Icoana mamei
Crapă icoana, trupul mamei moare
Dar iti rămâne mama înrămată,
Şi-o porți cu tine mama-i călătoare
Pentru acum .. și pentru viața toată.
Și-o tot îmbraci în rochii de mireasă
Și de-ți vorbește, ori de n-are grai
Ori de e-n cer, a norilor aleasă
Ori de-a plecat de-a pururi dup-un crai.
Caută-n suflet, ori ți-o inventează,
Icoana sacră , pune-o înapoi !
Și las-o -n minte poate-ți guvernează
Speranțele de trupuri din noroi.
Și spune-i mamei de te treci prin grele
Ca ea e pentru tine cer, pământ,
Iar de te duci s-o întâlnești prin stele,
Icoana ei, te urcă-n cerul sfânt .
Mama
Cu păr zăpadă-n zi de sărbătoare
E Crișul Alb pe umeri ce-ți coboară
Pe ochii negri, întuneric, seară
Se-aprind de-un veac, mărgăritare.
Iubirea ta-i un lac, ori poate-i mare,
Iar dragostea din suflet îți vibrează
Prin dorul , de departe-ți scânteiază
Şi-ți rupe, și te sapă , și te doare…
Ești mamă poate-o veșnică fântână
Cu trup zidit din stânci in brazda moale,
Din apa ta beau oi… spirituale
Și-apoi se strâng că noapte-n porți la stână.
In zori aștepți copilul să-ți apără
Așa ti- e datu-n viața milenară
Prin timp, și timpuri, vară, după vară,
Și din lumini și pân’ se lasă seară.
E ziua ta
E ziua ta măicuță, hai suflă-n lumânare
Iubirea strălucindă , ți-o stingi prin strănepoți
Te-ai asfințit pe cale, și-n noi , și peste toți
Dar ai sadit-o-n mine, și-n el , și-n fiecare.
E ziua ta măicuță, ce-i dacă-mi ești batrână
Iar parul tău prin timpuri, ca luna lui Brumar
Nu vezi cum trece timpul, prin noi și călindar
Ca ieri eram eu țâncul ce îl strangeai de mână.
E ziua ta măicuță, mai știi povești cu zmei ?
Și soba proaspăt arsă, prin care urla focul ?
El e nepotul mamă, sositu-mi-a norocul ,
Să-i poți spune pavața… și omenia ce-i. ..
E ziua ta măicuță, ai treburi prin ogradă ?
Pune-ți catrința nouă și poalele brodate ,
Și cozonac pe masă, cum stii tu, toate, toate
Și lasă-ti strănepoții… să vie să te vadă !
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
8 Martie 2019