Silvia URLIH: Am vrut

AM VRUT

 

Am vrut
să cresc copac,
copacul fructului oprit,
să am și fructe
și flori
și frunze-ngălbenite,
iar soarta
cu glasul ei șoptit și răgușit,
mi-a spus,
fructul copacului
că mi-ar fi fost sorginte .

 

Am vrut
din mugur să mă prefac
în floarea verii,
cais am vrut să fiu,
sau piersic
sau cireș,
dar soarele mi-a dat
amurgul serii,
mi-a spus să cresc cu iarba,
însă…
să nu fiu preș.

 

Am vrut
cu palmele să mă cioplesc
în pom,
am vrut
să rup din ramuri fructul ,
să-mi fac din el
reper,
dar am simțit
că sâmburii mă dor,
că sunt doar om,
că rădăcinile-s uscate
de-atâta mers

spre cer.

—————————

Silvia URLIH

24 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Trenuri

Trenuri

 

Ce de trenuri ! În iureş năvalnic
halta mea o ignoră pe rând,
când mă văd aşteptând, trist şi jalnic,
ale ploilor bice-ndurând.

 

Mi-a rămas o speranţă. Acarul
mi-a şoptit că există-un triaj
unde-aşteaptă plecarea marfarul
ce pe şine devine miraj.

 

Va opri?… Sau în chip de nălucă
am să-l văd cum se pierde în zări
nedorind aşteptarea-mi s-o ducă
şi s-o lase într-una din gări.

 

Mai aştept… Trenuri trec… Somnul vine
şi adorm obosit, pe peron,
visând cum zboară-n iureş pe şine
trupul meu prefăcut în vagon.

————————————–

Anatol COVALI

București

24 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Fanfara militară

FANFARA MILITARĂ

 

Toamnele venite din trecut
se așază-n cuget către seară,
îmi aduc cu vântul nevăzut
amintiri lăsate într-o gară.
Aş fi vrut cu mine să le iau,
laolaltă să le am pe toate,
dar în gară încă mai veneau
trenurile pline cu păcate.

 

Ah, păcate, puse într-un nai,
cu mătase-n notele cântate,
peste mize cu accente-n grai,
înțelease doar pe jumătate,
doruri nesfârşite, fără glas,
spintecând uitarea-nşelătoare,
dar ştiam că încă au rămas
zilele din toamna următoare.

 

Am venit să le aștept tăcut
în același colț uitat de gară,
dar sosea pe șine din trecut
trenul cu fanfara militară.
Amintirile-au căzut subit
în extaz cu tentă reperată
peste visul magic regăsit
în fanfara nedisimulată.

———————————————–

Corneliu NEAGU

24 octombrie, 2018

Florentina SAVU: Poeme

VIAȚA CURGE PRECUM CURGE O APĂ

 

Viața curge precum curge o apă,
Când mai domoală,
Când mai vijelioasă,
Când mai blândă,
Când mai nervoasă
Ducând cu sine suspine,
Dureri, necazuri și lacrimi,
Purtându-le cât mai departe,
Vărsându-le în mări și oceane
Sporindu-le doza de sare…

 

Viața curge precum curge o apă,
Mai limpede ori mai tulbure,
Cu mișcări lente sau brutale,
Tăcând sau urlând,
Înfiorându-te,
Determinându-te să te gândești
La azi și la mâine:
Azi dai drumul pe apă
Tuturor supărărilor,
Mâine se ivește poate speranța
Care te va face să vezi viața
Mult mai colorată și mult mai frumoasă…

 

Viața curge precum curge o apă,
Astfel încât mâine
Să poți lua totul de la capăt
Și să-i mulțumești apei
Că ți-a dus departe, pe valurile sale,
Toată zgura adunată în tine,
Toată cenușa supărărilor grele,
Toată frământarea și întristarea
Din sufletul tău…

 

Da, viața curge precum curge o apă…
Curge, tot curge necontenit,
Spălându-ți sufletul,
Și mintea, și trupul,
Și punându-ți pe față
Strălucirea luminii
Și frumusețea florii albe de crin…

Continue reading „Florentina SAVU: Poeme”

Alin CUCURUZAN: Toamna – retoric

Toamna – retoric

 

Un vis de nor
din suflet de furtună,
curge prin venele deschise
ale frunzelor căzute
colorându-mi cuvintele
într-un trist – pal.
Vocea ploii desenează
cercuri concentrice
pe asfalt.
Doar copacii goi
mai îndrăznesc
să își îndrepte crengile,
retoric și acuzator,
spre cer.

