Irina Lucia MIHALCA: Suntem

SUNTEM

Ca un vis neîntrerupt vreodată,
ca un gând ce pulsează la capătul străzii,
ca un adevăr purtat mereu în inimi,
ca o furtună peste necuprinse întinderi,
ca o salbă de stele ce ne înconjoară,
ca o centură de timpuri prin spaţii,
ca o revoltă de semne pe bolta cerească,
ca o înverşunare de eroi în ultimele lor fapte de arme,
ca un soare ce ne înconjoară printre razele de nori,
ca ziua ajunsă dinaintea eternităţii,
Noi suntem.

Suntem rug, flacără, scântei,
zâmbet, lacrimă, vis,
gânduri, cuvinte în delir, fapte,
raze de soare sau lună, zefir, furtună,
castel de umbre, corolă de lumini,
curcubeu reflectat prin oglinzi paralele,
tunel ascuns în labirintul iubirii,
suflet în căutarea sufletului-pereche care, negăsindu-l pe pământ,
îl caută în Cer, cutreierând ierarhia îngerilor,
suntem piesele aceluiaşi puzzle,
suntem TU, EU,
manifestarea ABSOLUTULUI prin NOI.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

23 decembrie, 2018

Anatol COVALI: Galaxie

Galaxie

Există undeva în Univers
o mică, dar perfectă galaxie
în care fiecare stea e-un vers
al unui vast poem de armonie.

De-acolo vin şi-acolo-am să mă-ntorc
purtând în suflet cea mai grea menire :
ca din cuvinte cântece să torc
şi să le las ca farmec să respire.

Port poezia-n sânge şi sunt uns
de muza ce îmi stă în preajmă-ntruna,
ca la orice impuls să am răspuns
înnobilat de sensuri totdeauna.

Sunt fericit că în obârşia mea
ard ruguri în consoane şi vocale
şi-aud cântând în fiecare stea
viori, trompete, flaute, ţambale.

————————————–

Anatol COVALI

București

23 decembrie, 2018

Silvia URLIH: O lacrimă înlăcrimată

O LACRIMĂ ÎNLĂCRIMATĂ

Undeva,
la o fereastră,
plânge-o lacrimă de mamă,
plânge…
plânge și își simte râurirea că o doare,
lacrima se scurge-n lacrimi …
râul
nu îl ia în seamă
înflorește râu-n floare,
înflorește și înfloare.

Undeva,
la o fereastră,
lacrimă o-nlăcrimare,
în șuvoaiele-i de doruri lasă urme pe obraz,
cere-o rază ca să scrie …
cere-o rază de la soare,
scrie,
scrie lacrima și plânge,
ca să uite
de necaz.

Undeva,
la o fereastră,
scrie-o mamă o scrisoare,
împletește-nlăcrimări,
din cuvinte face râu,
dor
și gând
și vorbe mute
curg din sufletul ce-o doare,
lacrima o-mpăturește,
dar
din scris
își face brâu.

o lacrimă izvorâtă din suflet de mamă sapă adânc… și sufletul și inima și chipul

—————————

Silvia URLIH

23 decembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Ora confuză

Ora confuză

am venit tăcut pe drumul cu flori
frunze cădeau agonic în vale
pășeam în toiag pe o cărare
sprijinind un gând obosit și beteag

ploua aprig afară, era frig
episod festival
în decor boreal, ireal
cu tragic sfârșit la final

uneori ajungeam până la mare
pas de înger trecând
decantam amintiri
pe țărmuri uscate de timp

ploaia vuia pe stropi trecători
afară nu era nimeni
mă ascundeam prematur
ipotetic trecând în alt val

priveam printre geamuri destinul
era dureroasă absența și chinul
se întuneca în case, clipe se sting
nu știam unde sunt, de ce plâng

am scris poemul ăsta
pe o cârpă murdară de gânduri
nu aveam timp de cuvinte
mi’era teamă, fugeam pe un rând

brațul era frânt de întrebări eșuate
eu scriam pe limba mea
ca ieri, ca altădată
povestea ce nu a fost vreodată

secundele se scurgeau triste pe calendar
știam că pleci și n’ai să vii
era ora, trecuse și vremea
deci, vii, pleci…

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

23 decembrie, 2018

Maria HOTEA: Sărbătoarea Nașterii Domnului (versuri)

Crăciunul

Crăciunul este candelă aprinsă ,
Ce-n suflet este veșnic nestinsă
Binecuvântări divine peste noi coboară,
Ne fac să trăim minunea ca prima oară.

