Anna-Nora ROTARU: Reînviere…

REÎNVIERE…

Am obosit căutând prin lume-n lung și-n lat,
Prin cețuri și prin ploi, ninsoare și furtună…
Mi-e sângerândă talpa, de-atâta ce-am umblat
N-am prea văzut nimic, mare lucru n-am aflat,
Nici sub lumina soarelui, până ce el s-apună
Nici în nopți sub clar de lună…

M-a cuprins înstrăinarea, rămas-ai fără grai,
Cuvintele mi-au amuțit, vocea nu-mi îngână…
Pe Pământ tot căutai să găsesc un colț de rai,
Dar parcă n-avui loc, pentr-o viață, un alt trai,
Iubire nu mai simt, vreo strângere de mână,
Nu-mi mai curge sânge-n vână…

Nici nu mai înțeleg, de-i cald afară, ger aprig,
De sufletu-mi îngheață sau în iad se coace…
Oricât mă răzvrătesc, n-am putere nici să strig,
În humă scormonesc, în adânc mă fac covrig,
Că, negăsind vreun loc, încolo sau încoace,
Am să-mi fac din lut găoace…

S-aștept cuminte, sub rădăcinile de brad,
Ascultând suflul pământului, pulsul în țărână…
Într-o primăvară poate, sub soare să răsad,
Vlăstar pios spre ceruri, cătând al meu razvad
Și sorbind izvorul vieții, din al Zeilor fântână,
M-oi face Zână din păgână,

Având alt chip și trup, sufletul c-un alt veșmânt,
Am s-aștern uitarea, ca perdea, pe ce-a fost tern…
Din larvă, crisalidă, ca fluture am să m-avânt,
Spre-o lume nouă mie, c-un altul crezământ,
Unde-mi va domni iubirea și sentiment matern,
De-acum și pururea, etern…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

28 martie 2019

Marin BEȘCUCĂ: sânge acum cules de vampir

…și e atâta loc sub soare!
la câți pieptul ne frige…
inimă, la câți, nu mai stă-n piept!
dacă dragoste nu e…he-he-he-he!
un strop de răbdare, un pic!
într-un tremur și-a lăsat oful un Poem,
se trebuie să-l zmulg,
s-a veni și mângâiul…
totul e-n să știi să aștepți,
totul!
dar cine e și totul ăsta?
cine se crede, mă rog…
l-am întâlnit pe stradă,
l-am întâlnit la concertul zăpezii,
l-am întâlnit în simfonia lacrimei din rouă,
l-am întânit la serata din buciumul
ce sună-n jalea nu știu mai cui
și nu știu mai cui…sunt atâtea centenare
că o să dăm sfinții afară din calendare…
DILIMANDJARO se vede și el!
dar n-am apucat să vă spun,
azi i-a cerut lui Mărțișor o gură de cafea…
să-l fi văzut cum dezlilithiza aburul, hm!
nu mă mai miră nimic, dar Orologiul tot pomenește
despre ceva jocuri de umbre în dincolo de miez,
am zis că sunt strigoii…ntz!, ei…
noi ne vrem palatele noastre, pachistaneze!
vom zmulge atâtea raze din Soare până ce vom cânta
pe scenă la Direcția9…!
haida-de, le-am mai zis,
voi vă credeți prin găurile secrete din munți?
aci suntem la doi pași de Nistru,
dar printre noi respiră Prutul…
el mai pomenește câteceva dinspre Centenar,
dar…o lasă mai an,
când bădicul costarican va fi euroi!
gurile rele pomenesc ceva legături cu dlS.
dar eu nu m-am macovei după ele,
sunt atâția din tagma aia că mi s-a făcut milă de Siret,
i-au furat ucrainenii un șiret…
treabă de ecartament!
ori noi acum suntem cu radarul,
iar unor proști li se pare insultă că rușii simulează,
ce bine că-n genunchi nu sunt creieri,
ce teorie a lui Thales s-ar ieși-ntre tibie și peroneu!
dar să nu-l trecem cu vederea pe Ildirim,
încă Cea mare ne mai dă calcani…
Veto vrea o grupoziționare pe Insula șerpilor,
dar se opun guvizii:
peste noi nu se trece!
și Sulina bate pasul pe streche,
știe previziunea cu oamenii cumsecade,
iar pe troglodiți vor să-i pună să sugă gazele din sonde,
spre bucuria proștilor care n-au loc la nicio masă
și vor merge la Dunăre, să bea apă tulbure…

