Vasile COMAN: Adresa noastră

Adresa noastră

 

Locuiesc pe partea dreaptă
a Raiului…
Colț în colț cu jumătatea ta
albastră de Cer.
Știi că te iubesc fără voia
Sfinților,
Ori de câte ori vreau…
Cheile Raiului sunt la
noi…
Le-am găsit în toamnă,
printre frunzele arămii
Și copaci…
Noi… goi…
de alte sentimente…
Îți aud bătăile inimii
înflorind cireșul
de la poarta sufletului.
Iubito,
între bătăile inimii
tale,
Aș putea să-ți sărut
zâmbetul?!

             29 decembrie 2015, Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Foto: Arhiva personală a autorului

(Poezia face parte din volumul de versuri ,, Din Vise Scrise ” apărut în aprilie 2016)

Elena NEAGU: Poeme

Nu știu cerul de ce tace…

                               ,,Mă învelesc de frig într-o speranță „. (N. Stănescu)

 

Mă mai cert cu Dumnezeu
când mă poticnesc spre culme
și mă împiedic de tăceri
și lumeștile …cutume …
Mă mai doare nepăsarea
porților dintre păcate ,
le urăsc că au cercei
dintr-o droaie de lăcate .
Nu știu cerul de ce tace ,
când de-atâtea răni mi-e greu
și dor visele opace ,
când m-aude Dumnezeu ?
Mă mai cert cu mine însămi
și cu verbul „a iubi ” ;
n-ai tăcea de te-ar zdrobi ,
răstignirea dintr-o zi !
Mai visez , urcând cu greu ,
că-mi iei lacrima și-o bei
și-mi ia crucea Dumnezeu …

 

Și nici nu știu …

Și nici nu știu de mi-se mai cuvine
în iarna ce-o intra în noi cu nori vâscoși ,
să-mparti cu mine ,eu cu tine să împart
un tren ce va-ngheta pe șine,
un foc ce arde ,
în visele când sunt de cart
și caii mei cei mai frumoși …
Să împart și cerul pe din două,
zăpezile și viforul câinos să le alung
când dorul tău în mine plouă
și eu nu știu la tine cum s-ajung …
Tu să mă ningi cu verdele din cetini ,
să știu că verde-mi ești ,
și verde este tot ,
să împărțim și dragul cuibărit la streșini ,
pe tine , să te împart nu pot.
Și nici nu știu ,
de-om trece iarna de nămeți
și nu vor sucomba toți macii sub zăpezi ,
va trebui să te oblig să înveți ,
că macii ard ,doar dacă în povești mai crezi …
Deși nu știu de nu ți-o fi târziu ,
un mac înzăpezit , în gara ta să fiu ,
dar de mă ningi cu ochii tăi frumoși,chiar trist ,
voi învăța în tine , să mor și să exist…

 

Încă dori și’ atunci când taci

            ,,Nu știu unde pleacă oamenii când nu mai sunt, dar știu unde rămân.”

Autor necunoscut

 

Îmi cântau pașii prin suflet ,
ca o vară cu cercei
și-mi era atât de dor
să te pierzi in ochii mei !
Îmi cântau mâinile ‘ a floare ,
deși crucea m-a durut ,
tremuram bănuți de plop ,
să te sorb și să te’ ascult
și visam o altă viață
ce ne căuta desculță ,
dar știam că-i doar un vis ;
roata ‘ cincea la căruță …
Le-am pus viselor zăbale ,
să nu dau cu oiștea-n gard
și visez cui mă ascultă ;
sunt o flacără și ard .
Îmi cântau pașii prin suflet ,
ca o vară cu mulți maci ,
mă durea de ‘atâta dor ,
încă dori si’ atunci când taci !

Continue reading „Elena NEAGU: Poeme”

Silviu Marius MUNTEAN: Seară de martie

Seară de martie

 

Se cerne luna printre nori,
În noaptea asta rece,
Și mai e mult până în zori,
Timpul amarnic trece.

