Şi n-ai cum să nu ştii…
copilul meu, ţi-aş spune să-nveţi cu migală
cum doare prin oameni să treci alergând.
ţi-aş spune cum sapă-nlăuntru tranşee
tăişul aspru de-l pui în cuvânt.
ţi-aş spune să poţi în sunet de flaut
iubirea s-o cânţi lumii-ntregi când o simţi.
pe umerii bolnavi ai durerilor lumii
poveri să nu pui, să nu furi, să nu minţi!
când gându-ţi se-neacă în deşertăciune
în tine să ştii să îţi cauţi puteri.
e-acolo-o lumină, un cântec şi-o vrajă –
găseşte-le-n suflet – n-ai cui să le ceri!
şi-n vuietul lumii când tot se destramă
tu poţi să le ţeşi înapoi cu iubire.
din ploaie, din soare, din verile vremii
te lasă să simţi bucurii în neştire!
ţi-aş spune în taină să laşi să te doară
trăirea-n risipă de tine arzând.
ca şi firul ierbii călcat în picioare
să-nveţi să renaşti înc-o dată,oricând.
dar ochii tăi blânzi par să ştie acestea.
din mine curgând ce-alt temei poţi avea?
născut eşti din viscol de dor şi iubire
şi n-ai cum să nu ştii! şi n-ai cum uita …
——————————
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
18 august, 2018