Elena TUDOSA: Poeme

Declarație de dragoste

 

Aș vrea iubite azi, ca să-ți mai spun,
Ceea ce poate nu ți-am spus,
Că dacă mi te-aș mai avea acum,
În fiece secundă , aș vrea să te iubesc,

La pieptul tău, mereu iubite-aș sta,
Te-aș alinta într-una cu dragoste și dor,
Și mi-aș scălda privirea, iubite într-a ta,
Apoi de dragul tău, m-aș prăpădit ușor,

Și m-aș ascunde-ncet iubite-ntr-al tău suflet,
Dintr-insul aș lua să păstrez pentru mine,
Tot ceea ce o viață mi-a dăruit doar zimbet,
Și m-a făcut să stau în timp bine lingă tine,

Și Doamne, de-aș putea ca pe un giuvaer,
Ca pe o comoară de preț mi te-aș ascunde,
Căci tu-ai fost paza mea și al meu dulce înger,
Ce mă veghea oricând , cu dragoste, oriunde,

Încă o viață dacă azi aș putea trăi,
Poate as reuși în fine pentru tine iubite,
Dragostea mea eternă , răsplată a-ți dărui,
Pentru minutele ce au fost risipite.

Dar vezi nu se mai poate,
Iubite, orice aș încerca,
De dincolo de moarte,
Nu te mai pot înturna,

Și zac nelinistita, răpusă de dorul tău,
Iar inima-n tăcere fără de vlaga bate,
O lacrima de sange ea picura mereu,
Iar lipsa ta iubite, cu foc în jar mă arde.

 

Eu îți sunt jumătatea ta,

 

Eu îți sunt jumătatea ta,
Mereu din umbră te voi însoți,
Când vei dormi te voi veghea,
Și vis frumos ți-oi dărui,

Tu vei surâde când visezi,
În vise te voi mângâia,
Să iti treacă de ochii verzi
Dorul, când te va apăsa.

De vei simți că te alint,
Eu știu c-ai să surazi,
În taină tandru-am să-ți sărut,
Ochii de lacrimi uzi,

Tu vei pluti în visul tău,
Vei crede că îți sunt,
Și astfel în sufletu-ti mereu,
Voi stinge dorul crunt,

Eu îți sunt a ta jumătate,
Sunt una dintre stele,
Te voi iubi în vis de noapte,
Până ai sa te-nalti la ele,
Că – mi ești iubirea vieții mele.

Continue reading „Elena TUDOSA: Poeme”

Ioana CONDURARU: Coboboară-n suflet Primăvara (poeme)

Rătăciri

 

Te ascult cum mă chemi
Printre gânduri și timpi.
Mă împiedic de ieri
Și de-o mie de zimți.
Sufletul scrijelit ,
Sângerează a dor.
Strig la cer și pământ:
Doamne, ești călător?
Dar, natura-i stătută demult,
Nu adie nici o boare de vânt
Și, din colo de tot ce-mi doresc,
E doar chinul, acest, pământesc.
Simt în mine adânc iz de lut
Cuprinzându-mă-n chingi pân’ la gât
Și năvodul mă trage la fund.
Care clipă din tot a durut?
Evaziv timpul se pierde-n eter,
Din frumosul și scump giuvaer
A rămas locul gol fără ieri
Și un azi, mult mai plin de mister.
Sar din somn și nu pot înțelege,
Rostul de-a fi sau, a alege
Dar un glas sună simplu ecou:
,, Ai s-ajungi mai târziu,
Locul păstrat e al tău. ”
Mă rezum a gândi:
,, Doamne, ce sindrofii
Și o grabă de-a fi pe pământ
Când, totul nu-i decât, adiere de vânt!

 

Iubește-mă

 

Iubește-mă în taină doară.
Cuprinde-mă într-un sărut
Să uit și de această iarnă,
Care prea grabnic a trecut.
Cu fiecare anotimp,
Cu fiecare primăvară
Mă simt aprope de zenit
Și de lumea siderală.
Nu vreau, dar e legea firii,
Ne depărtează pe amândoi
Lăsând în urmă trandafirii,
Prin straturi triste de noroi.
Iubește-mă cu infinitul,
Cu primăvara ce revine
Și din privire diamantul,
Mi-l dăruiește cu iubire.
Plocon îți aduc fericirea
Pe un trifoi cu patru foi.
Nu suspina, dezamăgirea
Să nu existe între noi.