Vechi amintiri mă năpădesc,
Din anii ce s-au dus,
Când să iubesc era firesc,
Din zori până-n apus.

Cu brațele-mi te cuprindeam,
În seri ca cea de-acuma,
Cu sărutări ne încălzeam,
Și-afară cădea bruma.

Și cât de tandru ne priveam,
Micuță floare-albastră,
Câte povești nu inventam,
Noi doi, și lumea noastră.

Apoi cu buzele fierbinți,
Îți căutam sărutul,
Și câte nopți nu prea cuminți,
Ne-au presărat trecutul.

A fost frumos și nu regret,
Chiar dacă ești departe,
Te-am pus în vers ca un poet,
Iar versul n-are moarte.

Trecut-au ani asa firesc,
Și ierni cu aspru ger,
Însă prin gând te regăsesc,
Când luna e pe cer.

————————–

Silviu Marius MUNTEAN

22 martie 2019

Foto: internet

Carmen SECERE: Poesis

***

femeia descântată de dragoste
nu-și descalță pantofii cu toc
nici dacă i se clatină pământul
sub picioare

 

pasul ei încet dar ferm
spintecă pe lung trotuarele

 

noaptea poate fi văzută
pe marile bulevarde
cum își plimbă tandru
singurătatea de mână

 

***

azi a nins în orașul de sticlă
așa cum ningea când escaladam
cele mai abrupte piscuri

apoi ne-am rătăcit unul de celălalt
într-o altă poveste

seara am aprins lumina
și-am pășit ușor să nu calc pe-o amintire
care să-mi frângă genunchii

totul e neatins elim
ziarul cu dispariții
chibritul și rămășitele ultimei noastre
escapade nocturne

înainte să plec
am întors ceasul

 

***

înrădăcinată în obișnuințe
privesc lumea printr-o lupă suprarealistă

încerc să dorm dar liniștea mea
se-aruncă zilnic pe fereastră
fără bilet de adio

măturătorii de noapte
șterg urmele îndrăgostiților
din parcul central

și cine știe când va ninge
în memoria inelarului

 

***

ploaia asta bătrână sapă ca o daltă

m-aș adăposti
dar nu pot trece pragul

pe tălpi port semnele copilăriei
în păr am șapte micsandre ofilite

aici se-ntunecă devreme
și e departe până acas

 

***

lumina durează
atât cât se deschid brațele
și locuim în ea o singură zi
ca efemeridele

primul și ultimul dans cu viața
e de o frumusețe crudă în care
ne căutăm orbi din iubire

noi nu vom muri niciodată
așa mi-ai promis

 

***

eu cred că ne-am obișnuit să rostim greșit
ceea ce nu cunoaștem

întâmplător ieri am trecut
pe lângă același nebun al orașului de sticlă
recita versurile unui poet anonim

te-am zărit pe cealaltă parte elim
îți aprindeai o țigară de foi
trăgeai din ea de parc-ai fi vrut să arzi
capătul orei în care ne-am iubit
apocaliptic

voiam să-ți înapoiez câteva lucruri
dintr-o jumătate de viață dar pe strada molière
nu mai există nicio trecere de pietoni

zidurile n-au ferestre iar înăuntru
se moare de prea multă dragoste

 

***

tu știi să mă ții în brațe
numai tu poți iubi așa
pur și simplu

tinerețea mea e doar curajul
de a sparge oglinzi

 

***

s-ar putea spune că nu e prea târziu
de vreme ce încă primesc
scrisori desfăcute de pe malul celălalt
despre o inimă sfâșiată
de timp

sunt doar un copil care aleargă
într-o fotografie imposibilă
ca o dulce mâhnire

te-am iubit nelumesc
cu toate nebuniile mele
viață

–––––––––

Carmen SECERE

București

25 martie 2019

Adrian BOTEZ: Sfârșitul poeziei (poeme)

SFÂRŞITUL POEZIEI

 

