Maria HOTEA: Sărbătoarea Nașterii Domnului (versuri)

Crăciunul

Crăciunul este candelă aprinsă ,
Ce-n suflet este veșnic nestinsă
Binecuvântări divine peste noi coboară,
Ne fac să trăim minunea ca prima oară.

 

Mirosul cetinii de brad iar ne seduce,
Nașterea Lui Iisus în curând ne-o aduce
Cu lumânări aprinse în mâini o așteptăm,
Lângă cei dragi cu daruri o petrecem.

 

Colindători…mari și mici cu dragoste îi primim
Cozonaci, covrigi ,nuci și mere dulci le dăruim
Ei Vestea Cea Mare ne-o aduc mereu în Ajun
E sărbătoare pe Pământ, e iarăși Sfântul Crăciun!

 

Sărbătoarea Nașterii Domnului

Mai e puțin până-n Ajun
și alergăm cu pregătiri ,
S-avem de toate noi creștinii ,
în noapte de ajun ce vine ,
E obiceiul strămoșesc ,
la orice casă-ai să găsești
Colaci și mere aurii,
gutui și nuci pentru copii
Dar și brăduțul cel frumos
pe care toți -îl împodobesc …
Și-n fapt de seară toți colindă ,
iar gospodării ies în tindă
Să îi primească-n casa lor
pe CEL SLĂVIT MÂNTUITOR,
Ce-n lume TATĂL LA TRIMIS
pe PREAIUBITUL FIU IISUS !

——————————-

Maria HOTEA

23 decembrie, 2018

Imagine internet

Lasă un răspuns