 

Coboboară-n suflet Primăvara

Continue reading „Ioana CONDURARU: Coboboară-n suflet Primăvara (poeme)”

Florin-Cezar CĂLIN: Ultimul verset al iubirii…

Ultimul verset al iubirii…

 

Mă voi scufunda-n adâncuri până-n sinea morții tale,

… temător dar foarte sigur că-ntr-o zi ai să mă ierți.

ai pus sfinții mei în lanțuri, fericirii noastre zale,

ca-n Infernul ce ne-așteaptă … noi să devenim experți.

 

Mâna dreaptă a luminii s-o săruți, să-i curgă Iaduri,

(să te lepezi de Satan … și de-a sorții netocmeală).

… e posibil ca și Raiul să-și pună sfinți pe la garduri,

să vegheze periodic … nefondata ta greșeală.

 

Am spart zidul catedralei unde îi țineai ostatici,

… racordând divinitatea la prezentul tău trecut.

când iubirea ta dispare ne purtăm ca doi sălbatici,

(numai ca să ne-mpăcăm … s-o luăm de la-nceput).

 

– Fac un pas și plânge lumea, de fac doi e tragedie!,

(pun de gardă fericirea … să se chinuie în lanțuri).

”- Vei rămâne-n amintire prea frumoasa-mi nebunie!”,

… ce mi-a fost orânduită sau citită chiar în zațuri.

Ochiul cerului (de sticlă) sparge patima iubirii,

… pe sub pleoape chiar privirea ne prezice nouă moartea.

te-aș lăsa să vezi cum timpul pune-n locul fericirii,

… liturghia inimii … care-ți devorează partea.

 

– Amnezia unui gând pare că-i necredincioasă!,

(eul îmi devine sadic … venerabil ca pamflet).

… simt că îngeri au ascuns morții noastre, neagra coasă,

pregătindu-ne iubirea … pentru ultimul verset.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

10 martie 2019

Corneliu NEAGU: Alesul

ALESUL

 

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,

iertările pierdute se întorc agale,

din câte-au fost, din câte-au mai rămas,

speranțe noi adun în mitice pocale.

 

Din elixirul vieții mai gust câte puțin,

la orele din noapte, când dorurile plâng,

în amintitri trezite, căzute în declin

pe tufele uscate la margine de crâng.

 

Din roua dimineții culeg mărgăritare,

în cumpăna dorinței să-mi fie anotimp,

când undele săltate în ape curgătoare

aruncă neuitarea pe cerul fără timp.

 

Ascult nemărginirea venită la amiază

pe aripa întinsă a unui gând rănit

sub salcia pletoasă ce încă mai visează

că râul care trece i-a fost cândva iubit.

 

Și tu visezi copilă, privind de pe terasă,

că eu voi fi alesul venind de peste râu

călare pe licornul cu coama mătăsoasă

să îți alung tristețea cu ciucurii din frâu.

————————————

Corneliu NEAGU

10 martie 2019

 

Taeko UEMURA: Cercelul rămas în palma mea

  Johannes Vermeer

***

cercel rămas în palma mea

 

Neîncetat le-am ascultat
Firavul glas, ușor șoptit

Dar nu l-am confundat
Cu propriile mele suspine.

Urechile, duios atinse,
Cu gingășie i-au purtat

Însă cândva, când s-au decolorat
Într-un moment de excitație intempestivă

Unul din ei s-a rătăcit în ocean
Iar cel de-al doilea mi-a rămas în palmă.

E amintirea unui anumit cercel perlat
Pierdut în iureșul unei nopți agitate.


TAEKO UEMURA,
Japonia

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***
Din “Duet of Mirrors” (”duet de oglinzi”)
JUNPA, Kyoto

Vasilica GRIGORAȘ: Împărăţia Cuvântului

Împărăţia Cuvântului

 

Literele nu numai că sunt de genul feminin
dar au o delicateţe intrinsecă,
o candoare zglobie,
un şarm cu totul aparte
şi-l au pe vino-ncoa,
de aceea treptat ne îndrăgostim de ele
şi le iubim întreaga viaţă.

Literele ne sunt mamă, fiică, soţie…,
toate unite sub oblăduirea cuvântului
care ne este Tatăl.

