Adriana SZABO: De la iubire eu nu fac rabat…

Pierdut mi-e pianul şi leneşă Luna,
mi-s apele negre în mări, dar cutez
în izvoare lumina s-o mai curtez,
în rest cred că totul îmi este totuna…

Drumeție am vrut, drumeție am încă,
pădurile toate în pieptu-mi se zbat,
de la iubire eu nu fac rabat…
de la munții înalți la prăpastia-adâncă.

Am mers complicat împreună tot drumul;
îmi miroase a brad, a vers şi-a tămâie…
Of, de-ar putea mirosul ăsta să-mi rămâie
nu-n toate gerurile, dar măcar într-un unul!

Cândva chipul tău din inima mea
se va stinge, să nu mă aştepți!
Vei privi umbra mea şi a plopilor drepți
undeva agățate în colțuri de stea.

Zorile noastre, sclipind de argint,
n-or mai avea mâini cântărețe;
acoperişu-nverzit de păsări răzlețe
trăda adevărul şi nu mă mai mint…

Şi nu te mai caut, nu mai rătăcesc,
nici aici, nici acolo ori în cel mai mic vis…
Îți mulțumesc că m-ai iubit în scris,
de-acum eu doar pe mine mă citesc!…

——————————-

Adriana SZABO

10 aprilie 2019

Lasă un răspuns