—————————-

Marin BEȘCUCĂ

(din volumul în curs de apariție
MONSTRUL DE PE DILIMANDJARO)

Ioana CONDURARU: Poesis

Jocul primăverii

A început pe câmpul umed
Să mijească iarba crudă,
Coborând în valuri vântul
Mângâie desimea udă.
Jucăușă, Anca-alergă
Întrecându-se în zbor
Cu a fluturilor zarvă,
Tot cerând un ajutor,
De la meii care plâng
Râtâciți de a lor mamă,
Ea mlădie, spic de dor,
Îi adună și desmiardă.
Părul aurit din coamă
Zălud zboară peste umeri,
Părând o mândră năframă
Încărcată cu dragi nuferi.
Râsul evelin răsună
Ca o strună de vioară
Și în șoapta ei adună,
Versul blând de primăvară.
Gene lungi acopăr ochii
Ce sclipesc ca două stele,
Iar din buze delicate,
Cad pe brațe floricele
De mac roșu aromat,
Este versul de iubire
Care visu-a inundat
În a nopții adormire.
Enigmatică, copila
Adunând în suflet soare,
Rupe-n mână firmitura
De iubire -înșelătoare
Aruncând-o peste plai,
Să răsară busuioc
Culegând în luna mai,
Sperând la dulce noroc.
Acest joc al ei cu viața,
E dorința arzătoare
De-a gustă din plin dulceața,
Înflorind mărgăritare.
E un vis spre fericire,
E un vis născut din dor
Cu a astrului lucire,
În popasul zorilor.

Pași cu dor

Mă poartă pașii
tot mai des,
în grădina cu cireși
hrănindu-mă din amintiri,
anii frumoși,
minunați miri.
Miraj văd pe unde trec,
simțind în suflet dor nebun,
cănd rătăceam îmbrățișați,
pe căi de vise și de fum.
Ne culcau florile de tei
în nopțile cu dor aprins,
unde or fi anii-acei,
cu rugăciuni în paradis!
Cuvinte dulci îmi picurai
pe geana visului de jad,
ducându-mă la porți de rai,
dar ce păcat, m-ai înșelat.
Te-ai pierdut în amintiri,
pe alte căi cu trandafiri
iar floarea s-a topit candid,
tot rătăcind spre asfințit
nu-mi ești nici înger nici iubire,
un nebun dor
ce a rămas în amintire.

Mai port ninsoarea

Pe glezna sufletului meu,
Se mai lasă lin ninsoarea,
Parcă-a uitat și Dumnezeu
Să dăruiască Primăvara.

În loc de merii înfloriți,
La geam bat fiori de ghiață,
Și sunt în taină logodiți
De iarna ce ne rânde-n față.

Pe ochii doritori de soare,
Se lasă lacrimi de smarald
Și astă primăvară doare,
Când țurțuri peste clipe cad.

Mai port ninsoarea în cuvinte,
Mai port ninsoarea în priviri
Parcă-s deschise jurăminte,
Să înghețăm acum de vii.

Privesc la timpul curgător,
E văduvit de frumusețe
Iar primăvara-i numai dor,
Sclipind pe aștri crud, tristețe.

