Mariana GRIGORE: Elegii lirice

Elegie cu inimi!

Pe străzile sunetului gol al cadenței
îmi aud pașii cuvintelor
alergând printre pietrele gândurilor
în sensul privitului peste umărul umbrei
Încerc să opresc ploaia dintre două silabe
ce tremură sub streașina unui semn uimit de întrebare
De ce cade în cuibul cu vrăbii,
prada sfîșiată de păsări răpitoare ?

Nimic,
este totul când răspunsul
îmi amintește de un fluture cu aripi
ce bâjbâie prin zboruri asimetrice
între lumină și resturi de crisalidă,
sau de un copil ce-și împrumută candoarea,
chipurilor de lut care cioplesc bucuria în piatră și fum
…..
Iar plutesc printre nori de hârtie
care modeleaza albastrul în baloane fără ghidropă!

Cred că mă voi întinde pe drum depărtare,
să prind din întâmplare lungimea infinitului
între arătătorul luminii îndreptat către ,,unde”
și nordul înfipt ca o suliță în indecisul ,,de ce”

Totuși, mai lasă-mă puțin înainte de răsăritul supraaglomerării nuanțelor de gri matur
Vreau să desenez pe asfalt inimi cu formă de suflet!

Din fire invizibile de soartă…

Din fire invizibile de soartă
țes pe îndelete pânze cu borangic rupt
văd ochiurile găurilor
sunt tivite pe la marginile prăpăstiilor
și colorate în raiuri cu ușile închise

Păianjenii învață tabla adunării de fluturi
în hamacul încurcat cu prea multe ițe
de artizani ce împletesc în prispa nopții
trezirea la prea puțină dimineață

Tu stai retras la un colț de expectativă
care mă privește cu ochiul întrebării
ești indecis în precizii precare
și în timiditatea sensului unic al tăcerii
mă întrebi dacă sunt lună sau lunatică himeră în trecere prin tine

Habar nu am dacă mă croiesc haină de trup
sau în detrupare alerg bezmetic în forma geometrica a aburului
mi-e imprecis sensul exact al filosofiei decriptată în homo sapiens
dar,
înțeleg nonsensul pauzei dintre două emisfere care își caută până la înălțare, punctul vernal

Continue reading „Mariana GRIGORE: Elegii lirice” →

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondelul Cărții

Rondelul Cărții

Cu foile îngălbenite
Ori pagini noi imaculate,
Ne însoțești prin lumi dorite,
De pasul nostru neumblate.

Ne povestești în seri cernite
Despre Preasfânta Trinitate,
Din foile îngălbenite
Ori pagini noi imaculate.

Tu ne ferești de căi greșite,
Ne-arăți Lumina cu dreptate,
Boabe de rouă revelate,
Din ochiul cerului primite,

Carte cu foi îngălbenite.

Rondel de mărturisire

Bat la ușa cerului să cer
Liniștea, să-ndepărtez frământul,
Și aflându-o-n mine pot să sper
Să-mi dezlege Taine prin Cuvântul,

Ce-mi va fi în viață drept reper,
Lumina ce risipește vântul.
Bat la ușa cerului să cer
Liniștea, să-ndepărtez frământul…

Ofrandă aleasă să ofer
Tatălui ce a zidit Pământul,
Fiului ce-a părăsit Mormântul.
Cred în Duhul Sfânt, la El ader,

Bat la ușa cerului să-L cer.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

27 mai 2019

Luminița BORCAEAS: Sonetul iubirii

Printre freneticile visări mi-aduc aminte de parcă a fost ieri,
imagini coapte, deloc mioape cu săruturi și cu șoapte.
M-arunc vârtoasă în al tău vis prin poemul ce mi-ai scris,
descântându-mă prin viziuni ce țâșnesc din rânduri vii.

Așezându-mă pe poem ascult sonetul din el,
pe o pală ușor de vânt îți văd lacrima curgând.
Speriată marea îți șterge ochii purtându-te-n lumina nopții,
începând din când în când să ne cânte iubirea cu lira-n mâini.

Înseninată stau și te-ascult iar lacrimile încet îmi curg,
plânsul se înaripează chemându-te de pe un colț de astra .
Singură în tăcerea nopții închin cupa cu fiori,
iară luna scânteiază pe obrazul ce-mi puneai flori.

În jurul meu e acum răcoare și mă afund adânc în vreme,
străduindu-mă fără încetare să fim iar sub același soare.
De-a lungul razelor nostalge ne zboară îmbrățișări sub soare,
în ciuda crudei depărtări iubirea tulbură insule și mări.

