Mariana POPAN: Mama, chipul credinței pentru copilul ei

Mama, chipul credinței pentru copilul ei

 

Din fiecare clipă am luat un strop de fericire,
Să-l amestec cu fiecare ingredient cu mulțumire,
Din suflețelul fiecărui fericit copilaș,
Urmându-și drumul cu fiecare pas, alături de-al său îngeraș.

Cum Dumnezeu, pe fiul său l-a îndrumat mereu,
La fel mereu, o mama, mereu să-ndrume pe copilul său!
Cum fiecare clipă din viața Sfintei Marii, pentru copilul sfânt
A fost ominiscientă și omniprezentă pretutindeni, pe acest pământ,

La fel, o mama să-i fie copilului scut și vrednic ghid,
Scut cu veșnică iubire și voință nesfârșitî de granit!
În fața nimănui, sufletul veșnic pur să nu-i cedeze,
Ea, pentru copilul ei, fie ființa pe care el, mereu s-o venereze!

Mereu, oriunde, pășind pe drumurile-i, mmentan străine,
Să știe c-a sa mamă, merși pretutindeni ,ea îi vrea doar bine.
Povața ei rămână a lui rugă, ca pentru ea, cum ruga-n Dumnezeu
I-a fost cărarea vieții, la ușor sau rău, la bine și la greu.

Cum fiecare clipă de la răscrucea dintre sorți
I-a fost a sa credință, ca Dumnezeul viu, călcând printer cei morți.
Sî-și amintească veșnic că Însuși, Dumnezeu,
Pe fiul Său l-a dat femeii, atuncea, fiind copilul său.

La fel, prin necredință, femeia-ar fi veșnic păcat,
Tot astfel, prin credință, ar fi un veșnic OM CURAT:
Din tot și chiar din toate, căte mai sunt pe lume,
O MAMĂ e-al CREDINȚEI chip, nemuritor prin al său nume.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

Martie 2019

Dan-Obogeanu Gheorghe: Rugăciunea primei stele

Rugăciunea primei stele

 

Ma iartă, Doamne, fără nori
Să strălucesc, pe Cer, în seară,
Și când mă prinde somnu-n zori
S-apuc să-ți cer iertare iară!

Sunt prima dintre mii de stele
Ce m-am rugat în seara asta,
Să fie dulci vorbele mele,
Și nu-mi închide, Tu, fereastra….

Să intre pân ‘ la tine-n Casă
Lumina ce mi-ai pus-o Vie ,
Să luminez pe a ta Masă
Prescurea și Viţa-de-Vie

Din care Tainele Iubirii
Se-mpart, în Cruci, peste morminte,
Și-n toată vremea Devenirii
Să nemurim printre Cuvinte….

Sunt prima Stea din prima seară,
Primește-mi Jertfa-n Rug de ceară!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

10 martie 2019

Alina CRISTIAN: Dacă nu eu, atunci cine?

Dacă n-aș fi existat, știu, m-ai fi creat din șoapte,
Pe o pagină de carte răsfoită-n miez de noapte…
Și mi-ai fi știut surâsul, l-ai fi creionat pe buze,
Într-un anotimp cu zâne, ce le-ai transformat în muze…

Dacă nu m-ai fi aflat, timpul scurs printr-o clepsidră,
Ar fi obosit să curgă, te-ai fi transformat în hidră…
Suflet trist și-nsingurat, cu gustul de vin-pelin,
Ai fi transformat iubirea, din nectaruri în venin…

Dacă nu eu, atunci cine, să te-nveţe fericirea?
Să îţi deseneze-n palmă, curcubeul și magia…
Prin a verdelui ochean când mi-am oglindit privirea,
Dacă nu aș fi trecut, cum ar fi-ncolţit iubirea?

Aș fi existat pierdută, exilată în vreo carte,
Rătăcind prin anotimpuri și cuvinte-ntortocheate…
Așteptând să treacă timpul și să-nmugurească visul,
În a irisului verde, când ne-o-mbrăţișa abisul…

Tu, la fel ai fi umblat, prin a timpului povară,
Așteptând un început, cu zâmbet de primăvară…
Când renaște tot ce doarme, și în graiul lor firesc,
Păsările par să cânte, pe dulci triluri că iubesc.

