Feerie întomnată
Pe-o margine de cer tivită,
Brodată-n urmele de soare,
Azi, cu blândețea lor menită,
S-apleacă sălcii curgătoare,
Se oglindesc tăcute în lac,
Privindu-și triste goliciunea,
În stuful umed, un pitpalac
Parcă-şi îngână rugăciunea.
În sita vremii, un vânt turbat
Se-neacă lin în pustiime,
Căci doruri multe-a adunat,
Povești nescrise, fără nume.
În prundul rece, obosit,
Rămase-s mărturii din vară,
Când cerul cald părea vopsit
Ca o minune, bunăoară.
Se lasă noaptea ca o vrajă,
Îmbrățișând tăcerea oarbă,
Peste copacii goi, de strajă,
O lacrimă scapă prin iarbă.
Dar, iată-o pată de culoare,
Monotonia bălții sparge,
E-o lebădă rătăcitoare,
Pată de alb ce se răsfrânge,
În semn că liniștea nu doare,
Când albu-apare, nu dispare,
Ea dă lumină și candoare,
Sfidând, chiar valuri curgătoare.
———————————
Maria CĂLINESCU
17 noiembrie, 2018