Afundată în al tău cânt m-ascund în tainicul tărâm
ce l-ai creat pentru mine, în inima ta cu bucurie.
Adormită pe jumătate mă-nclin sub ale tale astre,
cu farmecul tău de poet mă trezesc la al tău piept.

——————————

Luminița BORCAEAS

Irina Lucia MIHALCA: Ceasornicarul timpului/Time clockmaker

Ceasornicarul timpului

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,
la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.
Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,
drept plată, ultimele nouă secunde! –
( pe masă diverse obiecte împrăştiate
străluceau în raza oglinzii )

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii
schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,
întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:
– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?
– Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,
un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,
un timp paralel, o buclă de timp,
jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?
– Un timp în avans cu zece ani!
şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse…

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte.
Citind, se întoarse: De ce nu?!
– Aş vrea să primesc un timp diferit!
întinde ceasul-brăţară şi-n alt timp intră…

A trecut şi-un bătrân, ce greu îşi târşi anii mulţi,
privind aşeză pe tarabă vechiul ceas
şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi…

Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată,
să treacă şi-un om singur,
cu privirea rătăcită. Vag, gândul îi încolţi:
– Un timp, un timp paralel să primesc!
Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul
şi, astfel,
între tristeţe şi soare,
prin ritmuri mareice, omul trecuse…

…. spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului,
ştia sigur, a doua zi, de la fiecare,
în dar va primi nouă preţioase secunde,
cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp…

Time clockmaker

Today, Tuesday, in the morning, on my street,
an without age character appeared on a stall.
Wear a pancart – We repair, for one day, the time of the clocks,
as payment, the last nine seconds! –
(on the table various scattered objects
shone in the mirror’s beam)

Hurried people pass on, just some
sketches a small smile: Hm, strange repairer, unusual poster!

On the way to school, a child stopped. He looked, ask curiously,
stretching the watch received as a gift the day before:
– For a day, what time can you fix me?
– Depends on what you want! A dusty time, a frozen time,
a different time, a time hung forward, a time back,
a parallel time, a loop of time,
halves or quarters of time, time ghosts milled?
– Ten years in advance!
and thus, through time, one day, he disappeared…

With her hair in the wind, a tiny young woman went ahead.
Reading, he turned: Why not?!
– I’d like to receive a different time!
stretch the bracelet watch and at other times come in…

An old man passed by, too hard for his many years,
he stared putting down the old watch on the stall,
and in halves of time, for one day he ran…

It happened that, like the posted placard,
to pass a man alone,
with the stray gaze. Vaguely, the thought springs to him:
– A time, a parallel time to receive!
The clock maker smiled, silently taking his watch
and so,
between sadness and sun,
through tidal rhythms, man had passed…

… in the evening he gathered his poster, the stall of the pieces of time,
he knew for sure, the next day, from each,
as gift will receive nine precious seconds,
dreams quadrants, pictures, carefulness painted through time …

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

28 mai 2019

Gia STANCULET: Prea târziu…

Prea târziu…

Te chem, te strig, dar ce pot face,
Căci glasul meu tu nu-l auzi?
Sunt murmur slab ce-adesea tace,
Ecoul stins ce nu-l pătrunzi.

În gânduri mă ascund să fug de dor,
Iar ora risipită prea mă doare,
Aș vrea să cred că încă-ți sunt fior,
Dar sufletul îl pot minți eu oare?

Privirea-i rătăcită de clipa de lumină,
Ai vrea ca altădată iubirii să te-nchini,
Și dintr-o dată suntem doi străini,
Dar lașă inima se-apleacă-n tină.

Prin nopți prea reci ne vom dori iertări,
Dar timpu-n așteptare a albit,
Din calde-mbrățișări rămân doar înserări,
Vom ști și tu și eu cât am greșit!

—————————-

Gia STANCULET

28 mai 2019

Mariana Zorița TURDA: Să îmi trimiți

Să îmi trimiți

Să îmi trimiți pe un puf de păpădie,
Ce-l poartă vântul în văzduh haihui,
Un strop de bine de la tine
Pecetluit cu un sărut !

Să-mi mai trimiți, că sunt departe,
Pe o petală gingașă de trandafir,
Un pic din sufletu-ți ce-mi poartă
Imaginea și dorul meu spre infinit !

