Emma POENARIU SERAFIN: Doamne!

Doamne !

(Omagiu adus prof. univ. dr. Iona Sima)

Doamne-n liniștea din gânduri azi s-a ofilit un mac,
Lacrimile-mi curg șiroaie și plecările mă zac.
Cerul iernii burnițează peste liniștea pustie,
Macul pleacă, înspre Astre și se-așeze-n Veșnicie.

Strâng perechile de lacrimi și le ornez în buchete
Peste umbrele din mine, umbre ninse violete.
Soarele plăpând cu-o geană pune pe nori Curcubeu,
Macul să nu piardă Calea, până-n prag la Dumnezeu.

Vântul și-a uitat menirea stă-n genunchi la colț de stradă,
Dimineața bate-n geamuri, doar cât macul s-o mai vadă.
Noaptea ar pleca departe dar a-ncremenit puțin,
Norii nu mai știu de sine, nici nu pleacă, nici nu vin.

Totu-i trist, totu-i durere, macul cartea umblătoare
Și-a uitat filele-n mine și petale-n fiecare…
Vine vara, grâul crește, macul nu mai e și-i greu,
Doar pe Ceruri, roșul crește, prins profund prin Curcubeu.

Doamne, macul e terestru, cum poți TU să-l folosești ?
Cum îl pui în vaza Lumii, în Palatele Cerești ?
Iar când dorul greu ne arde unde mai găsim alt mac?
Vezi, sunt ghem de gânduri triste, ce nu pot să le desfac!

Poate-a uitat rădăcina din care mai crește-un mac…
Ori împrăștii tu semințe… în lanuri și se desfac ?
Mă gândesc să nu lași grâne fără maci prin maracin
Strănge maicii omenirii… cât s-or odihni puțin !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

7 decembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Conturul unei șoapte (poeme)

Un semn înflorit

Clipele se desprind tainic din orbita acestei primăveri.

Pe treptele luminii, prin ochiul magic,

fără început şi fără sfârşit,

cerul se deschide.

Sub icoanele anotimpurilor,

moirele torc

timpul discului solar.

Mai departe de orice barieră, mai aproape de soare,

în răsucirea tăcerii o strigi.

Distanţa dintre voi prin tine respiră

– timpul iubirii, unicul timp

prin care toate pătrund,

zâmbetul ei

pluteşte în privirea ta.

Te-a învăţat să treci peste tot,

ca un ram legănat de o briză.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Conturul unei șoapte (poeme)” →

Violeta SECOȘAN CADAR: Poesis

Anul

Din
Piticel şi bucuriile iernii!
Anul este tată bun
Pentru anotimpuri!
Are patru fete Anul….
Primăvara cea voioasă.!
Blândă şi prietenoasă!
Te trezeşte la viață!
Cu parfum de flori…verdeață!Vara sora ei mai mare!
Călduroasă…şi zglobie!
Are flori o mie!
Ape reci. Izvoare dulci…
Vuiet in lanuri de grâu…
Un integ covor de maci…
Inimi calde ce răzbat cu iubire până la noi…
Cânt de păsări in zăvoi.
Poame bune şi gustoase!
Ape răcoroase!
Toamna
Doamna abundență…
In hambare tot adună…
Tot ce au muncit…
Primăvara…Vara bună…surorile la un loc!
După muncă şi răsplată….
O primești şi tu copile… dacă ai muncit cu spor…
Stratul din grădina ta!!!Iarna cerne din cer albă…hermelina
ei pufoasă….
O așterne peste glie!
Din ceruri Anul se ştie
Le îndeamnă…le îndrumă…
Bune darnice să fie!
Pentru noi cu Armonie!!!
Lungul somn de hibernare sub plapuma de zăpadă…
Germinează iarba…grâul…florile…
Şi-n primăvară. Anul..le trimite iară.,
Să ne fie zâne.. bune!
Cu griji pentru noi!

Odă omului

Înalț acest poem
Până la rădăcina aştrilor,
În cinstea rădăcinii…ierbii
Planetei albastre locuite de oameni!Ridic aceste fragile cuvinte
Până la rădăcina gândului…
Trestie….in bătaia timpului
Omul fragil!
Stăpân pe slăbiciune şi putere..
O plutire trecătoare…pe acest veșnic
…pământ!

Scriu!

Scriu…scriu, uneori…
Să-mi înving teama de trecere…
Să pot porni mai departe…
Dincolo de clipă..
Să-mi vindec auzul
Cu un chin al privirii..
Pentru a clinti ceața din loc!
Scriu!Scriu….uneori
SĂ pot uita starea de repaus
A unei aripi!
Scriu!
Scriu…spre a-mi învinge …
Teama nebună de Trecere!
Scriu!
Scriu!!!

