Așteptarea…
Aşteptarea
e atunci când ai auzit că-n piept îţi arde dorinţa de tine,
hai, smulge durerea din floarea tăcerii, durerea care-i umbreşte ochii,
te uiti în jur şi vezi cum braţele cuprind doar neantul,
un vis, o lume spectrală în care te pierzi în apa vie a iubirii,
chiar dacă pământul de sub tălpile noastre se mişcă,
asemeni nisipurilor mişcătoare,
în aer dispari dacă nu te simt lângă mine,
un vis inspirat din repetare,
face parte din tine,
înăuntru îl simţi, renăscându-te.
Da, iubitule!
Ţine-mă, să nu-mi dai drumul!
Dincolo de marginile lumii se revarsă speranţele ei.
Noi suntem viaţa, noi suntem apa vie
cu tainele luminii
în aventura cunoaşterii,
lutul facerii, fericit în roua iubirii!
Ochiul apei
Înainte de a exista, din tăcerea visului
privea oul cosmic apărut
prin contopirea cerului cu pământul.
Înainte de a exista, privea nuferii calmi
cum suspinau retrași,
în adâncul mâlului întunecos,
ca, în lumina aurorei, să renască.
Dincolo de aparențe, tulburând oglinda apei,
pletele sălciilor se unduiau.
Prin vocea Profetului, o mână visătoare
pictează eternitatea,
o zi albă, o noape plină de convulsii,
pictează repede Paradisul,
fără eboșe, fără retuș,
doar din sclipiri
( în viteză, marele secret al vieții)
albul pânzei înflorește adevăruri cristaline.
CÂND PLOUĂ