Mirosul cetinii de brad iar ne seduce,
Nașterea Lui Iisus în curând ne-o aduce
Cu lumânări aprinse în mâini o așteptăm,
Lângă cei dragi cu daruri o petrecem.

Colindători…mari și mici cu dragoste îi primim
Cozonaci, covrigi ,nuci și mere dulci le dăruim
Ei Vestea Cea Mare ne-o aduc mereu în Ajun
E sărbătoare pe Pământ, e iarăși Sfântul Crăciun!

Sărbătoarea Nașterii Domnului

Mai e puțin până-n Ajun
și alergăm cu pregătiri ,
S-avem de toate noi creștinii ,
în noapte de ajun ce vine ,
E obiceiul strămoșesc ,
la orice casă-ai să găsești
Colaci și mere aurii,
gutui și nuci pentru copii
Dar și brăduțul cel frumos
pe care toți -îl împodobesc …
Și-n fapt de seară toți colindă ,
iar gospodării ies în tindă
Să îi primească-n casa lor
pe CEL SLĂVIT MÂNTUITOR,
Ce-n lume TATĂL LA TRIMIS
pe PREAIUBITUL FIU IISUS !

——————————-

Maria HOTEA

23 decembrie, 2018

Imagine internet

Alexandra GĂLUȘCĂ: Cadou

Cadou

Sub brad, cadou mi-ai pus,
Inima, într-un glob neprețuit
Sub aripa îngerului ascuns
Cu inel de diamant înlănțuit

Inima-ți voi săruta, mângâia
Cu multă tandrețe o voi alinta,
O voi descânta, o voi tămâia
Şi multe colinde îi voi cânta

Inima ta voi lipi de inima mea
Moş Crăciun va binecuvânta
Cu mir adus de mag pe-o stea
Și candela iubirii ne va planta

E cel mai minunat Crăciun!

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

23 decembrie, 2018

Valeriu CÎMPEANU: Amurguri târzii

AMURGURI TÂRZII

Caut. Mă caut întruna
Și-am cutreierat lumea
să mă găsesc
Dar n-am să mă opresc
Undeva știu însă
c-am să odihnesc
Va fi trist atunci
și târziu în târziu
Păsările -n crânguri
vor tăcea și ele
Doar gândurile mele
singure -n stihii
vor cutreiera
lăcrimând prin stele
amurguri târzii

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

23 decembrie, 2018

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Slăvită noapte de Crăciun

Slăvită noapte de Crăciun

E frig și ninge printre cuvinte
colindători la porți în nopțile sfinte
alb este drumul ,licăr de stea
Inima saltă, cântă și ea!

Se-aud iar colinde la geamu-nghețat
copiii spre satul străbun au plecat
bunicii zâmbesc de sus,dintre stele
și focul e vesel jucând prin nuiele.

Cântări de lumină în Noaptea de-Ajun
mirezme alese te-mbie pe drum
trec colindători cu răsplata în sac
merele roșii,covrigii cu mac.

Slăvită noapte, de Sfânt Crăciun
când fiecare e parcă mai bun
cu uși larg deschise și bucurie,
la mulți ani, cititorule, astăzi și ție!

Dunia Palangeanu

DESPĂRȚIRE ÎN ZORI DE IARNA

De lângă mine vei pleca în zori ,
Noaptea aceasta ești aici întreagă
Se anunță ca vor izbucni ninsori ,
Zăpada de prin Ceruri stă să cadă.
Nimic nu te mai ține la-l meu piept,
Nici crivățul ce a început să urle ,
Ninsoarea ce în zori eu o aștept
E anunțată-n trâmbițe și surle.
Cum oi pleca tu goală, dimineața,
E-un frig ce tine fiarele-n bârlog ,
Te rog, gândește-te că altă viață ,
Nu ne e dată, asta ni-i zălog…
Când gheața va scrâșni sub pietre ,
Tu vei pleca în cizme lungi ,
Iar iarna va încerca să ierte
Că nu i-am fost doi Nibelungi.
Mai am în mine o comoară,
Căldura ta, ascunsă adânc ,
Mă va purta spre primăvară,
Când verdele se agață-n crâng.
Te prind de mână la plecare ,
O mână fără de inel…
Iubita mea, îți spun mai tare,
Să nu te mai întorci defel…

