COLONIALĂ

 

…Sora mea Vitregă – văzându-i pe

Servitorii noștri Negri – pe

Bunii noștri Servitori Negri – continuând să deretice

liniștiți – prin Ogrăzi și prin

Case – CA ȘI CUM NICIUN CORB NU-ȘI

VIBRASE – PESTE EI – VESTEA FURTUNII DE

MOARTE (…Negrii Oameni continuând A FACE – senini – cu

UNELTELE SFINTE – intrate în

Carnea Mâinilor – a  Ochilor și a

Trupurilor lor de

Abanos – Lucind în Sudoare – …UNELTELE LOR SFINTE – una

făcute – cu Mâinile – Ochii și

Trupurile lor de Abanos…) – …văzându-i Sora mea

Vitregă – pe

Servitorii noștri Negri continuând

să-mplinească – prin Ogrăzi și prin Case (cu

Carnea și Uneltele lor

Sfinte  – întrepătrunse!) – tot ce se

Cerea  – în Legea și

Liturghia unor

Tărâmuri Vii – ale

Bunei Cuviințe – înăbușind în ei orice

Rază Firavă de

Bocet – deși primiseră

TOATE VEȘTILE MORȚII NĂPRASNICE – ALE

NEAMULUI LOR – în Focul

Dement  – în Dansul Satanic al

Războiului – ținând de

Nenumărabile Vecìi… – …Sora mea Vitregă

(…cu Chipul Luminat de-o

Minune în Curs…) – mi-a șoptit la

Ureche – ca-ntr-o Minunată și Îngrozitoare

Viziune  – mi-a șoptit ca-ntr-o

Incantație (…auzită de

dincolo de Stele…):

 

”…fără nicio îndoială – acești Bieți

Oameni au ajuns – ÎN SFÂRȘIT – la Străfundul

Nenorocirii – Străfund Învârtejit – Cumplit

Întunecat – și de la care Străfund

nu te mai poți întoarce – decât

Înțelept  – Împăcat întru

Vecie – și

Orbitor Luminat”…

 

…așa și era: deci – m-am alăturat – tăcut și

grav – liniștit – lor – Bunilor noștri Servitori

Negri – din Ogrăzi și din

Case: am pus – și eu – Mâna pe

SFINTELE  LOR UNELTE – și am început să

deretic – să trudesc – întru

Desăvârșit Senin – simțind cum

Mâinile – Ochii și

Trupul meu – devin una cu

SFINȚENIA MUNCII

UNELTELOR…

 

așa și era: SIMȚEAM – CRÂNCEN – CUM SE

POGOARĂ TOȚI

CORBII LUMII – PESTE MINE – ȘI N-AU CE-MI

RĂPI (…căci Sufletul meu nu se

Vede…nu s-a văzut

Niciodată…) – dar – totdeodată – la Temeliile

Tăișului Zărilor – fulgerau – în fața

Ochilor-Mei-Fără-Carne:  Porțile de Diamant ale

Cerului – dincolo de orișice Nevoie de

Suspin – dincolo de Orice

Înlănțuită – Nevoie de

Libertate…

 

…acum – se-ntredeschideau Porțile de

Diamant ale Cerului – către Viziunea mea din

Copilărie: Lacul de

Lumină – Brăzdat

Ritualic – de Regine-Lebede – Lacul de

Lumină – de la Poalele unor

Munți Însoriți – unor Munți

Nevăzuți – decât de

Ochii mei – înlăcrimați de cea mai

Absurdă și mai

Uriașă – Dumnezeiesc

Invadatoare – dintre

Posibilele Bucurii date

Omului – spre

Învățul Extazului Celui Dintâi…

 

…Servitorii noștri Negri – fără niciun

Cuvânt – m-au primit între Țărmii

Străvezii – ai

Nenorocirii și ai

Copilăriei Sufletului

Lumii…

 

…de la Servitorii noștri

Negri – am căpătat – printre

Extatice Lacrimi de

Inexplicabilă Bucurie a

Deznădejdii: PRIMA MEA

ÎNALTĂ ÎNVĂȚĂTURĂ!

