Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Cu glasul tăcerii

Cu glasul tăcerii

Împins dincolo de arestul mâinilor rebele
nicio încăpere nu-mi pare sigură
mai mult decât zăvoarele puse.

În memoria cheii rămâne dilema,
să-şi acopere gaura ori nu
cu glasul tăcerii
unde cruda aşteptare în vârful şperaclului
sparge întunericul.

Zidurile contemplă cerul ursuz,
alunecă prin ochi ferestrele de dincolo
şi un ţipăt de pasăre strident
rupe teama şi o aruncă după colţuri
unde se întrupează îngerii
în paznici ai libertăţii divine.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

3 noiembrie, 2018

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Surâsul răbdării

Surâsul răbdării

Ți-ai înecat în poimâine drumurile dintre evadări
Clipa mea ai ciuruit-o cu alaltăieri-ul cuiva.
Eterna căutare de întrebări te mai sufocă să mă plângi.
Unde îți era scânteia de alfa rupându-te de tine?

Moartea nu înseamnă colții ei înfipți în alții
Poate că noi muream în chiar dansul nesomnului?
Viața îngâna susurul de izvoare abia începute
Ca cele zeci de procente ale creierului să se uimească reciproc.

Ai fixat cu radarele fricilor, plimbările telefonului meu plictisit
Ziceai prin fântânile privirilor că m-ai recunoscut
Oare ce vorbești cu armele mai puțin reci când mă uiți?
Trădători prieteni ne sunt parola în primul nou adio…

————————————

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

Chișinău, Basarabia/Republica Moldova

3 noiembrie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Flori de măr

Flori de măr

Iubite,
lacrima ce cade
am sa o beau ca pe un vin
când se va umple-n zori paharul
de disperare şi venin,
e-atât de tristă depărtarea
ce se aşterne între noi,
tu azi eşti soarele,eu luna,
şi nu sunt drumuri pentru noi.

Iubite,
anii trec în goană
şi eu nu sunt decât un fum
e-aproape clipa regăsirii
dar este prea târziu acum,
e-atât de-amară despărţirea
ce-aduce-n calea noastră ploi,
tu azi eşti soarele,eu luna
şi nu sunt drumuri pentru noi.

Flori de măr,
ca o pulbere de stele,
flori de măr,
noaptea la fereastra ta,
flori de măr
îţi vor spune pentru mine,
peste ani
şoapte de nu mă uita.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

2 noiembrie, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Refren de amurg

Refren de amurg

toamna sparge ziua în silabe sterpe
şi ne-ngenunchează frunzele sub paşi,
într-o zvârcolire, răni ne curg din ceruri
şi ne fac haotici şi mai trişti şi laşi…
vântului i-e plină tolba cu stridenţe,
nici minuni din urmă nu ne mai ajung –
toamna-mi sparge ziua în silabe sterpe,
tu trezeşti uitarea şi mă faci amurg
când mă dor sub pleoape amintiri de tine
iar din coamă-mi scuturi prea abrupt lumina!
în tăcerea crudă, viscolind risipa
ne îneaca toamna, scârţâie rugina
şi mă pierzi de parcă nu ţi-am fost vreodată
şi te uit de parcă lumea s-ar sfârşi.
disperant în minte un cocor mai ţipă,
zâmbetu-mi se sparge în silabe gri
şi mă pierzi de parcă nu ţi-am fost vreodată
şi te uit de parcă lumea s-ar sfârşi.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

2 noiembrie, 2018

Mioara HUSUSAN: Poesis

Viața

Viața o clipă în timp,

uneori minunată adesea umbrită de crengi negre

ce ascund în frunzișuri dureri nărăvașe.

Fericirea nu este un scop,

este o cale de a întâlni un răsărit de soare

la o margine de lume.

Putem să atingem fericirea,

așa cum uneori cu brațele flămânde

atingem cerul

bucurându-ne de ceea ce primim

prin binecuvântarea cerească.

Iluzii

Singură,

te caut în freamătul nopții

în acorduri nesfârșite printre poeme.

Uneori poposești printre filele nescrise

încercând să-mi lași zâmbetul tău.

Ești așa cum imaginația mea

te-a desenat pe un petic de cer.

Prea falnic pentru a te opri

din zborul tău egoist…

Daruri

Suntem atât de bogați când suntem buni…

Când știm să dăruim iubire și prețuim ce avem…

Suntem împliniți prin ceeea ce facem pentru noi,

pentru cei de lângă noi…

Dăruiți-vă zâmbetul!

Nu-l ascundeți de noi, aducătorii de speranță…

–––––––––––––

Mioara HUSUSAN

Slimnic

3 noiembrie, 2018

(Antologia Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni, vol.2, Editura SINGUR, Târgoviște, 2018)

Anatol COVALI: Stau şi admir

Stau şi admir

Iubirile mă cheamă
din zări de amintire
dorind ca a mea fire
să le mai ia în seamă,

s-admir fără de teamă
de vreo dezamăgire
superba înnoire
a codrilor de-aramă.

