ÎMBLÂNZITOAREA DE ANIMATRONICI
… HARUL !!
câtă bătaie aici, câte capete sparte, surle și trâmbițe
și de este și de nu …
în general PĂRERILE se calează pe concordanța
cu regula, cu rigoarea,
cei slujitori au apetență, au dăruirea să analizeze, să judece
și analizează și judecă din toate aceste principii,
dar unde este chemarea ?
critica este o știință tânără, domnu Marin,
mi se confesa Mitru …
necoaptă încă, după cum psihosomatica și chiar psihiatria,
trebuie răbdare,deci, pe lângă erudiție, multe altele …
CHEMARE !… întăresc eu,
harul, dară, nu e o joacă, nu să-l porți,
cât nu e o joacă să-ți dai cu părerea …
poți greși la prima vedere,
poți greși la accepție,
poți să ți se pună pata pe acela de-l are, apoi …
poți greși la judecată,
ceea ce ar da, în cel mai la îndemână caz, eroarea,
sau …
neîntregul, poziționarea marginală, și câte altele,
dar,
dacă se dă stigmatul ?
hai cămașă, mai ieși-te !!
în ce mă privește …
dar să lăsăm, eu sunt poet, pot recurge la pamflet,
dar mai și pot repara, voit, sau forțat de împrejurări …
mă rog !
așadar,
de ce m-am descălecat eu aici ?
mda, v-am mai spus de câteva ori despre:
ÎMBLÂNZITOAREA DE ANIMATRONICI !!
știam câte-ceva din spusele lui Mărțișor,
mamă, cum să pună altceva în loc de iubire !?
dar,
venindu-mă eu, din aproape-n aproape,
am reușit rapid să-i prind aplecarea …
se cerea, întradevăr !… răbdarea, dar,
clocotul din mine își biciuia sângele
și mereu greșeam tactul în trap !
știam câteceva, câte …
copil, făcusem acuarelă și creioane colorate …
ha-ha,
dar era altceva !
o viteză de lucru aproape alarmantă,
deși spiritul era în ucenicie …!
încercam curajul să-i surprind refulările din tangaj,
dar nimic nu este simplu …
reușisem un scor zilnic,
se trebuiau însă atâtea și atâtea, câte-altele …
mă apropiam, milimetru cu milimetru
fără să stâlcesc starea !
trecându-se timpul, dar nu timpii cei târzii !
s-au lăsat exerciții peste spațiul de vacanță,
Mărțișor mai alcătuia câteun extemporal,
de supraveghere !
dar copila era un tip de om tare și ferm …
mai venea o lacrimă,
dar care nu cerșea înțelegere !
era furia aceea, dinlăuntru …
că focul nu mistuie mesajul cu care pleca desenul !
ambiție era deci,
noi îi adânceam albiile … și-i și ofeream condițiile
să se accentuieze,
transferul era iminent !
i-aud creionul, uneori, și-l simt cum îmi vorbește,
de parcă mi-ar ști versul,
și plec prin Poem,
desculț !
să-i implantez desenul …
ce poate fi mai frumos decât când versului
i se-mpletesc liniile ?
ÎMBLÂNZITOAREA DE ANIMATRONICI !
cum de ce ?
are Harul acela, HARUL !
de a duce orice scâncet de creion în frumos,
iar asta o face un artist:
Gabriela !
ÎMBLÂNZITORUL DE ANIMATRONICI …
SÂRBII
Acolade peste timp
… se bat, se bat mereu,
i-asmute careva,
dar ei nu știu …
s-au mai potolit cumva,
dar doar așa,
iar or începe !
și azi, când scriu,
e-n două de februar a lui 2001,
dar o pun aci, de cronică,
să se fie, de-oi muri !
în fine …
iar or începe, ziceam,
știu ei cum,
de data asta … cerul
nu i-ar mai încape,
e bolnav de la sărăcitul uraniu !
și ei știu,
dar nu se lasă,
au pierdut prea mult,
n-ar fi crezut,
au încasat-o !
însă-așteaptă,
și apoi …
azi e 23 de brumar-2018 !
uau, ce acoladă, dar acum v-o spun !
mi-am luat mintea la control,
e limprede-ntâmplarea ceea, cu ei,
SÂRBII !
i-am admirat mereu,
strângeam din dinți de să-mi cadă,
le-nțelegeam înverșunarea …
acum mi-i limpede,
sau ni-i limpede la toți,
ne-au spus-o CRIMINALII care-au dejucat adevărul,
nu-i ierte-va vreodată DUMNEZEU !
minciuna a adus desfrâul morții
și moartea a mușcat până ce ei
și-au amintit de Ivan Turbincă
și moartea a luat-o mai încet,
i-o fi fost frică ?
privim acum și nu-nțelegem
cum de ne-am fost complice …
nu-ntreb de preț,
nu merită să-l știm în cifre,
dar sântem din nou unii lângă alții,
iarăși istoria ne-a ponegrit,
poate și ea ar fi mâncat uraniul sărăcit …
dar noi avem acum un radar !
totul ni se măsoară transluminic,
transluminic pesta !
cine știe ce se va mai veni,
doar că-mplinim 100 de ani !
așa vor unii …
ce-ar zice dacii nu-i interesează,
vor 100 !
sunt de-ai noștri și ei …
dar vor 100 !
Doamne,
lasă-ne cerul întreg,
lasă-ne și Lumina,
lasă-ne să ne știm Grădina Maicii !
lasă-ne să visăm că ne suntem ACI
și de-Atunci,
de la-ntâile cucutene semne !
unii i-a luat-o gura dinainte, chipurile !
și cer fățiș Ardealul,
fățiș !
Doamne !
nici pe ei nu i-ai mai înghite,
dar dă-le doar un semn, deocamdată !
șuieră lupul din stindard, Doamne,
aud cum tace iarba
și-aud și freamăt de mormânt,
azi am citit cum 240 i-au trădat pe Horia și Cloșca …
Doamne !
poate ni-i rândul iară …
ne-au luat brazii din munte,
iar noi plantăm în locul lor
cozi de topor,
mereu i-arată lumea cu degetul,
din capul țării până-n ac de scorpion,
ies la năvală troglodiții !… se-aude o șoată de la Rohia
și parcă-i foc și pară-n Filocalie …
Doamne și nu e o-ntâmpare,
mai bine n-am mai avea oameni cumsecade
de s-a pune iarăși de-o trădare !
––––––––
Marin BEȘCUCĂ
23 octombrie, 2018
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Poeme” →
