VÂNTUL
Vântul, nebunul, împrăştie norii,
Mişcă copacii, freamătă pădurea
Frunzele tremură,
Vibrează munţii, vibrează inimile
De dorul vântului hoinar,
Obraznic se joacă
De-a v-aţi ascunselea în plete
Mângâie obrajii tineri
Iubirile renasc în leagănul vântului
———————————
Doina PANĂ
17 noiembrie, 2018
Clipele…
Clipele betege au fost iar pansate,
În mir și aloe tainic îmbrăcate,
Peste ele-un înger a turnat și apă
Chiar din coasta Ta să fiu împăcată…
Clipele sărace au primit Lumină,
Ochii cei legați au fost unși cu tină,
Orbul s-a proptit de-o rază de soare,
Mâna Ta cea sfântă îi dă vindecare!
Uneori în cârje aleargă frumosul,
Strigă-n gura mare parcă, somnorosul,
Clipele-n risipă tăinuiesc dureri,
Tu dai vindecare și mă-ajuți să sper!
Clipe efemere îmi clădesc un soclu
Mă scutur de mine, eu, cel mediocru
Și-Ți dau slavă, Doamne, prin Cuvânt și faptă
Te rog să-mi întinzi mâna Ta cea dreaptă!
Clipele bogate ți le-aduc în dar,
Am trecut de mult, de al meu hotar
Mă dezbrac de scoarțe, una câte una
Și vin către Tine să-Ți sărut și mâna!
În genunchiul rugii am să fac popas,
Sufletul smerit parcă-a prins și glas
Scapă-mă de Mine și de tot ce-i rău
Pune strajă minții un înger de-al Tău!
Și alungă noaptea care mă tot strânge,
Ochiul fă-l să vadă inima cum plânge,
Odă bucuriei vreau mereu să-Ți cânt,
Slavă pentru toate, jertfa din Cuvânt!
—————————–
Camelia CRISTEA
București
17 noiembrie, 2018
Adormita din vis
Te visam și m-am trezit din vis…
Liniște deplină-n preajma mea,
Auzeam cum înfloresc în Paradis
Trandafirii, ce ți-am dăruit cândva.
Tu erai cum te știam, frumoasă…
Şi dormeai adânc pe patul tău,
Luna prin fereastra luminoasă
Te păzea cu ingerii de rău.
Şi aveai un fel de a dormi anume,
Răsfirat, pe pernă, pletele-ți bogate,
Nu ştiam ce taină sufletul ascunde
Sau de visul îți era departe.
Prin odaie am văzut zburând
Aripi negre ce-ți strigau destine,
Erau vrăji trimise rând pe rând
Din abis, de nemiloasa lume…
Totul era viu…şi un fior
Străbătându-mă strigai de teamă:
-Scumpa mea, vrăjite stoluri zbor,
Hai, deschide pleoapa şi ia seamă!
Tu, erai cu ochiul nedeschis,
Patul îți era melancolie…
Pe-un perete apăru un scris…
– Dacă mor…să mor în poezie…
Şi-ai oftat…cum faci adeseori,
Pe verandă e lumina aprinsă,
Un boboc de trandafir în obrăjori
Ți-apăru, din Bolta Necuprinsă.
Mi-ai zâmbit cum nu se poate,
Te-ai trezit din somnul greu
Şi in marea ta, singurătate
Auzeai cumva şi glasul meu…
Nu ştiu gândul de îți e departe
Sau ți-e somnul tare greu…
– Să nu mai deschizi fereastra-n noapte!
Doamne…rogu-te să o fereşti de rău…
——————————–
Vasile COMAN
Ploiești
16 noiembrie, 2016
O, ȚARA MEA!
O, Basarabie! sărmană țara blândă,
De ploi bătută-a timpului avan,
Strivită iar și-n bucățele frântă
Lăsată de izbeliști la dușman.
Din ochii tăi frumoși, plini de durere,
Nu lacrimi cad azi, sânge curge sfânt,
Căci ți-au furat speranța în tăcere
Ce țipă-acum în cer și pe pământ.
O, țara mea! Cât timp spre-a ta osândă
Vei duce crucea la Golgota-ți sus?
Azi ca pe vremi minciuna-i surâzândă
Și te-au vândut ai tăi ca pe Iisus.
Îți sângerează rana și mă doare
Când corbii negri rup din ea flămând,
Arzând apusu-n flăcări funerare
Când cuie-ți bat ca la sicriu, pe rând.
Ca pe-un martir te-au răstignit pe tine,
Și urcă-n cer un strigăt disperat:
– De ce tu tată ai uitat de mine?
De ce tu maica mea m-ai renegat?
O, țara mea! Privește-ți cu iubire
Poporul tău, ridică-ți fruntea sus
Învinge iar și du-l spre izbăvire
Călcând pre moartea ta precum Iisus.