Cosmin -Ștefan Georgescu

—————————————————–

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

Giurgiu – Paris

23 decembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU: Poesis

OM DE ZĂPADA

Cum trece timpul, e așa târziu
Și gândurile năvalnice m-au năpădit…
Pe-o bancă stau, e noapte, e pustiu,
De frig, mi-e trupul greu și-nțepenit…

Nici n-am băgat măcar de seamă,
Cum fulgii-n zbor, pe mine cad…
In inimă mă-nțeap-adânc o teamă,
Că n-ai să vii pe banca, lângă brad…

Din ceruri se deșartă neîncetat
Zăpada, în mormane de nămeți…
In suflet îmi pătrunde și-i păcat,
Că lipsești, cu vorbe să mă-mbeți…

Mă doare gerul aspru până-n os
Și fulgii-mi se lipesc parcă de suflet…
Doar inima-mi mai bate încă, ce folos,
Picioarele nu mă ascultă-n umblet…

Aud doar cântul iernii-n amintiri,
Refrenul nostru vechi, aceeași melodie,
Să-mi topească-n amorțitele trăiri,
Inghețate note-n cristali de simfonie…

Și ninge…ninge enervant, tulburător…
Cu viscol șuιerând, nămeții mă doboară…
In suflet țurțuri am, în gânduri și în dor…
Un trist Om de Zăpadă, agoniind să moară…

TRISTETEA OMULUI DE ZĂPADĂ…

Îmi pare că ești trist și singurel pe astă lume,
Om de Zăpadă, menit ești bucurii s-aduci !
Iernile te plămădim, dar nu iți dăm un nume
Prin nămeți rămâi, în frig și viscol să te culci…

Deși te facem zâmbitor, să ne distrezi, hazliu,
Să ne bucurăm, când te vedem în fiecare zi,
Eu știu prea-bine, că sufletul ți-i rece și pustiu,
Suspinul tău adânc, plânsul, doar eu-l pot auzi…

Doar eu te simt, când seri la rând, în ogradă,
Prin aburii-nghețați pe geam, adesea te privesc…
Văd lacrimile-ți cum picură, cristale în zăpadă,
Din ochii negri de tăciune, ce dureros clipesc…

Știm amândoi, că traiul ni-este scurt, himeră…
Soarele m-alină, mă usucă, pe tine te topește…
Viața, ni-i clipă în etere și-atât de efemeră,
Crezând utopia că omul pe pamânt domnește !

Insă, precum Domnul, ne-a dăruit nouă suflarea,
Voi încerca, să-ți-o insuflu la rându-mi și eu ție…
Că, Om de te-am făcut, ți-oi da un pic ardoarea,
Să simți, că ce simt eu, nu-i vreo minunăție !

De multe ori simțim durerea cum ne copleșește…
De multe ori, urâtă-i existenta, grea și sumbră…
Din păcate, alba inocenț-ades ni se-nnegrește
Și de rușini, am vrea să fim ascunși în umbră !

De-aceea-ți spun, să nu fii trist Om de Zăpadă,
Că tu esti alb și pur și-am să vin să stau cu tine…
Tu, in suflet lasă-mi, duioase picături să-mi cadă
Și eu, ți-oi da ce crezi că poate mai am alb în mine…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

23 decembrie, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

Corneliu NEAGU: Arinii Dornei

ARINII DORNEI

Arinii Dornei, peste ani,
cu amintirile la poartă,
așază dorul sub castani
să cânte pe viola spartă
un cântec fără început,
venit cu umbrele opace,
cândva lăsate în trecut
pe buza zilelor gonace,
cu brumele căzute jos
în nopțile cu lună plină
și ore care vin pe dos
dintr-o eroare sibilină.

Acolo toamnele ajung,
cu înzestrarea necesară,
când fetele afară strâng
bagajele făcute-n vară.
Dar pân-la gară să ajungi
distanța e atât de mare
că deodată vrei să plângi
chiar înainte de plecare.
Îmi zici acolo să rămân,
să ne iubim și peste iarnă,
să-ți fiu al inimii stăpân
de pică neaua pe lucarnă.

O, nicidecum, copila mea,
prea multe doruri adunate
la pândă stau pe undeva
și îmi vorbesc de libertate!

———————————————–

Corneliu NEAGU

23 decembrie, 2018