Adam

Dintr-o coastă de bujor…
A…răsărit o…femeie,
Grație şi patimă!
Perspicace…iscoditoare…caldă
….foc vulcanic….
Şi ghețar….aprins….
De cusut veșnicia!
Până la cumpăna vieții!
Vijelii şi nuferi
Risipiți pe altar de vise ce se rupe în brațele tale….
Adame

Intre două extreme

Mi-e dor …
De vijelia mută a nuferilor
Pe câmpia de lacuri!
Intre ghiață şi flacără…
Vâsleşte fără-ncetare Inima mea!

Sete…

La marginea gândului
Pe un ger năprasnic
Am semănat fântâni…
La cumpănă…țurțurii sticlosi
Abundă..
Din ce adâncuri năvăleşte firul de apă!?
Pentru o sete….
O nesfârșită iubire!?

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR

Timișoara

8 decembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Vis hibernal

VIS HIBERNAL

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

———————————————–

Corneliu NEAGU

8 decembrie, 2018

Nastasica POPA: Flori în muguri

Flori în muguri

Ți-am așternut în vară flori în muguri,
Mi-ai dăruit în toamnă crizanteme,
Iar patimile noastre arse-n ruguri,
Curg cu Luceferi, în urmă-s blesteme.

Ascunsă în trup îmi plânge durerea,
Cu lacrimi sălcii gustând-mi amarul,
Mă seacă în piept sau poate-i părerea,
Iubirii-n coșmar să îi duc samarul.

Că-mi ești… dar că-ți sunt cum aflu vreodată?
Prin slovele tandre”iubito” când spui,
Să fie cuvântul, vorba codată
Ce-n sărutul duios, pe buze-l transpui?

Privirea … încearcă a mă pătrunde,
Îmi lunecă-n piept și glezne fiorul,
De ochi-ți vicleni nu-l poate ascunde,
În brațele calde își toarce fuiorul.

Că îți sunt… dar vreodată iubit să îmi fii,
Voi ști că pelinu-i pierdut în neant,
Vor cădea din mine mărețe trufii,
Cu-n drum împreună pe vechiul versant.

——————————-

Nastasica POPA

8 decembrie, 2018

Florentina SAVU: Poeme

MI-E INIMA DE GHEAȚĂ

Mi-e inima de gheață,
Prea frig a strâns în ea,
Geru-i ucide viață,
Of, inimioara mea!

Te încălzesc cum pot,
Cu amintiri fierbinți,
Pe care le socot
C-ar fi soare cu dinți!

Răsar pe tine flori
Din când în când miraj,
Și mă cuprind fiori,
Și intru în sevraj…

De gheața s-o topi
Urma-vor inundații,
Cu drag vei mai sclipi
Și-ți vei arăta grații

Sau iute m-oi conduce
Precum un râu de foc
Spre lumea cea ferice
Unde-am și eu un loc?

LA MASA TĂCERII

La masa tăcerii locurile-s goale,
Pomii plâng pe-alei despuiați de haine,
Frunze nu mai sunt, vânt să le răscoale,
Zăpada căzută poartă multe taine!

Plutesc peste parc cețuri plumburii,
Pașii pe alei se împuținează,
Masa este tristă, nu sunt nici copii
Iarna asta rece îi îndepărtează!

La masa tăcerii plâng istorii vechi
Le aud prin timp suspine și voci,
Se-mprăștie toate prin timpuri străvechi
Scrise peste stânci și pe-atâtea roci!

La masa tăcerii gândurile-mi duc
Pe câte un scaun le așez cuminte,
Capul greu de dor pe masă mi-l culc
Cețuri mă-nconjoară, ce amintiri sfinte!

———————————–

Florentina SAVU

8 Decembrie, 2018

Continue reading „Florentina SAVU: Poeme” →

Anatol COVALI: Vesel cânt

Vesel cânt

Destinul îmi arată un deget şi-nţeleg
că am ajuns la ultima răscruce.
Întrezăresc golgota cu-aceeaşi veche cruce
şi simt că n-am ce drum să mai aleg.

Dar florile speranţei le culeg
şi le sărut întruna,ca să nu se usuce.
Resping orice durere îmi aduce
bătrâna resemnare pe care o reneg.

Am răguşit? Nu-mi pasă. Vesel cânt
şi chiar dacă n-am aripi, un tineresc avânt
către frumosul ţel dorit mă poartă.

Las amintirea-n pace şi chiui în acum
cu sufletul în flăcări, spărgând orişice poartă
o aflu încuiată pe-orice drum

————————————–

Anatol COVALI

București

8 decembrie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Verigă aruncată peste veac…(poeme)

Leagăn!!

