SFÂRŞITUL POEZIEI

 

Poetul e-un lepros – lepră-are Cartea

azi – buze nu mai vezi în Rugăciune…

Patima Armoniei s-a făcut tăciune

gloata nu vrea-Nviere – Crist : doar Moartea…

 

e-o lume de gunoi şi-un hău de zarve :

jungla-o străbat ţipete fără noimă

când picură din stele Zâna-Doină…

…nu mai există inimi : numai larve…

 

se vând credinţi – păduchi cu şa de aur… :

n-a mai rămas – sub Rouă – vreun coclaur…

…Poetu-ncearcă Lira să-şi înstrune :

 

scuipaţii îl acoperă de spume…

…la ce să mai trăieşti – când eşti lepros ?

ţâşnească Sângele Visării – luminos!

***

 

…PARIEM PE CAI MORŢI…

 

…pariem pe cai morţi :

 

viaţa e frumoasă – viaţa e

hidoasă – copilăria-i paradisul

vieţii – coplărie – iad al

vieţii : cu mii de ace de seringă – cu

sângerări şi lovituri

absurde – vinete de

furie – când îmi zdrobesc inima numai

pe jumătate şi numai

mie…

 

nu mai e-n grădină – cu

copilul – decât – „babysitter”

Moartea – în vechi abisuri să-l

împingă – vechi abisuri pe

chip să-l

lingă…

 

…aud coarnele nevăzute ale

urii – crescând – turbat – vărsând

flăcări – din

auriculele şi din

ventriculele inimii – schimonosind

înafară – un chip scorburos

putregăios

gelatinos şi

greţos…

 

…pariem pe cai morţi…

 

…femeia pe care-o iubesc e

îngerul care valsează  – desfrânat şi

profund democratic – cu toţi

diavolii… – …diavoli pe care mie mi-e frică să-i

ucid – căci mi-aş zări – lângă

mine – în

pat – noapte de noapte

propriu-mi cadavru…

 

…ca generoasă răsplată a

îndreptăţitei mele

frici  – oamenii

scuipă – metodic şi

conştiincios – în

fiecare buzunar al hainelor mele – în

fiecare cută a sufletului

meu…

 

„dumnezeu e bun şi

îndurător” – „dumnezeu se

distrează – sadic – numai

privindu-ne zvârcolul” – mânând peste

mâinile – peste picioarele – peste

abdomenul şi toracele meu – munţi – valuri

imense – înspumate de puroi – înspumate – da – de cât

gunoi a tot zbătut – propagandistic – pe sub

nasurile noastre – sub nume de

„iubire”…

 

„iubire”… – tăvălugurile

compresoarele – monstruoasele roţi cu

mii de lame – pentru

bărbierit proştii pe

creier – din zori şi

până-n zori…

 

…pariem pe cai morţi…mereu

şi numai pe

cai morţi…

 

…dar voi scăpa în

somn (îmi fac eu

curaj – de unul singur) – voi scăpa în

somn şi voi

visa tot ce nu mi-a fost dat să

trăiesc – voi visa – da – avid voi

visa – peşteri cu

şerpi-curtezani – încolăcindu-mă şi

sufocându-mă – peste măsură de

graţios… – …voi visa

diverse sortimente de

monstruoşi păianjeni – de

caracatiţe – care-mi fumează sângele

tot (dar TOT!) – degustându-l

picătură cu

picătură – hidos de

duios – cu tentaculele-ntinse – strună – peste

ne-fiinţa mea  – gata preparată – de la

cap pân’ la buric…

 

…nu mai am sânge în creier – deci

am scăpat de

iluzii pierdute…

 

…dacă vrem să scăpăm – totuşi – de

monştri – putem să ne sinucidem – nu-i aşa? : uite

se roagă de noi toate

frânghiile – atârnând de toate crăcile

copacilor… – …dar frânghiile se

rup – numai când ne

apropiem de copaci – se

scurtcircuitează toate otrăvurile – numai când

punem buza pe

„supa morţii” – iar cuţitele şi

frazele de

rămas-bun – se taie – se-ntretaie

unele pe altele – uitând de

orice filantropie… – …şi curge

curge sânge de

piftie…

 

…da – mereu – pariem numai pe

cai morţi…

 

v-am avertizat – şi voi tot

continuaţi să

pariaţi pe

cai morţi… – …iar eu

vestitorul – mă tot iau după

voi – până-n gaura dintre

soare şi

lună… – …aş fi vrut să vă zic – acum – una

bună – dar mi-am amintit că

n-am creier – nici

gură n-am – în general – nu mai am

nimic din ce aveam : penuria a ajuns

mareşal…

 

…se lărgeşte – harnic – gaura

scobită de soartă – între soare şi

lună – dintre

nervii mei şi

mine – până când – urlând de

bucurie – voi da  – în sfârşit! – faţă cu

Izbăvitorul Neant…!

***

                                         

BLESTEM

 

blestemat să fii : toată

viaţa s-o petreci

singur – neînţeles de

nimeni – indiferent

tuturora

 

umbră a

umbrei

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Sfârșitul poeziei (poeme)” →