Cred că a venit timpul
să facem o cerere
pentru mutaţie definitivă
în împărăţia Cuvântului,
în liniştea căruia să ascultăm
trilurile străvechi ale limbii.

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

9 martie 2019

Marin BEȘCUCĂ: 07 de Mărțișor a lui 2019 – Filă de poveste!

07 de Mărțișor a lui 2019 – FILĂ DE POVESTE !!

 

… mi te-am visat azi-noapte, mamă,
o lacrimă ţi se scurgea pe sub năframă,
de unde-ai fi ştiind cum sufeream !?
de unde, mamă,
noaptea străjuia în gem !
din negrul ei chinuri m-au doborât,
de unde, mamă, toate-ai fi simţind !?
şi cum mă împietrea din totu-mi pieptul,
şi aerul, mamă,
parcă nu mai vrea să-mi intre,
doar dorul pentru viaţă, mamă, îmi străjuia sub chin,
în rest,
din tot eram doar piatră şi suspin,
şi negurile,
trimbulinde-n sforăit !
m-ademeneau să ies din nedormind,
şi pofta -tot mai mare ! – pentru respirat,
mi se părea că-n neguri, mamă, parc-ar fi plecat …
doar dorul, mamă,
dorul îl mai am fidel,
cu el colind şi taină, şi clipă, şi mister …
mi-e, mamă, dragostea, prin dor, tot mai măiastră,
de mult nu se mai dăinuie prin lumea noastră !
mereu privesc, pierdut, prin ceruri, mamă,
de parc-aş vrea senin sălaş,
tentaţii de nebun, iubită mamă !
sub chinuri nu mai simt când mă supun,
şi caut bucurii prin deznădejdi,
parcă mă şi văd, mamă … taină de poveşti !
norocul meu că-n neguri, mamă,
afar-de tu,
mai nimeni nu m-ar plânge,
şi iară,
mă scobor, cu lacrimă cu tot, sub chinuri,
de unde totdeauna mi te scot din visuri,
şi-n toate, mamă,
îmi apari mereu mai tristă,
şi suferinţa-mi trece din caznă în vetustă,
şi-n nebăgarea negurii în seamă,
îmi fac,
de fiecare dată !, mamă,
suspinul în vioară,
şi cânt la lume mamă,-n felul meu,
prin vers !
spaimă şi chin tot mai prezente în rotundu-mi univers,
şi curcubeu din dorurile-mi prea flămânde fac
din el, tot cerul nopţii, mamă, să-l îmbrac,
doar flamura-mi lipseşte-n boţ de lumânare,
lumina, mamă,
mereu mi-a fost, mereu mi-a fi o încântare,
dar de mă simţi mereu prin noapte,-n chinuri,
tu, mamă,
lacrima să nu ţi-o tulburi,
nu mamă,
în limpede s-o laşi să-ţi taie faţa,
cum limpede ţi-am fost şi eu în toată viaţa,
şi când apusu-mi-ar veni, din noapte, ori în faptul zilei,
tot limpede-mi va fi şi dorul, mamă,
dorul de iubire şi frumos ce simt cum mă destramă,
şi-n chinurile întunecate-n neguri,
te simt atât de-aproape, mamă,
simt cum-mi-arde dorul,
şi ţip,
în neguri, mamă,
ţip de spaimă !
mereu din miezul lor ceva mă cheamă …!
dar azi, mamă,
07 de Mărțișor, a lui 2019, ușor trecut de nămiaz,
scânteia ți-ai stins,
eu să nu mai aud cevaul ce mă cheamă …
eeh, mamă !
doar două zile-n urmă ne-am vorbit
și-mi cereai să nu-ți port grija,
să mă știi că lupt să rezis, să las tot și toate,
să rezist !
și iată-mă-s,
durere durută se reînvie-n mine,
acum să mi te dau poveste:

MARIOARA LUI NIȚĂ AL LUI DOBROGEANU !!
născută la 20 de octombrie a lui 1936, în Corabia.

