Miriam Nadia DĂBĂU: Te voi iubi

Te voi iubi

Te voi iubi cât cerul va da ploaie,
Și vântul nu va bate
Cu lacrimile mele îți construiesc un pod
Să-ți fie amintire iubirii ce ți-o port!

Te voi iubi, cum n-am iubit vreodată,
Și-atunci când iarba încolțește,
Metaforă să fac din timp
Și chiar și-atunci te voi iubi!

Te voi iubi și-atunci când râzi,
De stângăcia vehementă
Că nu am știut să îmi păstrez,
Cuvintele-n tăcere ascunse!

Te voi iubi deși nu vrei
S-asculți ce gânduri mă frământă,
Te uiți la mine, nu-nțelegi
Chiar și atunci când te iubesc!

Te voi iubi cât soarele-i pe cer
Și Luna luminează noaptea,
Te voi iubi printre dureri
Să nu te uit , doar să trăiesc!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

10 aprilie 2019

Alice PUIU: Linii

O liniște se-apleacă-n fum de seară
și-n fiecare mugur pietrele
c-o lacrimă verde
numele ți-l șoptesc.
Îți sunt aripile două tăceri,
pe-o margine de ape
s-a ghemuit tot cerul,
și-ntr-un sărut de lună
pământul s-a cuibărit.
O linie cuvântul,
altă linie iubirea
și din atingerea lor, într-un punct
se-aude doar inima cum bate.
Alunecă, surâs din flori de somn
în palma inimii mele,
veșnicie risipită pe-o ramură de stea
pentru mine,
cel ce încă n-am sosit
sau poate că…
abia am plecat.

—————————–

Alice PUIU

Aprilie 2019

„Delirium” trading card, 1994, as printed in Vertigo Visions

Laura OPARIUC: Cântecul ei

CÂNTECUL EI

Ea îi cânta
atât de frumos
copilului care dormea
nemișcat lângă ea,
necunoscând teama!
Erau primele lui
amintiri din lume
cu mama…
Și cerul
părea neclintit
de minunea clipei,
noaptea târziu,
de șoapta
lui Dumnezeu
din glasul ei argintiu.
Totul s-a întâmplat
într-o noapte,
la o margine
neștiută de ape…
Ziua nefiind
prea departe,
s-a oprit cântul…
Urma lumina
să-mbrace
pământul…

—————————-

Laura OPARIUC

Gavril Iosif SINAI: în culori

în culori

florile se deschid printre potecile noastre
le mirosim povestea ieșită dintre petale / uneori
pașii ne sunt grăbiți și nu luăm seama
cât de larg e bulevardul în culori și miresme.

trupul colinelor le ține strâns
de rădăcini
se leagă amintirile / după soiul lor
după diversitatea atingerii pe retină
după parfumul elegant pe sub nări
fără țipete / nici drept de autor.

gratis am fost înnobilați
cu proprietăți de gingășii / de candoare /
suntem îngeri când primim și dăruim
o floare.

————————–

Gavril Iosif SINAI

10 aprilie 2019

Foto: Internet

Adriana SZABO: De la iubire eu nu fac rabat…

Pierdut mi-e pianul şi leneşă Luna,
mi-s apele negre în mări, dar cutez
în izvoare lumina s-o mai curtez,
în rest cred că totul îmi este totuna…

Drumeție am vrut, drumeție am încă,
pădurile toate în pieptu-mi se zbat,
de la iubire eu nu fac rabat…
de la munții înalți la prăpastia-adâncă.

Am mers complicat împreună tot drumul;
îmi miroase a brad, a vers şi-a tămâie…
Of, de-ar putea mirosul ăsta să-mi rămâie
nu-n toate gerurile, dar măcar într-un unul!

Cândva chipul tău din inima mea
se va stinge, să nu mă aştepți!
Vei privi umbra mea şi a plopilor drepți
undeva agățate în colțuri de stea.

Zorile noastre, sclipind de argint,
n-or mai avea mâini cântărețe;
acoperişu-nverzit de păsări răzlețe
trăda adevărul şi nu mă mai mint…

Şi nu te mai caut, nu mai rătăcesc,
nici aici, nici acolo ori în cel mai mic vis…
Îți mulțumesc că m-ai iubit în scris,
de-acum eu doar pe mine mă citesc!…

——————————-

Adriana SZABO

10 aprilie 2019

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Adio

Adio…

Clipe din iad
Se scurg pe tărâmuri de boală,
Clipe ce ard
În suflete reci se răscoală,
Clipe cu ger
Înspăimântă cu vorbe tăcerea,
Clipe cu ser
Alină cu sânge durerea.

