Jocul primăverii
A început pe câmpul umed
Să mijească iarba crudă,
Coborând în valuri vântul
Mângâie desimea udă.
Jucăușă, Anca-alergă
Întrecându-se în zbor
Cu a fluturilor zarvă,
Tot cerând un ajutor,
De la meii care plâng
Râtâciți de a lor mamă,
Ea mlădie, spic de dor,
Îi adună și desmiardă.
Părul aurit din coamă
Zălud zboară peste umeri,
Părând o mândră năframă
Încărcată cu dragi nuferi.
Râsul evelin răsună
Ca o strună de vioară
Și în șoapta ei adună,
Versul blând de primăvară.
Gene lungi acopăr ochii
Ce sclipesc ca două stele,
Iar din buze delicate,
Cad pe brațe floricele
De mac roșu aromat,
Este versul de iubire
Care visu-a inundat
În a nopții adormire.
Enigmatică, copila
Adunând în suflet soare,
Rupe-n mână firmitura
De iubire -înșelătoare
Aruncând-o peste plai,
Să răsară busuioc
Culegând în luna mai,
Sperând la dulce noroc.
Acest joc al ei cu viața,
E dorința arzătoare
De-a gustă din plin dulceața,
Înflorind mărgăritare.
E un vis spre fericire,
E un vis născut din dor
Cu a astrului lucire,
În popasul zorilor.
Pași cu dor
Mă poartă pașii
tot mai des,
în grădina cu cireși
hrănindu-mă din amintiri,
anii frumoși,
minunați miri.
Miraj văd pe unde trec,
simțind în suflet dor nebun,
cănd rătăceam îmbrățișați,
pe căi de vise și de fum.
Ne culcau florile de tei
în nopțile cu dor aprins,
unde or fi anii-acei,
cu rugăciuni în paradis!
Cuvinte dulci îmi picurai
pe geana visului de jad,
ducându-mă la porți de rai,
dar ce păcat, m-ai înșelat.
Te-ai pierdut în amintiri,
pe alte căi cu trandafiri
iar floarea s-a topit candid,
tot rătăcind spre asfințit
nu-mi ești nici înger nici iubire,
un nebun dor
ce a rămas în amintire.
Mai port ninsoarea
Pe glezna sufletului meu,
Se mai lasă lin ninsoarea,
Parcă-a uitat și Dumnezeu
Să dăruiască Primăvara.
În loc de merii înfloriți,
La geam bat fiori de ghiață,
Și sunt în taină logodiți
De iarna ce ne rânde-n față.
Pe ochii doritori de soare,
Se lasă lacrimi de smarald
Și astă primăvară doare,
Când țurțuri peste clipe cad.
Mai port ninsoarea în cuvinte,
Mai port ninsoarea în priviri
Parcă-s deschise jurăminte,
Să înghețăm acum de vii.
Privesc la timpul curgător,
E văduvit de frumusețe
Iar primăvara-i numai dor,
Sclipind pe aștri crud, tristețe.
Continue reading „Ioana CONDURARU: Poesis” →
…și e atâta loc sub soare!
Mi-am visat azi-noapte, mama…
Toarnă-mi dor din cupă plină,
iubire,