***
femeia descântată de dragoste
nu-și descalță pantofii cu toc
nici dacă i se clatină pământul
sub picioare
pasul ei încet dar ferm
spintecă pe lung trotuarele
noaptea poate fi văzută
pe marile bulevarde
cum își plimbă tandru
singurătatea de mână
***
azi a nins în orașul de sticlă
așa cum ningea când escaladam
cele mai abrupte piscuri
apoi ne-am rătăcit unul de celălalt
într-o altă poveste
seara am aprins lumina
și-am pășit ușor să nu calc pe-o amintire
care să-mi frângă genunchii
totul e neatins elim
ziarul cu dispariții
chibritul și rămășitele ultimei noastre
escapade nocturne
înainte să plec
am întors ceasul
***
înrădăcinată în obișnuințe
privesc lumea printr-o lupă suprarealistă
încerc să dorm dar liniștea mea
se-aruncă zilnic pe fereastră
fără bilet de adio
măturătorii de noapte
șterg urmele îndrăgostiților
din parcul central
și cine știe când va ninge
în memoria inelarului
***
ploaia asta bătrână sapă ca o daltă
m-aș adăposti
dar nu pot trece pragul
pe tălpi port semnele copilăriei
în păr am șapte micsandre ofilite
aici se-ntunecă devreme
și e departe până acas
***
lumina durează
atât cât se deschid brațele
și locuim în ea o singură zi
ca efemeridele
primul și ultimul dans cu viața
e de o frumusețe crudă în care
ne căutăm orbi din iubire
noi nu vom muri niciodată
așa mi-ai promis
***
eu cred că ne-am obișnuit să rostim greșit
ceea ce nu cunoaștem
întâmplător ieri am trecut
pe lângă același nebun al orașului de sticlă
recita versurile unui poet anonim
te-am zărit pe cealaltă parte elim
îți aprindeai o țigară de foi
trăgeai din ea de parc-ai fi vrut să arzi
capătul orei în care ne-am iubit
apocaliptic
voiam să-ți înapoiez câteva lucruri
dintr-o jumătate de viață dar pe strada molière
nu mai există nicio trecere de pietoni
zidurile n-au ferestre iar înăuntru
se moare de prea multă dragoste
***
tu știi să mă ții în brațe
numai tu poți iubi așa
pur și simplu
tinerețea mea e doar curajul
de a sparge oglinzi
***
s-ar putea spune că nu e prea târziu
de vreme ce încă primesc
scrisori desfăcute de pe malul celălalt
despre o inimă sfâșiată
de timp
sunt doar un copil care aleargă
într-o fotografie imposibilă
ca o dulce mâhnire
te-am iubit nelumesc
cu toate nebuniile mele
viață
–––––––––
Carmen SECERE
București
25 martie 2019