Poetul e-un lepros – lepră-are Cartea

azi – buze nu mai vezi în Rugăciune…

Patima Armoniei s-a făcut tăciune

gloata nu vrea-Nviere – Crist : doar Moartea…

 

e-o lume de gunoi şi-un hău de zarve :

jungla-o străbat ţipete fără noimă

când picură din stele Zâna-Doină…

…nu mai există inimi : numai larve…

 

se vând credinţi – păduchi cu şa de aur… :

n-a mai rămas – sub Rouă – vreun coclaur…

…Poetu-ncearcă Lira să-şi înstrune :

 

scuipaţii îl acoperă de spume…

…la ce să mai trăieşti – când eşti lepros ?

ţâşnească Sângele Visării – luminos!

***

 

…PARIEM PE CAI MORŢI…

 

…pariem pe cai morţi :

 

viaţa e frumoasă – viaţa e

hidoasă – copilăria-i paradisul

vieţii – coplărie – iad al

vieţii : cu mii de ace de seringă – cu

sângerări şi lovituri

absurde – vinete de

furie – când îmi zdrobesc inima numai

pe jumătate şi numai

mie…

 

nu mai e-n grădină – cu

copilul – decât – „babysitter

Moartea – în vechi abisuri să-l

împingă – vechi abisuri pe

chip să-l

lingă…

 

…aud coarnele nevăzute ale

urii – crescând – turbat – vărsând

flăcări – din

auriculele şi din

ventriculele inimii – schimonosind

înafară – un chip scorburos

putregăios

gelatinos şi

greţos…

 

…pariem pe cai morţi…

 

…femeia pe care-o iubesc e

îngerul care valsează  – desfrânat şi

profund democratic – cu toţi

diavolii… – …diavoli pe care mie mi-e frică să-i

ucid – căci mi-aş zări – lângă

mine – în

pat – noapte de noapte

propriu-mi cadavru…

 

…ca generoasă răsplată a

îndreptăţitei mele

frici  – oamenii

scuipă – metodic şi

conştiincios – în

fiecare buzunar al hainelor mele – în

fiecare cută a sufletului

meu…

 

dumnezeu e bun şi

îndurător” – „dumnezeu se

distrează – sadic – numai

privindu-ne zvârcolul” – mânând peste

mâinile – peste picioarele – peste

abdomenul şi toracele meu – munţi – valuri

imense – înspumate de puroi – înspumate – da – de cât

gunoi a tot zbătut – propagandistic – pe sub

nasurile noastre – sub nume de

iubire”…

 

iubire”… – tăvălugurile

compresoarele – monstruoasele roţi cu

mii de lame – pentru

bărbierit proştii pe

creier – din zori şi

până-n zori…

 

…pariem pe cai morţi…mereu

şi numai pe

cai morţi…

 

…dar voi scăpa în

somn (îmi fac eu

curaj – de unul singur) – voi scăpa în

somn şi voi

visa tot ce nu mi-a fost dat să

trăiesc – voi visa – da – avid voi

visa – peşteri cu

şerpi-curtezani – încolăcindu-mă şi

sufocându-mă – peste măsură de

graţios… – …voi visa

diverse sortimente de

monstruoşi păianjeni – de

caracatiţe – care-mi fumează sângele

tot (dar TOT!) – degustându-l

picătură cu

picătură – hidos de

duios – cu tentaculele-ntinse – strună – peste

ne-fiinţa mea  – gata preparată – de la

cap pân’ la buric…

 

…nu mai am sânge în creier – deci

am scăpat de

iluzii pierdute…

 

…dacă vrem să scăpăm – totuşi – de

monştri – putem să ne sinucidem – nu-i aşa? : uite

se roagă de noi toate

frânghiile – atârnând de toate crăcile

copacilor… – …dar frânghiile se

rup – numai când ne

apropiem de copaci – se

scurtcircuitează toate otrăvurile – numai când

punem buza pe

supa morţii” – iar cuţitele şi

frazele de

rămas-bun – se taie – se-ntretaie

unele pe altele – uitând de

orice filantropie… – …şi curge

curge sânge de

piftie…

 

