Carmen SECERE: Poesis

***

femeia descântată de dragoste
nu-și descalță pantofii cu toc
nici dacă i se clatină pământul
sub picioare

 

pasul ei încet dar ferm
spintecă pe lung trotuarele

 

noaptea poate fi văzută
pe marile bulevarde
cum își plimbă tandru
singurătatea de mână

 

***

azi a nins în orașul de sticlă
așa cum ningea când escaladam
cele mai abrupte piscuri

apoi ne-am rătăcit unul de celălalt
într-o altă poveste

seara am aprins lumina
și-am pășit ușor să nu calc pe-o amintire
care să-mi frângă genunchii

totul e neatins elim
ziarul cu dispariții
chibritul și rămășitele ultimei noastre
escapade nocturne

înainte să plec
am întors ceasul

 

***

înrădăcinată în obișnuințe
privesc lumea printr-o lupă suprarealistă

încerc să dorm dar liniștea mea
se-aruncă zilnic pe fereastră
fără bilet de adio

măturătorii de noapte
șterg urmele îndrăgostiților
din parcul central

și cine știe când va ninge
în memoria inelarului

 

***

ploaia asta bătrână sapă ca o daltă

m-aș adăposti
dar nu pot trece pragul

pe tălpi port semnele copilăriei
în păr am șapte micsandre ofilite

aici se-ntunecă devreme
și e departe până acas

 

***

lumina durează
atât cât se deschid brațele
și locuim în ea o singură zi
ca efemeridele

primul și ultimul dans cu viața
e de o frumusețe crudă în care
ne căutăm orbi din iubire

noi nu vom muri niciodată
așa mi-ai promis

 

***

eu cred că ne-am obișnuit să rostim greșit
ceea ce nu cunoaștem

întâmplător ieri am trecut
pe lângă același nebun al orașului de sticlă
recita versurile unui poet anonim

te-am zărit pe cealaltă parte elim
îți aprindeai o țigară de foi
trăgeai din ea de parc-ai fi vrut să arzi
capătul orei în care ne-am iubit
apocaliptic

voiam să-ți înapoiez câteva lucruri
dintr-o jumătate de viață dar pe strada molière
nu mai există nicio trecere de pietoni

zidurile n-au ferestre iar înăuntru
se moare de prea multă dragoste

 

***

tu știi să mă ții în brațe
numai tu poți iubi așa
pur și simplu

tinerețea mea e doar curajul
de a sparge oglinzi

 

***

s-ar putea spune că nu e prea târziu
de vreme ce încă primesc
scrisori desfăcute de pe malul celălalt
despre o inimă sfâșiată
de timp

sunt doar un copil care aleargă
într-o fotografie imposibilă
ca o dulce mâhnire

te-am iubit nelumesc
cu toate nebuniile mele
viață

–––––––––

Carmen SECERE

București

25 martie 2019

Lasă un răspuns