————————-
Alla TONU
Chișinău, Moldova
17 noiembrie, 2018
Foto – Internet
Feerie întomnată
Pe-o margine de cer tivită,
Brodată-n urmele de soare,
Azi, cu blândețea lor menită,
S-apleacă sălcii curgătoare,
Se oglindesc tăcute în lac,
Privindu-și triste goliciunea,
În stuful umed, un pitpalac
Parcă-şi îngână rugăciunea.
În sita vremii, un vânt turbat
Se-neacă lin în pustiime,
Căci doruri multe-a adunat,
Povești nescrise, fără nume.
În prundul rece, obosit,
Rămase-s mărturii din vară,
Când cerul cald părea vopsit
Ca o minune, bunăoară.
Se lasă noaptea ca o vrajă,
Îmbrățișând tăcerea oarbă,
Peste copacii goi, de strajă,
O lacrimă scapă prin iarbă.
Dar, iată-o pată de culoare,
Monotonia bălții sparge,
E-o lebădă rătăcitoare,
Pată de alb ce se răsfrânge,
În semn că liniștea nu doare,
Când albu-apare, nu dispare,
Ea dă lumină și candoare,
Sfidând, chiar valuri curgătoare.
———————————
Maria CĂLINESCU
17 noiembrie, 2018
Marşul spre Unire
În măreția lor şi neclintiți, Carpații
Au stat de veghe de milenii,
Unind cu trup şi inimă toți frații,
Muntenii, ardelenii, moldovenii.
Suntem urmaşi ai Daciei creştine,
Unirea ne-a fost visul din străbuni
Şi piept ținut-am hoardelor străine,
Ne-am răstignit decât să fim păgâni.
Uniți în libertate pentru veci…
Am apărat câmpiile cu grâne
Şi-am înfruntat siberiile reci,
Tu, eşti urmaş al Daciei, române.
Din Alba Iulia la Cernăuți…
Din Chişinău până la mare…
Reaprinzând făclia…şi desculți
Unirea să o făurim în vechile hotare.
1 DECEMBRIE E ZIUA DREPTĂȚII…
E ZIUA UNEI MARI REALIZĂRI…
SE BUCURĂ BUNICII ŞI NEPOȚII
LA ALBA IULIA PORNIM SPRE DEFILĂRI.
La mulți ani România!
La mulți ani români!
La mulți ani, dragi români din lumea largă!
——————————–
Vasile COMAN
Ploiești
30 noiembrie, 2017
Foto-Internet
Gânduri bune să răsune…
Din trecut se scurg în ritmuri
Amintiri din stele-aprinse,
Se arată-n depărtare,
Peste ţeluri neînvinse.
Dinspre clipele din ceruri,
Rar,privind spre chip din flori,
Am lăsat pe-alocuri lacrimi,
Se le ude, trecător…
Dinspre cerul zilei dalbe,
Tot petrec cu paşi mereu,
Chipul său,lucind credinţa,
Pentru ce-am fost,ce sunt eu…
Pe sub frunze se strecoară
Alte lacrimi pe ascuns,
Soarele, cu raze-n taină,
Le-a uscat în nepătruns,,,
Nu întreb, dar văd răspunsuri
În a cerului poveste,
Recitesc în necuprinsuri
Suflet-ţi,ce-a fost,ce este…
Ce cred eu,e una-n treacăt.
Ce cred alţii-i treaba lor.
Lasă stelele s-arate
Despre frumuseţea lor!
Din nimicuri tot nimicuri;
Din prea mult e prea puţin;
În grădini toamna-i pustie.
Dar în inimi?Flori de crin.
Ele tac,citesc prin rânduri.
Mai privesc un trandafir.
E frumos şi pus pe gânduri;
Are ţepi: da-I ghilimpir.
Am adus florile-n casă;
Toamna, brumă le trimite.
Le adăp şi sunt frumoase,
Ca şi şoapta ta,cuminte.
Chiar de-i toamnă. Chiar de-i brumă,
Primăvara-i veşnic, pură.
Lira ei e gândul bun,
Sonet viu,ieşind pe gură.
Plec acum…Ca mâine,iară
Soarele să ne răsară, să aducă
Pretutindeni gust de struguri,
Dar puterea izvorască-n sufletul care educă!
Cerultău e cerulnostru.
Noaptea cerului? Senină.
Florile? Sunt tot frumoase.
Totu-I viu şie lumină.
Din nimic răsare mult.
Din prea mult eviaţăvie.
Noapte bună,liniştită,
Somnul lin şi armonie!
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
16 noiembrie, 2018
ÎNTREBĂRI…DORINȚI !
Mi-ai încătușat…
Sufletul !
Într-un pumn de cuvinte !
Îl vei păstra ?
Îl vei lăsa …
Să plece ?…
Undeva…
Spre nicăieri ?
În pumnul tău…
E cald și bine,
Iar…nicăieri
Va îngheța !
Va plânge !
Aș vrea…
Să te ating
Și dispari !
În negura nopții !