Paturi din iad
Morminte cu viaţă-n saloane,
Paturi ce ard
Lipsite de cruci şi icoane,
Paturi cu ger
Scrâşnind sub culori din troiene,
Paturi de fier
Sfâşiind ca nişte hiene.

Suflet prin iad
Prin iadul ce pâlpâie viaţă,
Suflet de jad
Ce-şi pune-n halate speranţă,
Suflet cu ger
Ce iarna o aşteaptă-n durere,
Om efemer
Lipsit de curaj şi putere.

Mori şi te-nchini
Cu lacrima-ţi prinsă de gene,
Fruntea-ţi cu spini
Se-ncruntă în riduri eterne,
Ochii îţi plâng
Voceaţ-ţi se topeşte-n suspine,
Vorbe mă frâng
Deşi ştiu că Domnu-i cu tine!

Adio…

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

10 aprilie 2019

Irina ALEXANDRESCU: Mai există?

Mai există ?

(În memoria poetului Adrian Păunescu)

Mai exista copii cu părinții orfani
Și orfani cu părinți peste câmpuri pustii?
Au plecat slugi cu școli pentr-o mână de bani,
Mai sunt lacrimi în noapte și copii fără ani ?

Mai exista Crăciunuri cu mâini așteptând ?
Azi ne vine Craciunul la poștă, pachet…
Au murit tineri moșii , goi sacii lăsând.
Ne mai este Pământul acesta un Sfânt?

Mai exista un zâmbet pe obrazul de mamă?
Ne mângâie pe cap o bunică ridata,
Nu mai suntem sortiți să avem, bag de seamă
Decat poze trimise și planse prin …vamă !
…
Mai exista copii cu părinții orfani!
Și orfani cu părinți pentr-o mână de bani!

——————————–

Irina ALEXANDRESCU

Craiova

5 aprilie 2019

Ioana CONDURARU: Mama

Mama

Când înserarea se arată pe aleile cu trandafiri
Și ziua închide poarta cu lacătele argintii,
Mama-și adună puișorii strângându-i cu adorare,
Mângâindu-i obrajii, cu suava îmbrățișare.

Deschide cartea cu povești iar glasul lin precum vioara,
Citește despre Feți-Frumoși și despre dulcea Cosânzeana,
Aducând în taină visul când îngerii se lasă încet,
Pe razele diamantine într-un frumos, sublim balet.

Grațios, brațul susține micuțul care-n vis zâmbește,
Legându-l cu iubire căci, din iubire dăruiește,
Sufletul frumos și bun chiar dacă uneori o doare,
Vorba spusă așa în vânt, ea din durere face floare.

Ce este Mama? E minunea acestei vieți de-a exista,
E universul ce surâde când se arată dragostea.
E răsăritul dimineții cu florile înmiresmate.
Este ființa cea mai bună purtând în suflet nestemate,

Cuvinte dulci care alină, orice gând nefericit,
Mama e clipa de lumină arzând intens la răsărit.

———————————-

Ioana CONDURARU

10 aprilie 2019

Petru Daniel VĂCĂREANU: Fresce de mercururi

Fresce de mercururi

Poezia e un dictionar de rime?
Răsfoirea în umbră a unui Dex?
Înrimate-n programe „heruvime”…
Ce te fac cu un click „poetul” perplex!

Schimbând o slovă de aici ș-acolo,
Prin iad,..unde ard poetii-n călimară.
Ciobindu-și o pară luceafără
Lăcrimată-n vers tocmai de dincolo

De, după-ntuneric, ca o copertă,
Azi-n interes comercializată
În moda care acum se poartă!
Ce trece ca frumusețea machiată

Prea lingușită ș-apoi aruncată
Ca o țigară de mulți fumată
Cu poetul scrijelind pe ziduri
Arderile lui-n fresce de mercururi

———————————–

Petru Daniel VĂCĂREANU

10 aprilie 2019

Anatol COVALI: Mă voi întoarce

Mă voi întoarce

Mă voi întoarce. Sunt convins
că încă cerul meu n-a nins.

Mai sunt luceferi
încă teferi

de modelat şi de aprins.

Nu voi rămâne
pe tărâme

de inefabil necuprins

fiindcă în mine
noi destine

se vor lupta să fiu desprins

şi dus departe-n
altă parte

spre-a-nvinge sau spre-a fi învins.

Voi arde-n spaţii
generaţii

din care şi eu am descins,

eu, risipitul
şi-mplinitul

mereu atras, mereu respins.

————————————–

Anatol COVALI

București

10 aprilie 2019