…da – mereu – pariem numai pe

cai morţi…

 

v-am avertizat – şi voi tot

continuaţi să

pariaţi pe

cai morţi… – …iar eu

vestitorul – mă tot iau după

voi – până-n gaura dintre

soare şi

lună… – …aş fi vrut să vă zic – acum – una

bună – dar mi-am amintit că

n-am creier – nici

gură n-am – în general – nu mai am

nimic din ce aveam : penuria a ajuns

mareşal…

 

…se lărgeşte – harnic – gaura

scobită de soartă – între soare şi

lună – dintre

nervii mei şi

mine – până când – urlând de

bucurie – voi da  – în sfârşit! – faţă cu

Izbăvitorul Neant…!

***

                                         

BLESTEM

 

blestemat să fii : toată

viaţa s-o petreci

singur – neînţeles de

nimeni – indiferent

tuturora

 

umbră a

umbrei

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Sfârșitul poeziei (poeme)”

Vasile COMAN: Nădejdea e la Tine

Nădejdea e la Tine

 

Sărut-mâna, Doamne…ştiu că am greşit,
M-apasă tristețea fără de sfârșit,
Bezna mă înghite şi mă simt pierdut
Se-aşterne pe suflet de parca-ş fi vrut.

Nu lăsa înghețul, iarnă, vânt şi ploi,
Scutură din aripi şi vino la noi,
Dă un rost la toate luminează-mi soarta
Adu primăvara să-mi deschidă poarta.

Sărut-mâna, Doamne, mângâie-mi iar fruntea,
Dă-mi la vise aripi să pot trece puntea
Dintre rău şi bine, să alung păgânul
Ce mă amăgeşte dând să beau pelinul.

Sărut-mâna, Doamne,
pe toate le ai,
Însă, azi, te rog, zâmbetul să-mi dai,
Fă-mi un semn din Ceruri să mă vindec iară,
Să-nfloresc în suflet…şi-adu primăvară.

——————————–

Vasile COMAN

Fânari

22 martie 2019

Elena TUDOSA: Bună Vestire

Bună Vestire

 

O luminita astăzi din cer coboară,
La geamul tău maică Fecioară,
Un glas de înger îți susura-n taină,
Căci în curând ai să fii sfântă mamă.

Nedumerita și foarte speriată,
Pe înger sfioasa tu l-ai intrebat,
De unde îți este această dată,
Când tu în lume nu știi de bărbat.

Îngerul îți șoptește să nu ai teamă,
Fiului Domnului ai să-i fii mamă,
Căci tu ești fecioara aleasă,
Bucură-te de har, pururea mireasă!

În cartea sfântă a legii așa scrie,
Trupul tău blagoslovit să-ți fie,
Să naști nenuntita în feciorie,
Bucură-te de har, maica sfântă Marie!

Arhanghelul Gavril vestea-ți da-n dar,
Ca să te bucuri tu, cea plină de har,
Căci binecuvântat îți este rodul pântecelui,
Care va naște pe fiul Domnului,

Cel ce va fi a noastră mântuire,
Bucură-te măicuța sfântă de Bună Vestire,
Cu Tine azi se bucură toate neamurile,
Bucură-te măicuța noastră, Bucură-te!

——————————-

Elena TUDOSA

25 martie 2019

Ileana Cornelia NEAGA: Zua cucului (în grai)

Zua cucului

-în grai-

Zua-i gi Blagoveșcenii, cucu’, limba ș-o gizleagă
Pîn zavoaie gesfrunzîce, numele-ș’ strigă gigrabă.
Da’ și io îngîndurată îl întreb cu glas șopcit
– Cucule să-mni spui, tu mnie, cîț’ ani mai am gi trait?

