Umbre desculțe
Crești ca o tăcere din abisurile nopții
curgând fantomatic printre ziduri
ce-n arborescente glasuri ale plecării
despletesc coridoare dintr-un labirint
în care timpul rămâne doar un minotaur
sfârtecând povara dintr-un mit,
printre ruguri arzând neuitarea din pleoape,
printre câmpuri ce-și împrăștie singurătatea
în ciulinii înghețați dintr-un psalm
când înserarea din noi e-un țărm respirând
ultimul zvâcnet din corăbii abandonate
ne întâlnim umbrele umblând desculțe
într-o duminică ciobită de-o ninsoare
ce-n lutul aspru al zeului din noi
scrie uimirea unui înger în hăul din Cuvânt.
Mirarea orei
ceva s-a pierdut printre primăveri
și-i aud culoarea crudă rătăcind
printr-un frunziș de lumină
ceva izbucnește-n umărul meu drept
ca o întoarcere într-o nebănuită clipă
în care plecarea din mine
arde-n altar uitări din alt tărâm
ceva-mi străpunge umărul stâng
ca un arbore ce-și face loc să iasă
din văzduhul cuvintelor
răstignindu-mă de primăvară
tăceri pătrund în sângele literei
și-aud arsura mugurilor cum izbucnește
în tâmpla unui înger ce m-a-nnodat
de-o enigmatică reînviere
odaia își dilată pupila
și mă absoarbe-n acest vârtej de spații
ce-și caută drum prin geamul atârnat
de galopul ierbii lacome
și-n necuprinsa sete de lumină
când mă întorc în zborul dintr-o floare
când mă pierd respirație într-un lan de stele
se-aude mirarea orei
în care primăvara e-un copil
care mă întreabă
ce e moartea …
Cerșetor de vise
Din rugăciunea unui amurg
încremenit în frunza oarbă
a unui cerșetor de vise
cresc primăveri descolăcite
de fumul îngânând pe deal
tăcerea umbrei dintr-o pasăre de nea
și-n curgerea letargică din miezul verde
ce dezvelește-n ramuri
durerea unui cer în căutarea formei
din pâinea de lut atinsă de cuvinte
se-aud pașii tăi rătăcind
printre atomii viscoliți
de oboseala materiei arse,
Sau poate…
UNDĂ de UNDĂ
