Să-i fur mării din talaz,
Ca-n ochii tăi să îl adun,
Din roșu-amurgului, pe-obraz,
Vreo două picături să pun !

Din lanurile cu coptul grâu,
Galbenul să-ți pun în plete
Și câtă apă curgă-n rău,
Ani să-ți dau pe îndelete !

Din cerul nopții plin de stele,
Din visurile-mi fermecate,
Voi face-un paradis din ele,
Să-ți fie-n clipe-ntunecate !

Zefir să-ți mângâie pe pleoape,
Ca rozele petale de-orhidee,
Veni-voi ca să-ți fiu aproape,
Cu freamătul de frunze pe-alee !

Alături vom trăi fără regrete,
De-anii trec, mai mult ne vom iubi
Și când vom fi portrete pe perete,
Din cadre, dulce ne-om zâmbi !

În primăvară, plin era de rapiță și maci…
Zumzet de albine, freamăt de fluturi…
Verde le era frunzișul la copaci,
La umbra lor șezând, voiai să taci,
Magia să n-o rupi și să n-o scuturi,
Iar astăzi, doar încinse luturi…

Sub soarele aprig, tot verdele se-usucă,
Asudați, copacii își leapădă veșmânt…
Pe strună cântă greierii, jalnic a ducă,
Umbra verii fuge, se-ascunde ca nălucă,
Lăsând, ca testament, un jurământ,
Pe-al câmpului mormânt,

Că, va veni la anul, cu răcoroase ploi,
Cu vânt ușor, să freamăte prin iarbă…
Cu fluturi și albine să zumzăie în roi,
Cu macii să-nbujoreze câmpul de trifoi,
Nelăsând valul de căldură să ne fiarbă,
Sub a soarelui privire oarbă…