 

…în unele Nopți – fără Lună – Servitorii noștri

Negri scot Fum pe Nas – și

Flăcări pe Gură – ca

Balaurii Subpământului – Cel

Divin-Înțelept și

Tainic…

 

 

EXASPERAT

 

m-am uitat – exasperat – la cei Doi

Infractori Cosmici (Unul de Zi și

Unul de Noapte!) – care fuseseră

prinși – apoi

aduși – de Poliția Stelară – în

fața mea:

Infractorii Priodici – care

umblaseră la ”Dosarul Cărților Mele ” –  având în

El – Prorocirile mele – și

pe toate – le eliberaseră – le

zburătăciseră – de pe Hârtie – spre

Lumi (și retur…) – întru Gigantic-Asasina lor

Împlinire

 

îi privesc – mohorât și

neputincios – pe cei Doi

Demenți Ciclici: de-acum

Totul se va urma – se va

împlini – întocmai după cum am spus și am

scris – eu

”Acolo”…

 

…dar eu le pusesem – de Gât

Prorocirilor mele – Bolovanii Neputinței de a fi

citite  și eliberate spre

Bezna Înțelegerii

lor…

 

acum – asta-i: ”Apocalipsa după

Botez” a-nceput – și Nimeni din

Univers – n-o mai poate

opri…

 

Infractorii Cosmici vor fi aneantizați – Ciclic – prin

însăși Făptuirea lor – vor fi

aneantizați – zdrobiți și

pulverizați în Concasorul Sorții și al

propriei lor Fapte

Demente  (…conforme – adică

Tradiției…)

 

…Grădina Zoo-Cosmică își eliberează – astfel

Tigrii-Zilele Divine – spre Panterele-Nopțile Divine – Nopțile

Divine-Pantere spre Tigrii-Zilele Divine – de fiecare dată când

Demiurgul suspină – între Ciclurile:

Ultimul Necunoscut – și

Ultimul Provizoriu – ale Fiecărui

Manvantara^[1]…!

 

 

SUNT SINGUR – NU-NGENUNCHEAT – DAR SCHILODIT

 

sunt singur – nu-ngenuncheat – dar schilodit

de-Aducerile-Aminte – ce năvălesc în Valuri

(…îmi năvălesc prin Răni – ca-n Vaste Baluri…):

n-am fost iubit – nu am iubit – prea îndesat urâi pripit

am înotat Oceane: nu m-am atins de Maluri…

 

Dureri m-au ostenit – iar Nerecunoștința

m-a doborât – pervers – din Piscuri-de-Visare…

pot – de pe-acum – la Cap să-mi pun o Lumânare:

nu ești sfruntat: te-a sugrumat Știința…

 

…e mult trecut de Miezul Nopții:  Lacrimi

făr’ de folos – mi-au sufocat Credința:

căci în Plămada-mi – Frunte fosta-mi Umilința

și Lovituri Continue – ”FĂRĂ CRATIMI”…

 

cerșesc pe Drumul Nesfârșit al Firii

Regeștii-mi Megieși își primesc Musafirii:

eu sunt Calic în Calea Razelor de Lună

 

nu voi primi – măcar – o Veste Bună…

…n-avui Părinți – n-am Rubedenii și nici Liniști:

tot caut – Șarpe Hulit – Găuri – să mă ascund prin Miriști…

 

 

N-AM ÎNȚELES NIMIC  – NIMIC – DIN VIAȚA ASTA

 

n-am înțeles nimic  – nimic – din Viața Asta

decât că are Fìride – Bezne-n Cotloane

Ascunzători de tine însuți – Grotești Toane

și Labirinturi de Arcane și Capcane – -n Coasta

 

Morții – care-o-nsoțește – amuzată – spre Fruntàrii

pân’ se-ntâlnesc la Hat – lovind cu Fier – precum Plugarii…

stau – umilit de multe Ne-Nțelesuri – trist și slab

sub Lemne ce-mi vor arde Amintirea – un Năglab…

 

e  Noapte-n Viață – Noapte e și-n Moarte

nu mai e mult până va fi Prea Greu Departe…

poate n-aș sufoca Nădejdea – dacă n-aș urî

 

toată-Omenirea – dar și Zeii: complici ce vor târî

în Neființă – toată Truda-mi Oarbă – Cumplita Osteneală

de a cinsti – nedrept – pe Sclavii-de-Dârvală…

 

 

CĂLĂTORUL SPRE LUMINĂ – GREU TRUDIT

 

Călătorul spre Lumină – greu trudit

va ajunge – dintre toate – la un Schit:

e Schitul de Tămâie – din Poveste

și Călătorul când mai e – când nu mai este…

 

văd Munții și mă tăvălesc în Ierburi ‘Nalte

de pretutindeni – Focurile-ncep să salte

căci simt cum Zânele se pregătesc de Bal

Matrozii Vieții se-ndârjesc în Vâsle:  vin spre Mal!