Continue reading „Ioana CONDURARU: Poesis” →

Vasile COMAN: Dor de-acasă…

Mi-am visat azi-noapte, mama…
Şi am plâns în vis de dor…
Se făcea, că ea, sărmana
M-aştepta de sărbători.
Şi la fel ca înainte
Tot în lacrimi şi tăcută,
Printre doruri şi cuvinte
Sărutam mâna muncită.
Mâna sfântă-n mângâiere…
Mâna ce a scos cenuşă
Dintr-o vatră, ce-n durere
Arde dorul, plâns, în uşă.
M-a primit cu brațele deschise
Şi ca pe un prunc în faşă
M-a cuprins cu lacrimi sfinte…
-Ce dor îmi este de-acasă!

Nu mai vreau să plec măicuță…
Ține-mă la pieptul tău…
Ca o floare pe-o crenguță,
Să m-alini…când dau de greu…

19 decembrie 2017 / 19 decembrie 2018 Ploieşti

——————————–

Vasile COMAN

Nastasica POPA: Fața vanității

Fața vanității

Un compromis…steril, ne hotărâse soarta,
Searbădă iubire,surâs în colțul gurii.
Un candid anotimp stropea în ochii urii,
Inocente patimi,dar tu ai închis poarta!

Am fost o iederă pe trupul tău… speranță
-Pe ramuri de lian,aripile prind viață.
Ai râs… și ai plecat pe drumul de paiață,
Lăsând un gust amar,cuprins de ignoranță.

Zori înrourate…trăiri nevinovate
Îmi trimiți, străine, prin agitări nocturne
Și-mi lași apoi in vis doar gânduri taciturne,
Suspin în adieri prin frunzele ovate.

Se sting culori fierbinți, m-alungi singurătății,
Nici Zeii nu percep… îngheț în neființă…
Nestatornicia să-ți fie cu priință!
De vei iubi curat… Vezi fața vanității.

*ignoranță-lipsa de cunoaștere
*paiață-lipsit de personalitate, ridicol
*candid-curat, nevinovat, pur
*taciturn-tăcut, posac, închis in tine
*ovate-frunze, petale in formă de ou(ovale)
*priință-(cu) priință-folositor
*vanitate-atitudine sfidătoare

——————————-

Nastasica POPA

26 martie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Îngerul Bucuriei

ÎNGERUL BUCURIEI

Zorile alergau lacome
călcând pe licurici prin iarba amară
soarele se rotunjea în ciuturi
cu coada ochiului prelinsă afară
umbra mea se cocoța pe garduri
libelulă,cintezoi,buburuză,
primăvara ,timid mărțișor,
aninat la reverul de bluză
căprioară speriată inima
cântece semăna în reavănul pământ
răspândind arome de zare
din ulciorul albastru și sfânt.
De undeva îngerul bucuriei
mă privea cu chipul senin
va fi o zi binecuvântată
de frumos mi-e sufletul plin.

Hai,Doamne, întârzie clipa,
adastă pe muguri, pe zarzării reci,
și-atinge grădina din mine
când cu pași de lumină-ai să treci…

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

26 martie 2019

(Din proiectul literar în lucru POEME CU ÎNGERI, 2019, autoare, Dunia Pălăngeanu, ilustrație Dana Sandu)

Simon JACK: Sindrom

Sindrom

Pe urcușul unui zbor
alte păsări plâng de veghe
împietrite-n cerul frunții,
stau în cruci nemângâiate umbre veștede
deodată, se transformă gândul minții
într-un forfot de obor,

se mai vând și azi Nichite
dintr-un plop ce n-are vară, șchioapată
de frigul morții neumblată glezna
lăncii, aruncată-n unghi de-aripe
să mai plouă-n mine-odata,

în strigoii de pe geamuri
ce-au uitat de epigoni,
stă un Eminescu-n rame ce vuiesc de-atâta
dor,
doar la mal de amintire valuri sparg
de îndârjire, amfore netranspirate
tâmplelor ce nasc efigii reci,
unison de levitatare într-un tropical
sindrom! …

