Mai vino toamnă
Mai vino toamnă printre brume,
Cu ochii albi prin foi de nuc,
Și-n dor cuprins de al tău nume
Pe o cărare să mă duc
Purtat de paşi prin frunza udă,
Printre alei c-un singur sens,
Mi-e strofa ta un fel de rudă
Într-un poem cu alb intens.
Mai vino toamnă printre stele,
Cu versul meu între iubiri,
Şi-n nopţi cu nori să-ţi prind nuiele
Din vergi cu flori de trandafiri
Purtat de gând prin anateme,
Între iubiri cu dor profan,
Îţi las un braţ de crizanteme
Să mai petreci încă un an.
Mai vino toamnă-n viaţa noastră,
Cu albul tău imperial,
Şi stropi de brumă-mi laşi în glastră
Peste un crin cu trai banal
Să te iubească într-o seară
Acele frunze ce-au picat
Şi galbenul, din foi de ceară,
Să-l risipeşti în dor uitat!
——————————–——–
Dan-Obogeanu Gheorghe
2 noiembrie, 2018