Însă, m-ai aflat mai vie, decât aș fi fost vreodată,
Tupilată-adânc în mine, într-un gângurit de fată…
Încercând să las destinul, să mă regăsească iar,
Într-un suflet de copil ce-aleargă pe-un vis hoinar…

——————————–

Alina CRISTIAN

Ioana CONDURARU: Să nu mă uiți

Să nu mă uiți
chiar dacă,
o primăvară-ți va zămbi
şi dulce cânt
pe înserat īți va şopti.
Alt răsărit
īți v-a părea mai voalat,
raza lucitoare te-a atrage.
Tu să nu uiți că toamna,
lujeri albi a semănat
şi noaptea nu mai este lucitoare.
Plecări de-o clipă,
trecătorul dor,
mărăcinul nu-i crin înfloritor
să īl culegi.
Din pocalul vieții
nu am gustat doar mir.
Pocalul tinereții,
aduse și venin,
dar am durat în vreme
o sfântă ,, Manăstire”
scriind pe cer catrene,
din veşnica iubire.
Acum se-nalță-amurgul
peste a vieții soartă,
nu spera un mâine,
a ce n-a fost odată.
Să nu mă uiți pe cale,
cuprinde-mă de mână
şi vei simți cum doare,
zvâcnirea din secundă.

———————————-

Ioana CONDURARU

11 martie 2019

Anatol COVALI: Fericirea semănătorului

Fericirea semănătorului

 

Cã anii parcã-s clipe nu mã mir,
dar stau uimit la porţile iubirii
prin care n-a trecut nici un delir,
ci numai solii dalbi ai împlinirii.

Noi am rãmas la fel ca la-nceput,
chiar dacã-n jur a fost mereu furtunã
şi tot ce-o viaţã-ntreagã am pierdut
acum cu frenezie se adunã.

Dorinţa întregirii-a fost fior,
într-o statornicie nepereche,
credinţa cã speranţele nu mor,
cã mereu nouã e iubirea veche.

Doar pentru noi timpul a stat în loc,
mirat şi el de sfânta bucurie
ce-a încãput în magicul noroc
a lui n-a fost ce-n veci va fi sã fie.

Şi-atunci când ne vom pierde-n infinit,
în urma noastrã toţi vor înţelege
de ce semãnãtoru-i fericit,
când de o viaţă rod bogat culege.

————————————–

Anatol COVALI

București

9 martie 2019

 

Ana PODARU: Aripi de piatră

Aripi de piatră

 

Un înger ciopleşte, azi, aripi de piatră,
călcâiul îmi geme cu lanţ prins de vatră,
îmi crapă pâmântul din ochii lumină
şi pielea îmi crapă de sete şi vină.

Veniţi născătoare de trupuri de lut,
clădiţi-mi cu mâini nenăscute un scut,
trmiteţi fierarii să mistuie zala…
câlcâiul din carne să-şi smulgă zăbala.

Acolo-n adânc unde-i pustnică rana
din pieptul seminţei răsare şi pana,
etern este zborul cu aripi de piatră
legat este trupul de sfânta sa vatră.

——————————–

Ana PODARU

10 martie 2019

Luminița BORCAEAS: ,,Mireasă în necunoscut”

,,Mireasă în necunoscut”

 

Am nuntă în necunoscut, unde Zeii mă conduc
undeva pe căi pierdute departe de trădări și ispite
Port rochia dantelată brodată cu tăceri pe ea,
voalul șoaptei de mireasă mi s-a pus acum pe față.

Buchetul de calii albe, lacrimile mi le soarbe,
iar pe colierul de perle, respirații se așterne .
Șiragul vieții îmi e întins, pășind timidă abia îl ating,
țin paharul soartei in mână, mă înclin sorbind o gură.

La templul marelui Destin, preotul e în așteptare
pentru a mă cununa în necunoscuta zare.
Este o nuntă cristalină într-o liniște deplină
cu miros de iasomie verigheta pe deget vine .
Devin sotie în n cunoscut cu sufletul plăpând dar viu
îmi golesc acum paharul pentru a-mi stinge amarul.

——————————

Luminița BORCAEAS

Cristian Gabriel VULPOIU: La focul viu

LA FOCUL VIU,

 

La focul viu aștept himeră,
Sărutul tău să mă ucidă
Și inima-mi ce încă speră
Să o prefaci într-o ispită.