—————————————

Alin CUCURUZAN

23 octombrie, 2018

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Inima nopții ceruse sânge de tumult

INIMA NOPȚII CERUSE SÂNGE DE TUMULT

Ciclul : Înșir-te fir de Mărțișor

 

… am deschis scrinul dimineții, să scot razele soarelui afară,
la păscut !
iarba cerului era atât de înaltă, atât de înaltă …
nu mai veniseră norii la secerat de albastru, de ceva timp,
mănunchiuri de lumină, puse din ieri la germinat,
dăduseră peste noapte-n boboc, iar acum, își deschiseseră
florile, să soarbă ochiul polen de fotoni …
dar Mărțișor … prin ce vis te alergi !?
de fapt, tu ai deschis scrinul inimii mele
și era acolo atâta dimineață, rămasă din ieri !… ca să învețe
cum stă treaba cu tăcerile inimii mele, prinsă-n ițele atâtor
circumvoluțiuni, că a trecut de mult spațiotemporalitatea
celor rațiuni blaise-pascaliene, că toate trestiile s-au cerut la
zahăr brun de bună voie !… și câte culori mi-am lăsat zorilor
eheehee Mărțișor,
înfir-te și și scoate-mă din căprui, chiar fă-mă scrin de-ți vrei
și ascunde-ți acolo inima ta, să-i aud bătăile, eu și eu, și eu și
eu … eu !… și nimeni careva … ehhh !
nesătulul din mine, miluiește-mi TU, Doamne păcătosul !
cafeaua mă-mbia cu mirosul tău, nările se luptau între ele
care să inspire mai mult …
prin inima nopții cursese ceva sânge de tumult,
cu împrumut !… din venele noastre !
ce nu erau albastre, dar înnobilau trupul iubirii !
cel pornit în vertij …
și se stârniseră tornade de sărut,că vise decopertate se
rămăseseră cu ochii în Lună, pe când ceru-și îmbrăcase
hlamida nopții, brodată-n dantelă de stele,
cum să nu te ia cu fiori ?… iar fiorii-și făcuseră ring de dans
din noi și invitaseră cerul la vals …
soarele-și scosese periscopul peste DILIMANJARO, să vadă,
prin gaura cheii !
cum zorii se schimbă de ziuă …
da, Mărțișor, trupul iubirii … eh !
numa cine nu și-ar iubi vreodată n-ar înțelege învolburul
acela, din care mi-am armat consntrucția de TRUP, luată din
NETRUP, iar NEMINELE încă suferă că lui nu i-am lăsat loc
în dreptul de autor … dar construcția este a mea !
iar ce mi-a adus el, era mai pe furiș, însă focul meu depășise
cer, nicio mare pe acolo !… iar facerea de ploi este de sus în
jos, deci, n-avea cum stingă …
focul acela, Mărțișor,
pe care nici ție nu ți l-am spus în alb, era tât de intens,
atât de intens că mereu vârful peniței mi se plângea că i s-a
trecut punctul de topire, iar în cerneală, sfârâiul era atât de
puternic încât îți audeam murmurul graiului …
Mărțișor, ai adus trupul iubirii !… și ce miracol iubirea !
ursitorile și-au luat ghemele cu ițele încâlcite, tocmai ele !…
și s-au dus să le descâlcească unde, la mâțe !
Marele Ghem își avea firul propriu în deapăn, tot el pusese
alb și roș în firul de mărțișor, și și acela,-și-aprinsese bujori,
în unul dintre ciucuri, de bucurie !… și cum să nu te bucuri
când însuși DUMNEZEU pusese degetul mare pe fundă …
înșir-te fir !
înfir-te Mărțișor și trage-mă-n Marele Ghem, !
haidem chiar noi să luăm Lumina pe care să o împletim cu
Lumina ce ni se prelinge,-n Șoaptă, de Șoaptă !
unde și Mărețul Îndemn pentru UNULne … Mărțișor, dar cât
foc am dat, mai întâi eu singur, în SUPLICIU, apoi, când mi-ai
venit și tu … ÎMPĂRȚIT DE DOI !!
și DUMNEZEU nu s-a supărat, ci ne-a simțit focul, ba, uneori,
a venit și El, lângă Orologiu !… să-și încălzească mâinile, da!
și toată ființa mea s-a stins instant !… cu Măreția Blândeții-I
DUMNEZEU doar m-a atins și focul I-a dat Lui toată căldura,
că tremurul nopții făcuse din țurțuri căngi, și, doar dintr-un
surâs, DUMNEZEU, și toate mi s-au lăsat după sufletul meu:
UNULne și SUPLICIU ÎMPĂRȚIT DE DOI !!

