Maturi cu viață de copil
Privesc înmărmuriți o frunză
Ce pică-n calea lor flămândă
De dorul unei noi trăiri.
Ne par ciudați, dar ei iubesc.
Sunt și flămânzi, dar hoinăresc
Pe întunecatele cărări
Care-i adună-n șapte zări.
Oameni cu suflet de copil
Ce nu știu multe a trăi,
Ce stau tăcuți în lumea lor
Neînțeleși și muritori.
Se mulțumesc cu ce primesc
Cerșesc țigări și-mbătrânesc
Uitați de rude și copii
Doar cu dorința de-a trăi.
Au inimi împietrite în ei,
Când râd, când plâng,
Când chiar zâmbesc,
De fapte ce își amintesc.
Privesc în gol, triști și stingheri
Așteaptă ziua cea de ieri.
Doresc bomboane, jucării,
Că sunt de fapt niște copii.
Se întâlnesc și se iubesc
Se așteaptă și își risipesc
Urâtul gol și nemilos
Îmbrățișându-se duios.
Sunt și ciudați, dar sunt și puri
Vor să cunoască alte lumi
De basm, de vis și de mister
De dor nebun și de blestem.
E casa lor pe care-o știu
E tot ce au în astă lume
N-au alt cămin, aici își scriu
Povestea îmbrăcată-n glume.
Ei văd un ieri în azi pierdut
Spun snove fără început
Ce le repetă neîncetat
Și tu îi privești îngândurat.
Nu te primesc în lumea lor
Te-ndepărtează, nu te vor.
Trist te privesc nedeslușit
Unde ei oare au greșit?
Îti cer un leu, nimic mai mult
Sau poate un măr, din când în când
Și când primesc sunt fericiți
Că sunt bogați cu ochii triști.
Nu vor averi, doar un mic gest
Să le zâmbești, să-i înțelegi
Dar mai presus de toate vor
Să nu pătrunzi în lumea lor,
În lumea amintirilor…..

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

Iunie 2019