La focul viu și visul arde,
Cu neființa mea cu tot
Sărutand clipe bastarde
În șoapte tainice de clopot.

La focul viu arde iubirea,
În nenoroc până la sânge
În talazuri plânge nemurirea
Soarele în chingi mă strânge.

La focul viu aștept izbăvirea,
Din fiecare picătură de neant
Nu pot spre tine ridica privirea
Am egoul mult prea bacant.

La focul viu, mă aștept pe mine,
Eterna singularitate
O celulă în noianul de suspine
Al prea profanelor păcate.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

11 martie 2019

Irina Lucia MIHALCA: Sfera realității

Sfera realității

 

Din tăcere se nasc cuvintele, acolo unde

timpul nu mai are consistență.

Plutești pe o suprafață

în rătăcire,

într-un ceas fără limbi

se întâlnesc trecutul

și prezentul transparent.

Privește și ridică-te!

Ești tu, puternic, strălucitor!

Ridică-te în picioare și privește!

Asumă-ți propria măreție!

Mergi dincolo de frică. Crești.

Lucrurile se desfac singure.

Știi când să te oprești,

să te bucuri, să înflorești.

Atracție, recunoaștere,

rezonanță, similitudine.

Recunoști cerul și pământul,

apele interioare

și luminile confuze.

Un centru

preschimbă haosul în cosmos.

 

 

Mările și fluxurile cosmice

curg prin pietre,

prin iarbă,

prin copaci,

prin păsări și prin tine.

Același cer curge în tot.

Același pământ ne ține.

Un trubadur ești,

respiri viața

printr-o privire proaspătă,

asculți realitatea efervescentă,

în noi direcții mergi,

cu noi provocări.

Un dialog se extinde ritmic,

curgător, moale, viu,

deschis

în fața realităților,

în fața întâmplărilor vieții.

 

 

Sunetele și culorile fuzionează

cu aripi de fluture,

asemeni destinului,

adâncurile te cheamă

cu nostalgia secundei,

cu înțelegere,

atât de aprig, atât de fermecător.

Totul este pulsație,

un nou ciclu îl poți modula.

 

 

Cu tălpile privești în miezul tău,

prin rădăcinile întinse

pătrunzi în șoaptele nopții,

în întunericul pământului,

în urmele lăsate în carnea,

în oasele,

în urmele și visele

purtate prin timpuri.

În tine sunt toate lacrimile,

în tine toate zâmbetele simțite

și trăite vreodată.

În spațiul vieții

și-al morții ți-s rădăcinile.

 

 

Pentru a da lumină,

respirația ta scaldă spațiile realității.

Cu fiecare inspirație renaști,

cele mai îndrăznețe vise

se întrupează,

devin realitate,

cu fiecare expirație

un sfârșit, dar și un nou început.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

10 martie 2019

 

Dan MORARU: Poet ?…

Poet ?…

 

Scrib, stihuitor și dascăl
În ale versurilor taine,
Așterne gânduri printre rânduri,
Ti-așează inima în palme…

De e poet ori scriitor
Sau doar un simplu muritor
El lasă suflet în cuvinte
Atunci când rănile îl dor.

Poet… e doar titulatura
Un rang ce-n timp îl poți avea
Dar sunt atâția oameni care
Scriind… le scapă lacrima.

E ca o frunză ce plutind
Prin toamnă lăcrimează-n geam
Ori primăvara, înverzind
Adună florile în ram.

El doar deschide o fereastră
În sufletul ce mulți iubesc,
Aduce-n inimi fericire
Scriind ce toți simțim firesc.

De are har sau nu în versuri
Nu are-atâta importanță
Dacă te plimbă-n universuri
Purtând în inimă speranță

Oricând, oricine ar mai vrea,
Ca mai târziu să nu regrete,
De îl împinge inima
S-adune slovele buchete.

Nu-i pentru nimeni erezie
Să lase când și când un rând
Fiind atâta poezie
În suflet, inimă și gând…

Aș vrea să înțelegem toți
Că loc e pentru fiecare
Și nimeni nu-i prea sus ori jos
Iubind… în lumea asta mare…

—————————

Dan MORARU

10 martie 2019