————————————-

Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie

23 octombrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Frunza mea de dor

Frunza mea de dor

 

Cu toamna merg pe drum,
Pe aleile pustii din crâng
Si se înalță amintiri în fum,
Copacii se aud cum plâng

 

Eşti frunză în cădere şi zbor,
În lacrimi sângerii, sărate,
În dansul ei îmi eşti fior,
În suspine şi dulci şoapte

 

Eşti picătura apei din ploi,
Reflexia luminii peste ape,
Podul dragostei dintre noi.
Simfonia de culori pe clape.

 

Umbra ta şi umbra mea,
Un penel şi o poezie-n ramă,
Tablou ce străbate vremea
În culori de miere şi aramă

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Marin BEȘCUCĂ: Poeme

ÎMBLÂNZITOAREA DE ANIMATRONICI

 

… HARUL !!
câtă bătaie aici, câte capete sparte, surle și trâmbițe
și de este și de nu …
în general PĂRERILE se calează pe concordanța
cu regula, cu rigoarea,
cei slujitori au apetență, au dăruirea să analizeze, să judece
și analizează și judecă din toate aceste principii,
dar unde este chemarea ?
critica este o știință tânără, domnu Marin,
mi se confesa Mitru …
necoaptă încă, după cum psihosomatica și chiar psihiatria,
trebuie răbdare,deci, pe lângă erudiție, multe altele …
CHEMARE !… întăresc eu,
harul, dară, nu e o joacă, nu să-l porți,
cât nu e o joacă să-ți dai cu părerea …
poți greși la prima vedere,
poți greși la accepție,
poți să ți se pună pata pe acela de-l are, apoi …
poți greși la judecată,
ceea ce ar da, în cel mai la îndemână caz, eroarea,
sau …
neîntregul, poziționarea marginală, și câte altele,
dar,
dacă se dă stigmatul ?
hai cămașă, mai ieși-te !!
în ce mă privește …
dar să lăsăm, eu sunt poet, pot recurge la pamflet,
dar mai și pot repara, voit, sau forțat de împrejurări …
mă rog !
așadar,
de ce m-am descălecat eu aici ?
mda, v-am mai spus de câteva ori despre:
ÎMBLÂNZITOAREA DE ANIMATRONICI !!
știam câte-ceva din spusele lui Mărțișor,
mamă, cum să pună altceva în loc de iubire !?
dar,
venindu-mă eu, din aproape-n aproape,
am reușit rapid să-i prind aplecarea …
se cerea, întradevăr !… răbdarea, dar,
clocotul din mine își biciuia sângele
și mereu greșeam tactul în trap !
știam câteceva, câte …
copil, făcusem acuarelă și creioane colorate …
ha-ha,
dar era altceva !
o viteză de lucru aproape alarmantă,
deși spiritul era în ucenicie …!
încercam curajul să-i surprind refulările din tangaj,
dar nimic nu este simplu …
reușisem un scor zilnic,
se trebuiau însă atâtea și atâtea, câte-altele …
mă apropiam, milimetru cu milimetru
fără să stâlcesc starea !
trecându-se timpul, dar nu timpii cei târzii !
s-au lăsat exerciții peste spațiul de vacanță,
Mărțișor mai alcătuia câteun extemporal,
de supraveghere !
dar copila era un tip de om tare și ferm …
mai venea o lacrimă,
dar care nu cerșea înțelegere !
era furia aceea, dinlăuntru …
că focul nu mistuie mesajul cu care pleca desenul !
ambiție era deci,
noi îi adânceam albiile … și-i și ofeream condițiile
să se accentuieze,
transferul era iminent !
i-aud creionul, uneori, și-l simt cum îmi vorbește,
de parcă mi-ar ști versul,
și plec prin Poem,
desculț !
să-i implantez desenul …
ce poate fi mai frumos decât când versului
i se-mpletesc liniile ?
ÎMBLÂNZITOAREA DE ANIMATRONICI !
cum de ce ?
are Harul acela, HARUL !
de a duce orice scâncet de creion în frumos,
iar asta o face un artist:
Gabriela !
ÎMBLÂNZITORUL DE ANIMATRONICI …

 

SÂRBII

                                           Acolade peste timp

 

