Suntem o rugă plânsă în apus…
Suntem hoinari într-o iubire, și zbuciumul
din ape
ce se zbat de maluri cu sălcii plângătoare
și fluturi suntem,ce și pe întuneric știu
să zboare
și ciuturi cocoțate pe un cer , din care ,
sufletul nostru însetat, voiește să se adape .
Suntem o rugă plânsă pe tăcute în apus,
sau întrebări fără răspuns …
Suntem orice ,
dar nu amanții din Verona ,goi de frunze
și de patimi ,
suntem , iubirea mea ,doar sarea unei
lacrimi
și punți ce balansează între două vieți
și puri ,ca roua unei dimineți …
Suntem ,doar tălpile rănite de pietre
și de cuie ,
sau doar durerea mută , când o Golgotă
suie …
…sau poate doar iubire ,cu gelozii și cu
năpaste ,
deși suntem curați ,ca două amfitrioane
caste.
Suntem doar călători,cu o batistă udă -n
buzunar ,
și-n loc de tren ,am luat mărfar.
Ne căutăm și printre rânduri și-n apus ,
dar la”Plecări ” ,ne-am oferit,doar lacrima
ca dar…
… și la întrebări , ne-am amânat răspuns…
Doar verile ne-or ocroti la sân
cu macii pitulați in fân
și nopțile cu lună plină,ne-or fi nuni ,
nuntași doar crângul cu aluni …
Suntem poeme ce le deslușim pe rând
și toată depărtarea , ce doare-n fiece
cuvânt …
Ninge toată depărtarea, peste macii
din trecut…
Cum să uit cum mi-ai fost vara
și taifunul de demult,
macii tăi , pictați ca para ;
ninge doar cu-nfrigurare
peste rugul din trecut…
Când mi-e dor ,
cât un viscol-n ierni ascuns ,
tu te troienești în mine ,
doar nămeți… fără răspuns…
De-ți e dor de- nveți să plângi ,
abătut ,nins de tăceri ,
caută-mă sub zăpezi
ce-au căzut până mai ieri ,
sau în rana de sub coastă
ce-a -nflorit ca un mac din alte veri…
Când mi-e dor ,
eu te’ aud bătând din aripi
ca un fluture în piept
și mă dori ,ca un vis neîmplinit
dintr-o gară de demult .
Când și când încă te-aștept
și mai dori când te ascult …
O să uiți ce înseamnă vara
cu tot rugul din sărut ?
Ninge toată depărtarea
peste macii din trecut…