Că pusăi apă șî sare la îngeri, mîncai șî peșce
Nici nu m-a sfagii* cu nime’, tu cuc, ma blagoslovește.
Veselă să fiu tăt anu’, sî am pace, bucurie.
Vreme faină ge-o fi az’, așa șî la Pașci sî fie!

Gisară merg cu sacurea, să o vadă prunii, merii
Mă încord* la ei în glumă, să rogească via, perii!
Îi curăț gi uscaturi și musai* în foc să ardă
Să purifică șî spațiul, pcier gîngănile* gigrabă.

Ciripind, sî-ntorc în sat, în ciurd* mare, rîndunele
Aducînd o șcire bună, dragă șî inimii mnele:
Zua o fi tăt mai lungă, întunericu’ doboară
Gi-acum pot ca să mă jior, zău gi nu: – Îi Primăvară!

Regionalisme: a se sfăgi – a se certa; a se încorda – a se răsti; musai – neapărat; gângănii – omizi.
Blagoveșcenia – Buna Vestire – 25 Martie

——————————
Ileana Cornelia NEAGA
25 martie 2019

Claudia BOTA: Stejarii lui Ștefan

Stejarii lui Ștefan 

 

Linii verticale se ridică de la Onești către cer,

Sunt Stejarii lui Ștefan care nicicând nu pier,

Spațiul sacru din oraș sălășluiește-n lumină,

Sculptorul Paul Vasilescu a prins a vieții cunună.

 

Sfinte Ștefan, Domnitor Mare al Moldovei,

Ocrotește-ne de sus de năvălirea hoardei,

Piară dușmanii din pământul nostru străbun,

Fie-ți milă de noi, că tu ești drept și bun.

 

Măria-Ta, clopotele bat azi pentru tine,

Iar preoții în altar rămân în rugăciune,

Copile, această statuie e o mărturie vie!

Ca fiii noștri să știe că ce-i stejar, stejar la cer se suie.

———————————

Claudia BOTA

24 martie 2019

Monah IUSTIN T.: Unde ne găseşte Iubirea

Păi… Iubirea nu ne poate găsi decât în locul în care ne-am pierdut.
Dar ne e frică să „ne lăsăm” pierduţi.
Căci a spune „mă simt pierdut” înseamnă de fapt, a trimite pentru întâia oară coordonatele către El… A face loc iubirii lui Dumnezeu să ne găsească.
A spune „nu ştiu cine sunt” ne „localizează” iarăşi pe harta Iubirii Lui. Paradoxal.
A spune „nu-mi înţeleg viaţa” e un mod smerit de a chema asupra noastră o latitudine şi o longitudine. De nicăieri, ca fiul risipitor.
Şi tot aşa până când nu vom iubi păcatul, ci însăşi „starea” ne a ne simţi pierduţi, şi „presimţirea” de a fi găsiţi de Iubirea lui Dumnezeu. Acea „stare” minunată a inimii la care vom vrea mereu să ne întoarcem… Nu să păcătuim, ci să ne simţim din nou „pierduţi” (cu păcate sau fără). Sunt două lucruri total diferite.
S-ar putea să facem lucruri bune şi să nu fim prea păcătoşi. Ceea ce e bine. Ca premisă. Dar dacă nu gustăm din starea de a ne simţi „pierduţi”, s-ar putea să trecem pe alte poteci decât cele ale Fericirii.
Bucuria unei noi înţelegeri!

P. Iustin

 

Unde ne găseşte Iubirea

Ce simplu să te găsească Iubirea.
Doar să te opreşti şi să fii
undeva.

Adică chiar
să te fi pierdut
într-un loc de unde să poţi să spui
sunt undeva.

Ba chiar
să cauţi un loc
să nu ştii unde te afli
ca să nu poţi fi decât precis
undeva.

Şi o!, să frămânţi bucuria
că Iubirea nu te-ar fi găsit niciodată
dacă nu te-ai fi lăsat pierdut
în acel loc unde eşti, pentru întâia oară, cu adevărat,
undeva.

————————————————-

Monah IUSTIN  T.,

24 martie 2019