… dacă n-aş şti că am carnea
şi sângele mamei de-mprumut,
aş zice că trup mi-e din trupul Dunării,
sânge tăcerea peştilor,
cântăreţul de sunt,
cântă cu şipotul ei,
nici taină nu i-aş fi,
mă simt văzut,
mă simt auzit,
încă nu mă ştiu ştiut …
în palme port sărutul dorului ei,
alături de durerea mamei,
pe care o văd încordată,
aşteptând pe banca de la drum,
să vină poştaşul …
dar el trece de atâtea ori
pe lângă ea,
ridicând din umeri …
o simt cum intră în casă,
ascultând tăcerea zidurilor …
nimic ?!
părea că-l audea pe tata …
dar ea se făcea că nu-l aude,
nici acum,
singură fiind …
şi fierbe în ea o Dunăre
din al cărui trup,
trup îmi voi,
fără să uit împrumutul de la mama …
şi dorul mi-e rană,
mama și-a făcut din cer năframă,
de acum știu că ea va fi cea care mă cheamă !

dinspre margine de suspin,

Marin BEȘCUCĂ

Ileana Cornelia NEAGA: Patruzeci de Sfinți

Patruzeci de Sfinți

 

Când îs patruzeci de Sfinți, pe la sate-n zori de zi

Nanele cu basma neagră, zău, încep a zdrăngăni

Din lanțuri și din cârceie*, întorcându-se tot roată

Înconjoară iertaoane* cu jar aprins pe lopată.

 

Strâng gunoaie, greablă frunză, să ardă cu vâlvătaie

Să piară năcazul iute și răul în bobotaie*.

Cheamă binele-n ocoale* că îi Postul Paștilor

Bombănind vorbele-n grabă pe-nțelesul babelor.

 

Peste focuri sar copiii, veselia să se nască

Să plece frigul degrabă, pământul să se-ncălzească,

Și tot azi se-ascute plugul, pregătindu-l de arat

Se încheie ciclul lunii, pogoară lumina-n sat.

 

Bunele frământă coace*, de pomană să le deie

De sufletul celor morți, iar bărbații or să beie,

Numa` doară patruzeci, de pahare cu vin, mici

Și-o să mânce toată lumea, unși cu miere, mucenici!

 

Regionalisme: iertaoane – acareturi; cârceie – lanț scurt, gros, cu zală pentru prins lemne mari; bobotaie – foc cu flăcări mari; ocoale – bătătură; coace – plăcinte coapte!

——————————-

Ileana Cornelia NEAGA

9 martie 2019

 

 

 

Emma POENARIU SERAFIN: Poeme dedicate mamei

Icoana mamei

 

Crapă icoana, trupul mamei moare
Dar iti rămâne mama înrămată,
Şi-o porți cu tine mama-i călătoare
Pentru acum .. și pentru viața toată.

Și-o tot îmbraci în rochii de mireasă
Și de-ți vorbește, ori de n-are grai
Ori de e-n cer, a norilor aleasă
Ori de-a plecat de-a pururi dup-un crai.

Caută-n suflet, ori ți-o inventează,
Icoana sacră , pune-o înapoi !
Și las-o -n minte poate-ți guvernează
Speranțele de trupuri din noroi.

Și spune-i mamei de te treci prin grele
Ca ea e pentru tine cer, pământ,
Iar de te duci s-o întâlnești prin stele,
Icoana ei, te urcă-n cerul sfânt .

 

Mama

 

Cu păr zăpadă-n zi de sărbătoare
E Crișul Alb pe umeri ce-ți coboară
Pe ochii negri, întuneric, seară
Se-aprind de-un veac, mărgăritare.

Iubirea ta-i un lac, ori poate-i mare,
Iar dragostea din suflet îți vibrează
Prin dorul , de departe-ți scânteiază
Şi-ți rupe, și te sapă , și te doare…

Ești mamă poate-o veșnică fântână
Cu trup zidit din stânci in brazda moale,
Din apa ta beau oi… spirituale
Și-apoi se strâng că noapte-n porți la stână.

In zori aștepți copilul să-ți apără
Așa ti- e datu-n viața milenară
Prin timp, și timpuri, vară, după vară,
Și din lumini și pân’ se lasă seară.

 

E ziua ta

 

E ziua ta măicuță, hai suflă-n lumânare
Iubirea strălucindă , ți-o stingi prin strănepoți
Te-ai asfințit pe cale, și-n noi , și peste toți
Dar ai sadit-o-n mine, și-n el , și-n fiecare.

