Monica Luminița CHIRIAC: De dragul frunzelor, cu dor…

De dragul frunzelor, cu dor…

 

Precum o frunză rătăcită-n vânt,
Am mai căzut, am mai plutit,
M-au însoțit adeseori,
Câteva frunze, frați, surori,
Am lăcrimat, am mai zâmbit,
Unele s-au mai rătăcit,
Purtate-n gol s-au risipit,
Cu drag le-am plâns, le-am pomenit,
Mi-au lăsat urme, m-au rănit,
Sunt urme de petale moi,
De blânde flori, de ramuri noi,
Cu ele eu m-am tot hrănit,
M-am ridicat și am pornit,
Pe drumul ce nu-mi e ușor,
Dar îl răzbat…, de dragul lor,
Cu mare dor…

———————————

Monica Luminița CHIRIAC

5 februarie 2019

Lasă un răspuns