Puiul…soarele meu….
Soarbe cu nesaț din seva albă a laptelui!
Cu gângurit de crin…şi iasomie!
Insomnii şi vise…se țes clipă de clipă
Pe aripa timpului!
Din acest brad… fără putere…
Începe
Fără tăgadă
Tăria lumii…
Verigă aruncată peste veac…

Război cu mine

Înfricoşată
Din rănile florilor .. toamna….
Mi-am declarat război…
Mie!
Mie însămi.! Şi-am oprit clipa!
Sângele de garoafe a curs pe vise imaculate…
toată noaptea!

Joc de cuvinte!

Cenușa cuvintelor
Expresia vâlvătăii vulcanice:
Fântâna!
Cu senină renunțare
La palatul sărutului
Ce risipă!
De bijuterii şi vorbe sclipitoare!
Pentru o fărâmă…
de SUFLET!!

Apus de lacrima

Ca un apus de lacrimă?!
ÎNTRE două zâmbete gemene…
Am ars atâta iertare
Pe altar de cuvinte!
Un spin de trandafir …
Mă ocroteşte!

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR

Timișoara

8 decembrie, 2018

Imagine sursă internet

Nicu GAVRILOVICI: Ninsori lirice

Și iarăși…

Și iarăși afară lumini vom aprinde,
Și iar înăuntru-ntuneric va fi…
Tu, prunc, să te naști, un loc vei cerși
Dar te exilăm în pioase colinde.

Cu gândul la vin, la șorici, la sarmale,
De Tine uităm ori te credem un mit,
Ținând sărbători făr’ sărbătorit,
Sub brazi poleiți îți cântăm osanale.

Ca Iuda, te vindem pe treizeci de arginți
Credința cea sfânt-agățând-o în laț…
Cu moșul Crăciun vom petrece la braț
Si moș Nicolae, la rangul de sfinți.

Ne iartă păcatul și anul acesta,
De a te închide-ntr-un searbăd colind…
Oricâte lumini la ferestre se-aprind,
Noi tot fără tine începem ” fiesta”.

Minciuni și-,,O-hoo-hooo!”-uri prelungi a ne vinde
Tu, Rege uitat, nici nu vrei, nici nu știi.
Și iarăși, afară, lumini vom aprinde…
Și iar înăuntru-ntuneric va fi…

Într-acolo

De o vreme, două vremi
și o jumătate de vreme
nu mai cred în minuni.
,,Ateu!” veți striga zonăindu-vă
medaliile credinței atârnate pe piept…
Scutiți-mă
de predicile voastre sforăitoare,
lașilor…
Târâți-vă în continuare,
sărutați mâna care vă lovește obrazul
și vă seamănă sărăcia în bătătură,
tociți-vă în rugăciuni genuchii
implorând izbăvire pentru nevestele si fetele voastre,
mângâiați-vă pe creștet
pruncii galbeni de foame…
Eu mă voi ridica si sabie
voi face din tinicheaua
ce o purtam până deunăzi la gât.
Prin cine,
(vă întreb încercând să vă trezesc)
înfăptuiește Dumnezeu minunile?
Nu a existat un Moise si un Aaron?
Lașilor,
înfulecați prazul și castraveții Egiptului
visând la Țara Promisă,
rămâneți în confortul amar al sclaviei
cu speranța că veți stăpâni fără a lupta,
ceată de robi!
Liber, în ce mă privește ,
prefer să mor
decât să trăiesc înlănțuit…
Blestemați-mă
dar nu încercați să mă opriți,
dincolo de smârcurile deznădejdii
se află câmpia mănoasă a libertății
pe care sufletul meu aleargă de mult; Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Ninsori lirice” →

Alice PUIU: Tămâia zăpezii

Tămâia zăpezii

A prins a-nvârti albe litere
un fum alunecând prin iarba iernii
Ninge tăcerea peste cuvinte
troienindu-le-n icoane de uitare
Umbra-n solzi de șarpe
despletește timpul
și se curbează spații
în miracolul unei mantre
Tors în oglindă, alunecă un gând
în ceara ninsorii dezvelind o clipă
peste haosuri nenăscute.
absența ta, curcubeu împietrit în lacrimă
o-nnoadă inima-n zumzet eliptic
de fiecare atom dintr-un fulg.
În oarba noapte a infinitului
tămâia zăpezii aprinde hotare
și-n plâns de licornă o stea
tremură pe fruntea iubirii.

—————————–

Alice PUIU

Decembrie, 2018

Imagine: Michael Lang – „ Visions of eight”