Stelele-mi spun:
Să am răbdare,
Să aștept,
Să sper…
Dar eu…
Cu dorul…
Plin de tine,
Doar…șoptesc
Prin gânduri…
Că…doar…
Că eu doar…
Te iubesc !
Sarmato PC. IT.
17.11.2015
PE DRUMUL VIEȚII…ÎMPREUNÃ
Vom anula depãrtarea
Zâmbind !
Vom trece nopțile singurătății
Iubind !
Vom zbura de mânã…
Spre cerul fericirii
Cântând !
Vom culege flori…
Din culorile curcubeului
Ce ne leagã !
Vom împletii cununi…
Iar apoi,le vom arunca
Peste lume strigând
Cã iubim !
Ne vom lega sufletele…
Cu lacãtul iubirii…
Promise
Cãlãtorind prin viață…
Împlinind vise !
Ne vom crea amintiri…
Și le vom pune în album !
În albumul neuitãrii !
Atunci,când valurile grele…
Ale vieții,vor încerca…
Sã ne inunde ,îl vom deschide!
Vom privii si ne vom amintii…
C-a fost frumos
Și bine !
Și iar, ne vom lua de mânã !
Și vom merge …înainte
Ducând iubirea noastrã…
Spre cer ,spre fericire
Și spre stele !
Și o sã bem din vinul dulce
Al iubirii…
Și din pocalul buzelor…
Ce ți le dau…sã sorbi cu sete
Dragul meu…
Sã ne-mbãtãm…
Cu vorbe ce ne poartã…
Spre vise adevãrate,împlinite
De noi doi ! Continue reading „Mariana Zorița TURDA: Poeme”
Înserare
Căderea mea-i ciudată.
Alunec spre azururi
şi parcă-am fost de-a pururi
în ele nestemată,
o stea incendiată
şi fără de cusururi,
cu splendide contururi,
de Dumnezeu creată.
Mă cheamă începutul,
căci n-am sfârşit niciunde.
De chem ceru-îmi răspunde
şi-mi dă deplin sărutul,
căci eu sunt azimutul
ce-n sinea lui pătrunde
nu pentru-a se ascunde,
ci a-ncepe iar cernutul.
Nu ştiu dacă-n menire
am dat tot ce se poate,
de-am împărţit dreptate
şi-am dăruit iubire,
de-am fost în împlinire
puternice armate
ne-nvinse, nu cruţate
de-o vagă ocrotire.
Văd doar că nu am vreme
să fac ce sunt în stare,
că viaţa-i alergare
stupidă prin dileme,
că sufletul îmi geme
şi inima-mi tresare
când văd ce înserare
soseşte prea devreme.
————————————–
Anatol COVALI
București
17 noiembrie, 2018
TE-AI ÎNTRUPAT
Te-ai întrupat din zăpadă,
Femeie cu chip de nea,
Tu îmi ești în suflet nadă,
Toată fericirea mea!
Vii cu prima fulguială
Și-mi dansezi peste trăire,
Tu îmi aduci rânduială
În simțiri și în gândire,
Tu dantelă-mi pui pe gând
Și steluțe în privire,
Către tine-alerg dansând
Cu albastru de iubire,
Fulg de-omăt și balerină
Te strecori prin iarna mea,
Mi te-așezi la piept senină
Cucerindu-mi inima,
Devenim doi fulgi de nea
Cuibăriți în noua iarnă,
Ne-om topi în dragostea
Ce pe amândoi ne leagă,
Lumea noastră de iubire,
Lumea noastră de cântări,
Va fi dans de nemurire
Și colind magic în zori,
Vom cânta pe la ferestre
„Leru-i ler” ca și-n alți ani,
Astea-s bucurii terestre,
N-om visa nicicând la bani…
Mi-e simțirea flori de rai,
Zâmbetul floare de crin,
Ești crăiasă-mi, eu ți-s crai,
Totu-n jur este divin!
Te-ai întrupat din omăt,
Femeie cu chip de vis,
Cu al tău chip mă îmbăt
Și-oi urca în paradis,
Porți pe cap cununi de stele,
În picioare zbor de păsări,
Ești mândră la fel ca ele
Când străbat lumi de visări.
Ia-mă-n lumea ta divină,
Vreau să-ți fiu un fulg în păr,
Ia-mă pe bolta senină,
Închide-mă sub ivăr,
Sclav ți-oi fi în veci de veci,
Îți voi săruta picioare,
Voi topi zăgazuri reci
Și te-oi transforma în floare,
Vom pluti cu adorare
Pân’ la primăvara vieții
Când livezi și-or lăsa floare
Peste anii tinereții,
Ne-om întrupa dintre ele,
Parfumuri desăvârșite,
Iubita mea cu mărgele
De „înșir’te mărgărite”,
Ne-om croi povestea noastră
Pe o sfoară de mătasă
Și ne-o fi bolta albastră
Întoarcere către casă!
———————————–
Florentina SAVU
17 noiembrie, 2018