Tu, tainic răsărit
Tu, ești răsăritul ce tainic mă înconjoară,
Cu raze somptuoase și cântec de vioară
Iar din eden aduci pe brațe crini idilici,
Pe cale așternându-i când zorii râd feerici.
Ne-am pus zălog iubirii, luceafăr de argint
Sperând că primăvara va reveni curând,
Îmbrăcată-n roze și-n flori diamantine,
Pe-aripi de fluturi dalbi, din zările senine.
Tu ești chemarea clipei când lira e tăcută,
Alinându-mi ziua cu… a inimii lăută
Și nu mă dai tristeții, chiar dacă ploi se scurg
Pe zeci de continente. Ești soare în amurg.
Ce farmec se-nfiripă de mă îmbrățișezi!
Mă las timid, tradusă văzând că mă blochezi
Știind că fericirea, se aseamănă cu tine,
Când zorii cristalini, revin după coline.
Privesc adânc vezi bine, cu același interes,
Să știu cât din iubire, acum ai înțeles
Și-mi pare că și legea, de partea ta-i făcută,
Punându-mi busuiocul cu pregătiri de nuntă.
Când clipa doare
Când clipa doare
și gândul e tot trist,
fă-mi Doamne o favoare,
la porți de paradis
să mă porți etern,
scriind versul iubirii,
un sfânt și drag catren,
o floare-a nemuririi.
Pe aripi de cocor
să-mi odihnesc făptura,
când zorii dau ocol
și cântul uvertura,
o înalță cu ardoare
spre infinitul pur.
Mai dăruiește-mi șansa
să-admir frumos azur,
iar heruvimi în noapte,
cu gingășia lor,
pe aripi să mă poarte
de vis, apoi să mor.
Ce este viața
când n-ai nimic de spus,
se pare că și ața
s-a terminat pe fus.
Dar când iubirea-i floare
și lacrima zefir,
simți dulcea ei candoare,
din mir de trandafir.
Ce gânduri mă-ncolțesc
în pasul dimineții!
Ridică-mă din colb
și dă-mi curajul vieții,
Tu, Doamne bun și sfânt,
fiind precum poeții,
cu versul lin și blând,
mirajul frumuseții.
———————————-
Ioana CONDURARU
Februarie 2019
Pictură- Myles Birket Foster