 

…eu – Călător fără de Zare – popas făcut-am pe Tăpșan:

nu mă mai simt nici Singur – nici Schilod – și nici Golan…

pogoară Mâini de Crist  – din Toiul de Lumină

 

și-mi potrivesc Arìpi – pe Umeri-Focul-de-Hermină…

…sunt pregătit – în Noua Lume – Ucenic de Regi:

deci –  strădui-m-oi să învăț Cântece-Ntregi…

 

 

SORĂ MĂTRĂGUNĂ

 

Soră Mătrăgună

mie – Mumă Bună

du-mi Duhul în Lună

în Luna Străbună:

 

acol’ va zăcea

Lumina-l răcea:

Duhul meu de Gheață

Bezna îl răsfață…

 

 

NU TE DA – NU TE LĂSA

 

nu te da – nu te lăsa

de-or veni – pe Urma ta

Trei Păcate fără Șa

și-un Păcat Împărătesc

(…Râuri-Bezne se-mpletesc…)

 

nu te da – nu te lăsa

a murit Mireasa ta:

Luna-i doar o Șoaptă-n Cer

Soarele – un Gust de Fier!

 

…nu te da – nu te lăsa

Crist – pe Cruce – iar va sta:

vei fi Rana Lui Adâncă

și Corabie – și Stâncă!

 

…nu te da – nu te lăsa

chiar de vezi vreo Zână Rea:

treci și Val și treci și Zare

ajungi la Lumini de-Altare!

 

 

MÂHNIT ȘI CRUD – SPINTEC – ZORIT – DIHORUL OMENESC

 

mâhnit și crud – spintec – zorit – Dihorul Omenesc:

tot ce nu se-armonizează cu Psalmi arzând Ceresc…

Plugar și Gâde – în Văzduhuri – am binecuvântat

doar Cântecul de Cununie: Tronuri de Împărat!

 

în Holda Sfântului Cuvânt intrai cu Seceri de-Aur

cu Nicovale-Diamante și Meșteșug de Faur:

Hristos mi-e Ucenic și Frate – semnat pe orice Carte

prin care fac – din Ape: AER! – …din Foc: CRINĂ CETATE!

 

…așa-i ACOLO: Dumnezeul ți-e – iar – Învățăcel

și orice Rană și Durere o-mparți – senin – cu El!

…nu mă chemați: am Slujbă Sfântă pe-Ogorul Selenar

 

nu pot să-L las pe Crist – pricepe!  – -n Eoni: SINGUR PLUGAR!

…vom isprăvi – până-n deseară – Cetatea-Cea-De-GRÂU

iar Duhul nostru s-oglindi-va-n ICOANA DE LA RÂU!

 

 

URECHILE MELE 

 

Urechile mele  au deprins (…și-l exercită

entuziast și

umilo-febril!) – un

”job” strașnic: SĂ SE PLEOȘTEASCĂ

mereu!

 

de-o viață

întreagă – îndeplinesc ele acest amarnic

”job” – încât

PLEOȘTIREA a devenit

”a doua lor natură” – și

dintr-o oarecare

”Profesie Pleoștitoare” –  au transformat-o în

singura lor Rațiune de

a se ține de

Capul meu!

 

 

DE FAȚĂ CU „DOMNUL GENERAL”

 

L-am întâlnit pe Dumnezeu : slujea o Liturghie

nu avea Timp să îmi acorde – cât de cât – și mie…

stăteam mâhnit – sub Raza Lui: semănam a Momâie…

…și mă uitam – în sus – la Plopi: cât Frunza-o să rămâie ?