E ziua ta măicuță, ce-i dacă-mi ești batrână
Iar parul tău prin timpuri, ca luna lui Brumar
Nu vezi cum trece timpul, prin noi și călindar
Ca ieri eram eu țâncul ce îl strangeai de mână.

E ziua ta măicuță, mai știi povești cu zmei ?
Și soba proaspăt arsă, prin care urla focul ?
El e nepotul mamă, sositu-mi-a norocul ,
Să-i poți spune pavața… și omenia ce-i. ..

E ziua ta măicuță, ai treburi prin ogradă ?
Pune-ți catrința nouă și poalele brodate ,
Și cozonac pe masă, cum stii tu, toate, toate
Și lasă-ti strănepoții… să vie să te vadă !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

8 Martie 2019

Mia UNGUREANU: Poeme

O gură de rai

 

Privirea spre țară aruncă și vezi,
În soarele cald al visării,
Ogoare cu grâne, păduri și livezi,
Întinse la marginea zării.

Din falnici Carpati din ape cuminți,
Din câmpuri și văi însorite,
Din plaiul cel sfânt, din omul de rând,
Din tot ce acoperă Cerul,

Din aste minuni , prin Cuvântul cel Sfânt
Poate cine știe? Chiar noi căutând,
Sus acolo în stele, sau jos pe Pământ,
Am putea descifra misterul cel crunt.

Dumnezeu ne-a trimis aici dedemult .
Într-o țară frumoasă , cu soare și vânt.
Cu iubire înzestrați, zămisliti din pamant
Și udați de o lacrimă Sfântă.

Ne-am născut cu-n destin , venerând ce-i frumos.
Păstrători de credință și datini cu rost.
Din adâncul trecut, din legende stravechi ,
Descifrând peste vremi , o istorie ștearsă,

Să ne-aducem aminte , a țării sorginte,
Să iubim sfânta glie , să clădim prin cuvinte.
Să traim cu mândrie de neam si de rasă ,
Să păstrăm demnitatea și – o simțire aleasă.

Creatoru-mi trimite un mesaj prin Cuvânt:
* Are aripi de șoim , sta pe-o creastă de vânt
Cu heraldica-i STEMA , luminează vazduhul .
ROMANIA , e vatra iubirii oricând*

Mioriticul plai, cel râvnit de ochi reci ,
Este DACIA veche , inspiratul Cuvânt,
Este țara înaltă ca Cerul.
E țăranul smerit, conectat la pământ,

ESTE * GURA DE RAI* – Ce ascunde misterul.

 

Dacă aș fi

 

Dacă -aș fi un pițigoi, aș ciripi prin zăvoi.
Le-aș șopti la turturele toate păsurile mele.
Dacă -aș fi un vultur sur, în înaltul cerului
M – aș roti jur împrejur, pe câmpii senine,

Aș pluti deasupra mării, peste valuri line.
Aș alunga vânturile, moartea care vine,
M – aș preface într-un altar, la marginea zării,
Să sfințesc pământul drag, hotarele țării.

Dacă -aș fi un mic pârâu, m – aș preface într-un rău.
” Dunăre ” m – aș denumi, colindând munți și câmpii.
Din susurul apelor, ar clipoci cântecele ;
Doinele românilor , fluierul străbunilor,

Ce-au trăit pe-acest pământ, apărându-l cu dor sfânt.
Val de-aș fi la țărm de mare, m – aș preface într-o chemare,
Și -n vuietul mărilor, aș glasui zărilor .
Le-aș zugrăvi prin cuvânt, călător pe val și vânt ;
„Nebunia -tristă, goala, ce se-așterne peste țară .”

Dacă -aș fi o stea pe cer, înger m -aș preface.
Aș zbura în lung și -n lat, către zări opace.
Aș deschide căile, către lumi mai bune
Și -aș vorbi cu Dumnezeu, despre crezul meu.

Însă sunt un suflet trist, plin de -a ta iubire
Și mă -ntreb încet în gând :”ai uitat de mine? ”
Nici n- aș putea să exist, pe a mea peluza,
Dacă n-aș simți de sus a ta călăuză.

Și umil așa și mic, mă întorc la tine.
Cred într -un tată ceresc, care ne veghează,
Știu că n-ai uitat de noi.
Ești :”Lumina trează „.

Continue reading „Mia UNGUREANU: Poeme”