Tentația respirației
Pe-aceeași alee a timpului, orele zboară libere,
precum un fluture,
într-un dans de lumină.
Printr-o mușcătură crudă, viața e ca o linie.
Rătăciți printre sensuri, suntem pierduți în propria viață,
mai mult sau mai puțin amabilă.
Oriunde ai fi, spațiul coboară derutant,
ca un pui de pasăre,
se pliază în sine
în cel mai arid deșert.
Am văzut un copil strigând:
– Privește! Privește! Privește cerul cu stelele!
O pasăre pe o ramură, ca o flacără,
a venit de nicăieri, neanunțată.
Sunetele ascuțite
alternează cu tăceri serafice.
Într-un arhipeleag al ploilor,
mângâiate de valuri,
cuvintele se întind,
se înalță-n spirale,
se împletesc și despletesc
printr-o respirație ușoară a buzelor,
precum un cântec fredonat acum o mie de ani.
Tentația este să fii fericit.
Sunetul ritmic al mării măsoară ritmul vieții și-al morții.
Ți-e greu să crezi în furtună.
Când apele se mișcă, universul-ți răspunde
prin culoarea surâsului.
Privești umbrele întinse ale copacilor.
Asculți liniștea cu sunetele ei și te-ntorci înăuntru.
Așteptarea înflorește-n speranță.
Uneori miracolul ești chiar tu.
Sub razele de soare
păpădii mari înfloresc, chiar și iarna.
Bați la poarta cerului și-i asculți sunetul ce te-nvăluie.
Încerci să te strecori înăuntru.
Un semn ți-a scăpat.
Când întunericul va crește,
torța unei nopți de dragoste,
peste o mie de ani va pulsa în inimile noastre.
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
20 ianuarie 2019
