OMUL ȘI… BALONUL
(Pamflet)
Pe o pajişte, un tată
Şi un puşti, feciorul lui,
Înălţau de zor baloane
Înspre cerul Soarelui.
Tatăl le umfla în vogă
Iar copilul, în extaz,
Le-arunca spre cer îndată
Şi brava ca un viteaz.
Şi baloanele de sus
Fie se făceau pierdute,
Fie, în exces umflate,
Cădeau, zdrenţe absolute.
Eu, de colo, gură-cască,
Iar ad-hoc, cugetător,
Trag concluzia îndată:
„Văd ceva… pilduitor!”
Tot ce zboară e-o himeră.
Iar să umfli, e-o cutumă,
E talantul îngropat –
Viaţa omului, în glumă.
Căci ce face omu-ntruna?
Suflă în balon cu foc,
Fără nici o cumpătare,
Pân’ balonul face „poc!”.
Ori, cu puţintel noroc,
Dar şi asta, tot de râs,
Pân’ balonul, îndărăt,
Scoate un zadarnic ”fâs!”.
Şi aşa, umflând baloane,
Bietul om îşi dă crezare
Că în traiul lui de-o viaţă
A răspuns la o… chemare.
———————————
Gheorghe PÂRLEA
9 decembrie, 2018