Stau şi admir. Adie
prin crengile uscate
de-atâtea ierni ciudate,
un vânt ce le reînvie

şi-o sfântă armonie
tot trupul mi-l străbate
când în singurătate
cânt plin de bucurie.

O tandră tinereţe
îmi mângâie fiinţa.
Îmi văd arzând dorinţa
şi nu mai simt tristeţe.

Alung, dar cu blândeţe,
durerea, neputinţa
şi las ca biruinţa
noi zboruri să mă-nveţe.

Ce s-a-ntâmplat, o, Doamne,
cu mine dintr-odată,
că-i primăvară iată
şi am uitat de toamne?

Iubirile mă-ndeamnă
să râd ca altădată,
să şterg orice erată
ce dureros condamnă.

————————————–

Anatol COVALI

București

2 noiembrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Eu cred

EU CRED

Eu cred în dragostea ta,
în pasul tău, un tril de viori
în nopțile ardente când te visez în culori
tăcerea nopții mi-aduce calzi fiori
sorb șoapta lunii ce-mi intră pe fereastră
un sfeșnic plânge și-ți cheamă iubirea isihastă
iar lacrimile sale-s cântecul mării
ce poartă în amurg corăbii
pe bolta mării cea albastră
cred că iubirea este orizontul
acestei lumi și-al celor viitoare
noua paradigmă, simbiontul
delirul lumii profane și al lunii tutelare
eu cred în flacăra iubirii
privesc cum mușcă din carnea mea zefirii
mă mângâie orizonturi arămii
care îmi ceartă neființa în mod persuasiv
să caut eternitatea întru ale Demiurgilor chilii
vreau doar iubire, chiar dacă morții îi rămân captiv
îmbrățișat doar de ale sale panoplii
eu cred în misterul iubirii
intră în mare și gustă ale talazurilor freamăt
lasă-te sedusă de al lor dans drăcesc al pieirii
îmbată-te cu lumina nemuririi ce te așteaptă la capăt
trăiește și mori căci moartea n-are vină
nici lacoma-i relicvă zămislită-n iad
e doar o poartă spre o lacrimă divină
spre cerul luminii curate, cel sculptat în jad

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

2 noiembrie, 2018

Oana Adriana ALEXANDRESCU: Toamna

TOAMNA…

Îmi netezește tâmpla o frunză ruginie..
Nu știu când vântul toamnei a smuls-o din copac
Și mi-a suflat-o-n creștet..cu gânduri să mă-mbrac..
Știu doar atât: că toamna prin ea-mi vorbește mie!..

Îmi spune că se-ntoarce..cu zile scurte, triste
Cu poame ce abundă..și brumă-n zori de zi
Întemnițând în vraja-i speranța de-a trăi..
Se-apropie tacită, dând tonuri pesimiste…

Îmi plânge monotonă în suflet nostalgie
Și inima mi-o-nchide într-o simțire calmă
Pe tâmple mi se-așterne înc-o superbă toamnă
Sorbindu-mi tinerețea..cu frunza-i ruginie!..

—————————————

Oana Adriana ALEXANDRESCU

Focșani

4 septembrie, 2017

Imagine: sursă Internet

Mariana GURZA: Tu și eu…

Tu și eu…

(Cu drag, Mioarei Hususan)

Timpul mușcă pofticios

din auriul toamnei

ce uneori o simțim în noi.

Tu și eu,

în zbor nesfârșit

căutând taina din cuvânt

prin aureolă sfântă.

Bucuria clipei

statornică și senină

trimite daruri

cu miros de smirnă și tămâie.

Apa ce ne-o dorim

curge în curcubeie

împodobind ziua

în veșminte de dor

purtând pecetea

sacră

a prieteniei…

LA MULȚI ANI, DRAGĂ MIOARA !

3 noiembrie, 2018

Mariana G.

Agafia DRĂGAN: Atâtea măști căzute

Atâtea măști căzute

Atâtea măști căzute
zădărnicesc chemări
și mușc atunci din noaptea
încremenită-n mine
și sufocarea crește…
Am să deschid fereastra,
să îmi culeagă toamna
căințele uscate.
Nu vezi cum se agață
cu atâta încleștare
și iadul îndoielii cum face și desface
în dimensiuni mărunte
distanța dintre noi…
de nu pot defini speranța de himere
și fiecare pas, de-l vrut-am înainte,
mă duce înapoi,
să îmi culeg din urmă neliniști și noroi?
Nu vreau o altă față sub tăinuiri să aflu
și nu mai am putere o hățișul să-l croiesc.
Ești tu…
sau chipul măsluit?

——————————–

Agafia DRĂGAN

3 noiembrie, 2018