… se bat, se bat mereu,
i-asmute careva,
dar ei nu știu …
s-au mai potolit cumva,
dar doar așa,
iar or începe !
și azi, când scriu,
e-n două de februar a lui 2001,
dar o pun aci, de cronică,
să se fie, de-oi muri !
în fine …
iar or începe, ziceam,
știu ei cum,
de data asta … cerul
nu i-ar mai încape,
e bolnav de la sărăcitul uraniu !
și ei știu,
dar nu se lasă,
au pierdut prea mult,
n-ar fi crezut,
au încasat-o !
însă-așteaptă,
și apoi …
azi e 23 de brumar-2018 !
uau, ce acoladă, dar acum v-o spun !
mi-am luat mintea la control,
e limprede-ntâmplarea ceea, cu ei,
SÂRBII !
i-am admirat mereu,
strângeam din dinți de să-mi cadă,
le-nțelegeam înverșunarea …
acum mi-i limpede,
sau ni-i limpede la toți,
ne-au spus-o CRIMINALII care-au dejucat adevărul,
nu-i ierte-va vreodată DUMNEZEU !
minciuna a adus desfrâul morții
și moartea a mușcat până ce ei
și-au amintit de Ivan Turbincă
și moartea a luat-o mai încet,
i-o fi fost frică ?
privim acum și nu-nțelegem
cum de ne-am fost complice …
nu-ntreb de preț,
nu merită să-l știm în cifre,
dar sântem din nou unii lângă alții,
iarăși istoria ne-a ponegrit,
poate și ea ar fi mâncat uraniul sărăcit …
dar noi avem acum un radar !
totul ni se măsoară transluminic,
transluminic pesta !
cine știe ce se va mai veni,
doar că-mplinim 100 de ani !
așa vor unii …
ce-ar zice dacii nu-i interesează,
vor 100 !
sunt de-ai noștri și ei …
dar vor 100 !
Doamne,
lasă-ne cerul întreg,
lasă-ne și Lumina,
lasă-ne să ne știm Grădina Maicii !
lasă-ne să visăm că ne suntem ACI
și de-Atunci,
de la-ntâile cucutene semne !
unii i-a luat-o gura dinainte, chipurile !
și cer fățiș Ardealul,
fățiș !
Doamne !
nici pe ei nu i-ai mai înghite,
dar dă-le doar un semn, deocamdată !
șuieră lupul din stindard, Doamne,
aud cum tace iarba
și-aud și freamăt de mormânt,
azi am citit cum 240 i-au trădat pe Horia și Cloșca …
Doamne !
poate ni-i rândul iară …
ne-au luat brazii din munte,
iar noi plantăm în locul lor
cozi de topor,
mereu i-arată lumea cu degetul,
din capul țării până-n ac de scorpion,
ies la năvală troglodiții !… se-aude o șoată de la Rohia
și parcă-i foc și pară-n Filocalie …
Doamne și nu e o-ntâmpare,
mai bine n-am mai avea oameni cumsecade
de s-a pune iarăși de-o trădare !

––––––––

Marin BEȘCUCĂ

23 octombrie, 2018

Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Poeme”

Maria HOTEA: În taina nopții

În taina nopții

 

În taina nopții albastre
ce ascunde doar fiori
Simt sufletul din mine,
cum iar e călător,
Un dor de tine-l cheamă
și-mi părăsește trupul
Hoinar este mereu,
precum este și vântul.

 

Un suflet cald și blând,
în timp am căutat
Purtată fiind de vise,
drumuri am colindat,
În lungă-mi căutare,
pe tine te-am găsit
Iar fericirea-n clipe,
doar tu mi-ai dăruit.

 

Căci de când lumea este,
iubire doar unește
Iar sufletul stingher,
perechea își găsește,
Destinul numai el
e cel ce sufletele- adună
Şi-n cadă îmbrățișare
le duce spre Lumină!

——————————-

Maria HOTEA

23 octombrie, 2018

Miruna CARP: Poesis

De dor să se usuce piepturi!

 

Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci natura nu va mai cunoaște niciodată seceta.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci nicio țară fără apă nu va mai muri de sete.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci din soare vor cădea stropi de ploi amare.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci niciunde în acest univers nu va mai exista secetă,
Ci numai și numai în piepturi.
Dacă de dor se usucă pieptul meu,
Mă voi reîntoarce
În natura veșnic verde,
În copaci și-n păsări,
În țările care mor de sete, deși au apă,
În câmpurile asurzitoare pe care plouă cu stropi de ploi amare.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci sunt un piept
Ce a luptat mereu cu seceta
După o ploaie amară
Cu așchii de pene.
Dacă este un blestem,
Atunci să se împlinească,
Iar dacă asta vrei,
De dor să se usuce piepturi,
Atunci
De dor se usucă piepturi.
Chiar acum,
Se usucă un piept,
Sau un om –
Cum vei vrea să-l numești…
Cum vei vrea să-l iubești…
Numește-l
Și spune-i
Să se usuce de dor
Acelui piept care ți-a fost odaie,
Acelui piept care ți-a fost aripă,
Continue reading „Miruna CARP: Poesis”