 

dacă nici El nu are Vreme să bage-n seamă Lumea

(…căci a creat-o – pieptănat-o – i-a arătat Pășune…)

la ce-ți bați Gura – -n van – cu Semeni – Plèvele cele multe

și-aștepți – boldind din Ochi – atenți să te asculte ?

 

deci – pentru cine cânți – Scripcare – cu Dibla-ți Rablagită ?

cât e de ocupat Slăvitul – poa’ s’ facă…Meningită…!

…cânt  pentru Ape  și Izvoare – cânt pentru Munți și Vânturi:

 

acolo văd Neliniști Multe – și Adâncate Gânduri…

…și – cine știe ? – într-o Pauză-a Delirului Sacral

va auzi vreo Notă Sfântă – și…”Domnul General”!

 

 

LA COLȚ DE STRADĂ

 

la Colț de Stradă – singur îmi vând Droguri

să mai uit de Lume – să mai uit de Focuri…

tare-i bine să călătorești – Singur – spre-alte Lumi:

e mai bine chiar decât la Casa de Nebuni!

 

de-atâta Mizerie Divină – de Perverși Cerești

ajuns-ai să vrei doar Drum să cucerești:

e atâta Bălegar în Sentimente

Diavoli te-nconjoară – mii de regimente!

 

vino spre o Zare a Beției – Crin-Bonomă

vino să dai Mâna – pașnic – cu Orice Fantomă:

nu vei mai afla Onoare – Altruism – decât la Morți

 

hai – veniți cu mine – lăsați alte Sorți…

…s-a făcut Lumină: să îi fie-n Nas

Zeului de Lână – Nesimțit și Gras!

 

 

DESLUȘIRI

(altfel de rugăciune…)

 

Tu ești Dumnezeul Milei – Îndurării și

Iubirii – dar când mă

lovești – eu – întâi și înainte de

toate – te-ntreb

mâhnit și

mirat:

 

”-de ce mă lovești – dacă Tu ești

Dumnezeul Milei – Îndurării și

Iubirii ?”

 

de ce să pierdem

vremea – eu slăvind în Tine – ceea ce

Tu ești – și

știi bine că

ești…și știi că știu

și eu… ?

 

viața mea e scurtă – laudele mele

și ele – sunt

scurte și

inutile: ori sunt

lingușitoare – ori repetându-Ți ceea ce

Tu deja ai înălțat – imuabil și

Etern –  în ființa Ta – și

știi asta…precum știi că

știu și eu…

 

hai – Iisuse Dumnezeule-Unu – să nu pierdem

infinitezimala mea

viață – cu

ploconiri – inutile

grețos-convenționale – și – mai bine și mai

folositor – pentru amândoi: să

deslușim Umbrele Cele

Adevărate – discutând – amândoi – despre

alte Dureri – Nedumeriri – Noduri Gordiene ale

Sorții Omului (…și ale Zeului…) – da – să

discutăm – febril – și despre altele decât

Cele ale

Mele…

 

…eu nu Te răstignesc – prin

faptele mele – ci mă

alătur Ție – pe Drumul

Calvarului: amândoi – sub Greutatea și

Ascuțișul Crucii – icnim

Sângerăm (eu – pus în locul dobitocului de

Simon din Cyrene!) – dar – ca să

Uităm – cât de cât – de

Truda Urcușului – mai și

tăifăsuim:

 

de una – de alta – până

vine ceasul când – cu adevărat – simt

Nevoia de a Te Slăvi – căci

Pipăi – sub

Cruce – un al

Treilea umăr – acela al

MORȚII – prin care

Tu mă slobozești – Generos și

Altruist – de sub

Toate Durerile

Tale – și ale

Lumii – care au fost

mereu – și ale

mele…

*

eu nu am fost prea

plângăcios – de felul meu: când

am început să citesc în

Cărți – plângeam

Personajul – mie drag – care

Murea Frumos – la

Ceas Sortit – sau – dimpotrivă

revoltător murea – fără păsarea

nimănui…

 

dar – cea dintâi

oară – am plâns când

NU știam să citesc în

Cărți – și Mama mea mi-a

Povestit – mâhnită și

cu ochii umezi – despre

Continue reading „Adrian BOTEZ: Unelte Sfinte (poeme)” →