————————–

Simon JACK

27 martie 2019

Foto: internet

Elena NEAGU: Toarnă-mi Rai, pe unde treci…

Toarnă-mi dor din cupă plină,
dans în fiece atom:
Etna fii, vulcan și…om
și îmbată- mă cu vină !
Toarnă-mi maci aprinși pe umăr ,
să nu știu nici să-i mai număr ;
candelă, văpăi, mister ,
arzi un soare nud pe cer
și-mi fii ploaie, eu Pământ ,
arșiți, secetă și vânt
și fântâni cu ciuturi pline ,
când ți-e dor, le bei cu mine…
Toarnă-mi cer din cupa rasă
și vestește-ma Luceafăr ,
ploi și foc, lacrimă arsă ,
nimeni nu rămâne … teafăr …
să ne îmbolnăvim să dori,
să mă strigi, până mă … mori,
să mă scrii fiece noapte
coli arzând, silabe, șoapte,
buze arse, iad sub pleoape …
Toarnă-mi Rai pe unde treci
și-ai să uiți să mai și pleci…

————————-

Elena NEAGU

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Te caut

iubire,
te caut în noapte
în clipe ce dor
tu n’ai să vii sau poate o să vii
în toamne reci, târzii
tu n’ai să fii doar un sărut
mereu neînceput, ca la început
eu iți aduc un strop de vis
nu, nu-ți cer nimic
din șoapte line,cristaline
țes o scăriță către cer
să duc, să duc spre stele
iubirea, visurile mele
mă vor privi întrebător
unde e ea
ea dorul tău
șoaptă fierbinte de amor
am smuls un ciob din lună
să scriu pe trupul tău povești de dor
din lacrimi de iubire pictez un râu într-o privire
nu ai băgat de seamă, atunci
priveai un zbor de cuci, prin lanurile vieții și prin lunci
în seri târzii cobor pe malul unui râu
să caut chipul tău
în clipocitul stropilor de dor

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

27 martie 2019

Irina-Cristina ŢENU: Scrisoare de dragoste

Nu vreau s-aștept o pâlpâire a iubirii,
Nu vreau s-asist cum moare încet dorința
Din ochii în care cândva mă oglindeam.
Nu vreau s-aud cum urlă în depărtare vântul
Strigându-și iubirea înapoi.
Nu vreau să simt cum soarta
Îmi rupe inima în două
Și ne oferă nemiloasă,
Jumătate mie, jumătate ție.
Nu vreau s-alerg după idei,
După cuvinte ce fug de condei.
Nu vreau iubirea să ți-o așez într-o carte,
Să devină umbră, să se ascundă printre tăceri abisale,
Să se așeze pe frunze de dor, să-mi mângâie buzele
Ce vor despre ea să vorbească.
Vreau să devină lumină,
Să-mi curgă în valuri prin suflet,
Să îmbrățișeze visul,
Iar visul să o sărute pe creștet
În timp ce cheamă stelele să-i fie ele
Primăvară ce învie atât de frumos.
Vreau să simt dulceața iubirii
Pe buzele-mi tremurânde de dor.
Vreau să ascult glasul mării
La apus de soare,
Într-o primăvară târzie.
E liniște în jur și în mine,
Vreau depărtarea să mi-o apropii,
S-o transform în iubire, nu în amăgire,
Să scriu despre tine nu din amintire.
Dar ai ales să pleci,
M-ai lăsat să aștept
O iubire care
A ales să colinde un alt pom în floare.
Nu vreau să aștept
O altă iubire.
Am ales să plec…
Îmi vei găsi scrisoarea pe malul mării,
Adusă de valul trist și rece.
O vei vedea așteptându-te într-o liniște nefirească.
De vei privi în depărtare, vei zări o ușă deschisă
Și o inimă care caută ceva…în altă parte…
Speranța că viața-i frumoasă,
Că merită trăită chiar de-i iubirea istovită.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

24 martie 2019