sub picioare
mă-ndeamnă să rodesc.

MAŁGORZATA ŻURECKA, Polonia

Traducere Mirosław Grudzień-Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din cartea Ostatni anioł goryczy (Ultimul înger al amărăciunii)
Editura SZTAFETA 2005

( NOWY DZIEŃ: przytulam twarz/ do zimnej szyby dnia// mój oddech rozgrzewa/ zaledwie koniuszek/ Wyspy Szczęśliwej// łza toczy się/ wprost pod nogi/ aby użyźnić czas).

Dan-Obogeanu Gheorghe: Amar de lume…

Amar de lume…

 

Într-o lume lume fără vină
Unde-i Soare și Lumină
Fericirile în Cer…
Adevărul cu Mister!

 

Într-o lume ce-i cu ,,vină”
Inima, vulpe haină,
În Iubire de Pământ
Zac dorințe din Cuvânt!

 

Viață, viață unde ești,
Seri cu tainice povești,
Răsărite flori cu dor…
Veșnic timpul călător?!

 

Viață, viață, nori pe Cer,
Un senin azur stingher,
Mă întorc pe Căi de vis…
Te-aș schimba p-un Paradis?!

 

Într-o lume fără teamă
Dorul tău din ochi mă cheamă
Iris cu iubiri din Stea…
Ochii-ți cântă dragostea…

 

Amintiri cu gări pierdute,
Trenul fuge-n căi de munte,
Roțile scâncind amar
Peste fier cu chip hoinar!

 

Viață, viață, bob de rouă
Inimă ruptă în două,
Timp albastru, Infinit…
Somn în chipul neiubit…

 

Viață, viață, rob de lume
Mări cu valurile-n spume,
Sunt corăbier cu teamă…
Vântul meu iubirea-ți cheamă!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

27 iulie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Frământări poetice

Confuzia Timpului

 

Ai vrea să mă uiţi în acest ireal aprilie,

ai vrea să mă uiţi, gândindu-mă,

într-o blândă visare.

În zare priveşti stolurile îngheţate

precum copacii albi,

frunzele-ţi plâng zâmbetul,

în zare priveşti cerul,

aşteptând o privire.

Ochii te dor de-atâta mirare.

Tu ştii ce e Lumea!

Tu ştii cine eşti tu!

Tu ştii cine sunt eu!

 

N-am să te-ntreb ce e Moartea,

îmi vei răspunde:

– Ştiu, dar nu vreau să-ţi spun!

De-aproape o lună nu mai dormi.

E o vreme ciudată,

de iubire nebună sau de Moarte,

sau de Iubire şi Moarte,

nici învăţaţii nu ştiu a spune.

……………………………………………

De dincolo de timp, din Necuprins,

Ea-ţi zâmbeşte, pe buze are

mireasma începutului.

De dincolo de timp se-ntoarce

să-şi sărute Iubitul

în Timpul ăsta schimbător.

Cu-ncredere lasă, în urmă, trecutul,

dincolo de limitele timpului

deschide fereastra realităţii dorite,

naşterea altor începuturi.

Din străfulgerarea luminii

aduce un nou gând

şi-l îmbracă

în suave, calde emoţii,

în culori de iubire,

în armonia sunetelor celeste

– Acum, Aici, în noul Timp -.

…………………………………………

În fiecare clipă totul curge.

Mâine va fi altfel…

 

Din fâlfâirea aripilor

 

La prima sclipire a zorilor, un cântec alunecă pe apă.

Prin ploaie şi lumină, privirii se devoalează

semne ascunse,

avertismente, simboluri,

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Frământări poetice” →

Georgeta BLENDEA: Cu caleașca prin Viena (versuri)

VIENA – PRIETENIA

 

Basme sub teiul plângând în flori mirositoare

Au cântat – in nuce – învăluitoare, fermecătoare

Aducând ochii Genarului în ființă

Să iubesc Făt-Frumosul, nemaipomenită ființă

 

Prietenia pe trepte de biruință

Folclorul în magica biruință

Ca să apară o nouă ființă

În arealul Vienei – veche dorință

 

Prieteni am găsit apoi

Tasso, Goethe, Camoes, Tolstoi

Turgheniev, Shakespeare, Balzac, Ariosto, Homer

Omul de la Paralela 45 în taină îi cer

Dezvăluirea din Iliada, mister

Iliada, acolo sunt Daci, spune el

Ariosto, Chamberlain, Virgiliu

Dante, Sofocle – au pus sigiliu

De prietenie perenă

Pe dezvoltarea umanității genă

Rousseau, Saint Simon, Racine

Ce e clasicismul mi-au predat în fine

 

Prietenia adevărată însă

Cu tainele ei rămase nepătrunsă

Mi-a apărut mirobolant în cale

Pe drumul Vienei, paradisiacă împrejurare

 

Prietenii mei au continuat să se arate

Cu Saint Beuve, Hugo, şi alţii şi în carte

Cu Marcel Proust dormeam pe pernă

Madelena lui o degustam fidelă

 

Şi  prietenia în carne şi oase

Am găsit-o la Baia Mare

Oraş printre oraşe

Trăsătura ei de origine divină

Ca un arbore în furtună mă înclină

 

Călinescu, Arghezi, Coşbuc

Alexandru cu – Vămile Pustiei – buluc

Au răsturnat în fiinţa mea

Dorinţa de a urma

Scriitorimea

 

Eminescu, teza de licenţă

La Viena şcolit în evidenţă

Cu familia mea s-a înrudit

Cu Epaminonda Bucevski

Prieten iubit

Unchiul soacrei mele i-a creat

Portrete de faimă în Viena la împărat

 

Continue reading „Georgeta BLENDEA: Cu caleașca prin Viena (versuri)” →

Adda NEAG: Bacalaureat (poezii)

EXAMEN

 

Cad foile şi prind putere,

Curge cerneala şi prinde glas,

Oamenii suferă şi îmi fac pe plac…

Sângele lor

E apa mea sfiinţită…

Iar trupul lor,

Cireaşa de pe tort.

Oare stelele

Au căzut

La jumătate de preţ?

Lumea-I dură şi nu pot să ies.

Lumea ţipă şi-mi provoacă plăcere.

Oamenii plâng, stând, suspinând…

La un stand de stele.

 

 

JUMATE DE PREȚ

 

Cu toţi avem un demon în noi…

Îl ţinem strâns, legat cu sfori…

Adesea furia îl eliberează,

Şi toţi cu zâmbet îl tratează.

Nu mai suntem noi,

Biete, fiinţe cu viitor….

Şi încercăm să fim ca ei,

Insensibili!!!

Demoni răi

Ne duc pe marginea prăpastiei…

Dorind să ne răpească vieţile.

Nu ştiu de ce,

Dar totul e invers?

Nu ştiu cum,

Dar poate tu ai un răspuns!

 

 

DOVADA VIE

 

Aud suspinele din culori,

Și-mi dau seama că dor.

Trec cu vederea invidia sunetelor,

Și mă adâncesc în suferința vibrațiilor

Văd toate petele de culori aruncate de Dumnezeu,

Și parcă mă obligă să creez,

Ca un mic semi-zeu…

Ca un fascicul de lumină dens…

Ca o umbră a sufletului meu.

 

 

DOVADA

 

Lumea spune de multe ori că:

– Dar stai… lumea ta.

 

Continue reading „Adda NEAG: Bacalaureat (poezii)” →