Îl voi păstra închis în inimioară!
Voi aștepta ca tu să vi
Să îl deschizi cu gingășie
Și să plutească-n jurul meu senin !

Vor trece zile ,poate ani,
Doar că speranța ne va ține
În viața care este-o comedie
Să ne dorim ,dincolo de cuvinte,
Să știm că-n lume…
Acolo… este cineva !

————————–—————–

Mariana Zorița TURDA

27 mai 2019

Anatol COVALI: Margine

Margine

Trec orele…

Timpul a devenit un punct
care de-abia se mai vede.

Zarzãrii au început
sã se scuture.

E atâta verde în jur
cã îmi ameţesc gândurile.

Merg obosit.

Dupã mine amintiri în cârje.

Caut şi nu gãsesc.

Aflu, dar nu mai ştiu
la ce-mi foloseşte.

Alunec în mine
şi nu vãd nimic
de care sã mã pot prinde.

Simt mâl în sânge.

Aerul pe care-l respir
e câlţos şi fierbinte,
în vreme ce-n iureş, pe lângã mine,
trec orele.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 mai 2019

Elena TUDOSA: Cărarea sufletului prin labirintul vieții

Cărarea sufletului prin labirintul vieții

Pășesc agale prin al vieții labirint,
Tăcere infernală este în jurul meu,
Mult prea sleita de puteri mă simt,
Drumul de străbătut îmi pare tot mai greu.

Cărare spre odihnă sufletul caută-ntr-una,
Orbercăind prin întunericul profund,
Speranța căutării o va împlini doar luna,
Și stelele rebele, ce după nori se-ascund.

Încătușat în dor mă însoțește gândul,
Ce mă frământă groaznic cu mii de întrebări,
Pustie-mi este viața, întunecat labirintul,
Asemeni nopții oarbe stăpână peste zări.

Mă chinuiesc zadarnic, cărarea de-a găsi,
Prin labirintul vieții, atât de-ntortocheat,
Desperecheați mi-s pașii și cum să pot plivi,
Cu mâinile sângerânde, sufletul îngenunchiat?!

Tu, rază de lumină greu mai ești de întâlnit,
Eu te aștept dar tu, mă frămânți ca pe lut,
Deși-am pierdut nădejdea, eu încă mă mai lupt,
Să-mi fac cărare-n suflet, s-o iau de la-nceput.

M-apasă toamna vieții prin labirintul său,
E greu de străbătut când sufletul te doare,
De-o rază de lumină a unui curcubeu,
Încerc să mă agăț, răzbat să – mi fac cărare.

——————————-

Elena TUDOSA

28 mai 2019

Anca-Maria DAVID: E ură în lume

E ură în lume

E ură în lume, plânge o mamă,
un fiu ce-și caută nume,
o soră trage oblonul
să intre lumina din umbră,
un tată strânge cureaua să-și vadă
copiii crescând printre nori,
cu visele înfipte-n culori,
gustând din parfumul cu flori.
Mă doare, te doare, ne doare,
crește răutatea în izvoare,
ne jignim, ne îmbrâncim și nu ne oprim,
nici frâna de mână n-o stăpânim.
Aruncăm cu noroi, murdărind tot ce-i bun,
rămânând în urmă doar scrum,
se destramă valori lăsate pe drum,
călcate-n picioare, pierdute în fum,
nu mai credem în noi, ne-am pierdut în decor,
am renunțat la iubire pentru un pumn de cenușă
ce ne atrage într-o lume plină de ziduri,
zdrobind tot ce-i sfânt într-o mie de cioburi,
transformându-ne-n roboți fără suflet
ne întrebăm cine suntem și încotro
alergăm sub o mie de gânduri.

———————————-

Anca-Maria DAVID

Nicu GAVRILOVICI: Poemul unui rob

Poemul unui rob

Și peste tine îngeri și peste mine rouă
Ne cerne dimineața mijind în vârf de plopi,
Și dezrobit de lege cu mâinile-amândouă
Te alipesc de mine, în sâni-ți să mă-ngropi.

Și când vorbesc cu tine în cord îmi curge lavă,
Și când îmi scrii misive îmi trec prin piept fiori,
Și te-aș lega în versuri să-mi fii de-a pururi sclavă,
Și te-aș cânta, zeiță, de seara până-n zori…

De dragul tău aș arde corăbiile toate,
Pe-o insulă pustie să înoptăm un veac,
Din perle și din alge ți-aș construi palate,
Tu pururea regină, eu pururi rob sărac…

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

28 mai 2019